MariaBarbu Blog – IDEAL şi CREAŢIE

January 28, 2015

IUBIREA SI PUTEREA [1] MATRICEA

Filed under: Literatura — Maria Barbu @ 4:47 am

M-am intrebat adeseori daca Iubirea e mai tare decat Puterea, sau Puterea e cea care le invinge pe toate. Iubirea e sensibila, se rupe si doare, in timp ce Puterea se hraneste cu ea insasi si poate rezista oricarei, sau aproape oricarei lovituri. Aveam sa cunosc diferenta asta in mod dureros, in propria familie, cu parintii mei adoptivi, care ma luasera de la mama naturala pentru ca li se spusese ca voi fi un mare om.

M-au luat desi mai aveau inca sase copii acasa, ai lor, din carnea si sangele lor, dar cum exista o oarecare inrudire intre ei si mama mea biologica, m-au adoptat, insusindu-si intr-un anume fel exceptionalitatea mea viitoare, pe care considerau ca merita sa o aiba in familia lor. Altfel, pareau niste oameni de treaba, credinciosi atat cat se cuvine, harnici si seriosi, mai ales in ochii societatii din care faceau parte.

Tata a fost singurul tata pe care l-am cunoscut vreodata, caci tatal biologic semanase pamantul fertil al mamei care m-a nascut si s-a facut nevazut, ca o naluca, asa cum spunea ea, saracuta! Tata era un barbat atragator, musculos si fibros, cu ochii verzi-albastri si cu un nas cu narile largi, ca ale unui cal care trage la deal si are nevoie mereu de mai mult oxigen. Era tot timpul imbracat la costum si cravata de matase si de multe ori venea acasa si, dupa ce manca, se intindea pe divanul din salon si adormea, cu cravata inca la gat, doar cu nodul putin largit. Tata isi dadea sacoul jos imediat cum ajungea acasa si-l punea pe spatarul jiltului inalt de piele pe care ii placea sa stea cand lucra la biroul lui de inginer, caci acasa, la acel birou, facea cea mai multa treaba, Mama Yana, in schimb, era mai mult la bucatarie, care era domeniul ei.

Ii spuneam mama Yana si nu mama pur si simplu, pentru ca eu o stiam bine pe cea care era mama mea adevarata, caci ei ma adoptasera pe la varsta de cinci ani, cand stiam deja foarte multe lucruri si aveam toate reperele formate. Mama Yana era stapana casei, fara drept de apel, caci tata, desi superior ca studii si educatie, ii lasase ei rolul dominant in familie, caci era mama a sase copii nascuti de ea, pe care-i crestea cu severitate, plus a celui de-al saptelea copil, adoptat, care eram eu.

Mama Yana dirija un linguroi de lemn, cu care amesteca in multele oale care fierbeau pe soba de ceramica, si tot cu linguroiul facea ordine intre copii, caci linguroiul devenise sceptrul absolut al autoritatii materne in familie. Si eu stiam, ca si fratii si surorile mele vitrege, ca mama Yana e cea mai puternica dintre cei doi parinti ai nostri, si asta nu numai pentru ca facea mancare si hranea atatia copii, dar si pentru ca la ea stateau toti banii familiei. Tata ii dadea ei, fara sa cracneasca, toti banii castigati de el, pana la ultimul banut, pentru ca pe mama Yana era imposibil sa o minta si pentru ca el nu avea voie sa ramana cu bani, caci fusese alcoolic si orice ratacire, orice banut dat pe bauturile tari care-i placeau atat de mult, il transformau intr-o zdreanta de om, care trebuia adus acasa de pe langa gardurile pe unde cadea.

Tata purta cu el aceasta vinovatie cumplita, aceasta rusine nemarturisita, de care nu era neaparat responsabil, pentru ca era fiul unor fosti alcoolici si sangele lui pastrase poate marca acelor viciosi ce i-au dat viata. Asta nu l-a impiedicat pe tata sa aiba grija de “batrana baroneasa”, cum ii spunea mamei lui, care a trait mult de tot, aproape o suta de ani, invelita in pleduri din catifea de matase si inconjurata de portelanuri fine, mormane de argintarie si pocaluri de cristal. Fusese enorm de bogata si toata averea uriasa a familiei ei fusese pierduta la cazinouri si topita in licori alcoolice rafinate. Venea ea insasi dintr-o familie fabuloasa si plina de vicii, care-si cultivase placerile intr-atat incat pierdusera aproape totul, case, mosii, paduri, masini si poate chiar onoare. Dar asta nu a impiedicat-o sa traiasca mult si sa ajunga centenara, locuind in conacul familiei, inconjurata de luxul ei vechi si pretios si urmandu-si cu sfintenie tabieturile, ca pe niste ritualuri ale ei, de la micul dejun care era intodeauna la fel, oua fierte tari, servite cu sos de piper verde si insotite de o ceasca mare de cafea neagra, pranzul cu un bol de supa concentrata de gaina plina de crutoane taiate cubic, tot asa cum dupa amiaza servea serbeturi si fursecuri fine cu ceai rosu sau negru, pe care-l tinea in niste cutii frumoase de metal, si pana la bautul cu sorbituri mici al licorilor special aduse pentru ea din strainataturi, din paharele scumpe de cristal, pe care mainile ei batrane si pline de inele le mangaiau cu voluptate.

In conacul acela am fost si eu de multe ori, dar casa familiei noastre era putin mai departe, o casa solida si foarte mare, cu poarta de fier si trepte masive, sa se vada si bunastarea dar si sobrietatea si cu o curte mare, impartita inginereste in mai multe sectiuni, dupa functiunea fiecareia. Aici se simtea mana tatei, care isi permitea sa fie sef numai in afara casei, fie in curtile despartite inginereste, fie pe santierele lucrarilor sale, unde avea multi oameni in subordine si carora le impunea respect si nu frica, asa cum faceau cei mai multi maistri ori ingineri, care zbierau la muncitori, dandu-si pe fata arama lor de neamuri proaste, de “calici”, cum le spunea tata. De multe ori i-am privit pe tata si pe mama Yana ca pe un print insurat cu o majordoma, daca exista asa ceva, print ajuns sa se supuna unor reguli pe care nu le-a facut el, dar pe care, o data acceptate, le respecta cu sfintenie, cu acea rigoare totala, de care numai aristocratii adevarati sunt in stare.

Mama Yana era si ea dintr-o familie foarte bogata, proprietara de paduri mai ales, cu o avere care crestea mereu, la fel de repede cum averea familiei lui tata scadea, scurgandu-se prin cazinouri si cafenele, pierzandu-se in locuri exotice si intr-un lux pe care familia mamei Yana nu-l intelegea si nu-l practica. Ei erau oameni harnici, invatati cu munca si cu un trai mai sanatos si fara farafastacuri, simtindu-se puternici mai ales pentru ca erau stapani pe averea lor dar si pe trupul si mintea lor, fara sa se lase prada propriilor placeri si cu atat mai putin placerilor devenite vicii. Intre tata si mama Yana era o iubire veche, din tineretea lor, si asta se vedea chiar si atunci cand se certau, caci se certau patimas, asa cum numai oamenii care se iubesc sau care s-au iubit candva cu adevarat sunt in stare.

Sigur ca la certurile astea se aminteau si lucruri numai de ei stiute si traite si asta le dadea un aer de complicitate pe care copiii il resimteau puternic si de aceea nu indrazneau niciodata sa se amestece in certurile lor. Cea mai tare era in mod evident mama Yana, dar asta pentru ca tata era boier si nu se preta la violente ori injurii marlanesti si mama Yana profita din plin, dand frau liber vocii sale puternice si autoritare, de parca tata ar fi fost, in unele momente, chiar mai putin decat vreunul dintre plozii ei, care inca se mai alergau in funduletele goale prin curte, urmariti de linguroiul-sceptru al mamei Yana, care-i cauta pentru pedeapsa.

Caci mama Yana era ca ingerul razbunarii, nu ierta niciodata, dar niciodata, vreo greseala a vreunui copil si ii administra pedeapsa, indiferent cat si-ar fi cerut iertare plodul vinovat, caci pedeapsa mamei Yana era ca pedeapsa divina, absoluta si ineluctabila.

– Treci la locul de pedeapsa! – striga mama Yana catre micul vinovat, tragandu-l de ciuf sau de haine catre locul cel mai intunecat al casei, un fel de anticamera a pivnitei, de care noua, copiilor, ne era groaza, pentru ca batrana baroneasa, adica bunica din partea tatei, ne mintise ca acolo se ascundeau fantomele fugite din castelul de pe deal.

– Mama Yana, iarta-ma, nu mai fac, iti jur! – striga vinovatul ingrozit de tovarasia fantomelor, caci mama Yana nu numai ca-i administra o bataie zdravana vinovatului, dar il mai si tinea vreo doua-trei ceasuri sa tremure de teama fantomelor.

Dar mama Yana era neinduplecata si eu, ca si fratii si surorile mele vitrege, am stat de foarte multe ori in gangul cu fantome, de ne clantaneau dintii de frica si eram gata sa albim de spaima, daca nu ar fi fost tot batrana baroneasa care sa ne spuna ca numai prostii mor de frica fantomelor si se parea ca niciunul dintre noi nu voia sa fie sau sa para prost.

Pe masura ce cresteam, ne-am dat seama ca tata o iubea pe mama Yana nu doar asa, ca amintire a tineretii sau pentru ca se simtea vinovat de viciul lui, ci o iubea cu o iubire vie, barbateasca, plina de gelozie si tandrete, de renuntari si de impliniri, asa cum numai indragostitii adevarati, care sunt foarte putini in lumea asta, pot sa simta. Mama Yana insa avea mai multa autoritate decat iubire, sentimentele ei trecusera de mult timp de flacara pasiunii si se ordonasera in iubirea materna, puternica, neconditionata dar severa, in timp ce pentru tata parea sa aiba doar amintirea unei pasiuni care o arsese si pe ea candva in vene, dar din care ramasese mai mult sarcasm si dominare, rasfatul ei major fiind acela ca se freca din cand in cand cu umarul de pieptul lui, ca o leoaica mare, care stie ca-si poate sfasia oricand nevolnicul stapan.

Asa am crescut cu totii, si eu alaturi de fratii si surorile mele, simtind in noi, ca pe un puls al casei si familiei noastre, aceasta permanenta tensiune intre iubire si putere si stiind bine ca iubirea e mai plina de volute si mai seducatoare, in timp ce puterea e mai rigida, mai severa, mai stricta, dar fara scapare.

1 Comment »

  1. Buna Maria!
    De cand n-am mai scris pe aici, nu-i asa? 🙂
    Am hotarat sa incep sa-ti recomentez caci vad ca s-au adunat super multe parti la parabola asta, semn ca poate fi un roman poate chiar publicat! La celalalt inca am ramas cu speranta. 🙂
    Vezi ca e un mic typo aici:
    “Si eu stiam, ca si fratii si surorile mele vitrege, ca mama Yana e cea mai puternica dintre cei doi parinti ai nostrii, ” – nostrii
    Imi place grozav aceasta permanenta paralela intre doi oameni care se iubesc si sunt urmasii unor familii pline de putere care insa si-a folosit puterea in feluri mai mult sau mai putin decente (apropo de vicii). Mi-a placut placere sa citesc in final ca totusi si Mama Yana mai avea unele momente de tandrete totusi tot stricta, cu barbatul ei, chiar si dupa nasterea atator copii si munca zilnica depusa in cresterea lor. Aproape ma treceau fiorii pe sina spinarii cand parcurgeam randurile despre Mama Yana.
    Pe de-alta parte e foarte interesant cum pe narator l-am simtit in permanenta prezent ca un ocrotitor superior care a lasat cititorul sa simta totul.
    Sper sa apuc sa le citesc pe toate pana la partea a 8-a.
    Succes! Te pup!

    Comment by Dana-Cristiana Agent — February 18, 2015 @ 2:00 am


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

Blog at WordPress.com.

%d bloggers like this: