MariaBarbu Blog – IDEAL şi CREAŢIE

July 11, 2008

Despre responsabilitate si iluzie

Filed under: Lumea de azi,Sinele ascuns — Maria Barbu @ 12:08 am

Am vorbit aseara cu un foarte bun prieten despre ce inseamna responsabilitatea. Prietenul meu imi spunea ca a inteles ca responsabilitatea este ceva ce ii revine fiecaruia dintre noi in proportie totala, de 100%. Chiar si in cazul unui cuplu, atunci cand iubirea, in care cei doi au crezut, se transforma in cenusa si amintire, de multe ori, penibila. Ei bine, chiar si in acest caz, prietenul meu vorbea de aceeasi proportie totala de responsabilitate a esecului iubirii. Bine, ne-am spus noi in cursul discutiei, dar care este responsabilitatea celuilalt?

Mie mi-a venit ideea ca si celuilalt ii revine aceeasi proprotie totala de 100%, pentru ca pe schema lui individuala de destin, celalalt, adica partenerul pe care l-am avut intr-o iubire care s-a dovedit iluzorie, a facut si el propria lui optiune si a avut propria lui responsabilitate, completa, totala. Ceea ce este ciudat poate este faptul ca nu impartim nimic, nici macar responsabilitatea, dar putem trai impreuna, frumos si plenar, iubirea. Aceasta este singura care ne poate aduce in acelasi tot, in aceeasi sfera, in acelasi cer al sufletului.

Dar putem imparti totul numai atunci cand iubirea este adevarata. Ceea ce este trist insa este faptul ca ni se intampla tuturor sa traim iubiri iluzorii, in care trairile noastre sa fie paralele si sa nu ne putem gasi unul cu celalalt, ca si cand un straniu obstacol ar fi pus intre fiintele noastre. Parem sa traim, parem sa iubim, parem sa fim fericiti, dar e doar o iluzie. Dar foarte, foarte rar, se intampla si minunea iubirii adevarate, aceea in care se topesc toate barierele, toate diferentele, toate inhibitiile, toate distantele.

Da, cred ca are dreptate prietenul meu cand spune ca suntem responsabili complet, total, pentru ceea ce ni se intampla. Si asta pentru ca noi facem alegerile care ne duc la acel esec, la acea suferinta. Noi am crezut in cine nu trebuia si i-am atribuit calitati pe care nu le avea. Noi am construit acele iluzii in care am crezut prosteste. Noi am tesut si intretinut minciuna si meritam sa ne doara sau, mai bine zis, nici nu e cazul sa ne doara! Mai bine asa.

Advertisements

26 Comments »

  1. Sau:
    “Despre iluzia responsabilităţii.”

    Trebuie luat în calcul că natura responsabilităţii nu vine din noi ci din normele din afara noastră, din regula socială.

    Comment by Bibliotecaru — July 11, 2008 @ 12:18 am

  2. @Bibliotecaru,

    dragul meu, atunci trebuie sa facem o diferenta intre responsabilitatea morala, care e tema acestui articol, si responsabilitatea civica, aceasta din urma meritand o discutie aparte.

    Comment by Maria Barbu — July 11, 2008 @ 12:20 am

  3. Nu cred ca suntem 100% responsabili. Pentru ca iluziile vor exista intotdeauna, oricat de adevarata sau nu va fi iubirea. Undeva o sa existe o chestie incompatibila si o sa suferim si nu cred ca face parte din responsabilitate.

    Comment by Dana — July 11, 2008 @ 12:24 am

  4. Responsabilitate?

    Este o noţiune relativă, deoarece presupune existenţa a două persoane, aflate într-o relaţie de subordonare: unul inferior îi dă socoteală altuia, superior. Aşa apare morala.

    Deci:

    1. Responsabilitate faţă de altul nu poate exista decât dacă acel altul ne este superior.

    1.a. E vorba de divinitate – sensul moralei iudeo-creştine – mă consider inferior divinităţii, deci responsabil faţă de Ea. (nu întâmplător las forma feminină, aş fi putut spune şi faţă de El, era mai ebraic… 🙂 ). Dar aici apare următoarea obiecţie: noi înşine suntem dumnezei, sau trebuie să devenim dumnezei prin desăvârşire şi atunci responsabilitatea este o treaptă inferioară a devenirii mele, pentru că postulez o diferenţă ontologică între mine şi divin.

    1.b. E vorba de un Altul. Aici iar avem probleme mari. Acest Altul – care îmi este superior – se presupune că sunt responsabil în faţa lui. Dar ce sens are o morală pur punitivă? Şi oare o superioritate morală nu presupune depăşirea sentimentului de vină? Şi, în definitiv, acel Altul există cu adevărat pentru mine? Îl simt eu ca pe mine însumi sau este doar o proiecţie a mea?

    2. Este vorba de o responsabilitate faţă de propria mea Fiinţă. Aici, deoarece Omul trebuie să refacă Monada originală, orice schizofrenie trebuie depăşită. Nu pot postula existenţa unui Supraeu care să mă judece pentru ceea ce mi se pare mie a fi inferior în mine. Nici măcar Trupul nu este culpabil, cum ar fi crezut unii gnostici. (care practicau totuşi desfrâul, tocmai din disperarea materialităţii somatice)

    Deci, sentimentul responsabilităţii este eteric, diafan, este doar o iluzie a simţurilor, deoarece pentru Omul Liber nu există responsabilitate, ci doar devenire, desăvârşire, îndumnezeire.

    Comment by Mihnea Georgescu — July 11, 2008 @ 12:26 am

  5. Cata teorie! Parca ai luat-o din vreun manual de la scoala. Cat ti-a luat sa scrii asta, Mihnea? 😆

    Comment by Dana — July 11, 2008 @ 12:32 am

  6. Ideile sunt punctate bine cu mici exceptii. “Da, cred ca are dreptate prietenul meu cand spune ca suntem responsabili complet, total, pentru ceea ce ni se intampla. Si asta pentru ca noi facem alegerile care ne duc la acel esec, la acea suferinta.”…nu sunt de acord cu acest fragment. Exista situatiile in care orice varianta ai alege rezultatul ar fi negativ, situatiile in care pur si simplu esti lipsit(a) de orice strop de sansa. Iar poza este deosebita, reprezinta un sarut cum putini il traiesc sau viseaza sa il traiasca. E unul dintre acele momente in care totul dispare in jurul celor doi si universul se rezuma la ei.

    Comment by Aurel Dragut — July 11, 2008 @ 12:32 am

  7. @Mihnea,

    comentariul tau este foarte interesant, dar cred ca accentul pus pe subordonare desfiinteaza asumarea libera a responsabilitatii, care este eminamente o chestiune individuala si o raportare la un ideal, nu o subordonare. Este clar ca in fiecare individ uman functioneaza trei straturi ale constientului sau constiintei. Si anume, sunconstientul, constientul sau rationalul, si supraconstientul. Asa cum ai inteles, responsabilitatea despre care vorbesc tine de supraconstient ori supraconstiinta.

    Comment by Maria Barbu — July 11, 2008 @ 12:33 am

  8. Ah, Maria, foarte misto poza. 😀 De unde le iei ?

    Comment by Dana — July 11, 2008 @ 12:34 am

  9. @Dana,

    poate ca ai dreptate si ca nu vom scapa de iluzie, nici macar in iubirea adevarata. Dar eu sper sa ajungem si la acea capacitate de a vedea, intelege si trai adevarul in totalitatea lui.

    Comment by Maria Barbu — July 11, 2008 @ 12:35 am

  10. Dana, poza asta era la vaio, in computer, de la inceput.

    Comment by Maria Barbu — July 11, 2008 @ 12:42 am

  11. “Grupul de la Cluj” cauta sa fie reconfirmat in functii via usa din dos…
    http://sorinplaton.wordpress.com/2008/07/11/zbor-deasupra-unui-cuib-de-gugustiuci-de-cluj/

    1=

    Comment by SorinPLATON — July 11, 2008 @ 12:43 am

  12. @Aurel,

    poate ca nu alegem constient neaparat, dar ceva anume din compozitia noastra atrage un anume tip uman. De aici ar putea deriva responsabilitatea completa. Dar aici, in acest punct, discutia e mai complicata.

    Comment by Maria Barbu — July 11, 2008 @ 12:48 am

  13. Laptopul tau are gusturi bune, atunci. 😆 Si stii ca nu, nu cred ca ne-ar ajuta sa vedem adevarul in totalitatea lui. Poate daca am pierde acele momente de disperare, in urma dezamagirilor si a deziluziilor, ar fi mai rau. Ideal ar fi sa nu ne aruncam cu totul inainte.

    Comment by Dana — July 11, 2008 @ 12:50 am

  14. Dragă Dana,

    5 minute.

    Comment by Mihnea Georgescu — July 11, 2008 @ 12:54 am

  15. Multumesc, Dana.

    Cred ca daca am avea mai multa rabdare si am lasa iubirea sa creasca in ritmul ei am fi mult mai fericiti si mai impliniti. Dar…. noi vrem sa grabim totul, sa obtinem totul, sa ardem totul, mult prea repede!

    Comment by Maria Barbu — July 11, 2008 @ 12:55 am

  16. @Sorin,

    iti multumesc si pt acest link. Promit sa citesc.

    Comment by Maria Barbu — July 11, 2008 @ 1:03 am

  17. Mihnea, eram doar ironica! 😉

    Comment by Dana — July 11, 2008 @ 2:01 am

  18. @Maria,
    Exista factorul aleatoriu si deci nu suntem responsabili 100% pentru un eveniment care creaza o serie de consecinte, dar suntem responsabili 100% pentru felul in care reactionam la eveniment si la tot ce decurge, si daca putem cuantifica cat din cat se intampla este determinat de reactia noastra si cat de alti factori atunci putem spera intr-o evaluare cat de cat serioasa, nefatalista si instructiv- utila perfectionarii noastre.

    Comment by ion adrian — July 11, 2008 @ 9:52 am

  19. Oare chiar te poti insela 100%? Oare chiar poti traii in iluzii ani de zile si crede in ele prosteste? Chiar crezi ca poti intretine minciuna si o tese o perioada lunga daca nu cumva e “altceva” 🙂 Cat despre durere daca nu merita sa te doara atunci de ce ai tesut si intretinut minciuna? 🙂 Ceva parca nu se leaga 🙂
    Iubirea adevarata e probabil cea care transforma iluzia in realitatea si responsabilitatea de a lupta pentru a trai cum spui frumos impreuna iubirea care am crezut la un moment dat ca a esuat. Oare ideea cu destinul individuat nu intra in contradictie cu ideea de iubire adevarata care presupune 2 destine impletite o viata sau poate chiar mai mult.
    Oricum apreciez cum manuiesti cuvintele si poate undeva candva vei gasii si iubirea adevarata a ta pentru tine a ta pentru altii a altora pentru tine la nivel superior zi de zi nu doar in virtual, pentru ca deocamdata parca si de aici lipseste cu adevarat.

    Comment by elise — July 11, 2008 @ 12:55 pm

  20. @Dana, Dana,

    de ce te iei de Mihnea? Comentariu lui este extrem de instructiv!

    Comment by Maria Barbu — July 11, 2008 @ 4:11 pm

  21. @Ion,

    bineinteles ca responsabilitatea noastra priveste implicarea in eveniment, nu neaparat circumstantele acestuia, de care putem sa fim complet inocenti. Dar responsabilitatea asumata total este o cale spre purificarea interioara, nu priveste doar accodentalul uneia sau alteia dintre povestile noastre.

    Comment by Maria Barbu — July 11, 2008 @ 4:14 pm

  22. @Elise,

    iti multumesc pentru comentariu. As vrea sa spun ca eu nu fac aici confesiuni si ceea ce scriu nu priveste neaparat iubirea ori iubirile mele, ci mai mult trairile noastre, ale tuturor sau ale oricaruia dintre noi. As prefera sa fie sesizat acest caracter general, nu un ipotetic caracter particular, pt ca nu ar fi corect!

    Comment by Maria Barbu — July 11, 2008 @ 4:17 pm

  23. Maria, foarte interesant postul tau! Eu cred ca suntem responsabili in totalitate doar pentru ceea ce simtim. Ce anume din exterior genereaza trairile proprii… zau daca mai are vreo relevanta! Ca-i realitate, ca-i iluzie destramata dupa un timp, ca-i vis mort in fasa, ca-i himera, ca-i nostalgie, ca-s amintiri, ca-s iubiri pierdute sau implinite… ce relevanta mai are, zau asa? In definitiv, ce inseamna iubire adevarata? De unde stim ca ceea ce consideram adevarata si reala iubire astazi nu se va dovedi maine o alta iluzie? Sa fie timpul cel care valideaza adevarul unei iubiri? Sa fie intensitatea sentimentelor in acum? Care-s criteriile dupa care definim iubirea adevarata? Ce inseamna iluzia, de fapt?
    La ce raportam responsabilitatea, in fond?

    “Parem sa traim, parem sa iubim, parem sa fim fericiti, dar e doar o iluzie.” Eu nu inteleg partea asta. Poate pentru ca eu imi traiesc inclusiv iluziile ca pe adevaruri. 🙂 Nu putem parea fericiti, doar suntem sau nu la acest moment. Ca maine se schimba situatia de fapt si devenim nefericiti, anuleaza asta ce-am simtit azi? De ce sa gandim asa, Maria? In termeni de iluzie si realitate? Cand simti… sentimentului din tine nu-i pasa de definitiile pe care mintea le ofera. Exteriorul (realitate, iluzie) e doar un concept menit sa satisfaca o logica. Trairea, in schimb, e autentica, ramane in fiinta… indiferent de cat ne-ar placea noua sa ne jucam cu etichetele mentale… 🙂

    Comment by Liana — July 11, 2008 @ 11:51 pm

  24. Matematic vorbind, daca 2 formeaza un intreg, este imposibil ca 100% sa apartina doar unuia. Dar pentru ca aici nu vorbim despre matematica, da, fiecare din doi are intregul sau de responsabilitate, intreg ce duce spre plus infinit.Nu se mai opreste la 1 sau 100% cum ne place noua sa spunem.
    Deci aveti amandoi dreptate, atat tu cat si prietenul tau 🙂

    Comment by Alandra — July 12, 2008 @ 12:17 am

  25. @Liana,

    da, ai perfecta dreptate. Atunci cand traim aceste iluzii ele sunt adevaruri, chiar daca mai tarziu, post festum, ne dam seama ca ne-am iluzionat.
    Daca nu le traim ca pe adevaruri, nu putem fi fericiti. Distorsiunea provine din aceea ca m-am plasat in acelasi timp in eveniment si in contemplarea post-eveniment. Asta ai resimtit tu ca fiind inadvertent.

    Comment by Maria Barbu — July 12, 2008 @ 1:58 am

  26. @Alandra,

    foarte frumos ai interpretat. Foarte frumos si foarte aproape de adevar, cel putin asa cum il inteleg eu in acest moment al vietii mele.

    Comment by Maria Barbu — July 12, 2008 @ 1:59 am


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Create a free website or blog at WordPress.com.

%d bloggers like this: