se termină timpul, se face lumina căuș
și se ascunde într-un fel de vad.
o aspră cruce se coace
în trunchiuri de brad,
dar și în trupuri și-n gând.
nu mai e nimeni altcineva
care să spună ori să scrie vreun cuvânt.
se termină lumea odată cu noi,
sau e doar un alt început?
răsăritul din mine se face în tine apus,
mugurii mei se umflă în fructe grele
dar ceea ce aveam de spus
încă mai stă ascuns
după perdele de sori.
din virtualul nopții și până în zori
se întâmplă miliarde de vieți,
atât de multe, că voaluri dense de stele sunând
se-nfășoară unul peste altul pe pământ.
dă-mi gura ta să mint,
căci gura mea ține adevărul și tace.
nu mai este decât un pas din marele dans
și-apoi muzica se va rostogoli până jos,
până adânc, până la os
și din această vibrație densă
se va reface tot.
iartă-mă că nu mai pot să te cuprind,
dar cerul stă în mine
plăpând ca un colind.
MariaBarbu Blog - IDEAL şi CREAŢIE 
“dă-mi gura ta să mint,
căci gura mea ține adevărul și tace.
nu mai este decât un pas din marele dans
și-apoi muzica se va rostogoli până jos,
până adânc, până la os
și din această vibrație densă
se va reface tot.”
Ehe de-ar reface adevarul lumea asta intr-un final… Ce tare spus. Ca numai prin gura altuia sa poti minti… 🙂
Sper ca apocalipsa noastra din realitate sa fie la fel de lina si gingasa precum versurile acestui poem. Ma indoiesc totusi, nu cred ca exista un Creator mai priceput ca tine, care sa aiba grija sa ii inlature pe cei care trebuie si doar atat. Oh, ce m-a inspirat ce-am citit !!
Dana
Comment by indigowindow — December 6, 2011 @ 8:51 pm
Dana, iti multumesc pentru acest minunat comentariu. Ma faci sa rosesc de incantare.
Comment by Maria Barbu — December 6, 2011 @ 9:25 pm