MariaBarbu Blog – IDEAL şi CREAŢIE

April 8, 2008

DESPRE STRATEGIE

Filed under: Cultura,Leadership — Maria Barbu @ 11:52 am

Cuvantul “strategie” deriva din grecescul strategya, care insemna “arta generalilor”, numiti de greci strategos.

Strategie insemna deci arta conducerii razboiului, sau arta victoriei. Astazi i-am putea spune arta succesului. Desi, chiar si invinsii au o strategie!

De mai mult de doua mii de ani, strategii militari au elaborat si dezvoltat aceasta arta a razboiului care se dovedeste a avea niste principii fundamentale care, odata decelate si aplicate, pot conduce la victorie ori succes in orice domeniu s-ar aplica ele.

Analistii strategiei au revelat principiile de baza ale acestei arte a conducerii, straduindu-se sa puna in circulatie acele “secrete” ale conducerii coerente si eficiente catre victorie si succes.

Intr-o carte exemplara, publicata in 2002, analistul american William Cohen *19 rezuma principiile strategiei in tabele exemplificative, in care acestea sunt prezentate si in raport cu marii ganditori ai strategiei.

Aceste tabele sunt rezultate din analiza a peste 80 de scrieri ale autorilor consacrati in domeniu, pornind de la generalul chinez Sun-Tzu (500 i. H.) si trecand prin mai modernii strategi militari precum Jomini, Clausevitz ori Sir Basil Lidell Hart.

Despre SUN TZU (sau, cum apare ortografiat uneori, Sun Tsi ) si despre cartea sa fundamentala, intitulata “Arta Razboiului”, stie oricine se preocupa cat de cat de fundamentele strategiei. Despre realitatea biografica a acestui celebru general chinez nu exista izvoare in afara biografiei aparute tarziu, in secolul 2 i. H. Magnifica sa lucrare este insa atat de complexa si de completa incat unii cercetatori pun la indoiala faptul ca Sun-Tzu ar fie existat ca figura istorica reala iar “Arta razboiului” le apare ca fiind o culegere de texte esentiale despre strategia militara.

Carl von Clausevitz (1780–1831) a fost un general prusac ce a luptat impotriva lui Napoleon si o personalitate intelectuala de o exceptionala tinuta. Ca ganditor asupra strategiei, Clausewitz este un clasic , iar celebra sa lucrare despre “Despre Razboi” reprezinta un fundamental material de studiu pentru strategia moderna si pentru clarificarea principiilor acesteia.

Generalul baron Antoine Henri de Jomini (1779-1869) a servit in amata franceza si apoi in cea rusa. A fost un autor prolific, scriind despre campaniile lui Napoleon lucrari ce reprezinta un model pentru studiul sistematic al strategiei. Cea mai celebra lucrare a sa este cea despre “Arta razboiului”, impunandu-se mai ales prin caracterul ei didactic.

Basil Lidell Hart (1895 – 1970) este autorul unei lucrari numite “Strategia” pe care multi o considera ca fiind una dintre cele mai importante carti scrise vreodata despre strategia de conducere in razboiul modern.

Despre principiile strategiei mai exista lucrari similare cu cea a lui William Cohen cum ar fi de pilda cartea lui John M. Collins, intitulata chiar “Principiile Strategiei”, in care autorul face o distinctie interesanta intre unele trasaturi ale strategiei pe care le considera doar “elemente” si altele pe care le considera “principii”.

O alta carte interesanta este cea elaborata de un colectiv de universitari de la Universitatea Princeton al carei titlu este in sine deosebit de sugestiv: “Creatorii Strategiei Moderne : De la Machiavelli la Era Nucleara”.

Unii analisti ai strategiei au decelat zece principii, altii douasprezece sau paisprezece. Le voi enumera aici, intr-o lista cat mai completa:

Obiectivul, fiecare strategie trebuind sa defineasca obiective precise, clare, decisive si care sa fie formulate inteligibil;

Initiativa, care cuprinde atat actia cat si reactia, in functie de situatia de confruntare sau de competitie, cu scopul de a obtine un avantaj;

Concentrarea este considerata de multi strategi, militari sau non-militari, ca fiind un principiu fundamental;

Economia de resurse semnifica a atentie sporita acordata principiului conform caruia trebuie sa aloci resurse maxime acolo unde poti obtine maximum de efect sau de profit si sa le economisesti acolo unde nu este cazul sa dai mai mult;

Pozitionarea, fiind cea care determina miscari coordonate care sa sustina intreaga strategie de atingere a obiectivului;

Unitatea de decizie, ca principiu conform caruia pentru a asigura o maxima coordonare a efortului pentru indeplinirea fiecarei sarcini primite trebuie sa existe un singur responsabil;

Coordonarea, care afirma ca pentru a avea maximum de eficienta , diferitele sarcini trebuie integrate astfel incat sa determine ca intreaga strategie sa aiba maximum de eficienta;

Securitatea este principiul conform caruia trebuie mentinut secretul asupra actiunilor propuse astfel incat posibilele actiuni ale inamicului sau ale unui competitor sa fie nule;

Surpriza este principiul care impune ca actiunile intreprinse sa utilizeze elemente neasteptate , inovatoare, creative, curajoase, neasteptate, surprinzatoare;

Simplitatea , fiind cea care impune o cat mai mare acuratete unor planuri ce se pot aplica cu atat mai bine cu cat sunt mai epurate de elemente parazite;

Flexibilitatea este cea care face ca o strategie efectiva sa se poata schimba rapid pentru a face fata variabilelor realitatii si sa contina obiective alternative;

Organizarea determina ca toate actiunile sa fie organizate in sensul unei eficiente maxime;

Morala este esentiala pentru pastrarea unei atitudini pozitive si optimiste chiar si in conditii mai putin favorabile;

Exploatarea fiind cea care determina mentinerea momentului actiunii pana cand succesul este complet.

Exista si analisti ai strategiei care au curajul sa reduca totul la trei intrebari: Unde suntem acum?// Unde vrem sa mergem?// Cum sa ajungem acolo? Sau, cum spun specialistii in Strategie, dat fiind ca strategia este Planul, sau Modul de organizare a unei actiuni, trebuie sa avem in vedere Finalitatile, Caile si Resursele.

Liderii strategici se focalizeaza mai mult, spun acesti analisti, pe definirea contextului strategic si pe intelegerea artei si rolului unei “strategii narative”. Ei par sa fie mai mult arhitectii unui perfect proces al strategiei decat ai unui perfect produs al strategiei, ceea ce inseamna ca leadership-ul strategic este inca in curs de definire si de coagulare!

14 Comments »

  1. 🙂 Interesanta alternarea poeziei cu notiunile despre strategie. Mie imi place. Asta este un articol al unui specialist. Felicitari Maria.

    Comment by vbabiciu — April 8, 2008 @ 4:00 pm

  2. Multumesc, Victor!

    Mai ales ca nici tu nu esti deloc un ignorant in materie, dimpotriva!

    Comment by Maria Barbu — April 8, 2008 @ 6:25 pm

  3. De acord cu aproape orice cu doua exceptii din ordinea morala a fiintei umane adevarate:

    1. Scopul nu scuza orice mijloc;
    2. Nu ai voie sa-i dispretuiesti pe cei in numele carora esti investit(te investesc ei, esti investit de terti, te autoinvestesti)si se presupune ca-i servesti.

    Comment by ion adrian — April 8, 2008 @ 6:31 pm

  4. despre strategia lui nastase in privintza blogului sau
    blogul lui nastase se transforma pe zi ce trece intr-un maglavit destinat divinizarii lui nastase si al celuilalt diavol, (ptiu drace ca nu trebuia sa zic asa) diavol rosu-ivan ilici iliescovici…de exemplu mihnea georggescu cu fiecare postare a lui zici ca are aparitii in cap de la insusi sfantul ioan care ne indeamna sa votam credincios cu ultimii comunisti ortodocsi (nu in sens religios se intelege)….ptiu drace si sa zicem o rugaciune sa nu iasa presedinte uciga-l toaca, stim noi cine…nu zicem decat ca e diavol rosu

    Comment by neinfectat de comunism — April 8, 2008 @ 6:34 pm

  5. @Ion,

    sunt complet de acord cu tine.

    Nici o strategie de victorie ori de succes nu justifica abdicarea de la principiile de etica politica si de morala personala.

    Comment by Maria Barbu — April 8, 2008 @ 6:34 pm

  6. @neinfectat,

    cred ca esti constient de faptul ca practic toti liderii politici din Romania sunt rosii si infectati de comunism!
    Asa incat….

    Comment by Maria Barbu — April 8, 2008 @ 6:36 pm

  7. In direct, inregistrat, reluat si in continuare: EZ acuza dur familia nastase. Eu zic ca trebuie sa luam atitudine fatza de astfel de atacuri murdare platitte de baxescu zis si “tataru”

    “Partenerii de afaceri ai lui Barry George, cel banuit ca ar fi luat o parte din mita de 7 milioane de lire sterline, au conexiuni clare cu Adrian Nastase. Adica legaturi care duc pana la fostul premier al Romaniei, cel care si-a dat parafa finala pentru cumpararea fregatelor de la BAE Systems.

    In numarul de ieri, EVZ arata ca Georgiana George detine 95a din Axis Trade&Consulting SRL din Bucuresti. Aceasta firma controleaza peste 20a din actiunile Angel Airlines SA, operator aerian din Romania la care are actiuni si fostul director Tarom Gheorghe Racaru. La randul lui, acesta este asociat la Expert Broker Group SA, firma la care are participatii si Nicolae Demetriade, alt fost director Tarom.

    Partea interesanta abia acum urmeaza: intr-una dintre multele firme la care Demetriade detine parti sociale, MCC Holding Invest SRL, are participatii si un anume Aurel Ispas. Un nume care capata brusc greutate daca spunem ca Ispas este asociat cu Dana Barb, sora lui Adrian Nastase, in SRL-ul “Fabrica de case Ispas”.

    Comment by neinfectat de comunism — April 8, 2008 @ 6:54 pm

  8. @neinfectat,

    te rog sa vii cu date si despre pedelisti, ca, Slava Domnului, daca si eu, o Poeta, stiu destule despre ei, atunci tu…. stii f multe. Astept!

    Comment by Maria Barbu — April 8, 2008 @ 8:09 pm

  9. Maria, fara falsa modestie, eu sunt “urechist”. Imi plac adevaratii strategi si i-am urmarit, este ceea ce m-a impresionat cel mai mult in viata poate alaturi de un campion la tennis sau de o vedeta rock 🙂 Presedintele Iliescu mi se pare singurul strateg autentic din politica romaneasca de varf. Dar este parerea mea doar.
    By the way : “Un lider trebuie sa aiba strategie si caracter. Daca trebuie sa renunte la una, sa renunte la prima.” Generalul Schwarzenkopf sau cam asa ceva. Nu mai sunt sigur cum il cheama, si citatul este aproximativ, dar mi-a placut ideea. Tie?

    Comment by vbabiciu — April 8, 2008 @ 9:15 pm

  10. @Victor,

    ai perfecta dreptate in legatura cu presedintele Iliescu. El este singurul lider politic roman care stie ce inseamna leadership-ul strategic.
    Cat despre citatul dat de tine din generaul Schwarzkopf, cred si eu ca este dincolo de orice dubiu faptul ca pe primul plan e caracterul, in functie de care o strategie va fi constructiva ori distructiva!

    Comment by Maria Barbu — April 8, 2008 @ 9:21 pm

  11. mitrea manivela – a fost numit candidatul psd la capitala miticilor

    Incredibil acest partid : dupa ce Iliescu a rupt halci din trupul lui Marean, Geoana a trosnit tibia lu’ domnu’ doctor, concordia a dat ultima lovitura : cel mai slab candidat, scos din garaj cu kilometrajul dat peste cap, va ingropa definitiv partidul in Bucuresti. Daca preferi prostiei sau profesionalismului concordia, ai o problema : ai imbatranit! PSD este, fara nici o indoiala, un partid iesit la pensie, dupa chipul si asemanarea mentorului sau- Iliescu! Nu se mai poate face nimic (poate, doar, ceva bani, niste vile si cateva 4×4, atat!)!

    Comment by neinfectat de comunism — April 8, 2008 @ 10:01 pm

  12. @neinfectat,

    eu cred ca Mitrea e mai bun decat unul ca Blaga, care este vinovat ca a pactizat cu un terorist ca Haissam. Hai sa mai lasam judecatile astea pe care tu le debitezi fara rost, ca si cand ai avea vreo obligatie sau parca ai fi platit sa spui mereu aceleasi texte anti psd. Incearca sa gandesti cu capul tau si vei vedea cata mizerie este in partea cealalta.

    Comment by Maria Barbu — April 8, 2008 @ 11:09 pm

  13. @ maria, noi muncim nu gandim…

    Comment by neinfectat de comunism — April 8, 2008 @ 11:50 pm

  14. @neinfectat,

    mie mi se pare ca tu gandesti, si sper sa nu ma insel!

    (Ai citat un slogan stupid, de prin ’90, dar sa stii ca cei de atunci, liderii, sunt si acum, plasati in tabere politice adverse, si se tot lupta pt putere, iar lupta lor lasa urme adanci in trupul acestei tari si al acestei natiuni!)

    Comment by Maria Barbu — April 9, 2008 @ 12:19 am


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

Blog at WordPress.com.

%d bloggers like this: