MariaBarbu Blog – IDEAL şi CREAŢIE

April 16, 2008

TE VREAU DEPARTE

Filed under: Ideal,Poezie — Maria Barbu @ 1:40 am

m-am săturat de carnea ta,

am plâns destul cu ochii tăi.

te vreau departe de tot,

atât de departe încât să nu pot

nici să am dor,

să fie universul decor

pentru durerea mea.

să te vreau înapoi,

să nu vii,

să nu ştii,

să nu crezi

nici măcar în ce vezi.

un apostol tăcut,

pus pe un furt de inimi.

te-aş desfiinţa

cu pleoapa mea,

te-aş şterge cu limba,

ca pe un strop de sânge

de pe un deget tăiat,

ca pe o picătură ce se prelinge.

du-te cât mai departe,

să cred că ai plecat în moarte

şi să vreau să te aduc înapoi,

precum Orfeu

pe-a lui Euridike.

vezi?

numai aşa ai putea să mă crezi,

când îţi spun în şoaptă

toate acele cuvinte

din care la-nceput de-nceput

mai marele Dumnezeu

a făcut şi om şi zeu.

aş scoate timpul din mine

ca pe un prunc.

numai atunci aş putea să te-arunc,

înapoi, în trecut,

ca şi când ne-am fi născut

deodată,

amândoi!

April 14, 2008

PE ALTA TREAPTA – fragment de roman

Filed under: Literatura,Naratiune — Maria Barbu @ 12:00 am

Liftul ramasese blocat la etajul 23, ceea ce il enerva la culme. Venise la Intercontinental sa intalneasca niste englezi interesati de actorii romani, pe care invatasera sa ii pretuiasca in ultimii trei ani, de cand faceau afaceri In Romania si noile lor iubite ii scoteau mereu la teatru! Mike zambi oarecum strengareste gandindu-se la figurile amuzate ale englezilor, atunci cand vorbeau despre iubitele lor din Romania.

Ufff! Gata, liftul se debloca si odata usile deschise, Mike tasni furtunos spre salonul unde era deja asteptat de vreo zece minute. Englezii, trei la numar, erau rude intre ei, un fel de veri, cousins, dar Mike nu era sigur ca erau veri de sange sau veri doar pentru ca lucrau impreuna si se simteau din familie.

De multe ori intalnise aceasta situatie, si in Anglia, si in Scotia si in Irlanda, cand oamenii se prezentau ca veri, pentru ca apoi sa descoperi ca de fapt nu aveau nici in clin nici in maneca , – cum spune o expresie veche-, cu vreo cumetrie macar, daramite cu rudenie directa! Pana la urma, ei, englezii, sunt toti un fel de cousins intre ei si e foarte probabil ca si pe ceilalti ii considera la fel. Romania vazuta de un englez e un fel de comuna mai mare, in care iti poti gasi rubedenii la tot pasul.

Poate ca asa se gandea si in epocile mai vechi, cand Parisul insusi era doar Commune de Paris, si Roma la fel, ceeea ce incepe sa se regaseasca mai nou in conceptul de globalizare, care vizeaza sa faca o lume uniforma si familiara, ca un fel de “sat global”, cum spun teoreticienii curentului globalist.

Mike era imbracat elegant, cu o camasa de culoarea vinului de Bordeaux, de care era foarte mandru, cu o cravata cu linii fine negre, mov si granat, pantofi de piele maro si o pereche de pantaloni care, de noi ce erau, pareau sa ii electrizeze perii de pe coapse, pentru ca simtea ca il ustura pielea intr-un fel enervant.

Englezii insa, fara a fi ingalati, erau imbracati nu doar nonsalant ci chiar debalazat, cu tricouri cam ofilite pe sub sacourile ce pareau caraghioase in aceasta combinatie, dar… Mike prefera sa dea vina pe asa-zisele neveste romance, care probabil erau niste profesioniste ale escrocatului de bani si pusesera mana pe englezi doar pentru a-i stoarce de energie si de continut financiar, si mai putin pentru a-i avea ca parteneri de viata cu adevarat!

Gandind astfel, se simti un pic vinovat fata de natia din care provenea si ale carei defecte le cunostea prea bine, ca si “uscaturile” acestei paduri de conationali, care in ultima vreme pareau mult prea dispusi la compromisuri morale! Englezii il abordara cu amabilitate si Mike reusi sa stabileasca cu ei niste puncte de plecare intr-o afacere care se anunta de perspectiva, cu atat mai mult cu cat varul adevarat al unuia dintre ei era patronului unui teatru mare din Leeds.

Dupa vreo doua ore, Mike iesi din hotelul Intercontinental, infruntand atmosfera unui Bucuresti in care primavara incepuse deja sa ridice in aer praful, iar pe trotuarele din jurul marelui hotel “fetele” iesisera la “produs”. Isi cauta masina in parcare si se urca in ea cu un aer ganditor. Ii era frica de seara ce avea sa urmeze, de reintalnirea atat de asteptata dar atat de tulbure cu cea pe care o considera inca femeia lui, desi nu se mai vazusera de cateva luni, iar convorbirile telefonice ii dezvaluisera mereu mai marea departare sufleteasca la care se afla Ea.

Se simtea rau, il durea ficatul operat acum cativa ani, ii tremurau parca toate organele interne, i se umezisera palmele deja pe volan. Odata ajuns in fata casei, cobori din masina si puse mana pe telefon:

– Alo! Elena, am ajuns. Te astept!

– Da? Bine! Vin in jumatate de ora.

– Ok. Bye.

– Bye.

Isi simtea gura uscata. Nu mai avea nici saliva, nici curaj, nici idei, nimic. Nici nu stia ce avea sa urmeze, ce aveau sa isi spuna, ce vor decide, ce se va intampla dupa aceasta intalnire cu viata lui, cu el. Se simtea ca in fata judecatii ultime si parca tot sangele ii cazuse la picioare, pe glezne, ca niste pantaloni.

Odata intrat in casa, aprinse televizorul si se tranti intr-un fotoliu, privind tinta ecranul ,ca si cum acolo s-ar fi aflat cine stie ce, desi, in realitate, nu inregistra nimic din imaginile care se derulau pe ecranul urias al plasmei de care fusese la un moment dat asa de incantat.

Da, candva, odata, atunci cand era viu si era cu Ea. Acum insa…. nici nu stia daca mai e viu sau a murit deja. Oricum, asta avea sa afle foarte, foarte curand…. Taraitul prelung al soneriei il facu sa tresara si sa inteleaga ca sosise clipa cea mare, sau clipa cea amara, nici el nu stia.

Deschise usa, ametit de emotie. In fata lui, Elena, imbracata primavaratic, cu haine pe care nu i le stia, il privea zambind enigmatic. … Mike o imbratisa tremurand si aproape ca o trase in casa, ca si cand ar fi vrut sa se intample cat mai repede ceea ce trebuia sa se intample!

(va urma)

April 13, 2008

Duminica electorala la Roma

Filed under: Ideal,Lumea de azi,Politica — Maria Barbu @ 8:00 pm

Zilele de duminică sunt, la Roma, chinuitoare pentru mine. Străzile sunt pustii, magazinele sunt închise. Parcă toţi locuitorii at fi la liturghia de Duminică, asta pentru că la prânz, când se termină slujba de la biserică, străzile se umplu de lume, de oameni cu feţe senine, zâmbind aproape serafic, şi îmbrăcaţi elegant, ca pentru o ceremonie fastuoasă.

În duminica aceasta, în afară de biciclişti şi de proprietarii de câini, am văzut că mai ieşiseră şi alte persoane, care, mergând legănat şi într-un ritm domol, se îndreptau spre secţiile de votare. Cum măreţia istorică a Romei este atât de respectată de locuitorii săi şi de administraţia oraşului, nu te poţi împiedica aici oriunde şi oricum de afişe electorale. Nici vorba!

Afişele electorale sunt puse oarecum discret, cel puţin în zona centrală, astfel încât, atunci când urci treptele care fac legătura între nivelele stradale specifice Romei, dai cu ochii de încă un afiş ori panou electoral, dar făcut în aşa fel încât design-ul să nu fie strident şi să nu sfâşie retina privitorului urban. Şi, bineînţeles, plasate deştept, mai mult ca o invitaţie la reflecţie decât ca o agresiune asupra psihologiei alegătorului, aşa cum se întâmplă la noi. La periferia Romei însă, realitatea electorală stradala seamănă mai mult cu cea bucureşteană.

Iubesc Roma, deşi nu mi-ar plăcea să stau acolo. E prea bătrâneasca, prea echilibrată, prea cumsecade! M-am obişnuit probabil prea mult cu mahalaua bucureşteană, cu mitocănia groasă, cu tzafna obraznică a politicienilor mai ţtneri, dar şi cu agresivitatea fără drept de apel a celor mai vârstnici, cu dictatura prezidenţială şi slalomurile guvernamentale, cu circul luptei politice, cu crizele fabricate, cu demagogia deşănţata şi corupţia profundă!

În fine, Roma este pentru mine că o bătrână aristocrată, care ştie când şi cum trebuie să îşi poarte bijuteriile de preţ! De fapt, din toată minunata Romă, care mă copleşeşte bineînţeles cu monumentalitatea istoriei şi cu respectul educat al locuitorilor ei pentru această avere istorică, cel mai mult iubesc locul acela în care, intorcandu-mi deodată privirea, văd Biserică San Pietro de la Vatican.

Off, Doamne, acolo îmi vine să ingenunchiez, în stradă, pur şi simplu. Mă doare şi măreţia artei cuprinse acolo şi măreţia acestei biserici creştine, religie care este în fapt cea mai mare Putere a lumii. După un scurt pelerinaj, m-am oprit să iau prânzul chiar vis-a-vis de vila în care a locuit cardinalul Ratzinger, înainte de a deveni Papa Benedict al XVI-lea, ori Papa Razzi, cum îi spun locuitorii Romei.

O zi de duminică frumoasă, uşor înnorata, într-o Romă care îşi aşteaptă alegătorii la urne. Iar ei nu se grăbesc, ci, tot în ritmul lor molcom şi cu oarece pretenţii de înţelepciune, se duc de la biserică la secţiile de vot, aproape sfidând puterea politică ce e atât de trecatoare pe lângă eternitatea Puterii Divine!

April 12, 2008

FRUNTE SI MUNTE

Filed under: Ideal,Poezie — Maria Barbu @ 7:43 pm

te-ai tocmit îndelung cu Însuşi Dumnezeu,

deşi nu ştiai că este chiar El.

m-ai cerut şi mă ai,

mă ţii pe deget inel.

inima mea o ţii drept cercel.

grădini de Eden tot răsar

în privirile noastre fierbinţi.

îmi place cum zâmbeşti,

îmi place că nu minţi.

m-ai adus până-n vârful

în care adori să stai,

şi sentinţe să dai

chiar şi brazilor suri.

cât de bine îmi e în ochii tăi puri.

mă legi, mă dezlegi

şi apoi mă anini

în cununa de spini,

pe care nu mai ştii s-o dai jos de pe frunte.

lângă tăcerea ta,

stă viaţa mea,

înaltă ca un munte.

April 9, 2008

AFIRMATIE PRIN NEGATIE sau AFIRMARE PRIN NEGARE

Filed under: Politica,Punct de vedere — Maria Barbu @ 12:14 am

Ati observa ca Traian Basescu si partidul sau, PD-L, nu reusesc sa se afirme decat negandu-i pe altii? Inca de la aparitia sa pe scena politica romaneasca, Traian Basescu si-a facut o metoda din denigrarea celorlalti, din acuzarea lor, din defaimarea, jignirea si umilirea adversarilor politici. Eu cred ca un barbat politic, un lider politic adevarat, are obligatia de a aduce ceva pozitiv, de a se afirma prin propriile realizari, de a construi si nu doar de a distruge.

Ce fel de lider prezidential poate sa fie Traian Basescu decat un lider care genereaza crize permanente, ca sa aiba pe cine invinovati, acuza, injura, denigra, umili. Nu exista nici o iesire in public in care sa nu minta, sa nu acuze ori sa nu distorsioneze in asa fel realitatea incat sa ii faca pe ceilalti vinovati de tot si pe el insusi plin de merite, de cele mai multe ori imaginare. Asa cum a facut si cu Summit-ul NATO.

Pentru Numele lui Dumnezeu, oare romanii sunt incapabili sa vada adevarata fata a acestui om, care nu are nimic de oferit, nici o realizare, nici o solutie constructiva, ci numai acuzatii si scheme distructive? Cat despre PD-L, acest partid este facut dupa chipul si asemanarea patronului sau politic, adica al lui Traian Basescu. Alcatuit din dezertori politici, fugiti de la alte partide prin tradare, ori afirmati prin frauda morala, PD-L are pretentia sa reprezinte electoratul roman? Doamne fereste de asa ceva!

Pusi numai pe capatuiala, pe afaceri veroase si pe faultarea cu orice pret a adversarilor politici, pedelistii vor sa vina la putere ca sa ruineze definitiv aceasta tara, care se afla si asa in pragul colapsului politic, social si, mai ales, moral! Treziti-va din vraja basesciana si pedelista! Nu exista oameni de valoare care sa se afirme prin negarea celorlalti, asa cum procedeaza Traian Basescu si pedelistii! Astia sunt cei care vor frauda si trada perpetuu, si pe aliati si pe adversari, si chiar poporul acesta chinuit!

April 8, 2008

DESPRE STRATEGIE

Filed under: Cultura,Leadership — Maria Barbu @ 11:52 am

Cuvantul “strategie” deriva din grecescul strategya, care insemna “arta generalilor”, numiti de greci strategos.

Strategie insemna deci arta conducerii razboiului, sau arta victoriei. Astazi i-am putea spune arta succesului. Desi, chiar si invinsii au o strategie!

De mai mult de doua mii de ani, strategii militari au elaborat si dezvoltat aceasta arta a razboiului care se dovedeste a avea niste principii fundamentale care, odata decelate si aplicate, pot conduce la victorie ori succes in orice domeniu s-ar aplica ele.

Analistii strategiei au revelat principiile de baza ale acestei arte a conducerii, straduindu-se sa puna in circulatie acele “secrete” ale conducerii coerente si eficiente catre victorie si succes.

Intr-o carte exemplara, publicata in 2002, analistul american William Cohen *19 rezuma principiile strategiei in tabele exemplificative, in care acestea sunt prezentate si in raport cu marii ganditori ai strategiei.

Aceste tabele sunt rezultate din analiza a peste 80 de scrieri ale autorilor consacrati in domeniu, pornind de la generalul chinez Sun-Tzu (500 i. H.) si trecand prin mai modernii strategi militari precum Jomini, Clausevitz ori Sir Basil Lidell Hart.

Despre SUN TZU (sau, cum apare ortografiat uneori, Sun Tsi ) si despre cartea sa fundamentala, intitulata “Arta Razboiului”, stie oricine se preocupa cat de cat de fundamentele strategiei. Despre realitatea biografica a acestui celebru general chinez nu exista izvoare in afara biografiei aparute tarziu, in secolul 2 i. H. Magnifica sa lucrare este insa atat de complexa si de completa incat unii cercetatori pun la indoiala faptul ca Sun-Tzu ar fie existat ca figura istorica reala iar “Arta razboiului” le apare ca fiind o culegere de texte esentiale despre strategia militara.

Carl von Clausevitz (1780–1831) a fost un general prusac ce a luptat impotriva lui Napoleon si o personalitate intelectuala de o exceptionala tinuta. Ca ganditor asupra strategiei, Clausewitz este un clasic , iar celebra sa lucrare despre “Despre Razboi” reprezinta un fundamental material de studiu pentru strategia moderna si pentru clarificarea principiilor acesteia.

Generalul baron Antoine Henri de Jomini (1779-1869) a servit in amata franceza si apoi in cea rusa. A fost un autor prolific, scriind despre campaniile lui Napoleon lucrari ce reprezinta un model pentru studiul sistematic al strategiei. Cea mai celebra lucrare a sa este cea despre “Arta razboiului”, impunandu-se mai ales prin caracterul ei didactic.

Basil Lidell Hart (1895 – 1970) este autorul unei lucrari numite “Strategia” pe care multi o considera ca fiind una dintre cele mai importante carti scrise vreodata despre strategia de conducere in razboiul modern.

Despre principiile strategiei mai exista lucrari similare cu cea a lui William Cohen cum ar fi de pilda cartea lui John M. Collins, intitulata chiar “Principiile Strategiei”, in care autorul face o distinctie interesanta intre unele trasaturi ale strategiei pe care le considera doar “elemente” si altele pe care le considera “principii”.

O alta carte interesanta este cea elaborata de un colectiv de universitari de la Universitatea Princeton al carei titlu este in sine deosebit de sugestiv: “Creatorii Strategiei Moderne : De la Machiavelli la Era Nucleara”.

Unii analisti ai strategiei au decelat zece principii, altii douasprezece sau paisprezece. Le voi enumera aici, intr-o lista cat mai completa:

Obiectivul, fiecare strategie trebuind sa defineasca obiective precise, clare, decisive si care sa fie formulate inteligibil;

Initiativa, care cuprinde atat actia cat si reactia, in functie de situatia de confruntare sau de competitie, cu scopul de a obtine un avantaj;

Concentrarea este considerata de multi strategi, militari sau non-militari, ca fiind un principiu fundamental;

Economia de resurse semnifica a atentie sporita acordata principiului conform caruia trebuie sa aloci resurse maxime acolo unde poti obtine maximum de efect sau de profit si sa le economisesti acolo unde nu este cazul sa dai mai mult;

Pozitionarea, fiind cea care determina miscari coordonate care sa sustina intreaga strategie de atingere a obiectivului;

Unitatea de decizie, ca principiu conform caruia pentru a asigura o maxima coordonare a efortului pentru indeplinirea fiecarei sarcini primite trebuie sa existe un singur responsabil;

Coordonarea, care afirma ca pentru a avea maximum de eficienta , diferitele sarcini trebuie integrate astfel incat sa determine ca intreaga strategie sa aiba maximum de eficienta;

Securitatea este principiul conform caruia trebuie mentinut secretul asupra actiunilor propuse astfel incat posibilele actiuni ale inamicului sau ale unui competitor sa fie nule;

Surpriza este principiul care impune ca actiunile intreprinse sa utilizeze elemente neasteptate , inovatoare, creative, curajoase, neasteptate, surprinzatoare;

Simplitatea , fiind cea care impune o cat mai mare acuratete unor planuri ce se pot aplica cu atat mai bine cu cat sunt mai epurate de elemente parazite;

Flexibilitatea este cea care face ca o strategie efectiva sa se poata schimba rapid pentru a face fata variabilelor realitatii si sa contina obiective alternative;

Organizarea determina ca toate actiunile sa fie organizate in sensul unei eficiente maxime;

Morala este esentiala pentru pastrarea unei atitudini pozitive si optimiste chiar si in conditii mai putin favorabile;

Exploatarea fiind cea care determina mentinerea momentului actiunii pana cand succesul este complet.

Exista si analisti ai strategiei care au curajul sa reduca totul la trei intrebari: Unde suntem acum?// Unde vrem sa mergem?// Cum sa ajungem acolo? Sau, cum spun specialistii in Strategie, dat fiind ca strategia este Planul, sau Modul de organizare a unei actiuni, trebuie sa avem in vedere Finalitatile, Caile si Resursele.

Liderii strategici se focalizeaza mai mult, spun acesti analisti, pe definirea contextului strategic si pe intelegerea artei si rolului unei “strategii narative”. Ei par sa fie mai mult arhitectii unui perfect proces al strategiei decat ai unui perfect produs al strategiei, ceea ce inseamna ca leadership-ul strategic este inca in curs de definire si de coagulare!

April 7, 2008

CASTEL NARUIT

Filed under: Ideal,Poezie — Maria Barbu @ 11:48 pm

încă un castel s-a năruit în lume.

unde e fastul promis?

peste toată valea s-a-ntins

ceata uitării.

din câte poveşti e făcută lumea!

din câte iluzii!

castel de nisip,

năruit peste glezne,

inimă hoinară prin infinit.

partea mea de cer e la fel de senină,

partea cealaltă

s-a înnegrit.

bolta întreagă se surpă

atunci când nici nu gândeşti.

numai glasul meu urcă

în pomul edenic

să adune poveşti.

April 6, 2008

Liderii NATO si liderul Rusiei

Filed under: Leadership,Politica,Punct de vedere — Maria Barbu @ 3:46 pm

Summit-ul NATO de la Bucuresti a prilejuit cateva revelatii din perspectiva leaderhip-ului politic si de securitate. Mai inainte de orice altceva, am putut constata cu oarecare stupoare, o Alianta Nord-Atlantica aflata in deruta, din cauza slabiciunii liderilor sai si a contextului politic international creat in principal de SUA. Deruta Aliantei a fost foarte vizibila, mai ales prin incapacitatea coerentei de decizie vizand largirea spre estul periculos, aderarea Ucrainei si a Georgiei fiind considerata ori inadvertenta ori generatoare de tensiuni.

In fata acestei situatii, Summit-ul de la Bucuresti a fost o incercare, oarecum disperata, de a da in lume un mesaj de solidaritate a statelor membre NATO cel putin in fata terorismului international, ceea ce s-a si reusit. Faptul ca in Afganistan si Irak se continua alimentarea cu trupe a teatrelor de razboi si ca se configureaza un nou front in Iran, a fost practic victoria majora a leadership-ului american, care a utilizat si continua sa utilizeze NATO ca pe o organizatie patronata majoritar de SUA.

E adevarat ca pe micile probleme, cum a fost admiterea acum ori mai tarziu a Macedoniei, sau formularea finala privind Ucraina si Georgia, si-au facut jocul de orgolii si puterile europene, prin liderii acestora, Franta si Germania parand sa recupereze ceva din demnitatea pierduta in ecuatia de dominare pe care Europa o are cu America.

Dar, dincolo de toate acestea, NATO a parut sa raspunda, nemarturisit, la comenzile subliminale dictate de Rusia. Liderii NATo s-au jucat de-a dominatia si decizia si coerenta doar in primele doua zile ale Summit-ului de la Bucuresti, pentru ca in a treia zi sa se dezvaluie completa lor supunere, stranie aproape, la comenzile liderului de la Kremlin.

Putin s-a dovedit a fi vedeta incontestabila a Summit-ului de la Bucuresti, in ciuda faptului ca liderul de acum al Rusiei este la sfarsitul mandatelor sale! Putin s-a dovedit a fi singurul lider politic care stie sa puna deschis pe tapet problemele politice si de securitate, astfel incat pozitia sa de forta sa fie vizibila, directa si fara echivoc.

Si asta, in timp ce liderii NATO isi tot cautau cuvintele, astfel incat ipocrizia politica ajunsese la un apogeu greu de suportat. Depasit poate doar de Traian Basescu, ale carui afirmatii pareau sa acrediteze ideea ca abia acest Summit a luat act de importanta strategica a Marii Negre! Trist si deceptionant acest mod de a iti prezenta interesele, in timp ce lectia liderului Rusiei a fost aceea a sustinerii directe, clare si puternice a intereselor nationale, mai presus de orice!

April 5, 2008

EU si ANTEU

Filed under: Sinele ascuns — Maria Barbu @ 1:02 am

Astazi am fost la mormantul mamei mele, al mamicii mele care s-a stins acum cinci ani. Am facut un drum de 700 de km dus-intors, pana aproape de locul unde Muntele sacru al Moldovei se intalneste cu oamenii. Am simtit cum fiecare kilometru ma apropia de radacinile fiintei mele fizice, de sangele stramosilor mei. M-am simtit ca Anteu care isi recapata energia la contactul cu pamantul.

La mormantul mamei mi-am cerut iertare, pentru ca sunt o Fiica risipitoare, pentru ca am luat cu mine ceea ce stelele si destinul mi-au daruit si am plecat in lume, fara sa ma mai uit in urma. De atunci tot caut mosia natala, in case, in oameni, in iubiri. Si nu o mai gasesc. Oare pentru o Fiica risipitoare cum sunt eu cine va taia vitelul cel gras? Sunt sigura ca cineva o va face, ca va tine locul tatalui meu, si ca ma va rasplati si iubi.

Cu nodul de lacrimi in gat am pornit inapoi, dar simteam urcand in mine energiile pamantului natal, ale radacinilor. Cand am ajuns din nou in Bucuresti simteam ca mai am putin si as putea sa levitez. Apoi, m-au podidit lacrimile, intai incet, apoi din ce in ce mai multe, siroaie de lacrimi varsate pe un altar sufletesc. Eu sunt ca vita de vie de pe dealurile bunicului meu, ciorchinii mei sunt aici, dar apa care-i umple vine de foarte departe si de foarte adanc.

Tristetea mea este tristetea pamantului si a omului deopotriva, este un fel de regeneza a intregii mele fapturi. Geneza din pamant, din duh si din iubire, un fel de trinitate poetica pentru fiinta care sunt si care nu stie sa existe decat liric. Si, uneori, epic.

Dar dincolo de orice aventura a existentei mele, oricat de spectaculoasa ar fi aceasta, simt ca raman datoare sa ma intorc, macar din cand in cand la izvoarele fapturii mele. Si eu, ca si Anteu, ma simt atat de legata de pamantul acela, in care se odihneste cea care m-a nascut, incat vinul stors din ciorchinii mei are gustul dealurilor de langa Muntele sacru, si acest gust si aceasta aroma ii imbata pe cei ce gusta din fiinta mea, din poezia mea, din viata mea!

April 3, 2008

INIMA IN PLUS

Filed under: Ideal,Poezie — Maria Barbu @ 10:50 pm

din braţul tău se rupe vara,

cu frunze şi fructe.

peste munte

se-aruncă troiene de păsări.

copacul de şoapte se umple

şi parcă

în noi

se petrece-o minune,

cu lupte şi eroi.

inima mea e în plus,

coastei tale-i sunt bolovan

şi nu mai ştiu

cum să plec

şi să exist peste an.

numai tu construieşti

în pleoapa mea

o lume de poveşti.

lasă-mă în genunchi,

să te sărut pe prag

iar tu să intri desculţ

în pieptul

larg.


« Previous PageNext Page »

Create a free website or blog at WordPress.com.