MariaBarbu Blog – IDEAL şi CREAŢIE

June 16, 2010

“Prinţesa şi grăjdarul”

Filed under: Parabola — Maria Barbu @ 4:36 pm

Se ţineau de mână, mângâindu-şi uşor degetele, alunecând şi revenind, coborând şi urcând, milimetru cu milimetru, por cu por, degetele mâinii părând să fie la fel de importante ca niste împărăţii câştigate prin luptă, ceea ce le dădea amândurora sentimentul unei transfigurări. Sau, poate că de fapt nu simţeau amândoi chiar acelaşi lucru, pentru că ea simţea că ar putea muta sorii şi stelele cu aceeaşi uşurinţă cu care-i mângâia lui degetele, în timp ce el simţea clar, punctual, în exact axul masculinităţii lui. El simţea direct, fizic, în timp ce ea simţea cosmic, metafizic, contrazicând radical ceea ce au crezut generaţii de filosofi, care atribuiseră femeii fizicul şi bărbatului metafizicul!

Era o deosebire fundamentală între ei doi, mai ales că ea venea de foarte sus, din înalta societate, în timp ce el venea de undeva de jos, din acea mâzgă a societăţii care dă de cele mai multe ori delincvenţi şi criminali, curve şi proxeneţi, dar care in cazul lui special şi al familiei lui făcuse o mare excepţie,  el ajungând să fie unul dintre cei mai apreciaţi îngrijitori de cai. Asta şi era de altfel tradiţia străveche a familiei lui Antonio, familie rurală iniţial, de oameni foarte simpli, care se stabiliseră la marginea marii metropole, dar cu un grad de orgoliu mult peste medie, familie de care el chiar era foarte mândru.

Bărbat frumos şi singur, dar de o frumuseţe aspră, parcă tăiată de o lamă prea ascuţită, cu buzele subţiri şi ochii de otravă, Antonio cucerise deja prea multe femei ca să mai fie sensibil la orice adiere feminină, dar apariţia Vilonei în viaţa lui avea ceva parcă predestinat. Se cunoscuseră la o cursă de cai şi se iubiseră nebuneşte, plângând moartea unui cal splendid, pe care-l iubeau amândoi şi care se accidentase cumplit în timpul alergării. Se iubiseră pe jos, în grajd, lângă trupul mort al minunatului animal, împletind eros şi tanathos laolaltă cu lacrimile, dorinţa şi suferinţa.

După aceea însă, Vilonia a fugit de acolo şi s-a străduit să uite acel episod. În afara unui prenume straniu şi greu de suportat, Vilonia era moştenitoarea uneia dintre cele mai bogate familii din ţinut, familie al cărei “copac” genealogic se întindea peste multe capete înnobilate şi chiar peste câteva tronuri, ceea ce o făcea să fie de o aroganţă teribilă. Altfel, femeie tânără şi modernă., Vilonia avea eleganţa şi extravaganţa acelor specimene feminine greu de găsit, care-şi pot permite aproape orice pentru că le stă bine şi  nu-şi pierd niciodată aerul de nobleţe indiferent ce ar face.

Cei doi aveau să se reîntâlnească iar în condiţii din nou dramatice, pe o şosea ultra-aglomerată, unde maşina Viloniei, pierdută de sub control, ajunsese sub un camion, pe care femeia, zăpăcită de trafic, nu-l văzuse în curbă, unde de altfel nici nu avea vizibilitate dar unde ea se angajase într-o depăşire. Scăpase însă cu viaţă, doar cu nişte coaste foarte dureroase şi cu o stare de panică apocaliptică. Deîndată ce Vilonia trase maşina pe dreapta şoselei, pentru a face un  bilanţ al pagubelor, în spatele ei a oprit un jeep mare şi urât din care a coborât Antonio.

– Hei, ce-ai păţit, că păreai gata să fii înghiţită de monstru?

– Ce să păţesc, aproape nimic, nu vezi?

– Văd, dar nu sunt sigur că e chiar nimic, ia vino încoace să te cercetez mai bine.

– Da, vrei să mă controlezi ca pe cai! – râse Vilona, parcă şi mai emoţionată de prezenţa lui decât de accidentul în sine.

– Ce zici tu, că eu era să mor de inimă când te-am văzut băgându-te sub camion, m-am gândit că te voi scoate de acolo  bucăţi-bucăţele!

– Eeeeei, ce tot spui tu acolo, că n-a fost chiar aşa de tragic!

– Bine că nu a fost tragic, pentru că din exterior a fost teribil de dramatic, să ştii!

– Ok, te cred. – râse Vilonia uşor, copilăreşte, încântată că cineva era aşa de afectat de păţania ei.

– Hai, vino-ncoace să te văd mai bine, aşa ca Lupul din poveste….

– Sigur, şi eu să fiu Scufiţa roşie pe care o papi, nu?

– Nu, nu de data asta! – râse şi Antonio cu hohote grele, virile, venite parcă din viscere.

O luă pe Vilonia în braţe şi o răsuci pe toate părţile , întrebând-o mereu dacă o doare ceva.

– De ce naiba zburai aşa cu maşina, nu ţi-a fost frică  sau te credeai într-o maşină blindată?

– Păi să ştii că şi este o maşină blindată, în familia mea existând tradiţia ca toate femeile să umble numai în maşini blindate.

– Oooo, remarcabil, îmi place asta. Înseamnă că ai tăi ştiu cam ce catastrofale pot fi femeile la volan, nu-i aşa?

– Misoginule, nu e asta, e vorba de protecţie!

– Da sigur, eu sunt misogin pentru că sunt un grăjdar incult şi needucat, iar tu o prinţesă delicată şi zănatecă!

– Bineînţeles că trebuia să spui tu ceva şi despre mine, aşa… dilematic!

– Ia, hai, gata cu vorba şi stai cuminte să văd dacă eşti bine şi întreagă! … Da, eşti ok, aşa se pare, nu s-a rupt nimic fundamental, … poate doar inima şi capul, dar astea nu contează!…..  Glumesc!

Antonio o lăsă aproape cu regret pe Vilonia din braţe dar când îi văzu paloarea şi starea de vertij o luă din nou repede în braţele lui, cu senzaţia că a preîntâmpinat o prăbuşire iminentă.

– Văd că nu eşti chiar bine, aşa că hai să mergem la spitalul de urgenţă, nu e de glumă!

– La spital? – întrebă cu voce moale Vilonia, înainte de-a leşina.

Antonio o aşeză pe bancheta din spate a jeepului, se urcă în fugă la voan şi demară în trombă. Ajunşi la spital, pe Vilonia o preluară nişte brancardieri care o duseră la camera de gardă unde doctorul, un bătrân cu figură de muzicant ambulant mai mult decât de doctor, aruncând o privire scurtă spre tânăra lividă şi cu ochii închişi îl întrebă formal pe Antonio:

– Cine este doamna?

– Logodnica mea! – răspuse Antonio, spre propria lui surprindere.

Avea un ghem în loc de inimă şi simţea sub pleoape cum stau lacrimi sărate. Oare ce se întâmplase cu duritatea lui, cu neclintirea pe care o afişase întotdeauna? Devenise stupid şi sentimental ca pămpălăii? De fapt nici nu-i păsa decât ca Vilonia să fie bine şi să o poată lua în braţe de tot, aşa, ca atunci, în îmbrăţişarea aceea totală pe care o trăiseră amândoi, mai mult ca pe o secvenţă de eternitate decât ca pe un moment intim.

………

Ceea ce nu ştia nici unul dintre ei încă era că peste vreo doi ani aveau să se căsătorească, spre consternarea întregii societăţi cu pretenţii, care nu considera politically correct acest mariaj. Dar asta nu avea cum să îi împiedice pe cei doi îndrăgostiţi, pentru că prinţesa şi grăjdarul aveau să devină un model al unei iubiri complet non-conformiste, asumată cu mult curaj şi cu o frumos formulată demnitate .

Peste încă un timp aveau să aibă un copil care va muri foarte repede după naştere şi mai apoi o pereche de gemeni care aveau să fie peste decenii doi dintre cei mai mari politicieni ai ţării.

Dar Destinul voia să se dezvăluie încet, cu zgârcenie, aşa cum face cu toţi oamenii, fie că fac parte din înalta societate,  fie din zona primară a piramidei umane în general şi a celei sociale în special.


Advertisements

14 Comments »

  1. Ce dialoguri haioase ai putut sa inventezi! M-am amuzat teribil, Maria, zau!
    In rest, interesanta povestea. Asa cum se intampla de cele mai multe ori, evident. Exact persoanele care s-ar parea ca nu se vor potrivi niciodata, au parte de un destin fantastic, pe care nu l-ar fi putut prevede nimeni.

    Comment by dana — June 16, 2010 @ 4:47 pm

  2. … un fel de Ghepardul invers…

    Comment by Mihnea Georgescu — June 16, 2010 @ 5:01 pm

  3. Asta cu gemenii politicieni de seamă este inspirată de “vecinii” polonezi?

    Comment by Mihnea Georgescu — June 16, 2010 @ 5:24 pm

  4. @Dana,

    o aica de-a mea spunea recent ceva despre premiantele care iubesc repetenti!!!!
    Dar in povestea asta sunt mult mai multe diferente de rezolvat.

    Comment by Maria Barbu — June 16, 2010 @ 6:33 pm

  5. @Mihnea,

    imi place ca te-ai gandit la Ghepardul!

    Comment by Maria Barbu — June 16, 2010 @ 6:34 pm

  6. P.S.

    cam asa ceva.

    Comment by Maria Barbu — June 16, 2010 @ 6:34 pm

  7. “El simţea direct, fizic, în timp ce ea simţea cosmic, metafizic, contrazicând radical ceea ce au crezut generaţii de filosofi, care atribuiseră femeii fizicul şi bărbatului metafizicul!” – asta este subversivă rău…

    Comment by Mihnea Georgescu — June 16, 2010 @ 11:04 pm

  8. ha ha ha

    Comment by Maria Barbu — June 16, 2010 @ 11:30 pm

  9. Salut, detin site-ul statusuri.ws (3000 unici pe zi), si sunt interesat de un link exchange cu blogul acesta,daca esti deacord trece-ma cu titlul statusuri si trimite-mi codul pe emailul linkuri[@]statusuri.ws,multumesc.

    Comment by statusuri noi — June 17, 2010 @ 7:12 pm

  10. @statusuri

    sigur, ok!

    Comment by Maria Barbu — June 17, 2010 @ 9:15 pm

  11. SENZATIONAL ! TERMINAL ! FINAL !
    SERVICIUL BRITANIC ANUNTA SFARSITUL REGIMULUI BASESCU.
    ” CONCLUZIE : ROMANIA ESTE CENTRUL MONDIAL PENTRU TRAFIC ILEGAL
    DE ARME, EL SE DESFASOARA CU SPRIJINUL AUTORITATILOR ROMANE.
    CELE MAI IMPORTANTA ORGANIZATII TERORISTE SE INARMEAZA CU ARME ROMANESTI SAU INTRATE PRIN CONTRABANDA.”
    “Behind all these people – representing links of a mob-like structure – there are hidden
    interests that target the Romanian political and economical environments. In other words,
    organizations such as AL QUEDA PKK, Cosa Nostra, The Red Japanese Army, The Muslim Brothers etc.. have extended their ramifications in Romania.
    “ACTIUNILE SUNT CONCETRATE IN JURUL CERCURILOR MILITARE DIN JURUL
    PRESEDINTELUI ROMAN TRAIAN BASESCU IN TIMP CE SERVICIILE SECRETE ROMANESTI AU SCAPAT SITUATIA DE SUB CONTROL”
    SPECIAL PENTRU EXPLOZIV -NEWS
    ROBERT HORVATH DEVA ZIARIST DE INVESTIGATIE SUA- SPECIALIZAT IN TERORISM
    SI TRANSPORT ILEGAL DE ARMAMENT.
    CITITI RAPORTUL COMPLECT
    http://devanewyork.blogspot.com/
    http://www.devagallery.com/

    Comment by rhorvath — June 18, 2010 @ 6:24 am

  12. […] Ionescu, Societate, Starea Natiunii, Supravietuitor, Toni, Transildania, World of Solitaire, Ipu, Maria Barbu, Gabriela […]

    Pingback by Cred ca ar trebui sa incepem sa ne numaram mortii « Hai ca se poate! — June 18, 2010 @ 1:48 pm

  13. […] şi e cam plictisitor. Catedrala ~ Sf. Adormirea Maicii Domnului ~ Varna -Bulgaria Foto Cosmin Stefanescu Catedrala ~ Sf. Adormirea Maicii Domnului ~ Varna -Bulgaria Foto Cosmin Stefanescu (2) Catedrala ~ Sf. Adormirea Maicii Domnului ~ Varna -Bulgaria Foto Cosmin Stefanescu (3) Bun de citit de pe alte bloguri:  Ana Usca; Ioan Usca;  Filatelica; Cristian Dima; Smeu Mihai; Cati Lupașcu; Rusu Gigi; Sifilica;  Societate; Vitralii – Gabriel; Theodora 0303; Madi; Link-Ping; Cenușa luminii; Ioan Sorin Usca; Gabi123; Simion Cristian; World Of Solitaire; Alex Mazilu; Iguana; Orfiv; Adele; Orry; Stropi de Suflet; Ragnar’s life;  Dan Pătraşcu;  Răzvanrc; Cristian Lisandru; Adrian; Alexandru Marin; Alina Gorghiu;  Supravietuitor; Toni; Transildania; Ipu; Anca Florea; Atitudini; Augustin; BASARICA; Basescul; Mapamond culinar; Bibliotecarul; Black Angel; Brad Dan; Caius; Cepeca; Chat Noir; Codeus; Constantin Gheorghe; Corina; Corina Cretu;  Cristina Pocora; Daniela; Diana Tusa; Dispecer; Dumitru; Elisa; Epistole; Florin Matei; George Valah; Ghilotina;  Kinr; Lilick; Simona Ionescu;Octav; Plano 10; Pro Atitudine; Lucia Verona; Marcus; Matilda; Mihnea; Mircea Rusnac; Mirela Pete; Motanul Filozo; Mugurel Surupaceanu; Natasa; Nea Costache; Nedumeritul; Starea Natiunii;  Maria Barbu. […]

    Pingback by Dioramă – Sânge balcanic (95) poem « Cosmin Stefanescu's Blog — June 18, 2010 @ 3:13 pm

  14. frumos, multumesc!

    Comment by Maria Barbu — June 18, 2010 @ 7:10 pm


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Blog at WordPress.com.

%d bloggers like this: