MariaBarbu Blog – IDEAL şi CREAŢIE

October 13, 2010

Toamna universitară miroase a nuci

Filed under: Universitate — Maria Barbu @ 1:39 pm

E toamnă plină, în aerul cu lumini de chihlimbar miroase a nuci. A început noul an universitar, cu nişte scârţâieli care nu miră pe nimeni şi cu un sentiment de dăruire care uimeşte enorm, pentru că jalea financiară ar impune un fel de doliu prelungit sine die. Dar profesorii şi studenţii din România au această capacitate de a uita cât de dramatică e viaţa aici şi acum şi se gândesc la viitor, astfel încât ajung să şi trăiască în viitor.

Cred că asta e una dintre cele mai bune formule de a se salva din ruina generală a societăţii româneşti, de a se situa deasupra dispreţului pe care guvernanţii semidocţi îl afişează la adresa învăţământului în general şi a învăţământului universitar în special. Încă mai găsim în noi puterea de a elabora strategii şi proiecte pentru mediul academic, încă mai avem tăria de a le insufla studenţilor optimism şi chiar entuziasm, de a-i înarma cu miraculoasa armă culturală, care îi face pe potentaţii zilei să se dezvăluie ca nişte pigmei complexaţi şi neputincioşi.

Pentru acest nou an universitar  gândurile mele cele mai bune merg către studenţii care reuşesc să se concentreze asupra ideilor primite, asupra conceptelor generale ca şi asupra celor specifice. E un fel de emulaţie care sfidează mizeria realităţii, făcând ca fiecare oră de curs să aibă ceva deosebit, ceva mai înalt decât la prima vedere, să se umple de farmec, de inspiraţie, de avânt, de ideal.


6 Comments »

  1. Frumoasă apologie a actului educaţional autentic! Felicitări!

    Comment by Mihnea Georgescu — October 13, 2010 @ 4:16 pm

  2. Frumos scris!Chiar vizualiez,ar fi superb sa te uiti printr o bucata de chihlimbar spre o padure de conifere si sa o vezi in nuante de galben ca mierea,padurile de conifere ,toamna au ceva sinistru in ele,sunt tacute reci,verdele cu nuante kaki te inconjoara in tacere,pe covorul maro de ace cazute nu ti auzi nici propii pasi,involuntar toate simturile se trezesc la viatza,privesti intens printre trunchiurile argintii,ciulesti urechea sa auzi ce nu se aude,te cuprind temeri ancestrale de cand lumea,nu stii pentru ce ,dar incepi sa te pregatesti.Aceste sentimente le traiesc eu in aceasta toamna,e ca si cand as patrula printr o padure de conifere rece ,tacuta,un taram fabulos si incremenit,parca rupt din alta lume,asa e aceasta toamna,miroase a primejdie,institutiile statului sunt destructurate,romanii sunt din ce in ce mai saraci si mai tristi ,mai tacuti,vad pe strada oameni cu ochii incremeniti,goi, care par traumatizati,parca scapati dintr un loc infiorator,sau care se indreapta spre un loc infiorator, nici pustii din fata blocului nu mai rad cu pofta ,ca in alti ani.Daca pe lume stimez pe cineva,acestia sunt ,invatatorul meu si profesorii pe care i am avut[ numi place cuvantul dascal, dacali]fara ajutorul lor as fi ramas un ignorant,un primitiv,un animal vorbitor,cu ratiunea diminuata,cand vad cum sunt tratati profesorii in ziua de azi,cum e trata educatia,ma cuprinde disperarea,durearea si mai presus de toate o teama inexplicabila,din care se naste o intrebare groaznica,cine sunt acesti oameni care isi bat joc de poporul roman??

    Comment by peticila — October 13, 2010 @ 8:27 pm

  3. @Mihnea,

    multumesc.

    Comment by Maria Barbu — October 13, 2010 @ 10:28 pm

  4. @Silviu,

    am vazut toamna asta de chihlimbar de la Bucuresti la Bruxelles, in toata Europa e asa si mie mi se pare a fi un semn de frumusete si bogatie, de bunastare, de preaplin. De altfel, unul dintre ambasadorii Belgiei la noi le spunea oamenilor de afaceri occidentali ca Romania e atat de bogata incat ar putea avea un zid de jur imprejur, pe granitele ei, si ar putea trai sute de ani din resursele proprii, numai ca guvernantii de acum nu stiu asta!

    Comment by Maria Barbu — October 13, 2010 @ 10:31 pm

  5. Subscriu la gandul tau cel bun catre studenti in noul an universitar, dar ma intreb, Maria, cu cata neliniste isi privesc ei viitorul in aceasta tara… Ma tem ca, pe buna dreptate, planurile lor nu au legatura cu Romania. Si asta e nu doar dureros, ci si foarte ingrijorator pentru o societate din care evadeaza in masa cei mai buni specialisti…

    Comment by Corina Cretu — October 16, 2010 @ 9:19 pm

  6. @Corina,

    toti ne privim viitorul cu neliniste, mai ales ca fiecare zi aduce alta si alta mizerie ori alt motiv de ingrijorare ori chiar disperare. Numai ca orice rau, ca si orice alt fenomen, are si el un sfarsit, iar acest exod spre alte tari va cunoaste si reversul, sunt sigura, si sper sa fie asta cat mai curand!

    Comment by Maria Barbu — October 17, 2010 @ 10:38 pm


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

Blog at WordPress.com.

%d bloggers like this: