MariaBarbu Blog – IDEAL şi CREAŢIE

March 20, 2008

"Fenomenul VANGHELIE"- ironie trista

Filed under: Lumea de azi,Sa facem lumea mai frumoasa si mai buna — Maria Barbu @ 8:15 pm

Stiu ca sunt multi care plang ca nu a fost nominalizat Sorin Oprescu drept candidat PSD la primaria generala a Bucurestiului. In anul 2000, atunci cand toate cele sase sectoare au fost castigate de candidatii PSD iar Oprescu era cotat ca fiind inaintea lui Basescu, fostul ministru al transporturilor a folosit gara de nord ca pe o mosie personala, “castigand” ( fraudand ) alegerile in ultima jumatate de ora, cu ajutorul voturilor depuse gramada de asa-zisii calatori! La fel a facut Traian Basescu si la alegerile prezidentiale din 2004. Probabil ca va face la fel in iunie 2008, ca sa il puna pe omul lui, adica pe Silviu Prigoana, ca primar general.

Numai ca, dincolo de imensa simpatie pe care o am pentru doctorul Oprescu si dincolo de interesul direct pe care l-as putea avea ca sotul meu sa ajunga arhitect sef al Capitalei, pentru ca este un apropiat al lui Sorin si pentru ca e foarte bun pentru acest post… ei bine, dincolo de toate acestea, trebuie sa recunosc deschis ca nu pot sa nu vad realitatea indiscutabila a “fenomenului Vanghelie”.

Ce este acest fenomen? Este mai intai capacitatea extraordinara a acestui om simplu de a se ridica la cel mai inalt nivel al politicii, este dinamismul primarului Vanghelie, este capacitatea lui de a organiza revelioane pentru care bucurestenii se bat de cativa ani incoace pentru ca sunt cele mai ieftine si mai bune, cu artisti de top invitati acolo, este curajul lui Vanghelie de a se bate cu marii shmekeri. Vanghelie este un fenomen cu mult mai pretios si mai plin de invataminte pentru romanii simpli decat este Basescu, si asta ar fi bine sa tina minte bucurestenii.

Bucurestiul a avut parte numai de mizerie si de promisiuni desarte. E cazul ca bucurestenii sa mai lase din ifose si sa nu se sfiasca sa aleaga un primar CARE ESTE cu adevarat gospodar, ca de vorbe goale ar fi cazul sa se fi saturat. Asa ca eu, in ciuda intereselor personale, il voi sustine pe Vanghelie, care merita sa fie lasat sa munceasca si sa faca treaba buna pentru aceasta capitala care arata ca dupa razboi, Si Capitala chiar este o victima a razboiului dintre Basescu si Consiliu, razboi care era menit sa mascheze incapacitatea primarului Basescu de a face ceva constructiv in Bucuresti. Bucurestiul este si victima razboiului dintre Videanu cu bordurile lui si nevoile reale ale metropolei.

Ajunge! Ranile acestui oras nu mai pot fi vindecate de un doctor la propriu, cum este Oprescu, ci de un bun administrator, cum cred ca este Vanghelie. De ce adica Vanghelie nu poate fi un exceptional primar general? Eu cred ca poate! Sau… sa se bata in turul doi Oprescu si Vanghelie! Asta mi-ar placea de fapt cel mai mult.

March 19, 2008

LUMINA SI INTUNERIC

Filed under: Ideal,Poezie — Maria Barbu @ 6:42 pm

zorii canta peste copaci.

lumina e franta.

iarba primeste dimineata

ca pe un musuroi de furnici.

peisajul launtric

se fragmenteaza-n piese mici,

pe care numai eu

stiu sa le pun la loc,

iar tu stii sa le strici.

una dintre povestile noastre

s-a trezit de sub noapte,

ca o vita de vie pusa pe araci,

cu personaje frumoase

si cu ritualuri complicate,

cu formule si soapte,

pe care le rostesc direct in auz.

tu ma lauzi

pentru culorile mele fierbinti

si rasul meu

e pentru tine testul ca nu minti.

intre lumina si intuneric

viata noastra

se construieste in arcuri,

in bolti,

ori in simplu eteric.

human_light_violet_night.jpg

March 18, 2008

TRAIAN BASESCU incepe sa instaureze regimul autoritarist

Filed under: Leadership,Lumea de azi,Politica — Maria Barbu @ 12:20 pm

Am reflectat asupra a ceea ce s-a intamplat zilele trecute, cand presedintele Romaniei a vituperat impotriva ziaristilor care ii “ataca” familia, impotriva mogulilor de presa si a televiziunilor care indraznesc sa mai aiba si alte opinii decat cele prezidentiale, ceea ce este intolerabil pentru domnul presedinte Traian Basescu, fost democrat, actual popular, viitor dictator! (Poate ca abia dupa aceasta perioada, va putea fi cu adevarat apreciata presedintia inteligenta si echilibrata a lui Ion Iliescu!)

Atacul lui Traian Basescu la adresa presei este incununarea strategiei sale de instaurare a unui regim autoritarist si face parte din procesul de trecere de la democratie la dictatura. Instaurarea regimului autoritarist al lui Traian Basescu se desfasoara ca la carte, urmand exact acei pasi pe care ii descrie literatura de leadership ca fiind cei ce definesc acest proces de trecere de la un regim democratic, in care statul de drept si institutiile acestuia sunt respectate si functionale, la un regim personal, de putere autoritara si dictatoriala, asa cum se pregateste Traian Basescu sa instaureze in Romania, inca de la instalarea sa in functia prezidentiala, pe care o submineaza cu aceeasi ardoare cu care distruge democratia.

Acest proces a inceput cu transformarea Constitutiei tarii dintr-un document fundamental intr-unul interpretabil, conform cu vointa de putere nelimitata care il mana pe Traian Basescu. A continuat cu atacul furibund la adresa Institutiilor Statului de drept, respectiv Guvernul si Parlamentul, nerecunosterea acestor institutii insemnand o incalcare grava a democratiei si dezvaluind setea de putere nesfarsita a presedintelui Basescu. A fost ingenunchiata justitia, manipulata opinia publica, santajata clasa politica, denigrate personalitatile marcante, distorsionat adevarul in asa fel incat el sa para a fi apanajul exclusiv al sefului Statului. Acestea sunt metode clasice!

Acum ataca presa, jucand rolul de “tata de familie”, ca sa nu se vada ca acel copil pe care il apara este o femeie de 27 de ani care are ambitii politice la fel de dictatoriale ca ale tatalui, ascunzand fraudele cumplite pe care presedintele le-a patronat dintodeauna, sfidand opinia publica, ascunzand faptul ca “tonomate de euro” sunt oameni apropiati domniei sale si nu ziaristii ale caror opinii sunt critice la adresa sa. In afara de asta, atacul la adresa presei e menit sa arate tuturor jurnalistilor din Romania cine este Stapanul, amenintandu-i si aratandu-se gata de orice, pentru a-i pedepsi pe cei care au alta opinie. Si astfel, Dictatura e gata! Se instaureaza fara sa mai aiba cine sa ne faca atenti la asta!

Deci, dragi romani, puteti dormi linistiti! Exact ca pe vremea FNI-ului. Voi dormiti iar Romania devine dictatura, sub conducerea Marelui Conducator, Capitanul Traian Basescu, intrand intr-o epoca sinistra, din care nimeni nu ne mai salveaza. Ce urmeaza? Haideti sa vedem ce spun expertii in leadership. Urmeaza moartea democratiei, care odata rezolvata, nu mai ramane decat ca si Romania sa fie lichidata, ceea ce se poate intampla mult mai curand decat ne imaginam!

March 16, 2008

SANGE SI LACRIMI

Filed under: Ideal,Poezie — Maria Barbu @ 4:28 pm

langa ochi e uitarea.

langa gura e marea,

oceanul peren,

de cuvinte soptite,

de fierbinte etern.

mana, inel, cantec, nunta,

nimeni in noi

nu mai rade

si nu mai asculta.

lupi si vulpi, cainii fug,

cerbii tai se asmut

spre fragilele-mi caprioare.

ma doare sa iert, ma doare sa plang,

ma doare sa iubesc,

ma doare.

lacrima sagelui tau

in mine invie

sau moare.

509494179_d5f1d72010.jpg

March 15, 2008

INTRE FURIE SI INTELEGERE

Filed under: Literatura,Naratiune — Maria Barbu @ 11:13 pm

Pe strada aceea ingusta si prost luminata din micul orasel in care poposise de nevoie, cautand un grup de actori fara contract, pe care voia sa ii ia cu el intr-un turneu in Irlanda, Mike gasi cu greu hotelul care ii fusese recomandat. Crezuse initial ca e vorba de un hotel mai mare, dar abia cand ajunse in fata hotelului din realitate isi dadu seama ca nici nu ar fi incaput pe straduta aia un alt tip de cladire.

Ca sa nu se vada cat e de oripilat, Mike lua cheia de la receptie si urca la primul etaj, descuie usa camerei si o incuie repede pe dinauntru, infricosat parca de cine stie ce i s-ar fi putut intampla in cladirea aceea sinistra. Parca era intr-un film prost si un sentiment de teama insotea senzatia aceea de penibil feroce.

Fu surprins sa vada ca avea de fapt o camera destul de curata, cu un pat mare, pe care asternuturi ce fusesera cumparate recent il asteptau curate si imbietoare. Intra in baie si descoperi cabina minuscula de dus, ca o cutie dreptunghiulara extrem de ingusta dar inalta, cu o baterie noua de dus care functiona bine, ceea ce era cel mai important. Mike facu un dus lung, menit parca sa spele toata oboseala, dezamagirea si chiar durerea pe care le suferise in ultima vreme.

Iesi din baie un pic mai relaxat si mai optimist. Dadu drumul la televizor si butona mult pana sa gaseasca un canal pe care sa ramana, fara sa se enerveze si fara sa faca vreun efort de intelegere. Avea nevoie sa aiba mintea libera, sa se gandeasca pe indelete nu atat la povestea asta cu actorii someri pe care incerca sa ii salveze si sa isi duca si el la capat biznisul, cat mai ales voia sa se gandeasca pe indelete la situatia teribila in care il aruncase Elena, rupand relatia si ferindu-se de el ca de un ciumat.

Nu reusea sa asimileze aceasta realitate a despartirii lor. Nu putea. Era peste posibilitatea lui de a intelege cum o femeie pe care o iubise cu pasiune atatia ani, care-i alerga de fiecare data in brate fericita ca il revede, cuibarindu-se in subsuoara lui ca intr-un cuib, femeia aceea care ii soptise de atatea ori ca il iubeste, care traise in trupul lui, a carei inima batuse in acelasi ritm cu inima lui atunci cand facusera dragoste…. il arunca acum ca pe o poseta veche si demodata.

Ce se intamplase cu Elena lui, cu femeia lui, iubita lui dulce si rasfatata? Aflase ca s-ar fi indragostit de o pocitanie, de un pitic infect si stupid, care o facea sa sufere. Nu reusea in nici un fel sa se linisteasca, sa isi spuna ca asa ceva se intampla, ca e normal, ca asta este si gata. Nu, nu putea. Simtea furia cum i se urca in gat si sta acolo ca un nod, desi nu mai stia daca era un nod de furie sau un nod de plans.

Rascolind in arhiva interioara a amintirilor sale, Mike descoperi ca Elena nu rezista prea mult fara sa faca dragoste pe gustul ei, asa mult si cu infinite tandreturi si el credea ca piticul atomic, prostul care ii sucise mintile Elenei, nu prea ar fi in stare de asa ceva. Simti ca roseste de satisfactia acestei descoperiri care ii arata ce trebuie sa faca pentru a o recuceri pe Elena, pentru a o aduce inapoi la el.

Trebuia doar sa astepte ca Elena, dezamagita de insuficienta sentimentala si erotica a specimenului de care se crezuse indragostita, sa isi dea seama ca nu acela este Alesul, ci el, Mike, mereu indragostitul de ea, amantul ei perfect, iubitul ei patimas. De ce ar sta langa maimutoiul acela neputincios? Nu avea de ce. Abia astepta sa o vada din nou alergand la el, sunand la usa tremurand de dorinta de a fi iubita si alintata mult, mult, asa cum ii placea ei.

Dar, daca era asa de simplu, de ce nu era deja langa el? Ce mai astepta de la insul acela insificient si mai putin dezvoltat decat un melc? Ce o facea sa prefere sa sufere de dragul acelui imbecil care nu stia sa o doreasca si sa o iubeasca asa cum merita? Ce anume din compozitia sufletului Elenei ii ramasese atat de necunoscut incat nu putea acum in nici un fel sa ii gaseasca motivele care o faceau sa prefere suferinta si insatisfactia alaturi de acel tip si nu implinirea alaturi de el?

Limita intelegerii lui Mike se dovedea a fi prea stramta, precum cabina de dus a micului hotel din micul orasel ardelean. Numai ca undeva, in sufletul lui, se strecurase indoiala! Daca el, Mike, nu era chiar asa de grozav cum se credea? Daca ea, Elena, nu cauta doar satisfactia trupului, iar el se multumise cu asta atatia ani fara sa se gandeasca nici o clipa ca pasiune nu inseamna doar trup ci, mai ales, suflet?

Ce sa faca acum? Un val de sange ii inunda trupul si creierul lui Mike era aproape incapabil sa rationeze ori sa accepte un adevar care i se impunea nemilos: Elena nu il mai iubea pentru ca el nu o intelesese niciodata, in timp ce piticul acela nenorocit ii dadea sentimentul ca este inteleasa. Oare asta sa fie adevarul? Dar la ce foloseste un adevar dureros? Ce sa faca acum? Unde sa se duca?

Telefonul mobil suna in nestire iar Mike parea sa nu il auda. Intr-un tarziu raspunse si auzi vocea dulce a Elenei care il intreba intr-un fel ispititor, dureros si datator de speranta:

– “Ce faci, Mike? De ce nu raspunzi? Am nevoie de tine.”

Tremurand din tot corpul, Mike ii spune: – “Sunt aici, iubito. Intotdeauna langa tine, pentru tine!”

Elena rase: – “Minti. Nu esti in Bucuresti. Mi-a spus tatal tau ca ai plecat in Ardeal sa iei niste actori.”

Fu randul lui Mike sa rada: – “Da. Dar maine vin in Bucuresti!”

Dupa ce inchise telefonul, Mike simti cu claritate ca Elena lui, iubita lui, femeia lui, se intorsese. Nu stia ce ii va spune, si nici nu avea vreo importanta. Va fi din nou langa el, ii va vorbi cu gura ei minunata pe care murea de dorinta sa o sarute iar, mult, pana la sufocare.

Nu intelesese aproape nimic din ceea ce incercase Elena sa ii comunice, pentru ca i se infundasera urechile. Sangele ii palpitase in cap, dandu-i impresia ca niste ciocane interne incercau sa ii sparga timpanele, dar simtea cu tot trupul si cu tot sufletul ca se terminase canonul lui. Offff, Doamne….

(va urma)

March 14, 2008

NOUA GENEZA

Filed under: Ideal,Poezie — Maria Barbu @ 6:31 pm

de ce in pleoapa mea

nu mai incape vara?

de ce privesc in tine,

razvratitul,

sa vad cum soarele enorm

ascunde seara?

peste campia mea de maci

se-aseaza stol salbatic,

sa imi manance roua.

si tu taci!

ma lasi sa fiu pradata,

sa ma doara, sa fie carne vie

in care rana noua

se-ntinde-n viata toata.

de unde stii ca eu ascund

acele grele vorbe-ncolacite,

in timp ce tu

aprinzi tot alte focuri?

atunci cand fumul gros

inneaca porumbeii

ascunzand o scanteie,

vreau sa ma tii in brate

si, ca intr-o geneza,

sa ma desfaci

din tine

si sa ma faci femeie.

2125962621_8021b24c171.jpg

March 13, 2008

MA COPLESESTE REALITATEA

Filed under: Dileme,Lumea de azi,Politica — Maria Barbu @ 8:13 pm

Uneori simt cum ma copleseste realitatea, cu toate amanuntele ei, cele mai multe dintre ele penibile la culme, asa cum a fost discursul cadanei travestita in politician, Elena Baseasca! Offf, Doamne! Dar alteori, realitatea are si surprize placute, cum este vocea minunata a lui Costel Busuioc.

Chiar si realitatea simpla e adeseori sinistra. Azi dimineata, prima stire pe care am auzit-o a fost aceea despre patru copii arsi de vii, in somnul lor inocent, alaturi de mama lor gravida! Cumplit! Niste oameni sarmani care au platit cu viata “vina” de a se fi nascut in Romania , in aceasta tara unde nevasta lui Videanu isi cumpara poseta de 12 000 de euro, in timp ce sarmanii nu au atatia bani nici intr-un deceniu!

Iar astia sunt politicienii nostri, mahalagii care s-au imbogatit pe seama cetatenilor, cei care “papa” tot, flote, borduri, parcari, asfalt, si tot ce se mai gaseste prin tara asta. Ei sunt arogantii, cinicii, infatuatii, dispretuitorii, demagogii. Ei sunt basestii, videnii, stolobocii, udrii, turcanii, bourenii, ori taricenii, geoanii, marko belii si altii de felul lor, care s-au napustit peste aceasta natie! Ca hienele peste animalele ranite.

Cred ca nici Hyeronimus Bosch, maestrul portretelor sinistre, de estropiati si alcoolici, diformi si desfigurati, nu a avut atata imaginatie incat sa poata prevedea ce ne va oferi galeria realitatii politice romanesti! Si daca ar fi vorba despre oribilitatea fizica nu ar fi nimic, dar e vorba e hidosenia morala, de puritura actionala, de nemernicia demersurilor.

Cat vom mai putea respira aceste miasme cumplite exhalate de o politica imorala si imunda, in toate sensurile? Sa vina odata alegerile, sa facem curat, sa dam cu vitriol sa arda raul si sa curatam cu var. Sa folosim votul ca arma de auto-aparare si sa ne salvam de aceasta cumplita realitate, care ne copleseste!

March 12, 2008

POEMUL unui sarut

Filed under: Ideal,Poezie — Maria Barbu @ 9:48 pm

timpul s-a spart.

cerul, la fel.

sangele nostru se roteste in el.

aripi cazute, umeri striviti

de un zbor peste sori,

peste lumi prea departe,

catre zori fericiti

ce-au cernut foc si aur

peste inima-nchisa in stransul

tezaur.

caii mei sar salbatici

peste poarta si fug.

intre noi, ploi fierbinti

se rastoarna si curg.

mana ta poarta semn de inel nevazut,

gura mea

ca o paine care umple cuptorul

poarta dorul

unui greu, frust, ori crancen,

si nenumarat

sarut.

442545101_5864146897.jpg

March 10, 2008

CONFESIUNEA MEA

Filed under: Ideal,Sinele ascuns — Maria Barbu @ 6:12 pm

Vreau sa fac aici o marturisire clara a ceea ce gandesc si simt.

Inainte de orice, vreau sa marturisesc credinta mea in Dumnezeu Tatal si in Fiul Sau, Isus Cristos! Sunt botezata in ritul crestin ortodox si nu ma voi dezice niciodata de asta!

Marturisesc deasemenea pasiunea mea pentru filosofia idealista si pentru misticii de toate felurile: iudaici, crestini, budhisti si chiar musulmani.

Ma pasioneaza simbolistica religioasa, politica, masonica.

Cred in initiativa si politica liberala, dar pentru cei sarmani cred ca e mai buna doctrina social-liberala.

Consider ca nu trebuie sa cer voie de la nimeni ca sa cred in ceva.

Martusisesc ca sunt si voi fi etern Poeta.

Iubesc natiunea romana cu pasiune si Romania, in ciuda teribilei dezamagiri pe care mi-o pot provoca cei mai multi dintre contemporani.

Ma consider geniala si cred ca am o misiune speciala in aceasta existenta si in aceasta lume, si pentru asta imi dedic energia, timpul si toata viata mea operei poetice si proiectelor pentru Romania, ca parte fundamentala a Europei.

Marturisesc deasemenea pasiunea mea pentru latinitate si pentru maretia imperiala a urmasilor romanilor, printre care ne numaram si noi. Daca ar fi dupa mine, as face o alianta mondiala a popoarelor de origine latina si cred ca ar rezulta cea mai mare forta politica de pe mapamond.

Faptul ca cineva este sau nu de acord cu credintele si ideile mele nu ma intereseaza.

Sunt foarte putini oameni pe care ii pretuiesc, dar cei care mi-au cucerit admiratia si respectul nu le vor pierde niciodata.

Cred cu tarie in loialitate si nu ma voi abate niciodata de la principiile morale care ma conduc in viata.

Semnez cu mandrie aceasta confesiune,

MARIA BARBU

March 9, 2008

UN ALT "EL" (fragment de roman)

Filed under: Literatura,Naratiune — Maria Barbu @ 12:10 am

Coborand din masina, Elena simti ca o doare degetul mare de la piciorul drept. “Ufff, tocurile astea…” Isi mai spusese si altadata aceste cuvinte, ceea ce nu o impiedica sa mearga tot timpul cu tocuri foarte inalte si cu pantofi extrem de incomozi!

Dar poate ca nu erau tocurile inalte de vina, sau talpa groasa a pantofilor, ci mai degraba emotia teribila pe care o incerca la gandul ca urma sa se intalneasca pentru prima oara cu un barbat cu care vorbise doar pe messenger si fata de care simtea ceva special, parca un fior, o strafulgerare, o senzatie de pierdere a stapanirii de sine, ceea ce era destul de neobisnuit pentru ea.

Tipul o atragea mai ales prin modelul cultural pe care il expunea, printr-un fel aparte de a-si exhiba lecturile ciudate si mai ales printr-o creativitate aproape perversa. Niciodata pana la el nu crezuse ca va putea spune vreodata despre creativitate ca este perversa, dar uite ca asta simtea acum.

Nu stia aproape nimic despre acest barbat, nimic personal adica. Vorbisera mai mult in sarade ori in parabole, sau chiar in versuri! Putea sa aiba 25 sau 95 de ani! De fapt, nu era chiar asa, pentru ca il simtea ca fiind un masculin activ, radia din cuvintele lui un tip de virilitate parsiva, invaluitoare, stranie, reptiliana.

De altfel, inainte de a veni la aceasta intalnire vorbise cu Mike la telefon si ii spusese cate ceva despre tipul asta si Mike aproape ca o implorase sa nu mearga la o intalnire care i se parea foarte riscanta din toate punctele de vedere, cu atat mai mult cu cat Elena nici nu stia numele real al tipului. Era ca o himera pe care nimeni si nimic nu o putea depista, indiferent ce ar fi urmat sa se intample.

Totusi, Elena avea un martor al acestei intalniri, soferul cu care venise si care o astepta… Ea continua sa mearga cu sofer in ciuda faptului ca facuse cursurile de condus masina, dar se simtea atat de bine pe scaunul din dreapta, scaunul de meditatie, cum ii placea ei sa spuna.

Putea sa se gandeasca la ce voia si masina sa mearga singura, ca printr-un fel de magie. Se simtea bine mai ales cu un anume model de sofer, care ii dadea sentimentul de libertate si de siguranta in acelasi timp. Si mai era ceva: se simtea ca o printesa si asta conta mult pentru dispozitia ei interioara!

Elena se opri in fata unui pub, acolo unde-si daduse intalnire cu straniul ei prieten necunoscut si prima persoana pe care o zari pe geamul localului fu un barbat evident inalt, cu o figura puternic masculina, ca de lup aproape, si care ii zambea larg. Era “el”.

Elena intra si tipul se ridica de la masa si o imbratisa simplu, de parca s-ar fi cunoscut dintotdeauna.”Elena, de cand te astept!” – ii spuse barbatul ciudat, cu un zambet de om dur, care incearca sa para delicat. Elena ii facu o radiografie rapida.

Insul arata a fi cam de 30 si un pic de ani, musculos pentru ca facuse sport, ochii verzi intensi, gura mare, aproape hrapareata, nas bine conturat si un gat ciudat de puternic. Privindu-i mainile, Elena isi spuse ca asta e un om in stare sa te ucida chiar si fara sa vrea!

Aproape rusinata de aceste ganduri, ii zambi amicului si se aseza la masa cu hotararea de a afla tot ce se putea despre acest straniu personaj, de care era convinsa, nu stia de ce, ca va juca un rol important in viata ei. Inca nu stia ce fel de rol, dar nu asta era ceea ce conta acum.

(va urma)

« Previous PageNext Page »

Blog at WordPress.com.