MariaBarbu Blog – IDEAL şi CREAŢIE

February 18, 2015

IUBIREA SI PUTEREA [8] – LACRIMI AMARE

Filed under: Literatura,Sinele ascuns — Maria Barbu @ 4:46 am

Dupa ce am cunoscut-o pe Elena, am avut cateva zile de totala deruta. Nu stiam ce sa fac cu timpul meu, nu ma mai regaseam, nu ma mai puteam plasa in propria-mi existenta. Mi se parea ca o forta divina a smuls viata mea de pe orbita dinainte si a aruncat-o pe o orbita noua, cu alt magnetism, cu alte dimensiuni, cu alte conditii.
Ma simteam mare si prost, neindemanatic si inutil. Traiam deja febra indragostirii, atat de intens incat devenisem jalnic, patetic. Si nu mai eram un adolescent, eram deja barbat in toata firea, caci la treizeci de ani traisem zeci de aventuri si relatii, cu multe femei, carora nu doar ca le supravietuisem ci indraznesc sa spun ca nici nu fusesem atins de ele in vreun fel esential.
Cu Elena insa parea sa fie un eveniment cosmic, fizic si metafizic deopotriva, caci se exacerbasera in mine sensibilitati de care nu avusesem habar ca le am si se dezvaluira coordonate ale fiintei mele atat de diferite de ceea ce stiam despre mine incat aveam senzatia ca sunt un strain sub propria-mi figura.
De fapt, eram deja depasit de situatie. La job am invocat o stare gripala si am ramas acasa. Ma uitam la telefon cu privirea fixa si mi se parea ca as putea sa transmit telepatic tot ce simteam, dar nu era asa. Din cate se parea, Elena ramasese complet indiferenta la intalnirea noastra si uitase de mine intr-atat incat, atunci cand in sfarsit mi-am facut curaj sa-i dau telefon, nici nu-si amintea cine sunt.
M-am simtit atunci ca si cand cineva mi-ar fi aruncat o galeata cu gheata in cap. Eram distrus, pur si simplu. N-am mai vorbit cu nimeni toata saptamana, anuntand doar la job ca imi iau concediu medical. Aveam o voce atat de chinuita si de pierduta incat m-au crezut fara probleme ca sufar de o pneumonie cumplita.
Lucram atunci la un proiect dedicat reformarii si restructurarii unui intreg domeniu profesional si faceam asta cu multa pasiune. Eram un lider recunoscut printre colegi, conduceam un colectiv destul de mare si totul mergea struna, caci aveam si capacitate organizatorica si idei inovatoare. Cred ca eram cu adevarat pe creasta valului din punct de vedere profesional.
Absenta mea a facut ca lucrurile sa stagneze, ba chiar sa ajunga intr-o sitatie critica, pentru ca se cerea de catre conducerea ministerului o evaluare a stadiului proiectului, cu tot ce implica asta, resurse umane si materiale, timing de desfasurare, previziuni de dezvoltare si numai eu stiam si puteam sa fac asta.
Bineinteles ca eram constient de dezastrul ce se prefigura daca nu reuseam sa-mi stapanesc teribila inflacarare ori infrigurare pe care o simteam. Stiam ca trebuia sa depasesc cu orice pret starea de confuzie si sa reintru in realitate.
Mi-am facut curaj si i-am dat Elenei intalnire la un restaurant fancy, de care eram convins ca avea sa-i placa. A venit la fix, fara sa intarzie intentionat asa cum fac femeile proaste si fara sa se alinte stupid. Si-a dat seama imediat ca se intampla ceva grav cu mine,
S-a asezat la masa si mi-a luat mana in mainile ei. Erau subtiri si reci.
– Ce-i cu tine, Dinu? Ai febra, delirezi, esti bolnav, nebun, indragostit? Ce e?
– Nu stiu! – am soptit eu, dandu-mi seama ca ma purtam ca o victima, ceea ce-mi distrugea practic orice sansa de a o cuceri pe fata aceea.
– Ba da, stii si te rog sa-mi descrii cat mai exact cu putinta ceea ce simti!
Vocea Elenei era calda dar categorica. I-am spus ca nu ma regasesc, et catera, et caetera. I-am descris practic toata suferinta mea. A trebuit sa-i spun ca totul era din cauza ei.
– Din cauza mea? Dar eu nu ti-am facut nimic. Iarta-ma ca sunt poate brutal de sincera, dar eu nu te-am remarcat in nici un fel la petrecerea aceea a ta. Erai doar un tip dragut care a dat o petrecere de aniversarea lui, mi s-a parut ca esti cam afemeiat si cam arogant, poate chiar cam prostanac, dar atat. Nici una dintre trasaturile mentionate nu te facea sa meriti atentia mea.
– Doamne, Elena! Cred ca-ti par acum un caraghios, un imbecil caruia i se naruie viata pentru ca s-a indragostit de tine,
– Nici nu cred ca te-ai indragostit, pentru ca nici nu aveai cum, nu am comunicat decat protocolar, sau poate ca eu am spart protocolul si te-am uimit cu intrebarea mea despre spiritualitatea crestina, dar ti-am explicat atunci ca era ceva ce ma preocupa profund si care nu avea nici o legatura cu nimeni in afara de mine. Eu cred ca tie doar ti se pare ca te-ai indragostit sau iti doresti sa fie asa, stimulat de cine stie ce fantezie ori dorinta ascunsa de-a ta. E destul de idioata situatia, intre noi fie vorba. Si chiar daca ai fi asa de dramatic de indragostit, sa stii ca asta nu ma obliga pe mine sa-ti acord mai multa atentie decat cred eu ca meriti. Si, iarta-ma, dar cel putin deocamdata, pentru mine nu reprezinti un element de interes. Asa ca te rog sa te calmezi si sa-ti vezi de viata ta! Ok?
– Ne mai putem vedea, sa ascultam niste muzica de exemplu?
– Nu, dragul meu. Acum am o relatie cu un barbat pe care-l iubesc sau cel putin asa cred, ca sa fiu si cu mine la fel de severa cum am fost cu tine. Daca va fi vreodata vreun moment in care destinul ne va intalni cu adevarat, atunci se va schimba situatia, dar pana atunci….
– Iarta-ma, Elena, daca te-am suparat in vreun fel!
– Domnul meu, ca sa ma fi suparat, ar fi trebuit sa insemni ceva pentru mine, ori, din cate vezi, nu se pune problema. M-ai inoportunat doar, dar te scuz pentru asta. Iarta-mi rautatea, dar simt nevoie sa clarific situatia, spre binele tau in principal.
Dupa care se ridica de pe scaun, isi incheie frumos pardesiul absolut splendid cu care era imbracata, isi lua poseta si manusile si iesi linistita din restaurant.
Eu ramasesem ca un prost, ca ultimul fraier din lume. Nici in filmele proaste nu vedeai asa o figura trista si hilara in acelasi timp. Stima de mine insumi era cazuta sub masa.
Daca in clipa aceea, ar fi venit un necunoscut si mi-ar fi tras un pumn in plina fata, nu as fi fost capabil sa reactionez in nici un fel. Eram ca o carpa.
In drumul spre casa, caci mersesem pe jos pana la vila, am revazut intreaga scena a intalnirii mele cu Elena si mi-am dat seama cat de penibil am fost, dandu-ma in spectacol in fata unei femei necunoscute, fata de care facusem probabil o fixatie morbida!
M-am gandit chiar ca o speriasem cu insistenta mea idioata si nu puteam sa nu-i admir calmul exemplar cu care m-a pus la punct.
Cred ca nu mai aveam absolut niciodata nici o sansa cu Elena. Cred ca m-ar fi suspectat toata viata de dementa sau de cine stie ce boala psihica pentru felul in care am actionat.
Cum am putut sa fiu atat de nebun, de inconstient, de iresponsabil? Cum am putut sa declar iubire infocata unei femei cu care abia schimbasem cateva cuvinte? Eram oare nebun si imi cream fantezii in legatura cu o iubire devastatoare pe care imi doream de o viata intreaga sa o traiesc?
Ajuns acasa, am umplu cada din baia mare cu apa si am ramas acolo vreo doua ore. Cand am iesit din cada, aveam impresia ca sunt mai usor cu cateva kilograme, ca m-am curatat de un mal gros si greu
Un prieten binevoitor m-a informat ca iubitul Elenei era mare mahar in guvern, facandu-ma sa fiu si mai timorat decat eram inainte. Ma intorsesem la birou si reincepusem sa lucrez cu un zel exagerat, caci ma ajuta sa-mi golesc capul de ganduri nesanatoase.
Cand eram adolescent, auzisem in micul targ in care crescusem, despre povestea unui indragostit parasit de iubita lui, si care-si taiase venele intr-un fel oribil, macelarindu-se pe el insusi, caci le taiase pe verticala, ca sa se goleasca de sange. Ii reusise asta, a murit innecat in proriul lui sange scurs din el, fara sa mai afle vreodata ca fata pe care-o crezuse pierduta pentru totdeauna a plans amarnic la inmormantarea lui, soptind neintrerupt in batista: „ de ce n-ai stut ca te iubesc? de ce n-ai stiut ca te iubesc? de ce n-ai stiut ca te iubesc?”
Cred ca noi, oamenii, nu suntem capabili sa comunicam, traim inchisi in propriul eu, prizonieri ai mintii sau ai inimii noastre, facand cele mai cumplite greseli tocmai fata de cei cu care ar trebui sa ne construim fericirea.
E ca un blestem al speciei, un blestem pe care zeii l-au aruncat asupra noastra ca pedeapsa pentru ca am vrut cu tot dinadinsul sa fim ca ei si asta i-a infuriat la culme!
In spatele gradinii vilei mele incepe parcul central, cu lacul enorm si halucinant, in apa caruia mi se pare ca salasluiesc tot felul de vedenii, care te atrag spre apa, spre moarte. M-am plimbat o noapte intreaga pe malul acelui lac si parca auzeam apa cum ma cheama in adancuri! Dar m-am gandit ca sinuciderea nu e atat un pacat cat o uriasa, demonica aroganta.
Simti ca ai vrea sa dispari, dar nu pentru ca viata ar fi devenit imposibila pentru tine, ci pentru ca in fantasmele tale iti vezi iubita sau iubitul plangand si suferind cumplit dupa tine si iti asta iti da o satisfactie monstruoasa.
In lunile care au urmat, imi pierdusem orice speranta ca m-as fi putut reabilita vreodata in ochii frumoasei Elena. Facusem o figura atat de grotesc de stupida incat nici apele Iordanului nu m-ar mai fi putut spala.
Dar viata sau destinul nu tin intotdeauna cont de logica liniara si aveam sa inteleg asta la inceputul iernii care avea sa vina.
Imi luasem concediu de sarbatori de la job, dupa ce fusesem intr-o delegatie extrem de obositoare in Canada. Obositoare dar plina de succes si satisfactie, asa ca imi promisesem o odihna binemeritata.
Si unde as fi putut eu sa ma refac cu adevarat decat acasa la mama Yana, la caldura sobei mistice cum ii spuneam eu in gluma, pe care o pazea mama Yana ca un inger razboinic cu linguroiul-sabie in mana.
Ne pregateam de niste sarbatori tihnite si luminoase, dar nu a fost sa fie asa. Tata a facut congestie cerebrala in a doua zi de Craciun si am alergat cu totii la spital sa fim alaturi de el daca, Doamne fereste, se intampla sa se duca in locul acela cu eterna verdeata de care vorbesc preotii la slujba de inmormantare.
Dar tata nu avea de gand sa se duca acolo decat peste inca multi ani si dupa cateva zile am reusit sa-l luam acasa.
Ramasese cu o pareza mai usoara decat crezusera doctorii, asa ca eram bucurosi ca nu s-a intamplat mai rau de atat.
La spital insa, cand asteptam ca medicii sa faca formele de externare pentru tata si sa-l aduca infirmierul cu scaunul cu rotile, m-am intalnit pe holul de la camera de garda cu Elena, plansa toata si tremurand din tot corpul.
M-am dus direct la ea sa aflu ce se intamplase. Am aflat ca erau invitati in localitate de niste prieteni cu care fusesera la ski in Austria. Acolo, iubitul ei avusese un accident pe care il ignorase, dar care dupa cateva zile il facuse sa aiba niste migrene cumplite, pentru ca acum sa fie in coma!
Elena izbucni in niste hohote de plans atat de puternice si de irepresibile incat am simtit nevoia sa o iau in brate sa o linistesc. S-a lipit toata de pieptul meu, cu disperarea celui care stie ca se inneaca daca nu se tine strans de scandura iesita in cale!
Ii simteam degetele cum imi intra in carne, ii miroseam plansul si-i gustam lacrimile. Simteam cum durerea ei urca in mine, facandu-ma sa plang, numai ca lacrimile mele erau amestecate cu o fericire fara seaman.
Intre iubire si moarte, lacrimile devin liantul cel mai durabil.

Leave a Comment »

No comments yet.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

Create a free website or blog at WordPress.com.

%d bloggers like this: