MariaBarbu Blog – IDEAL şi CREAŢIE

May 3, 2010

RESENTIMENT VIRTUAL

Filed under: Parabola — Maria Barbu @ 7:44 pm

Yolanda cunoscuse pe Internet un bărbat care i s-a părut fascinant: frumos şi puternic, inteligent şi tandru, genul acela de bărbat la care visează orice femeie cultivată, care pretinde că aşteaptă ca iubirea să însemne mai mult decât sex, să fie un sentiment durabil şi, dacă se poate, perfect! Numai că Yolanda ştia foarte bine că în viaţa cea de toate zilele nu e ca în filmele cu happy end. Gregory însă părea a face excepţie.
Fără să dea atenţie freamătului interior de uşoară anxietate care însoţea orice întâlnire a lor în virtual, Yolanda s-a aruncat în această iubire aşa cum se aruncă într-un rău tumultuos cineva care nu ştie să înoate. Stăteau pe messenger până dimineaţă şi vorbeau, vorbeau, privindu-se la webcam, încercând să surprindă fiecare în micile grimase ale celuilalt trăirile adevărate, de dincolo de cuvinte.
Ajunseseră foarte departe în această relaţie virtuală, se apropiaseră într-atât încât se contopiseră, mai mult chiar decât ar fi făcut-o în realitate. Se hotărâseră să se vadă şi să îşi verifice pe viu, live, sentimentele. Stabiliseră să se întâlnească într-o duminică ploioasă de noiembrie, deşi în inimile lor părea să fie soare şi vară fierbinte, nu toamnă mohorâtă cum era afară.

Cum amândoi stăteau la Roma, stabiliseră să se vadă în piaţa catedralei papale San Pietro, să consacre, în sensul sacralizării, relaţia lor, ca şi când ar fi fost o logodnă spaţială, în acest perimetru al Vaticanului. Yolanda venea dintr-un cartier rezidenţial, Gregory, care era englez rezident în Italia, venea de la un Consulat englez aflat la Roma.
Yolanda nu dormise toată noaptea de emoţie, avea frisoane deja şi frigul dimineţii ploioase nu făcea decât să accentueze această stare aproape maladivă. Bătea un vânt subţire şi insidios şi puloverul pe care şi-l pusese pe sub pardesiu părea că nu îi ţine deloc de cald. Apropiindu-se însă, pe jos, de Vatican, Yolandei i se făcea din ce în ce mai cald, ca şi când un neaşteptat puseu de febră o făcea să simtă cum începe să-i fiarbă tâmplele.
Gregory era deja acolo, măsurând cu păşi mari piaţa pustie la acea oră, pentru că toată lumea era în Biserică la Sfânta Messa, numai ei, ca doi nebuni, umblau pe străzi!
–      Hello, beauty! -€“ îi spuse Gregory, cu o voce profundă, care nu venea doar din gât, ci părea să vină din întregul lui trup.
–      Buon giorno, Gregory! -€“ răspunse cu voce tremurândă Yolanda.
Se îmbrăţişară cu căldură, de parcă s-ar mai fi văzut de o mie de ori înainte şi s-ar revedea după doar la câteva ore de la ultima întâlnire. Yolanda întinse obrazul ei dulce, de blondă adevărată, dar gura lui Gregory trecu superficial pe deasupra feţei ei, fără să o atingă cu adevărat. Gura ei însă îi atinse obrazul cam prea ţepos, semn că nu se bărbierise proaspăt, cum ar face orice bărbat care are o întâlnire cu o femeie la care ţine.
“€œCiudat”, îşi spuse Yolanda în gând, “€œmă aşteptam să fie foarte fresh şi foarte tandru, pentru că pe messenger era atât de îndrăgostit şi atât de focos…  Dumnezeule!”
–      Greg, unde vrei să mergem? – €“ întrebă dulce Yolanda, luându-l de mână şi insinuându-şi degetele ei între degetele mâinii lui Gregory.
–      Nu ştiu, unde vrei tu! – €“ răspunse înfrigurat Greg, strângându-şi gulerul lodenului în jurul gâtului şi ridicând, cu o mână, gulerul acestuia până la urechile deja înroşite de frig.
–      Poate intrăm undeva, la căldurică, să ne privim în ochi şi să vedem dacă e adevărat ce am văzut şi simţit pe mess, ce zici?
–      Sigur, de acord, abia aştept să mă încălzesc, pentru că simt că-mi plouă şi-n pantofi! – răspunse destul de sec şi cam pe lângă subiect, Greg.

Intrară într-un restaurant unde voiau să rămână şi pentru prânz, aşa că îi comunicară chelnerului că vor rămâne mai mult şi că vor comanda deocamdată nişte băuturi aperitive ca să se încălzească şi să-şi facă şi poftă de mâncare.
–      Greg, mă uimeşte răceala ta, trebuie să-ţi spun asta cu sinceritate, mă aşteptam să fii entuziast, iubitor…
–      Adică excitat, asta vrei să spui?
–      Ah, nu! Nu despre asta vorbeam, că doar nu voiam să văd un taur pregătit pentru montă, mă şi jigneşte replica asta a ta, nu doar că mă uimeşte!
–      E ciudat că pe mess păreai atât de înţelegătoare şi tolerantă şi în realitate nu faci decât să-mi arunci reproşuri, implicite sau explicite, din clipa în care ne-am întâlnit!
–      Ia stai puţin, cum adică îţi arunc reproşuri? Nu te înţeleg. Tu ai insistat să ne vedem în realitate, parcă era ceva vital pentru tine şi acum, când am acceptat şi ne-am întâlnit, nu numai că nu regăsesc nici o fărâmă din sentimentul pe care-l manifestai pe mess, ci găsesc un bărbat rece şi indiferent, care pare iritat de faptul că trebuie să-şi petreacă alături de mine câteva ore. Mă derutezi, pur şi simplu!
–      De ce te derutez? Că nu am sărit pe tine, că nu te-am atins erotic, că nu te-am sărutat adânc, pe gură, că nu ţi-am aruncat replici din acelea care trimit la intimitate şi sex?
–      Vai de mine? Dar la tine tot ce este tandreţe trimite obligatoriu la sex?  Tot ce înseamnă apropiere afectivă şi drăgălăşenie trimite la ceva trivial? De ce nu mi-ai spus asta pe mess, pentru că nu mai ieşeam pe frigul ăsta din casă€!
–     Uite ce este, Yolanda, decât să stăm aici să ne certăm, mai bine ne ducem fiecare acasă la el şi vorbim diseară pe messa€…  avem timp să medităm la această întâlnire ratată!
–      Ok! – €“ spuse Yolanda, ridicându-se de pe scaun  şi îmbrăcându-şi pardesiul cu un fel de hotărâre sumbră.
–      La revedere, draga mea şi nu fii supărată pe mine, poate că data viitoare va fi mai bine!- îi spuse Gregory ridicându-se uşor de pe scaun, fără a avea de gând însă să plece din restaurant.
–      Nu cred că va mai fi o dată viitoare! La revedere! –  aproape că îi strigă peste umăr Yolanda, grăbindu-se să iasă din restaurant, înainte ca lacrimile care i se adunaseră în ochi să înceapă să-i curgă pe obraji.

Se trezi afară pe trotuar, plângând de ciudă că fusese atât de naivă, atât de stupid de încrezătoare. Se simţea lovită, umilită, ofensată. Nici nu mai ştia unde e şi în ce direcţie trebuie să meargă. Derutată de lacrimi, se opri să-şi şteargă faţa, şi, fără să-şi dea seama, se întoarse în faţa restaurantului de unde ieşise atât de ruşinată.  Cu un gest reflex, se uită înăuntru şi  nu mică îi fu mirarea când văzu că la masa la care stătuse ea însăşi, Gregory era cu un bărbat, căruia îi mângâia cu o tandreţe neverosimilă ceafa şi gâtul  şi…  Yolanda se opri străfulgerată de evidenţa situaţiei. Gregory era gay!  Şi poate că se întâlnise cu ea intenţionat pentru a da cuiva impresia că e heterosexual, ca să-şi poată acoperi şi ascunde această preferinţă a lui pentru bărbaţi, deşi în această epocă tocmai acest tip de preferinţă era la modă şi era considerat mai trendy decât normalitatea însăşi!


Se simţea folosită, dispreţuită, secată de ceea ce avea mai bun şi mai frumos. Nu numai ca nu mai simţea pentru Gregory nici un fel de sentiment de iubire, ci încerca un resentiment total, pentru Greg, pentru lume, pentru Internet. Un €”resentiment virtual”, mai avu Yolanda puterea să-şi spună ironic în sine însăşi, înainte de a leşina pe trotuar …
Abia sirena ambulanţei care o ducea la spital o trezi şi parcă îi impuse să-şi facă o mică recapitulare a vieţii, în trei minute, aşa cum spunea Dostoievski că fac, înainte de execuţie, condamnaţii la moarte!

16 Comments »

  1. ce mai faci Maria

    Comment by Ovidiu — May 4, 2010 @ 12:00 am

  2. Un nenorocit Gregory asta! Si pun pariu ca Yolanda arăta bine.:)

    Comment by ciprian — May 4, 2010 @ 12:45 am

  3. @Cipriaaaaaaaaaaan,

    ce bine-mi pare ca ai trecut pe aici! Si tu, ca si mine, ai renuntat complet la jocurile de artificiii, nu-i asa?

    Comment by Maria Barbu — May 4, 2010 @ 12:59 am

  4. Mi se pare a fi o poveste simpla, despre oportunitatea convingerii ca “nu trebuie sa-ti faci iluzii, ca sa nu ai deziluzii”.

    Comment by VirtualKid — May 4, 2010 @ 6:22 am

  5. @VirtualKid,

    povestile simple contin adevarurile fundamentale. Jocul dintre iluzie si deziluzie, dublat de cel dintre virtual si real, ne poate distorsiona grav capacitatea de a discerne, de a decela adevarul-adevarat in hatisul atator imagini date ca fiind adevarate!

    Comment by Maria Barbu — May 4, 2010 @ 9:49 am

  6. @Ovidiu,

    multumesc de intrebare. Ok, super ok!

    Comment by Maria Barbu — May 4, 2010 @ 9:51 am

  7. Nu-i rea! 😉
    M-ai făcut să zâmbesc. Naivitatea bietei Yolanda este foarte întâlnită la multe tinere de azi, te face să te’ntrebi (iar!) “Doamne, ce-ai pus în mintea unor femei?” (Că, ce-i în mintea bărbatului, nu’ţi pot zice, da?! 😛 )

    Comment by SuKaRiT — May 4, 2010 @ 12:17 pm

  8. @SuKaRiT,

    cred ca in buna parte si mintea femeilor si cea a barbatilor este obnubilata, ecranata de orgoliu si vanitate. De aceea le si este f greu sa se recunoasca infranti si continua in mod stupid sa faca niste constructii iluzorii, ale caror victime sunt ei insisi!

    Comment by Maria Barbu — May 4, 2010 @ 1:11 pm

  9. Nu fi aşa dură, Maria! 🙂
    Io i-aş zice “speranţă”. Deşartă, ce-i drept! 😛

    Comment by SuKaRiT — May 4, 2010 @ 3:29 pm

  10. @SuKaRiT,

    speranta exista in subsidiar, altfel nu ne-am crea asemenea iluzii, sau scenarii imaginare in care sa fim protagonistii unei povesti frumoase.

    Comment by Maria Barbu — May 4, 2010 @ 5:57 pm

  11. Mi se pare foarte absurda situatia. Si asta poate tocmai din cauza naivitatii cu care, intr-adevar, multe din femei se prezinta in fata unei astfel de intalniri cu impresia ca deja cunosc un barbat cu care ‘s-au contopit’ pe messenger. M-a uimit putin agitatia dintre revelatia ca tipul era gay si lesinul ei, si m-a si derutat daca e s-o zic pe bune. Insa acum imi dau seama ca merge. Doar e o parabola, nu?
    M-a facut sa ma gandesc ca si eu aproape am fost prinsa intr-un joc din asta… dar fara toata pasiunea dintre cele doua personaje. Cred de-asta ca e o foarte mare greseala sa te daruiesti asa pur si simplu fara una sau mai multe intalniri reale, pentru a sti daca merita sau nu sa-ti dai sufletul pe tava oricui.
    Interesant ca insusi titlul arata cat de putin ies la iveala in realitate toate sentimentele din virtual. Resentiment prin in virtual, or something 😛 sau cel putin asa am interpretat eu.

    Deeeeci, foarte misto! 😀 Fata de toate parabolele precedente care prezentau o lume aproape fantastica, o poveste dintr-o lume paralela, asta e de actualitate. Chiar imi place! 😀

    Comment by dana — May 5, 2010 @ 1:48 am

  12. voiam sa spun “resentiment PRINS in virtual”, sorry.

    Comment by dana — May 5, 2010 @ 1:49 am

  13. @Dana,

    ce interesant spui ca parabola asta e din realitate! Ma faci sa inteleg si mai bine ca lumea virtuala a devenit practic o parte a realitatii noastre de azi, ca nu mai putem trai fara ea, ca a facut din noi niste mutanti, zau!
    Lesinul Yolandei inseamna, din perspectiva mea, o refugiere in fiziologie, in realitatea trupului, pt ca, lesinand, Yolanda reintra in normalitatea fiintei fizice. Ce se va intampla insa cu sufletul ei sfasiat? Poate ca va reusi sa conjuge virtualul si realul pana la urma, sau poate ca va fi doar una dintre extrem de numeroasele victime ale acestei dedublari existentiale!

    Comment by Maria Barbu — May 5, 2010 @ 3:25 am

  14. e ok, am inteles.

    Comment by Maria Barbu — May 5, 2010 @ 3:26 am

  15. SENZATIONAL ! SENZATIONAL ! SENZATIONAL !

    PROCURATURA FRANCEZA REDESCHIDE DOSARUL CRIMEI BASESCU
    DE LA ROUEN ANUNTA ZIARUL FRANCEZ PARIS SOIR.

    “Traian Basescu s-a integrat in UE inaintea Romaniei .Cum? A scufundat flota franceza (1981) inaintea celei romanesti. Aceasta mica poveste a fost ingropata cum trebuie de fosta Securitate (Serviciul secret Ceausescu ) inainte de 1989, iar apoi dupa 2004 necercetata. Povestea celor 37 de vase scufundate datorita unui ordin eronat a tanarului comandant de vase Basescu poate parea putin veridica. Problema este ca Basescu a recunoscut acest fapt într-un interviu la Prima TV, ca incendiul din portul Rouen a pornit de la vasul sau. Mai mult, Basescu a admis ca a falsificat probele pentru a scapa de sanctiuni.
In iarna 1981\1982 in portul Rouen (Sena maritima) a avut loc un incendiu devastator ce a produs pagube materiale uriase dar din fericire nu s-a soldat cu victime. Autoritatile portuare franceze au suspectat un vas romanesc “Arges” al carui comandant era nimeni altul decat actualul Presdinte a Romaniei. Era prima cursa lunga a viitorului Presedinte. Paguba produsa de Basescu se situaza undeva la peste 10 miloane de dolari. … Probabil acest eveniment nu era cunoscut de noi astazi daca Basescu nu recunostea in cadrul unui interviu propria greseala [“Starea de veghe – in spatele usilor inchise” a postului Prima TV (23/24 iunie 1998, incepand cu ora 23,30)] incercand sa explice de fapt relatia sa cu Securitatea: “Noi eram sub controlul organelor de Securitate toti, de la ospatar pana la comandant, prin aceea ca anual primeam un aviz de navigatie … Spre exemplu, sunt cateva episoade foarte interesante, as spune … care au facut obiectul de interes al organelor de Securitate din Romania in mod cert. Spre exemplu, cand eram comandant pe “Arges”, la 3 luni de cand imi obtinusem brevetul de comandant. Am luat foc in portul Rouen, nu numai eu, 38 de nave au fost in incendiul din Rouen in Franta. Nava suspectata ca a generat poluarea, care a facut ca tot bazinul portului Rouen si Sena sa fie tot o flacara pe o intindere de trei km, a fost nava mea, pentru ca era nava cea mai mare din zona si descarcam nafta in dana rafinariei “Sholfrancaise”. (n.r. – aici este posibil ca in textul tiparit sa se fi strecurat o eroare de transcriere a benzii, iar numele corect al rafinariei sa fi fost “Shellfrancaise”, ceea ce, in fond, nu schimba esential datele problemei). Am stat acolo 28 de zile in ancheta. Legislatia franceza functiona corect. Adica nu trebuia sa dovedesc eu ca nu s-a produs poluarea de la mine, ci autoritatile franceze trebuiau sa dovedeasca ca s-a produs poluarea de la mine. In cele 28 de zile m-am prezentat si la tribunal, am fost si in ancheta organelor de Justitie franceze si, dupa 28 de zile, instanta s-a pronuntat ca nu poate fi probata vina navei “Arges”. Am plecat, dar au ramas un litigiu, o acuzatie la adresa navei de circa 12 milioane de dolari, o cerere de daune … A fost un litigiu, am explicat organelor de Securitate ce s-a intamplat cu noi acolo si acum pot sa o spun public, nu mai e nici un secret, am schimbat ceva in instalatie inainte sa permitem accesul autoritatilor franceze la bord, ceea ce a facut imposibila demonstratia, demonstrarea vinei noastre … Acasa nu puteam sa nu-i spun care a fost realitatea macar armatorului, armatorul nu puteam sa mi-l mint, iar in echipaj erau destui care stiu ce s-a intamplat”, a relatat ex-comandantul Basescu.” In cursul zilei de ieri procuratura anunta redeschiderea dosarului crimei de la Rouen
Despre acesta investigatie in prezent se ocupa si dl. Robert Horvath, un distins ziarist american care locueste la New York ”
    AM TRANSMIS ACEST ARTICOL AMBASADORULUI FRANCEZ LA BUCURESTI
http://devanewyork.blogspot.com/

    Comment by rhorvath — May 5, 2010 @ 6:25 am

  16. @dle Horvath,

    ohooooooooooo!

    Comment by Maria Barbu — May 5, 2010 @ 10:29 am


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

Create a free website or blog at WordPress.com.

%d bloggers like this: