MariaBarbu Blog – IDEAL şi CREAŢIE

April 2, 2008

Despre iadul launtric

Filed under: Sinele ascuns — Maria Barbu @ 2:02 am

Mi-e frică să mă gândesc ce se întâmplă în sufletele oamenilor care nu îşi exprimă în mod deschis trăirile sufleteşti. Impresia mea este că se creeaza un fel de vulcan lăuntric, a cărui lavă fierbe în adâncuri până când, într-o bună zi, erupe înspăimântător! Sau, poate să ia forme eruptive mult mai perfide, sau chiar perverse.

Numai Dumnezeu ştie ce se întâmplă în taina sufletului nostru, în acele locuri în care lumina divină ajunge subţire şi efilata, astfel încât un fel de lut interior ia forme ciudate. Făpturi distorsionate, modelaje halucinante pot lua fiinţă în acele tainiţe ale sufletului pe care oamenii se tem să le recunoască uneori chiar şi faţă de ei înşişi. Dar Cel de Sus le ştie!

În aceste tainiţe stranii bântuie duhuri rele şi cred că şi sfinţii se temeau şi se mai tem de ele. Acolo sălăşluieşte şarpele instinctelor primare, pe care cei ce vor să se domine îl lasă în adormire, numai că el e viu şi macină noroiul lăuntric într-atât încât devine duşmanul cel mai de temut. În sufletul uman adânc şi întunecat este iadul lăuntric. Dar câţi recunosc asta?

Numai oamenii cu personalitate solară, deschisă, printre care cred că mă înscriu şi eu însămi, îşi pot recunoaste deschis pulsiunile, îşi pot exprima fără teamă dorinţele, îşi pot purta zâmbind, la vedere, sufletul. Dar există şi celalalt tipar uman, oamenii care-şi ţin ferecată poarta sufletului, care aparent arată o mare stăpânire de sine şi un perfect echilibru. Nu simt ei oare nevoia să se exprime? Iadul interior nu îi lasă!

Iadul lăuntric, odată format, dacă nu e asanat perpetuu şi vizitat de lumina, se îngroaşă şi alimenteaza personalităţi deviante, vicioase, stranii. Mă uit de multe ori la emisiuni despre psihologia criminalilor şi îmi dau seama cu stupoare cum psihopaţii sunt purtătorii unei cohorte diabolice care le transformă psihicul într-o imunda putreziciune, totul derivând cred din acel iad personal în care nu pătrunde niciodată lumina, nici cea a credinţei, nici cea a raţiunii.

Teribil este acest fenomen al hăului sufletesc, pe care îl salvează doar iubirea. Sentimentul iubirii are acest dar de a dizolvă noroiul din noi, făcându-ne să levitam în noi înşine, despovărându-ne de impulsurile nestăpânite ale fiarei ce zace în străfundurile fiinţei umane.

Iubirea aduce cu ea duioşia şi tandreţea, dulcile lumini ale inimii ce se dăruieşte, bucuria, fericirea. În acest fel iadul lăuntric dispare şi fiinţa umană se transfigurează. Iubirea este calea spre Împărăţia cerească şi este singura care ne poate ridica din ţărâna, din noroiul lăuntric, înstelându-ne şi luminându-ne.

Advertisements

24 Comments »

  1. Crezi ca e numai iubirea? Si vointa. 🙂
    Nu suport oamenii care prefera sa se ascunda in ei insisi si sa se arate ca fiind o cu totul alta persoana decat in realitate. Mi se pare o mare prostie. Pentru ca cei care pierd sunt ei in primul rand.

    Comment by Dana — April 2, 2008 @ 2:18 am

  2. @Dana,

    sigur ca ai dreptate. Dar sunt unele fenomene launtrice care nu mai pot fi dirijate de vointa, care presupune un act intentionat. Sentimentul iubirii insa are un caracter miraculos si apare neintentionat, de undeva din sfere celeste!
    De aceea si are aceasta putere.

    Comment by Maria Barbu — April 2, 2008 @ 2:22 am

  3. Sincer, nu înţeleg nimic… mă tem că eşti purtată de misticism şi îmi este milă de tine, pentru că ai tendinţa să te auto-biciuieşti… Sincer, eu mă consider vinovat de nimic, nu cred că port un “iad” în mine…

    Mă rog, o fi o chestie de chimie, ai fi putut fi o sfântă sau o inspirată (dar asta eşti)… Eu sunt opac la asta!

    Şi “iubirea” până la urmă, ca eros vizează perpetuarea speciei, deci ţine de biologie, iar ca philia are o funcţie socială. Poţi să mă faci pozitivist occidental, dar asta cred! Ce rost au efuziunile astea sentimentale?!

    Comment by Mihnea Georgescu — April 2, 2008 @ 9:52 am

  4. Intradevar , IUBIREA este singurul antidot al acestui IAD interior , insa unii se feresc de ea chiar si cand IADUL interior este mai mare decat cel biblic.

    Comment by Andrei Balan — April 2, 2008 @ 10:51 am

  5. Interiorizarea, Maria, duce la implozie, mai devreme sau mai târziu. Aici intervine şi pericolul. Pentru că poate fi externă, revărsată asupra unor persoane terţe şi atunci tensiunea se disipează în acestea, evaporându-se, sau internă, şi atunci putem să ajungem chiar la sinucidere.
    Ideal este ca exprimarea să nu fie reprimată. Dar…ştim bine că idealul, oricare ar fi el…este greu de atins, mai ales când este vorba de persoanele ceva mai introvertite.

    Comment by DeMaio — April 2, 2008 @ 1:03 pm

  6. Dragă Mariah,

    Astăzi sunt romantic… Gata cu Moscopol…

    http://www.trilulilu.ro/balcanflorin/662515b6a82511

    Comment by Mihnea Georgescu — April 2, 2008 @ 1:58 pm

  7. @Andrei,

    numai iubirea ne face cu adevarat oameni!

    @Mihnea,

    nu am cazut in misticism acum, eu sunt o natura mistica in mod intrinsec! Dar, asa cum si marturisesc in textul de mai sus, sunt o fire solara, deschisa, pentru care exprimarea este un scop suprem, deci nu am acest “iad launtric “, dar cei mai multi oameni il au.

    Comment by Maria Barbu — April 2, 2008 @ 6:30 pm

  8. @DeMaio,

    asa este, exista un pericol de implozie reala, dar nu pentru artisti!

    Comment by Maria Barbu — April 2, 2008 @ 6:31 pm

  9. Dragă Maria,

    Cum, nu ai “iad”?! Nici tu? Nu încetezi să mă surprinzi!

    Comment by Mihnea Georgescu — April 2, 2008 @ 7:15 pm

  10. @Mihnea,

    prietene, sunt moarta de oboseala si inca nu s-a terminat circul de azi, dar nu am rezistat tentatiei de a blogari putin. Tu stii ca nu am iad si ca ma simt curata ca lacrima, nu te mai preface!

    Comment by Maria Barbu — April 2, 2008 @ 7:17 pm

  11. P.S. Big hugs!

    Plec un pic si ma intorc pe la miezul noptii. Bye, bye.

    Comment by Maria Barbu — April 2, 2008 @ 7:18 pm

  12. Midnight Ghost

    Bu, hu, huuuu!

    Comment by Mihnea Georgescu — April 2, 2008 @ 7:19 pm

  13. Da, asa e, cand nu esti in stare sa iti deschizi sufletul ramai cu o pata, care, probabil, nu se va mai sterge niciodata, raman frustrari, ganduri etc.

    Comment by Oana — April 2, 2008 @ 9:29 pm

  14. Eu recunosc ca am acest iad launtric. Nu imi place sa ma exteriorizez, pentru ca ma simt mult prea vulnerabila cand fac acest lucru. Nu este asa cum spune Dana, pentru a ma arata ca fiind o alta persoana decat sunt, pentru ca totusi si ceea ce arat face parte tot din mine, numai ca nu este imaginea completa. Ii apreciez pe cei care sunt capabili sa se deschida in fata celorlalti. Sincer si mie mi-ar placea sa pot face acest lucru. De multe ori imi doresc sa exteriorizez multe lucruri insa simt o piedica ‘deep down’.
    Probabil ca ai dreptate si ca iubirea este cea care schimba aceste lucruri. Inca nu am destula experienta in domeniu pentru a putea sa am o parere relevanta in acest sens.

    Comment by cupcake — April 2, 2008 @ 11:45 pm

  15. @Oana,

    ranile sufletului, daca nu sunt vindecate, raman ca o sursa de rau si imbogatesc, la randul lor, acest iad.

    Comment by Maria Barbu — April 2, 2008 @ 11:57 pm

  16. @cupcake,

    din pacate, cred ca acest rau sufletesc produce si voluptati stranii. Nu stiu cata incredere mai poti avea in cineva care-si cultiva iadul launtric cu o placere demonica aproape!

    Comment by Maria Barbu — April 2, 2008 @ 11:59 pm

  17. Sincer eu unul cred ca in fiecare dintre noi exista un “iad launtric” cum ii zici tu.Noi oamenii suntem fiinte sensibile si vulnerabile,si nu ne exteriorizam tot timpul.Important este sa nu ajungi in stadiul acela in care te inchizi complet in interiorul tau si nu iti mai lasi sufletul sa comunice cu exteriorul.Oricum,foarte interesanta si aceasta postare…ca de obicei 😛 .

    Comment by lex — April 3, 2008 @ 2:12 am

  18. @lex,

    cred ca asa este, pentru ca, intr-un fel sau altul, toti avem acest adanc nestiut, acest hau al simturilor, care trebuie gestionate prin ratiune si prin sentiment. Altfel, acesta fiara launtrica ne devoreaza complet, ne distruge. Acest iad este alcatuit si din frustrai, din senzualitate exacerbata care duce, asa cum ai vazut la criminalii psihopati, la pulsiuni criminale cumplite, pentru ca in acest iad nu exista morala, nu exista inteligenta, nu exista daruire=iubire. Reusim sa fim cu adevarat oameni numai prin stapanirea raului launtric si prin exprimarea trairilor noastre, care se purifica astfel. Iar iubirea este cea care sublimeaza totul!

    Comment by Maria Barbu — April 3, 2008 @ 2:50 am

  19. Ooof! Îmi pare rău că nu am ajuns la Midnight Date… eram în braţele lui Morpheu… 🙂

    Comment by Mihnea Georgescu — April 3, 2008 @ 8:10 am

  20. @Mihnea,

    sa-ti fie de bine somnul!

    Comment by Maria Barbu — April 3, 2008 @ 4:09 pm

  21. Ăla al raţiunii naşte monştri!

    Comment by Mihnea Georgescu — April 3, 2008 @ 4:12 pm

  22. @Prietene Mihnea,

    nu e cazul la tine, nu-i asa?

    Comment by Maria Barbu — April 3, 2008 @ 4:24 pm

  23. Dragă Prietenă,

    La mine mai apar fantome, aşa, pe la miezul nopţii… 😉

    Comment by Mihnea Georgescu — April 3, 2008 @ 4:42 pm

  24. Ce biiiiiiiine!

    Comment by Maria Barbu — April 3, 2008 @ 5:17 pm


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Blog at WordPress.com.

%d bloggers like this: