MariaBarbu Blog – IDEAL şi CREAŢIE

June 5, 2011

“POEZIA MA FACE NEMURITOARE” – Interviu dat scriitorului Andrej Kazic (partea I)

Filed under: Cultura,Literatura,Poezie — Maria Barbu @ 3:30 am

Andrej Kazic – Buna ziua, doamna Poeta Maria Barbu! E o onoare pentru mine sa va iau un interviu, pentru ca v-am citit poezia si am avut sentimentul eternitatii.

Maria Barbu – Buna ziua, domnule Andrej Kazic. E minunat ce-mi spuneti si ma faceti sa imi amintesc ceea ce am simtit cand am asistat, din studioul tehnic de la Radio Bucuresti, la repetitiile pe care le faceau doi mari actori, Maia Morgenstern si Ovidiu-Iuliu Moldovan in octombrie 1997  pentru spectacolul facut dupa poemele mele. Atunci am avut sentimentul ca sunt in cer si asist la propria mea posteritate! Ce sa spun, a fost coplesitor!

A.K. –  Da, am vazut ca cele doua teme fundamentale ale poeziei dumneavoastra sunt Credinta si Iubirea, ceea ce este o performanta exceptionala in peisajul liric actual, cand numai maruntisurile derizorii par sa aiba un farmec poetic aparte, ceea ce este oarecum patologic si demential.

M.B.  – Ei, poate ca nu e chiar demential, e o tentativa constienta de schimbare a accentului de pe marile teme ale Poeziei pe elemente futile si pe accentuarea acelui gol interior in care nu isi poate face loc nici Credinta si nici Iubirea.

A.K. – Sunteti foarte credincioasa?

M.B. – Sunt credincioasa in felul meu, adica am o relatie foarte stransa, aproape intima, cu Dumnezeu, dar in sensul in care eu insami ma simt o bucata din Divinitate. Nu prea merg la biserica, imi repugna si bigotismul si multimea fanatizata intr-un fel stupid si de fapt foarte departe de credinta adevarata.

A.K. –  Lasa-ma sa-ti spun pe nume, suntem artisti amandoi, nu?

M.B. – Bineintels, ma si simt mai bine daca ne spunem pe nume. E ca o intalnitre in cer!

A.K. – Maria, voiam sa-ti spun ca ma uimeste faptul ca scrii Psalmi, e ceva aproape ciudat in felul tau de a striga catre Divinitate.

M.B. – Ce sa-ti spun, Andrej, eu am crescut in mediul evreiesc din Moldova si am cu Dumnezeu o relatie in genul lui Iov, adica simt ca-L pot certa, Il pot trage la raspundere. Il pot invoca pentru orice mi se intampla. Eu insami ma simt parte din El si El e parte din mine, e o comunicare naturala si fara intrerupere.

A.K. – Wow, dar stiu ca te ai bine cu Dumnezeu!

M.B. – Ce vrei, ca orice artist, nu-i asa?

A.K. – Da, poate ca e asa, dar nu orice artist e in stare sa exprime asta. Eu, de pilda, il tot caut pe Dumnezeu si degeaba, nu Il gasesc deloc.

M.B. – Cum s-ar spune, nu-l gasesti fereasca Dumnezeu!

A.K. – Stiu bine limba romana, scriu si in croata si in romana, dar nu stiu exact ce inseamna expresia asta!

M.B. – Care? Fereasca Dumnezeu? Inseamna deloc, cu nici un chip, sau nici pe asta nu o stii?

A.K. – Ba da, pe asta o stiu. Si tot cred ca e o ciudatenie a limbii romane sa se refere la atatea elemente ale Divinitatii ca la ceva complet natural.

M.A. – Bineinteles ca e chiar natural. Un mare erudit, cum a fost doctorul Constantin Daniel, un profund cunoscator al manuscriselor de la Marea Moarta, si un crestin activ dupa ce practicase oarece magie alba, spunea ca Natura este numele feminin al lui Dumnezeu!

A.K. – Superb, pur si simplu superb!

M.B. – Da, asa este. de aceea ma si simt atat de libera sa am cu Divinitatea o relatie fireasca, de schimb natural de energii, pentru ca eu Il simt pe Dumnezeu ca pe o energie pozitiva infinita la care ne putem conecta oricand, dat fiind ca avem acelasi pattern interior, si energetic si sufletesc ori spiritual.

A.K. – Mi se pare mie, sau esti mai aproape de paganism sau de iudaism decat de crestinism?

M.B. – Prefer sa cred ca sunt mai aproape de Dumnezeu… desi nu ma pot opri uneori sa nu ma gandesc la faptul ca rugaciunea fundamentala, Tatal Nostru, pare mai degraba adresata unui extraterestru decat lui Dumnezeu ! Pana la urma, Isus insusi pare sa fi fost Fiul unui asemenea extraterestru, un fel de exemplar model ori un model exemplar, cum vrei sa-i spui, facut sa ridice specia umana decazuta spiritual, tot asa cum a fost si Budha, ori Mohamed. Asta simt.  Simt ca in Egipt este cheia credintei, nu degeaba spun Scripturile ca “”din Egipt pe Fiul meu Il voi scoate”!

A.K. – Wow, wow, wow! M-ai lasat perplex!

M.B. – De ce? Ca nu sunt o crestina obisnuita, ca nu ma inchin unui Dumnezeu care e figurat ca un batran cu barba? Nu-mi plac imaginile astea ale unui Dumnzeu neputincios. Cred ca si cam sufar de o anume iconoclastie!

A. K. – Adevarul este ca nu ma mir ca esti asa, daca erai un om obisnuit nu mai erai poeta asta de mare ecou liric, erai o scribulita oarecare!

M.B. – Hei, nu-mi ridica vanitatea la nivelul de tsunami, lasa sa fie posteritatea asa! Oricum, trebuie sa iti marturisesc ca ma simt nemuritoare, sau, poate ca poezia ma face sa ma simt nemuritoare.

A.K. – Revenind pe pamant si in temporalitate, Maria, de ce crezi ca omenirea de acumsi tara ta de acum seamana cu unele poeme ale tale din cartea Cantec mut, Exil parca se cheama sectiunea aceea?

M. B. – Da, cred ca seamana. Acolo e transcris un sentiment sfasietor pe care il aveam la acel moment, cand ma pregateam sa plec definitiv in Statele Unite si simteam o durere atroce, o durere de exilat. Ai dreptate ca ceea ce simt acum e din nou durere si disperare, este iarasi un sentiment de exil, numai ca nu mai vreau sa plec, ci vreau sa vad, vorba proverbului chinez, pe care l-as parafraza un pic, as vrea sa vad inmormantarea dusmanilor poporului meu si ai tarii mele. Si o voi vedea, sunt sigura de asta. Si mai stiu sigur si ca Romania va triumfa, dupa suferinta asta in care este aruncata, se va ridica din boala si moartea care ii acopera acum fiinta.

Spuneam intr-un poem din Exil, in Jar stins:

de vraji si maledictii se pustieste glia.

porneste-n faptul serii alaiul tau cernit.

matanii ai batut pana ce piatra s-a sfaramat sub tine,

dar casa ta si poarta au supravietuit.

te uiti dupa batranii ce pier, pe rand, in mlastini

si vezi ca-ntelepciunea mai scade cu un  veac.

pamant ai scos din tine

bucata cu bucata,

cum vuulturul ficatul il scurma-n condamnat.

te muti cu-ntregul timp

inspre pierzare,

rugand neincetat pe Zeu sa fii iertat.

A.K. – Asta e un poem profetic, sincer!

M.B. – Da, este si asta ma tulbura teribil. Aveau dreptate grecii cand spuneau ca Poetul e gura Zeului, asa cum e in dialogul lui Platon, Ion se numeste dialogul asta.

A.K. – Da, stiu.  E jale mare ce e la voi acuma, la noi a fost mai demult. Tarile astea din Estul Europei parca sunt blestemate.

M.B. – Nu tarile sunt blestemate, numai ca au lideri nenorociti, asta insemnand ca si norocul national se duce dracului, Doamne iarta-ma!

                                                                                                                          (va urma)

Leave a Comment »

No comments yet.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

Create a free website or blog at WordPress.com.

%d bloggers like this: