MariaBarbu Blog – IDEAL şi CREAŢIE

January 13, 2015

MANTUIRE (parabola)

Filed under: Literatura — Maria Barbu @ 4:24 am

Era o frumoasa dimineata de primavara. La manastirea cea noua inca mai mirosea a zidarie proaspata, iar in chilii se simtea aroma de lemn si de frunzis, de ceara de albine si de panza de bumbac. Gradinile care apartineau manastirii erau in floare, copacii dadusera frunze si flori si totul avea un aer de inceput de lume, de paradis adevarat.
Calugaritele erau putine la numar, dar vesele si harnice si lucrau de zor sa pregateasca totul parca pentru o vesnicie, cat aveau sa ramana aici. Spalau si curatau, sapau si legau, faceau totul cu drag si cu o buna dispozitie molipsitoare.
Stareta le spusese ca va mai veni o calugarita noua, cu care trebuiau sa se poarte cu grija.
– Dar cum o cheama, maica Stareta? – intreba cea mai tanara dintre calugarite.
– O cheama Luisa si a avut o viata tare amarata, asa ca ar fi bine ca noi sa-L ajutam pe Dumnezeu sa-i dea linistea de care are atata nevoie. – raspunse blanda maica Selina, stareta manastirii celei noi.
Sora Luisa venea de la o manastire indepartata, manastirea Sfanta Cristina, o manastire de calugarite condusa de o stareta foarte severa si care profitase de prima ocazie ca s-o indeparteze pe Luisa din comunitatea ei.
Nimeni nu stia de fapt ce se intamplase cu adevarat acolo, pentru ca, chiar si atunci cand avea sa treaca o buna bucata de vreme, sora Luisa nu vorbea cu nimeni nimic despre ea insasi ori despre viata ei.
Era atat de tacuta, incat la inceput toata lumea a crezut ca e muta, dar preotul paroh le-a spus ca vorbeste, pentru ca isi facuse confesiunea, in soapta, ce-i drept!
Sora Luisa era o femeie robusta, avand in jur de treizeci de ani, inalta, si blonda, cu maini mari si cu o fata cu trasaturi puternice, de om nascut in nord, unde e clima mai aspra si vremea mai nemiloasa.
Fusese invatata de mica cu greutatile, caci crescuse intr-o familie cu sapte copii si trebuise sa ia parte de la varsta frageda la treburile casei.
Tatal lor murise de tuberculoza cand erau mici copiii si mama lor, o biata taranca ciolanoasa si destul de urata, muncea din zori si pana noaptea ca sa intretina familia si sa le dea de mancare atator guri flamande.
Femeia muncea pe la vecinii mai instariti, spala podele si cara apa, dadea fan la animale si tesea covoare de iuta. La ei acasa era curat si saracacios, frig si mereu intuneric, dar pe masa aveau mereu ceva cald si soba avea pe plita mereu o oala cu mancare, chiar daca era vorba de cele mai multe ori de cate o zeama lunga, in care fiersese cate un os enorm de vaca sau de cine stie ce alt animal.
Luisa fusese cea mai mare dintre cele patru fete si isi crescuse atat surorile mai mici cat si pe cei trei frati, care erau toti mai mici decat ea, dar atat de tacuti incat in casa lor aproape ca nu se stia ca e vreun suflet de copil.
Relatia Luisei cu Dumnezeu nu era o relatie personala, atunci cand era copila, caci mama lor nu stiuse sa le spuna altceva decat ca Dumnezeu e cel care-i pedepseste pe oameni pentru aproape orice.
Pe cei care beau, pe cei care fumeaza foi de tutun, pe cei care mananca prea mult, pe cei care rad ori care vorbesc fara rost, asa ca ea dedusese ca cel mai bine era sa nu faci nimic din ceea ce nu-I place lui Dumnezeu pentru ca poti sa patesti lucruri foarte rele.
Crezuse chiar, cand era mica si nestiutoare, ca Dumnezeu e cineva rau si mereu furios pe oricine si orice.
Cand a crescut destul de mare ca sa ii poata lasa altei surori ingrijirea fratilor si surorilor mai mici, s-a maritat cu un ingrijitor de cai, un barbat cu mult mai in varsta ca ea si rece ca gheata si la propriu si la figurat.
Nu stiuse niciodata ce inseamna nici blandetea, nici iubirea, nici bucuria, nici nimic din ceea ce face ca viata sa fie frumoasa si sa merite traita. Barbatul ei o batea cu regularitate, fara motiv, ci doar asa, ca sa-i arate ca e serios si are pretentii de la nevasta.
Luisa a ramas insarcinata fara sa stie cand si cum si a nascut patru copii, dupa care a facut o teribila infectie care a lasat-o stearpa pentru tot restul vietii sale de femeie.
Barbatul ei nu s-a mai atins de ea niciodata si ea era bucuroasa ca a scapat de o corvoada cumplita, caci sexul i se paruse o pedeapsa, o framantare oribila, murdara, umeda si rece.
Intr-una din iernile lungi din acea provincie nordica, barbatul ei a cazut si a paralizat, apoi a murit, lasand in urma o familie bucuroasa ca a scapat de un program de batai regulate si fara legatura cu nimic.
Luisa se invatase sa faca mancare, o tocana groasa cu multa grasime si gatea si pentru altii, facand rost de cativa banuti si reusind sa-si tina familia satula si primenita.
Dar Dumnezeu nu a vrut sa o lase sa-i tihneasca si la vreo trei ani dupa moartea barbatului ei, cand era plecata de acasa sa tocmeasca niste lemne de la padurar, caci se apropia iarna cea lunga si grea, casa ei a luat foc de la soba pe care erau mereu oale de mancare care fierbeau si a ars de tot, cu tot cu copiii ei inauntru.
Luisei i s-a rupt inima de jale si a cazut pe campul din fata casei in flacari, secerata de o durere care a lasat-o aproape fara viata. S-a trezit peste mai multe luni, intr-un pat de spital, facut din fier si cu plasa de sarma, fara sa stie nici cine este si nici ce cauta acolo.
Stia doar ca o cheama Luisa. Atat. Statuse in coma si, fiind saraca, cei de la spital au vrut sa o lase sa moara, dar fata unuia dintre fostii vecini era ingrijitoare acolo si o pazise pana cand si-a revenit, daca se poate spune asa.
A mai stat in spital o vreme, a reinvatat cat de cat sa vorbeasca si a inceput sa pretuiasca fiecare clipa. Pana si bucata de paine uscata pe care o primea de la cantina saraca a spitalului o mesteca incet, cu un fel de sfintenie si recunostinta si lumina din ochii ei albastri metalici i-a facut pe cei de la spital sa aiba convingerea ca ar fi mai potrivit sa o trimita la o manastire, ceea ce si facura foarte curand.
La manastirea Sfanta Cristina a fost greu, pentru ca Luisa nu intelegea aproape nimic din ce se intampla acolo, mai ales ca vedea ca Dumnezeul pe care-L venerau calugaritele de acolo nu se potrivea cu imaginea care-i ramasese ei in subconstient.
Isi revenea extrem de incet, mergea cu greu si vorbea si mai greu, dar cu fiecare zi parea ca primeste cate putin din bucata de viata ce-i fusese harazita si pe care Cineva de sus parca voia sa i-o dea firimitura cu firimitura.
Fiind atat de salbatica si instrainata, stareta de acolo a preferat sa o cedeze altei manastiri, mai noi, si asa a ajuns Luisa aici, la manastirea cea abia construita.
Manastirea in care ajunsese acum era un loc cald, mult mai in sud, cu o clima blanda si cu gradini inverzite, asa cum nu mai vazuse niciodata. De pe gemuletul chiliei vedea soarele cum apune intr-un culcus rosietic, care parea sa-i incalzeasca si trupul si sufletul.
Luisa simtea, pentru prima oara in viata ei, o stare de liniste si de caldura si de bine cum nu avusese decat poate in pantecul mamei sale si asta o facea sa-si revina din starea de teribila prabusire in care fusese.
Ajunse sa-si dea seama ca nu e asa de batrana cum credea si parca oasele trupului ei, precum copacii, incepeau sa primeasca o seva si o viata noua. Isi amintea incetul cu incetul cine este si de unde vine, gasea iarasi in memorie imaginile din copilaria ei si din viata ei de femeie.
Ajunsese sa-si revina aproape cu totul, numai povestea nenorocirii cumplite care o facuse sa cada in coma inca nu si-o putea aminti. Incepuse sa vorbeasca, mergea cu celelalte calugarite la munca la gradina, participa la toate slujbele din biserica si invatase sa se roage frumos si din adancul inimii.
Maica Stareta si preotul de la biserica manastirii erau oameni cu har si ii deslusisera adevarata fata a lui Dumnezeu, facand-o sa inteleaga ca El ii iubeste pe oameni si ca viata ne-a fost data ca sa ne bucuram de ea si nu sa o traim in spaime si in chin.
Luisa invata sa existe in soare ca o ramura de copac, se simtea incalzita si inviata si in ea se insinua sentimentul de bine si de armonie pe care acum il simtea ca fiind placut acestui Dumnezeul nou descoperit. Era linistita, iar celelalte calugarite invatara sa-i pretuiasca harnicia si seriozitatea, tacerea si detasarea.
Simtea insa ca mai avea nevoie de inca ceva, de o mai mare putere, care s-o ajute sa deznoade ghemul acela de lacrimi si chin din sufletul ei. Pana nu avea sa-si aduca aminte ce se intamplase cu copiii ei, Luisa nu putea spune ca traieste cu adevarat.
Dar, cu o noapte inainte de Sfanta Inviere, avu un vis in care i se aratara cei patru copii ai ei arzand in flacari, langa uriasele oale cu mancare gatita de ea pentru sateni si izbucni intr-un plans atat de puternic, cu spasme si cu lacrimi multe si calde, care-i siroiau pe obraji, scotand din mintea si din inima ei tot raul si toata durerea adunate atata vreme.
Stareta de la manastirea cea noua era o femeie trecuta prin viata, dar cu suflet bland si intelegator. In acea noapte, o auzise pe Luisa si intrase in chilia acesteia si o cuprinse cu bratele, ca pe un copil si-i susotea ca s-o linisteasca, asa cum fac mamele din toata lumea cu copiii care plang si se sperie.
Luisa s-a inmuiat de atata duiosie si a simtit ca Dumnezeu Insusi o tine in brate si-o leagana si-i sopteste duios, asa cum nu i se mai intamplase niciodata in viata ei aspra si nemiloasa.
Dimineata, se trezi linistita si primi raza de soare intrata pe gemuletul chiliei cu atata adanca recunostinta de parca stia ca fusese mantuita de toata durerea trupului si a sufletului ei chinuit.
Auzi clopotele care bateau asa de frumos si chemau la rugaciune, dar sufletul ei urca deja pe scara de lumina spre acel Dumnezeu minunat de bland si de bun, care o tinuse in brate si o leganase cu duiosie.
Dupa slujba din biserica, cand calugaritele se dusera in chilia Luisei sa vada de ce nu iesise si ea sa participe la Liturghie, au gasit-o intinsa frumos in patul auster, complet destinsa, cu chipul senin si parca luminat din interior.
Murise cu putin timp in urma, era calda inca si avea ochii deschisi si plini de pace si bucurie. I-au inchis pleoapele si-au invelit-o cu grija. Misiunea Luisei se terminase. Era in Lumina.

Advertisements

Leave a Comment »

No comments yet.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Create a free website or blog at WordPress.com.

%d bloggers like this: