mă frângi, mă modelezi,
mă guşti.
cu mâinile pline de rouă,
cu degete din care plouă
mă atingi,
mă împuşti.
sunt parcă gloanţe letale
degetele tale.
mă simt ca-ntr-un cântec,
ca-ntr-un sunet de harpă,
poate o clapă în pianul luminii.
pleoapă-mi deschei,
retina lipită cu clei
ori cu miere.
de undeva din tine
primesc viaţă şi putere
şi chiar un fior de eter.
mă striveşti în genunchi
şi-apoi mă-nalţi în cer,
să fiu din nou o coastă a lumii.
lângă tine,
mă dedau minunii
cu toată nuda mea
mândrie.
piatră peste piatră,
foc
şi pâine-n covată,
azi şi mâine.
mâinile tale mă clădesc
boabă cu boabă,
ca pe-un ciorchine.
poemul asta, care are atatea contraste, mi-a amintit de ce citeam azi din cartea profului de comunicare. cum ca noi avem nevoie atat de stimuli pozitivi dar si negativi.
nu stiu daca intelegi ce vreau sa spun… ma refer la faptul ca sintagmele “ma atingi/ma impusti”, “ma strivesti/ma inalti”, “ma frangi/ma modelezi” care sunt complementare cum ar veni parca ma fac sa cred ca exact asta e ingredientul pentru iubirea aia atat de aproape de ideal.
sper sa nu spun prostii, dar pur si simplu la asta am ajuns cu gandul imediat cum am citit poemul.
si mi-a placut mult. 😀
Comment by Dana — January 7, 2010 @ 9:09 pm
@Dana,
este extraordinar de interesant felul in care ai perceput si analizat poemul, mi-a dat o deosebita satisfactie. Si cred ca ai si dreptate, pt ca o iubire lineara e comuna, banala, in timp ce o iubire complicata te face sa intelegi ce inseamna pasiunea!
Comment by Maria Barbu — January 7, 2010 @ 10:48 pm
DA! eh vezi, tu ai zis-o mai clar. 😀
Comment by Dana — January 7, 2010 @ 10:53 pm
@draga Dana,
eu nu am facut decat sa reiterez ideea ta, care, prin insusi faptul ca a fost imbogatita de domeniul psihologic este si mai valoroasa!
Comment by Maria Barbu — January 7, 2010 @ 11:45 pm
Sunt versuri pe care le văd scrise, îngrijit, în jurnalul unei îndrăgostite. Gânduri din suflet, scrise pentru suflet. Sunt de multe ori gânduri pe care deşi simţim nevoia să le strigăm în gura mare, preferăm să le păstrăm pentru noi – de teamă ca misterul şi fiorul să nu dispară…
Comment by noapteaiguanei — January 8, 2010 @ 6:16 pm
@noaptea iguanei,
ma faci sa ma gandesc la noptile adolescentei mele, cand scriam in caiete speciale si, uneori, mai trageam cate un fum dintr-o tigara la gura unui semineu, ca sa nu se simta mirosul in casa, ca ma lua matusa-ea de ciuf!
Comment by Maria Barbu — January 9, 2010 @ 2:26 am
Dragă, mie (zău!) mi se pare că-i ruga unui suflet (uluit de cele ce-i sunt date) înălţată spre Cer.
(Dacă-i pe analizat, da?! 😛 )
Comment by SuKăRiT — January 9, 2010 @ 11:20 am
@SuKaRiT,
super analiza! 😛
Comment by Maria Barbu — January 9, 2010 @ 11:17 pm
Bine ai revenit. E ceea ce-i spun “Marii Poezii” care a coborat din nou in versul tau, sau s-a dezghiocat de unde statea – nu stiu de ce – ascunsa de un timp. Nu am cuvinte …
Comment by arhiprofesor — January 12, 2010 @ 8:47 am
@arhiprofesor,
sa inteleg ca reactia ta de a ramane fara cuvinte este una admirativa! multumesc.
Comment by Maria Barbu — January 12, 2010 @ 11:05 am
Aici nu pot decat sa tac 🙂
Comment by ion adrian — February 6, 2010 @ 9:09 pm