MariaBarbu Blog – IDEAL şi CREAŢIE

February 5, 2015

IUBIREA SI PUTEREA [3] – CRACIUN TRIST

Filed under: Literatura — Maria Barbu @ 5:30 am

Facusem nu stiu ce greseala si inversasem niste cadouri, dandu-ma de gol fata de doua persoane dragi. Nestiind cum sa ies din situatie, si de rusine ori lasitate, am preferat sa le parasesc pe amandoua si sa sufar ca fusesem atat de stupid.
Asta se intampla inainte de prima vacanta din studentia mea, cand reusisem sa cuceresc doua fete si, pentru ca nu ma puteam decide la care sa renunt, le-am trimis amandurora cate un dar de Craciun cu cate un text romantic. Ce greseala! Fiecare dintre ele primise biletul dedicat celeilalte, asa ca… am preferat sa le parasesc si sa fug acasa, la mama Yana.
In iarna aceea a murit catelul meu, pe care-l salvasem cu doua ierni inainte, cand fusese otravit de un nemernic si am reusit sa-l tin in viata, desi avea ars tot tractul digestiv. L-am iubit pe catelul acela, era un teckel dragalas, dar nu se compara cu iubirea pe care aveam sa o simt, decenii mai tarziu, pentru lupoaica mea divina, care e si ea acum in cer si-mi vede sufletul inlacrimat!
In iarna aceea, de fapt in prima mea vacanta de iarna ca student, au fost mai multe intamplari care m-au facut sa inteleg ca adeseori intre bine si rau e doar o muchie subtire care le desparte, in asa fel incat tu, omul, sa vezi si sa interpretezi in felul tau.
Chiar moartea cainelui meu era cumva o usurare a suferintei acelei fapturi nevinovate. Dar se mai intamplase ceva: mama Yana facuse, pentru a doua oara in viata ei, ocluzie intestinala si fusese operata. Sigur ca, asa cum aveam sa aflu, operatia fusese facuta de urgenta si numai un mare noroc a facut sa reuseasca, iar mama Yana sa traiasca.
Dar, din femeia voinica pe care o lasasem pe peronul garii cand plecasem la facultate nu am mai gasit nimic. In locul ei, ma astepta pe acelasi peron o batranica, cu obrajii supti si cu privirea nesigura, si doar cu greu am reusit sa deslusesc in acele trasaturi obrazul drag al mamei Yana.
Asa cum va spuneam, intre bine si rau e o punte subtire, ca o muchie de cutit si numai Dumnezeu stie de care parte te situezi tu, muritorul!
In casa noastra nu mai era trebaluiala vesela de altadata, cand Craciunul ne gasea cu plita plina de tot felul de mancaruri traditionale, care miroseau ametitor de bine si cu mama Yana rasucind victorioasa linguroiul, ca un razboinic cu sabia Dreptatii.
Ne lipsea tuturor vocea ei hotarata, care comanda in stanga si-n drepta fiecaruia ce si cum sa faca o treaba, ne lipsea alergatura ei, tarsaitul papucilor ei si chiar sunetul pe care-l facea pe dusumeaua groasa de lemn si ceruita cu grija, care duduia sub greutatea mamei Yana si sub pasii ei hotarati.
Devenise o batranica stafidita, de parca timpul ii jucase o farsa si trecuse peste ea cat in doua-trei decenii in numai doua-trei zile. Simteam cu totii un fel de teama si de respect pios, ne surprindeam mergand in varful picioarelor si vorbind in soapta intre noi. De altfel, la acel Craciun am facut noi totul si mare mi-a fost surpriza cand la masa de Ajun a venit si mama mea naturala, sfioasa si inca frumoasa, invitata special de mama Yana, care simtise nevoia sa-mi ofere un dar cu adevarat neasteptat.
Am fost emotionat si totusi rece, cel putin la inceput, o priveam pe cea care-mi daduse viata si ma tot intrebam cum de putuse sa ma dea de la sanul ei, dispensandu-se de mine asa cum nici cu un animal de casa nu poti face fara sa te doara. Era coafata proaspat, cu parul facut permanent in carlionti mici, cu nasul subtire si cu o fata de femeie care stie ce vrea de la viata.
Fuma aproape tot timpul, probabil de emotie si mai spunea si ea cate ceva, cu glasul cam gros si cam ragusit, de om care vorbeste putin si rar. Cel putin asta era impresia pe care mi-o facea mie. Avea niste maini frumoase si mari, cu degete lungi si puternice si toata infatisarea si statura ei m-au facut sa ma simt multumit ca mama mea adevarata, cea care-mi daduse viata, era o femeie al dracului de frumoasa si singur acest gand ma facea sa ma simt mai sigur pe mine, iar pe ea sa o privesc cu mai multa ingaduinta si cu un fel de muta recunostinta.
Da, ea ma adusese pe lume, in pantecele ei ma plamadisem, din carnea si din sangele ei si poate ca nu aveam nici un drept sa o judec, pentru ca de fapt nu stiam in ce situatie poate disperata fusese si nici nu aveam cum sa inteleg gandurile ei de mama care stia la acel moment ca nu are cum sa-i ofere puiului ei o viata macar decenta si cu atat mai putin prospera, asa ca mama Yana fusese probabil pentru ea un fel de zana buna, aparuta din cer, care avea sa-i aduca puisorului ei caldura unui camin cu de toate.
Aflasem ca era muncitoare intr-o fabrica, ca muncea in trei schimburi , si ziua si noaptea, ca nu are o casa a ei si sta cu chirie, ca nu are un barbat si ca totusi traieste demn.
Abia atunci am aflat ca in toti anii de cand ma daduse mamei Yana, ea imi tot adusese cate un pachet cu mancare si haine, cumparate din banii ei putini si ca ma urmarea de departe sa ma vada cum cresc si ca in sufletul ei se bucura ca am tot ce-mi trebuie.
Mama Yana nu-mi spusese niciodata asta, dar banuiesc ca nu voise sa traiesc cine stie ce sentimente contradictorii si nici nu voia sa-mi accentueze vreo suferinta, facandu-ma sa ma simt strain in casa ei ori abandonat ori neiubit. Si bine facuse!
Am decis insa, la acea masa de Craciun, sa tin legatura cu mama, o legatura deschisa si curata, si am simtit ca un nod dureros din sufletul meu, pe care-l ignorasem din instinct, se dizolvase si ma eliberase.
Mama mea cea adevarata se ridica de la masa, isi puse paltonul pe ea si baticul de matase pe cap, isi ruja buzele, lua cosul, gol acum, cu care venise aducand in el bunatati de Craciun, se indrepta spre mine, ma trase spre ea , intr-o imbratisare stangace si rigida, si-mi sopti, cu voce sugrumata:
– Iubitul lu’ mama! – cu o voce tremuranda, duioasa si dulce, de fata mare si nu de femeie matura, emotionata si timida.
– La revedere, mama! – am raspuns eu, fara sa ma gandesc, simtind nevoia sa-i pup mana.
Cand s-a desprins de mine, ii siroiau lacrimile pe obraji si am simtit ca era surprinsa si fericita si parca nici nu mai nimerea clanta usii.
– Mergi cu bine, Saveta! – ii spuse tata, conducand-o ceremonios, dupa ce si mama Yana o imbratisase si-o imbarbatase, aranjandu-i baticul de matase, care-i alunecase pe parul coafat.
Eu ramasesem parca golit de sange, cu o senzatie de lesin si nu ma puteam misca din loc, pana cand una dintre surorile mele vitrege isi baga mana pe sub bratul meu si ma trase spre masa, impingandu-ma usor pe un scaun. Eu eram ravasit, caci atingerea mamei mele adevarate ma facuse sa simt un fel de scurt circuit, un fel de electrocutare, si cred ca era sangele meu care-si recunostea matricea, erau celulele ombilicale care se activasera brusc. Am pus capul pe masa si am plans pana am obosit.
Dupa aceea, m-am linistit si m-am reconectat la existenta casei noastre, a casei in care am crescut mare.
Mama Yana ma privea cu ochii ei imblanziti de boala dar deveniti scrutatori, pentru ca voiau sa descifreze starea mea launtrica si parand sa inteleaga toata coplesitoarea emotie a situatiei.
Poate ca si de aceea mi s-a parut acel Craciun a fi deosebit de trist. Oricum, din cauza ca mama Yana era inca in convalescenta, nu putuse face mai nimic si nici nu mai fusese generaleasa de altadata.
Din Craciunul stralucitor si vesel cu care ne obisnuiseram in toti anii dinainte nu ramasese aproape nimic, nici mancarea si nici cozonacii nu aveau gustul acela fara seaman pe care stia sa-l dea mama Yana. A fost un Craciun trist, c-un brad urat, cu ramuri rare, pe care-l impodobiseram fara chef, in cadrul acelei corvoade si a acelei pedepse pe care nu intelegeam de ce ne-o dadea Dumnezeu tocmai noua, care nu facuseram nimanui nici un rau.
Dar se pare ca asa e Dumnezeu, sau cel putin asa il percepem noi, ca pe cineva complet discretionar, care imparte iubirea si durerea dupa bunul Sau plac, ceea ce ma facea, la varsta aceea de inca adolescent, sa-I port o teribila ranchiuna si sa-I intorc spatele, ca sa nu-mi vada lacrimile.
Odata ajuns acasa si intrat in atmosfera aceea ce trista supravietuire, uitasem complet de stupidul incident cu iubitele mele, care mi se parea atat de indepartat si de neverosimil incat nu am considerat ca merita povestit nici macar mamei Yana.
Ne temeam cu totii ca o vom pierde si nu stiam cum sa facem ca sa se simta mai bine si sa-i aratam toata iubirea noastra. Nu stiam atunci ca mama Yana avea sa mai traiasca inca multi ani dupa aceea, ca avea sa ajunga octogenara, invingand cu puterea ei, din trup si din spirit, si boala si multe alte dureri care aveau sa vina.
Era mereu pentru noi un model de om, avea ceva care ne facea sa credem ca se trage dintr-o stirpe supraumana, caci taria ei de caracter, bravura in fata vietii si a durerilor acesteia, avea sa ne marcheze pe toti, facandu-ne niste invingatori a priori, prin simpla asemanare cu ea.
Abia in anii care au urmat, mama Yana avea sa-mi marturiseasca adevarul ascuns atata vreme, ca ea si mama mea adevarata erau surori pe jumatate, venind din acelasi tata, si tot ea avea sa-mi spuna ce femeie puternica si vrednica era mama mea si ma indemna sa nu renunt niciodata la legatura cu ea, ceea ce avea sa-mi faca extraordinar de bine.
Acum, au trecut niste ani buni de cand mama Yana nu mai e printre noi si totusi, in sufletele noastre si-n vietile noastre, o regasim ca putere de a stapani soarta, ca demnitate si ca neinduplecare. Mi-am dat seama foarte tarziu, ca om matur, ca viata merita traita fara frica, fara micime sufleteasca, fara sa fugi din fata destinului.
Dar in acea iarna, cand am facut acel Craciun trist, numai tata reusea sa ne umple de curaj si de optimism. El era un filozof innascut, nu facut, cum ii placea lui sa spuna, si avea o capacitate infinita de a intelege natura umana in toata complexitatea ei.
El o putea iubi si intelege pe mama Yana, indiferent prin cate greutati au trecut impreuna si tot el o putea intelege si pe mama mea adevarata, fara sa o judece si fara sa o condamne, asa cum ar fi facut un altul in locul lui. Tata avea, fara discutie, vocatia de a intelege si a iubi, asa cum nimeni nu mai era in stare.

Leave a Comment »

No comments yet.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

Create a free website or blog at WordPress.com.

%d bloggers like this: