MariaBarbu Blog – IDEAL şi CREAŢIE

May 28, 2015

EQUILIBRIUM – parabolă

Filed under: Literatura,Politica — Maria Barbu @ 1:31 pm

Metropola era adâncită într-un întuneric ca de moarte și nimeni nu înțelegea ce se întâmplă. Chiar și generatoarele secundare căzuseră într-un mod inexplicabil și nu mai furnizau energie deloc, nimănui, niciunde.
Era un coșmar trăit în același timp de câteva milioane de oameni, așa încât era de milioane de ori mai rău decât orice coșmar individual.
Poate că ar fi fost mai bine dacă ar fi ieșit cu toții pe străzi, dar, în afară de faptul că era iarnă și frig, mai era și teama de hoți, căci jefuitorii se activează la maximum tocmai în asemenea momente de catastrofă.
Ianis și Larisa se baricadaseră la propriu în apartamentul lor, declarându-se oarecum mulțumiți după ce reușiseră cu eforturi supraomenești să care un dulap de fier, un fel de seif mare aproape cât un perete, pe care-l întorseseră și-l împinseseră în ușă cu partea laterală, astfel încât chiar că nu mai era nici un pic de spațiu în vestibulul și așa destul de îngust și de insuficient.
Dar după acel efort care le provocase întindere de mușchi, ligamente, tendoane și tot ce mai era anatomic legat de mecanica efortului fizic, se trantiseră pe patul mare și zăceau la fel de nemișcați ca niște cadavre.
Efortul acela fusese peste puterile lor de tineri abia ieșiți din adolescență, căci Ianis împlinise doar de vreo trei luni douăzeci de ani, iar Larisa urma să-i împlinească și ea foarte curând. Erau pur și simplu extenuați de efortul teribil, cumplit, la care se supuseseră și din ochiul stâng al Larisei curgea o lacrimă singuratică pe care fata nu mai avea puterea să o șteargă.
Adormiră curând și somnul îi făcuse grei și inerți dar le adusese și un somn adânc și enorm de lung. A doua zi spre amiază, când se treziră brusc, orbiți de lumina soarelui ce pătrundea prin ferestre, au constatat că toate aparatele din casă bâzâiau, zornăiau, urlau, zăngăneau în neștire.
Foehnul, mașina de spălat vase, mașina de spălat rufe, televizorul, computerul, Cd playerul, aspiratorul și absolut tot ce mai era în prize și depindea de curentul electric, părea să fi prins viață și să se fi autoprogramat să funcționeze. Slavă Domnului că plita electrică nu dăduse foc casei și nici cuptorul cu microunde nu se topise pe el însuși!
Au fugit amândoi în toate direcțiile ca să oprească debandada aceea sonoră și nu numai, simțindu-se ca într-un infern al electrocasnicelor devenite agresive, ca într-un film de science fiction. Într-un final, reușiră să opreaza hărmălaia și să înțeleagă de la o reporteriță prezentă pe ecranul uriaș al televizorului din livingul casei că pana de curent părea să fi fost provocată de ciocnirea a doi sateliți artificiali care explodaseră în atmosferă.
Cele câteva milioane de locuitori ai metropolei își reluaseră în aparență existența dar părea că ceva straniu plutea în aer, oamenii simțindu-se parcă spionați de camerele de luat vederi, amenințați de tot ce era motorizat și dependent de curentul electric.
Bineînțeles că la numai câteva ore de la reluarea furnizării de energie electrică, orașul se și umpluse de nenumărați predicatori și profeți ce urlau pe străzi și pe marile bulevarde, cu propria voce sau în megafoane, că sfârșitul lumii e aproape și că oamenii ar trebui să se smerească.
– Dumnezeu ne-a trimis îngerul întunericului să ne avertizeze că dacă nu ne aliniem la acest equilibrium universal pe care El l-a creat vom pieri cu toții!
– Du-te dracului de nebun! – îi strigară câțiva.
– Cum să pierim doar așa, pentru că s-a oprit curentul electric? Ce prostie, spuseră alții.
– Ce rahat mănâncă asta cu equilibiumul lui, parcă ar fi un nume de medicament de nebuni?!
Dar fără să vrea cineva și fără să fie cineva conștient de asta, până la sfârșitul zilei cel mai pronunțat cuvânt în marea metropolă avea să fie “equilibrium”, spus parcă pe un ton din ce în ce mai amenințător și mai apocaliptic.
– Ce straniu! – spuse Larisa. Cum de s-a ajuns ca în numai câteva ore acest cuvânt să devină leit motivul vieții noastre și, culmea, cu un sens complet opus sensului său originar.
– Dă-l naibii de cuvânt! – îi spuse Ianis. Pentru noi nu acest equilibrium e important ci cum vom supraviețui fără să avem mâncare în frigider, pentru că ieri voiam să mergem la supermarket char înainte să se întrerupă curentul și ai văzut că nici un magazin, nici o brutărie, nici un bar și nici un restaurant nu s-au deschis astăzi și nu înțeleg de ce. Dacă situația asta continuă și mâine și în zilele următoare, să știi că avem toate șansele să murim de foame, sau poate reușim să facem ceva, cumva.
– Da, să facem supă de șosete, mai ales din cele murdare cu ceva material biologic pe ele!
– Hai termină, că mi se face greață!
– Păi nu tu ai început cu paranoia asta a înfometării?
– Tu zici că e paranoia, dar eu mă întreb serios dacă nu cumva este intenționat făcută chestia asta și dacă nu e dirijată spre înfometarea și exterminarea celor câteva milioane de oameni din orașul ăsta. Sau poate e un experiment care vrea să urmărească capacitatea noastră de supraviețuire sau procentajul celor care vor apela la canibalism. Ce crezi?
– Ianis, cred că pur și simplu ai luat-o razna!
– Bine, bine, vom vedea în zilele următoare dacă eu am înnebunit sau nu.
Magazinele alimentare nu s-au redeschis nici în următoarele zile și nici în următoarele săptămâni. Pe străzile metropolei nu mai urlau profeții din toți plămânii “Equilibrium, Equilibrium”!
Se făcuse de fapt o stare de echilibru cumva absurd între moarte și viață și unii, care mai aveau putere să șoptească, spuneau despre vecinii care-și mâncaseră copii și alte asemenea atrocități.
Trecuseră deja patruzeci de zile de la cumplitul întuneric și metropola se despopulase dramatic. Încet și timid, se redeschiseseră și câteva magazine alimentare, dar, spre surprinderea lumii din afară metropolei, prea puțini indivizi mai avuseseră puterea să mai meargă după mâncare.
Guvernul trimisese ajutoare, ambulanțe și polițiști, personal calificat să scoată cadavrele din case și din apartamente pentru a le transporta la crematoriul cel mare. Marii oameni de afaceri din alte metropole au făcut gesturi caritabile și umanitare și au donat crematoare mobile, care mergeau pe străzi și ardeau la fața locului cadavrele găsite, sau rămășițele de cadavre care se mai găseau prin locuințe.
În următoarele șase luni se decretase starea de necesitate în metropola pustiită, care fusese supusă unui proces sever de sanitarizare și fuseseră aduși coloniști dintre locuitorii voluntari din alte metropole sau dintre imigranții care aveau mare nevoie de o locuință.
În ziua când se împlinise un an de la marele întuneric, se putea vedea cuvântul EQUILIBRIUM scris pe toate ecranele publice ale metropolei, pe bannere, pe vitrine, peste tot.
Noii locuitori păreau să se fi obișnuit în casele primite și viața se reluase în ritmuri foarte asemănătoare celei dinainte, deși se simțea parcă un fel de ralenti în toate mișcările, și ale oamenilor și ale mașinilor și ale autorităților și ale turiștilor.
În noaptea ce urmase zilei în care se sărbătorise un an de la marele Equilibrium, cum i se spunea acum marelui întuneric, un accident aviatic sau de altă natură a produs într-o metropolă apropiată o cădere de curent foarte asemănătoare cu cea de acum un an.
Ce s-a mai întâmplat după aceea, poate că e mai bine să trecem sub tăcere. EQUILIBRIUM.

nyc_blackout

Advertisements

Leave a Comment »

No comments yet.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Blog at WordPress.com.

%d bloggers like this: