MariaBarbu Blog – IDEAL şi CREAŢIE

May 8, 2013

PADUREA DE CRISTAL – parabola

Filed under: Fictiune,Literatura,Parabola — Maria Barbu @ 1:44 am

    In a doua zi de Pasti, matusile printesei Sonia mergeau obligatoriu pana la manastirea din deal, intr-un scurt pelerinaj de multumire fata de Dumnezeu. Chemau masina, il luau cu ele pe soferul cel batran, care conducea incet si claxona tot timpul, si, bineinteles,plecau dis de dimineata.

    Amandoua erau imbracate in rochite de brocart, ca doar Sfanta Inviere a Domnului nostru Isus Christos trebuie sarbatorita cum se cuvine!  Aveau in picioare pantofi de lac si in mana posetute din piele veritabila de aligator, manusi de dantela incheiate cu nasturei diamantati si umbrelute de soare. Si, indicutabil, palarii! Palariile matusilor printesei Sonia erau celebre si prin forma si prin culoare. Erau adorabile, in culori pastelate si dulci, precum cremele de charlotta, dar de Pasti isi puneau palarii de dantela neagra, cu bentita aurie, ca la cea mai mare Sarbatoare a anului.

    In timpul acesta, cand matusile isi faceau pelerinajul pascal la manastirea Sfantul Duh din dealul Shimka, printesa Sonia dormea dusa, ca doar statuse toata noaptea de Inviere treaza si nici in noaptea urmatoare nu dormise prea bine, asa ca se razbuna dormind pana la pranz, cu draperiile trase. Draperiile din camera primtesei erau din catifea de culoare magenta, cu ciucuri aurii si cu snur la fel. Patul insusi avea o forma ca de ou, la cererea expresa a printesei si fusese comandat de la o firma italieneasca renumita, al carei proprietar se spunea ca este vrajitor si ca pune in obiectele pe care le executa la comanda cate un descantec special, in functie de care beneficiarului avea sa ii mearga foarte bine sau foarte rau, dupa cum fusese mesterul intr-o dispozitie buna sau proasta.

      Patul printesei fusese, se pare, beneficiarul unui descantec benefic, pentru ca fetei ii mergea foarte bine de cand dormea in el, nu mai avea cosmaruri din acelea care ii intunecasera copilaria si care o faceau sa arate trasa la fata si cu cearcane vinete, ca o stafie.

       De cand murisera Regele si Regina intr-un fel foarte ciudat si greu de inteles, pe cand printesa Sonia avea numai doi ani, fata fusese bantuita de cosmaruri sinistre si numai patul aceasta in forma de ou reusise sa o scape de ele, in timp ce toti doctorii si toate tratamentele scumpe pe care le facuse atatia ani nu o ajutasera cu nimic. Regele Pavel si Regina Ania luasera foc sau ceva de genul asta in timp ce se aflau la un picnic regal in padurea de cristal, o imprejurare foarte stranie si care ramasese neelucidata, in ciuda anchetei de ani de zile la care partcipasera cei mai buni experti cruiminalisti din regat si unii chiar adusi din strainataturi.

     Dupa moartea lor s-a instituit o regenta formata din cele doua matusi, pana la majoratul printesei Sonia, care urma sa implineasca 18 ani chiar la sfarsitul acestui an, cu o zi inainte de Craciun. Acum insa era abia primavara si se sarbatorise cu mare fast Pastele si Invierea Domnului.

     Cand Regele Pavel si regina Ania fusesera gasiti morti pe pledul lor tesut cu fir de aur, padurea de cristal era abia inmugurita. Copacii abia facusera primii turturi de cristale galbene si rosii, care se leganau usor pe ramuri si susurau subtire un cantecel nemaiauzit de nici o alta faptura omeneasca inaintea alaiului regal. Se producea un fel de muzica facuta din vibratii, din sunete parca ceresti, iar Regele si Regina erau cuprinsi de extaz din ce in ce mai mult.

       Slujitorii se indepartasera discret pentru a lasa pe majestatile lor sa se bucure de acel susur divin, cand, deodata, s-a produs un fel de explozie, o lumina orbitoare si un zgomot asurzitor care i-a facut pe toti din alaiul regal sa intepeneasca in locurile unde erau. Cand s-au dezmeticit si s-au dus in mare graba spre locul unde cu numai cateva clipe inainte fusesera Regele si Regina, nu au gasit decat un morman de material carbonizat sau mai bine zis cristalizat, ca un fel de sticla amestecata cu metal topit, in care se intrezareau, in mod cumplit de inspaimantator, ca si cum ar fi fost niste masti mortuare, chipurile cuplului regal.

    Printesa Sonia nu a inteles mult timp ca regalii sai parinti nu mai sunt in viata. Era de altfel foarte, foarte micuta, si ceea ce ei i se parea atunci a fi realitate, era lumea minuscula a jucariilor sale. Matusile ei au compensat cu prisosinta si cu milioane de tandreturi lipsa parintilor, dar Regele si Regina lipseau intr-un fel atat de misterios incat intreg poporul era indurerat si se simtea cumva vinovat de disparitia lor.

    De atunci, nimeni, niciodata nu a mai avut voie sa intre in padurea de cristal, care crescuse enorma si avea copaci uriasi cu imensi turturi de cristal galben si rosu. In unele nopti, o muzica profunda, ca dintr-o orga hiperbolica, se auzea din padurea aceea stranie si parea ca totul intra in vibratie cu turturii stranii si ca luna insasi se transforma pentru cateva clipe intr-o imensa, cosmica, masca de cristal topit.

      Nimeni nu isi mai aducea aminte de unde primise Regele darul acela neobisnuit, saculetul de seminte de cristal care au fost sadite pe unul dintre cele douasprezece dealuri ce inconjurau marele castel regal, seminte din care crescuse padurea vrajita. Nimeni nu isi mai amintea parca nici chipurile cuplului regal si poate ca nici regele si nici regina nu ar mai fi ramas in nici un fel in amintirea supusilor, daca nu ar fi fost uriasele portrete oficiale din  sala tronului sau pozele oficiale din cartile de istorie in care Regele si Regina pareau ca privesc undeva in zare, spre o viitoare padure de cristal!

       Matusile printesei Sonia intrasera in manasirea Sfantului Duh, in varful picioarelor, una dintre matusi, cea mai inalta, mergand cu niste balerini auriti, iar cealalta, cea mai scunda, purtand cu mult curaj niste toculete subtiri care pareau sa se rupa dintr-o clipa in alta sub greutatea rubicondei si veselei matusi.

       Erau amandoua surorile Regelui, mult mai in varsta decat acesta si se purtasera intotdeauna cu majestatea sa intr-un fel matern si protector, care il scosese adeseori din sarite pe maritul rege. Dar cu printesa Sonia isi gasisera adevarata vocatie de mame emblematice. O rasfatau si faceau totul sa ii cucereasca inima, luandu-se chiar la intrecere, care sa fie cea mai iubita si care sa ofere cele mai multe si mai dulci alinturi.

       Din fericire pentru intregul regat, printesa Sonia, care urma sa devina Regina, era o fata desteapta si reusea sa faca fata cu brio cu numai avalansei de dulcegarii ale matusilor indragostite de frumoasa lor nepoata ci si aliului popular si valului urias de simpatie pe care locuitorii micului regat i-o transmiteau in permanenta.

        Sonia era echilibrata si, desi anii in care avusese cosmaruri o marcasera si o facusera mai sensibila, nu ii afectasera  nici inteligenta si  nici caracterul. Crescuse intr-un mediu plin de iubire si intelegere si avea sa fie o regina mare si puternica, inteleapta si plina de curaj. Asa spunea toata lumea si asa credea si ea insasi.

        In timp ce matusile erau in biserica manastirii Sfantului Duh de pe dealul Shimka si se rugau cu fervoare, printesa Sonia dormea inca in patul ei in  forma de ou si visa ceva atat de frumos si atat de luminos, cum nu mai visase niciodata. Se facea ca era inca in pantecele mamei sale regale , dar  acesta era transparent si putea vedea afara, ca si cum ar fi fost inchisa intr-o colivie de cristal. Vedea cerul si copacii, pasarile zburand si peisaje nesfarsite desfasurandu-se rapid, ca la fereastra unui tren de mare viteza si totul era atat de luminos si de plin de caldura, incat micuta faptura isi dorea cu intensitate sa iasa din acea colivie si sa atinga ea insasi lumina minunata care era in lume.

       Deodata, in vis, derularea peisajelor s-a oprit si a putut vedea doar figura Reginei, mama sa, cum statea aplecata spre mica printesa, in spatele acesteia fiind Regele, amandoi avand niste fete atat de zambitoare si atat de pure cum nu isi amintea sa le fi vazut vreodata. Cand si-a dorit insa sa se apropie de parintii sai regali, sa ii atinga cumva, fetele lor au disparut brusc intr-o explozie de lumina si colivia de cristal a devenit albastra parca, de un albastru acvatic. Printesa Sonia inca mai zambea si simtea ca isi doreste sa mai revada acea fabuloasa lumina si chipurile dragi ale parintilor ei cand s-a trezit, intelegand intr-o fractiune de secunda ca fusese un vis.

       Dar ceea ce continua sa o nedumereasca era claritatea acelui pantece de cristal in care se gasea in vis si, fara sa vrea, mintea ei facu analogia cu padurea de cristal in care se mistuisera in mod misterios parintii ei. Simtea ceva, ca o revelatie, ori ca un adevar ascuns ce i se dezvaluia deodata, ca acea moarte nu era naturala si nici intamplatoare ci fusese pretul platit de cuplul regal pentru viata printesei Sonia. Poate ca facusera un legamant, poate ca jurasera ca daca li se indeplineste acea dorinta extraordinara de a avea urmasi, ei ar putea sa dispara, mistuiti ori devorati de strania, magica padure de cristal.

     Printesa Sonia isi dadu seama cat de pretioasa era viata ei, pentru care Regele si regina platisera cu propria lor viata!  Fata simti nevoia sa fa o promisiune fata de a insasi de a se stradui sa fie o mare, o foarte mare Regina, pentru ca avea sentimentul ca parintii ei au avut poate o viziune a viitorului si au vazut ca era cineva mai pretios decat ei pentru destinul acelei tari ce trebuia sa existe, sa se manifeste si sa se ridice si asta merita  orice pret si orice sacrificiu!

        Padurea de cristal era acolo, ca un glob ce reflecta viitorul, istoria, destinul, rece si nemiloasa, fara emotii fata de sacrificiul suprem, inregistrand doar ceea ce povestile spun, dar cunoscand in adanc si acele secrete pe care nici povestile si nici istoria nu ni le spun aproape niciodata.

      Cand matusile printesei Sonia s-au intors din scurtul lor pelerinaj pascal, au gasit-o pe printesa complet schimbata, cu o alta atitudine si cu alta expresie pe chip. Se vedea limpede ca intelesese destinul si ca era gata sa faca ceea ce ii fusese scris ei, sa adauge in cartea vietii acele pagini minunate pentru care cei ce ii dadusera viata facusera sacirifiicul suprem.

     Ea insa nu a considerat ca asa ceva poate fi impartasit cu dragile sale matusi, cel putin nu in cuvinte, ci le-a mangaiat delicat, dar cu o superbie noua si cu un  aer regal pe care il avea deja pe chip si pe care avea sa il pastreze pentru totdeauna.

Advertisements

Leave a Comment »

No comments yet.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Blog at WordPress.com.

%d bloggers like this: