MariaBarbu Blog – IDEAL şi CREAŢIE

February 15, 2015

IUBIREA SI PUTEREA [6] – PACATELE TRECUTULUI

Filed under: Literatura — Maria Barbu @ 5:02 am

Zborul cu avionul ma oboseste dramatic. In afara de faptul ca fac un fenomen de insuficienta respiratorie in timpul zborului, care poate sa fie si de la aerul re-reciclat din habitaclul avionului dar si de la panica, orice calatorie a mea, oriunde pe glob, cu avionul, este o sursa de stress.
De foarte multe ori, ani de-a randul, am mers cu avionul in Belgia, la un foarte bun prieten al meu, desi ne desparteau decenii ca varsta, el avand varsta tatalui meu, ba chiar mai mult decat acesta.
Monsieur Voncelet era unul dintre prietenii mei aristocrati pe care mi-i facusem pe tot mapamondul, si nu pentru ca as fi cautat cu tot dinadinsul asta, dar asa s-a intamplat sa fie, asa ca am luat formarea acestei adevarate retele globale de prieteni nobili ca pe un semn divin.
Sau doar de aroganta teribila!
Relatia mea de prietenie cu Monsieur Voncelet a fost una extrem de ciudata, o prietenie care-mi daduse mai intai satisfactii uluitoare, dar care mai apoi avea sa ma prabuseasca in abis.
Monsieur Voncelet apartinea unei specii pe cale de disparitie, era genul acela de barbat care, fara sa fie frumos, putea fascina toate femeile din lume doar vorbindu-le si fiind el insusi.
Imbracat mereu foarte elegant, cu sacouri de super brand si intotdeauna cu papillon, Monsieur Voncelet era la el, in Belgia, unul dintre primii bogatasi ai tarii. Poseda castele stravechi, semn al nobletii sale indubitabile, dar avea si vile moderne si o impresionanta colectie de masini de epoca si de iahturi.
Il cunoscusem la Bucuresti, fiindu-mi prezentat si adus la ministerul unde conduceam o directie importanta, pentru ca se dovedise a fi un investitor de anvergura.
In urma acelei relatii oficiale s-a stabilit intre noi o legatura umana cu mult mai insemnata, totul plecand de la pasiunile noastre comune pentru muzica de jazz si de opera. Dar si pentru mancarurile rafinate, eu fiind unul dintre cei care si-au cultivat cu pasiune gustul pentru bucate alese, ca si cand as fi fost crescut si invatat din tata-n fiu cu cele mai princiare delicatese.
Monsieur Voncelet era un gourmet desavarsit, care poseda in cel mai inalt grad educatia gustului, pe care o impletea cu arta conversatiei, insotind-o cu mancaruri si bauturi fine si oferind cele mai luxoase banchete la care am fost invitat vreodata.
Si cand spun banchet nu ma refer doar la mancare, ci si la sensul socratic al acestuia, discutiile filozofice si disputa de idei si de teme culturale constituind adevaratul clou al banchetelor date de acest aristocrat de sange dar si de spirit.
Ma oboseau totusi intalnirile cu acest nobil autentic pentru ca intuiam ca sub masca lui de aur se mai ascundea ceva, ceva ce nu reusisem sa decelez oricate eforturi am facut in acest sens.
Mult mai tarziu, si complet din intamplare, aveam sa aflu oripilat ca omul acesta magnific, atat de educat si de rafinat, se lasa purtat de un viciu cumplit si de o putreziciune infinita.
Ii placea pornografia cu fetite, de varsta foarte mica, pe care o practica dement, iar eu am fost atat de ingrozit cand am aflat asta, incat nu i-am mai vorbit deloc. Trecusera de atunci mai mult de doi ani de zile.
A fost pentru mine groaznic sa-i aflu secretul, mai ales ca intelesesem ca el a ales Romania ca tara in care sa investeasca, doar pentru ca avea interesul de a-i plati pe unii care sa-i furnizeze „marfa” proaspata, de prin orfelinatele romanesti!
Cumplit, absolut cumplit! Am simtit atunci ca ma prabusesc in gol.
Mai tarziu aveam sa aflu ca tari minunate si civilizate aveau un circuit al viciului cu adevarat diabolic, care cuprindea politicieni, oameni de afaceri, intelectuali, nobili, toata elita depravata si mizerabila moral, care se desfata violand si chinuind copii napastutiti de soarta, pe care-i racolau cu bani si vorbe dulci si pe care-i tratau cu o cruzime de neinchipuit.
Mi-a fost rau mult timp dupa ce am aflat ca Monsieur Voncelet facea parte din acest cerc.
Dar cel mai recent drum al meu in Belgia nu avea legatura cu super rafinatul si destrabalatul meu fost prieten, ci cu un minunat grup de tineri inventatori, care facusera cursuri si in Romania, imi fusesera studenti si cu care pastram legaturi de prietenie si de respect mutual.
Dicutam cu ei despre tot, despre stiinta si Dumnezeu, despre familie si politica, despre iubire si sex. Dar marea mea bucurie venea din aceea ca erau niste oameni foarte tineri dar cu principii morale ferme, date nu atat de religie, cat de educatia profunda a sufletului lor minunat.
Ma pregateam sa plec inapoi in Romania, eram inca in camera de hotel din Bruxelles, cand, la usa mea se auzi un ciocanit usor.
– Entrez! – am spus eu in franceza, crezand ca este camerista pe care o anuntasem ca voi elibera camera.
– Bonjour, mon ami! – se auzi vocea ata de cunoscuta a lui Monsieur Voncelet.
– Oh, quelle suprise! – am spus eu, mimand o bucurie pe care nu o aveam, dar, intorcandu-ma spre el, privirea mea intalni o persoana practic necunoscuta, atat de imputinat si de schimbat era.
– Dar ce vi s-a intamplat, Maestre? – l-am intrebat eu, folosind una dintre vechile noastre glume, in care gradul masonic si apelativul se identificau intentionat.
– Nu am nimic, dragul meu, nimic altceva decat ca m-a ajuns blestemul copiilor pe care i-am chinuit in viata mea, si toate greselile trecutului meu demonic se revarsa acum peste mine.
– Cum adica?
– Uite-asa! Am descoperit ca sufar de o boala rara, am ceva in sange, un fel de parazit carnivor, care ma mananca pe dinauntru, incepand cu zona genitala. Mi-a cazut penisul, ca la leprosi, mi-a putrezit scrotul, si atunci am inteles ca-i un blestem pentru pacatele mele abominabile. In curand, viermele asta din mine imi va devora inima si creierul, caci ficatul si splina sunt sfartecate deja.
– Nu se poate? Mai bine ati fi platit cu puscaria decat asa!
– Oh, dragul meu, in aceasta situatie, puscaria ar fi fost pentru mine o dulce vacanta! Dar nu merit nici macar astfel de vacante. Cand umplu chiuveta cu bucati din ficatul meu, imi rasuna in urechi tipetele fetitelor pe care le-am violat ca un salbatic nenorocit. Imi merit soarta.
– Poate ca da, si spun „poate” in sens eufemistic. Stiti cat v-am detestat cand am aflat?
– Stiu, dragul meu. De aceea am si venit la tine, sa te rog pe tine, caci in Dumnezeu nu cred, sa te rog pe tine sa ma ierti ca ti-am maculat viata cu infectia mea! Iarta-ma, iarta-ma!
Spunand mereu „iarta-ma”, Monsieur Voncelet ingenunchiase cu mare greutate si-si impreunase mainile, ridicand fata spre mine ca spre o icoana.
Marturisesc ca am fost cuprins de o imensa sila, de un dezgust care-mi ravasea viscerele si a trebuit sa ma reped la baie, sa ridic capacul toaletei si sa vomit tot ce aveam in stomac.
Cand m-am intors in camera, cu fata inlacrimata de voma aceea puternica si cu mainile inca pline de clabucul sapunului lichid pe care simteam nevoia sa-l miros, l-am gasit pe Monsieur Voncelet prabusit pe mocheta, cu fata inecata intr-o spuma insangerata.
Am chemat repede receptia si au venit in fuga, impreuna cu medicul hotelului.
Nu mai era nimic de facut.
Monsieur Voncelet murise.
Cand l-au ridicat de jos si l-au intins pe targa, i-am vazut fata, neverosimil de destinsa si de luminoasa.
Poate ca totusi, in ultimul moment al vietii sale, sufletul lui L-a intalnit pe Dumnezeu.
Iar Dumnezeu e foarte posibil sa-l fi iertat!
Sa-l fi iertat oare? As fi vrut sa nu fie adevarat.

Leave a Comment »

No comments yet.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

Create a free website or blog at WordPress.com.

%d bloggers like this: