MariaBarbu Blog – IDEAL şi CREAŢIE

June 24, 2008

DIN TREAPTA IN TREAPTA

Filed under: Ideal,Poezie — Maria Barbu @ 12:24 am

din treaptă în treaptă,

din şoaptă în şoaptă.

spaimele se sting şi învinge lumina.

se arde frunzişul

şi sufletul pur

se caută-n alte scheme vitale,

se construieşte cu alt contur.

între două universuri

pari aninat

de un fir nevăzut,

de o liană străină.

din alte sensuri tu compui o grădină,

cu alte văi şi alţi munţi.

parcă aduşi din altă dimensiune stelară.

originea ta selenară

mă face să te caut în nopţile lungi,

solara mea coapsă vibrând

după mâinile tale însetate.

numai dimineţile se lasă numărate,

dar niciodată săruturile.

sunt prea emfazate, s-ar putea spune,

într-un limbaj preţios,

cu miros de tăciune.

ce frumos

ştii tu să pui pietrele toate,

în locuri nenumite

şi ascunse, ori încă nereperate

de iubirea adâncă.

e noapte înaltă cu lună plină,

inima noastră, din treaptă în treaptă,

se poleieşte

şi se spală de rugină.

16 Comments »

  1. Chiar e lună plină?

    Că nu îmi dau seama, din cauza luminilor Oraşului….

    Comment by Mihnea Georgescu — June 24, 2008 @ 12:34 am

  2. @Mihnea,

    nu e luna plina la propriu, ci la figurat! Hugs!

    Comment by Maria Barbu — June 24, 2008 @ 12:48 am

  3. Hahahaha Mihnea … care intelege mereu limbajul poetic! 😆
    Ma Maria, idealista mai esti! Fantastic daca iubirea te motiveaza si te inspira sa creezi versurile astea. Sunt minunate, doar stii! 😀

    P.S. Trei poeme la rand? Sper ca nu dezorientezi vizitatorii cu atata arta poetica. Glumesc… cred. 😛

    Comment by Dana — June 24, 2008 @ 1:20 am

  4. A! Era sa uit… Imi plac mult pozele pe care le folosesti in postari. 🙂

    Comment by Dana — June 24, 2008 @ 1:22 am

  5. @Dana draga,

    tu reusesti sa intri si in intimitatea poemului si a poetului. E foarte rara aceasta subtilitate, aceasta foarte speciala sensibilitate.
    Multumesc mult… chiar si pt gluma ta, care ma face sa fiu bucuroasa!

    Comment by Maria Barbu — June 24, 2008 @ 1:26 am

  6. P.S. Nu ma mir ca iti plac pozele!Doar una dintre pasiunile tale e pictura, din cate stiu.

    Comment by Maria Barbu — June 24, 2008 @ 1:28 am

  7. Dap, asa e. 🙂

    Comment by Dana — June 24, 2008 @ 1:35 am

  8. Ma bucur ca si eu stiu ceva despre tine!

    Comment by Maria Barbu — June 24, 2008 @ 1:41 am

  9. Felicitari Maria,Luna e plina de tine, treptele cunoasterii sunt mereu spalate de frumusetile interioare in ploaia de lumina a iubirii si a regasirii, poesia ta mi-e draga si mangaiere pentru sufletu-mi navalnic, caci e mai presus de razele de dincolo de taceri si ma ploua cu metaforele zorilor cu roua de culoare. Frumos, sublim, minunat ! Bravo !
    O zi de Sanziene senina si implinita, multa dragoste in viata ta Maria, si, mult succes in tot ce ti-ai propus, suflet bland !
    Sibilla

    Comment by sfinx667 — June 24, 2008 @ 9:35 am

  10. @Sibilla,

    ce urari minunate! iti multumesc mult de tot. cat despre sufletul meu, e plin de pasiune, de flacara, de lumina inalta si, uneori, de blandete!

    Comment by Maria Barbu — June 24, 2008 @ 3:35 pm

  11. @Maria Barbu

    Iata mai sunt oameni pe lumea asta cu suflete pline de pasiune. Ce frumos 😉

    Comment by Petrisor Socol — June 24, 2008 @ 3:59 pm

  12. @Petrisor,

    fara capacitatea de traire intensa, fara ardere launtrica majora, nu putem ajunge la lumina, ori exact acesta este scopul existentei umane!

    Comment by Maria Barbu — June 24, 2008 @ 4:19 pm

  13. Interesant. As spune legat de sfarsit ca mai degraba prindem rugina decat ca scapam de ea.

    Dar de a mea ce spui?

    Puzzle existential

    Şi vara cad frunze de toamnă.

    Şi vara cad flori pe morminte;

    Se-ngână ziua cu noaptea şi vara,

    Mor ne-ncetat şi fiinţele sfinte.

    Şi-n biserici vin demoni la rugă

    Şi-n biserici ispite ne smulg…

    Suntem desertul Satanei fără lumină,

    Ne cheamă Pământul născut mai demult.

    Poşta ne expediază scrisori de la Moarte,

    E-mailuri sumbre ne-ntunecă zarea.

    În colţul vieţii stă tristă iubirea,

    Corabia noastră-o doboară mareea.

    Rămânem doar noi când ceilalţi nu mai sunt,

    Rămân doar pomii scheletici când iarna ne prinde.

    Singurătate de basm şi de coşmar renăscut

    E tot ce mai suntem la sfârşit când ne stingem.

    Comment by Cezar Pesclevei — June 25, 2008 @ 6:34 pm

  14. @Cezar,

    e foarte frumoasa poezia ta, dar atat de trista si pesimista! Eu sunt solara, optimista, pasionala, ma simt eterna si traiesc in dimensiuni cosmice. Asta este formula mea interioara, indiferent ce as face. Ma bucur mult ca ai venit aici si iti multumesc pentru comentariu.

    Comment by Maria Barbu — June 25, 2008 @ 7:36 pm

  15. Mulţumesc pentru remarcă şi apreciere, Maria!

    Comment by Cezar Pesclevei — June 28, 2008 @ 1:06 am

  16. @Cezar,

    cu prietenie.

    Comment by Maria Barbu — June 28, 2008 @ 1:17 am


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

Create a free website or blog at WordPress.com.

%d bloggers like this: