ÎNTRE A FACE ȘI A FI

E-o contradicție și-un război crunt
între ceea ce fac
și ceea ce sunt.
Mă mișc, respir, iubesc și mint,
mă scald în alint
dar și-n treburi murdare,
cu melci pe cărare,
cu faguri striviți,
cu nopți desfăcute,
cu ochi otrăviți.
Asta e ceea ce fac, mereu, iar și iar,
mă ridic din genunchi și mă-ntorc
dar orice rugăciune e-n zadar,
îngerul femeii din mine e mort,
ori s-a drogat puțin,
disperat de fuga mea și de cuvintele învăluite,
pline de har, însă ascunse și prea puțin rostite.
Poate că îngerul meu e beat
de miere și vin,
ori de păcatul de-a se fi vrut împărat.
Dar eu unde sunt?
Cândva hălăduiam pe pământ laolaltă cu zeii,
mă desfătăm zburând
prin ceruri mai înalte și mai subțiri,
mai strălucitoare decât tot ce i-a fost dat
acestei firi
și nu știam ce e durerea ori frica.
Ori și-acum sunt la fel,
dar nu se mai vede nimica pe pielea mea
de șopârlă arsă
de cine știe ce stea.
Ceea ce fac e să mă salvez,
să dau coaja la o parte
și să ajung la miez,
acolo unde sunt ghemuită toată
doar eu.
Cuvintele-mi sunt imnuri sparte,
trompetele lor s-au împrăștiat
prin cine știe ce carte,
din care se-aude șoptind, din când în când,
Dumnezeu.