Durere şi plâns peste lume

picătură cu picătură curge sângele zilei,

lângă noi e noroi

şi absenţă.

undeva, în eter, reapar

monştri mărunţi ai durerii.

mă ţii de gând, privind cum sar

zăvoarele tăcerii.

nu poate fi vid în noi, un gol

care să contrazică natura.

lipicios, melcul cărnii

îşi dezice făptura

şi chinul lui mut.

ştiu că am iubiri furate

cerului ocult,

dar asta nu mă poate opri

să văd

cum sângele singur poate ţâşni,

ascunzându-se-n trup,

ca-ntr-un chiup.

oare ce ni se întâmplă

în această undă,

ce prevestire ni se oferă

într-un strop de gin,

mai amar decât o cupă de pelin?

numai plânsul e dulce acum,

când, disperaţi,

ne aruncăm durerea

în drum!

=========================