DESPRE SPATIUL SACRU (2)

In Poetica Spatiului, Gaston Bachelard considera ca o casa este o reflectare a universului mental al omului care o locuieste, sau a oamenilor care locuiesc in ea.

Parafrazand, as spune ca un templu sau un spatiu sacru este o reflectare a universului spiritual al oamenilor, pentru ca o casa este un spatiu personal, care intregeste universul trairilor psihologice, fie ele emotionale sau de alta natura, in timp ce spatiul sacru al unui templu  sau al unei biserici intregeste universul trairilor spirituale ale tuturor oamenilor apartinand unei confesiuni ori credinte.

Lui Heidegger spatiul i se dezvaluie ca fiind oarecum inferior timpului, conceptul de timp parand a avea preeminenta in fata celui de spatiu.

Daca spatiul obisnuit este oarecum ignorat, ca facand parte din realitatea inconjuratoare, indistincta. Separarea spatiului sacru de cel obisnuit, splitarea spatiului prin traire si semnificatie, produce ceea ce Mircea Eliade numeste o diferentiere calitativa a spatiului sacru.

In existenta rutinara spatiul se apropriaza orizontal, prin intindere ori suprafata, in timp ce  spatiul sacru se  apropriaza vertical,  facand legatura spirituala intre pamant si cer, intre uman si Divin. Acceptia orizontala a spatiului sacru il defineste in mod magic si il separa de spatiul natural, limitele insesi devenind contururi ale unui spatiu care transcende mundanul, pentru a patrunde inefabilul spiritual.

Energiile vitale ne determina sa ne aglutinam in comunitati umane in timp ce energiile spirituale manifestate intr-un spatiu sacru ne orienteaza spre Inalt, atat la propriu cat si la figurat.

In definirea spatiului sacru intra cu necesitate abandonarea binomului spatiu/timp. Daca pentru spatiul obisnuit, fizic, timpul este cel care anima miscarea, in spatiul sacru nu exista determinare fizica ci metafizica, astfel incat se suspenda temporalitatea si apare eternitatea.

In orice templu din lume, in spatiul sacru al acestuia este prezenta eternitatea, ceea ce face ca singura miscare posibila sa fie una demiurgica, o potentialitate infinita a fiintarii, asa cum numai Divinitatea, Osiris-Dumnezeu-Allah-Yahve,  o poate cuprinde.