MariaBarbu Blog – IDEAL şi CREAŢIE

March 28, 2008

IN OGLINDA – fragment de roman

Filed under: Literatura,Naratiune — Maria Barbu @ 2:30 am

Pe Elena o durea umarul stang si nici nu avea habar de ce. Dormise poate intr-o pozitie aiurea, dormise prost si pentru ca era prima oara cand dormea in apartamentul micut pe care abia reusise sa si-l inchirieze in Bruxelles, pe o straduta ingusta si intortocheata, dar bine plasata in centrul orasului, chiar daca in planul doi sau trei. Ii iesise mai ieftin sa inchirieze apartamentul deja mobilat si Elena i-a multumit lui Dumnezeu ca mobila din casa era frumoasa, noua, simpla de tot, chiar minimalista. Poate doar faptul ca toata mobila era de o culoare prea inchisa o stresa putin, in rest era bine.

Portarul imobilului parea sa apartina unei alte epoci, atat de protocolar se adresa si facea niste plecaciuni atat de caraghioase, in timp ce adresa niste saluturi complicate intr-un dialect wallon, incat, trecand pe langa el, Elena incepu instantaneu sa zambeasca.

In seara aceea, urma sa intalneasca un mare poet belgian, deja foarte in varsta, Roger Foulon, pe care ea il pretuia in mod deosebit. Un senior in adevaratul sens al cuvantului, marele poet avea fata de ea tandreturi speciale, ceea ce o flata enorm. Aceste tandreturi le exprimase in scrisori (sic!) ori in convorbirile telefonice pe care le purtasera pana acum!

Impreuna cu poetul urma sa vina la cina si un foarte bun prieten al acestuia, un industrias foarte bogat si mare amator de arta , dar si colectionar cunoscut. In afara de opere de arta colectiona cu o vie pasiune masini vechi si iahturi. Da, iahturi! Inalta elita belgiana avea acest hoby, pe care il intalnise si la olandezi. Aveau boala apei, pe care Elena nu o suporta deloc, dar, ce sa-i faci, “noblesse oblige!” Asa incat mergea la unele intalniri ori petreceri la prieteni care aveau iaht si care tineau ca toata lumea sa stie asta!

Bruxelles-ul devenise pentru Elena la fel de acasa ca si Bucurestiul, doar ca amintirile de aici erau mai putine si mai severe, pentru ca urmau un foarte strict protocol. Aici, Elena nu isi permitea escapade amoroase, pentru ca era o persoana oficiala, foarte atent monitorizata si prefera sa fie cat mai riguroasa cu putinta. Ceea ce nu insemna ca nu avea prieteni buni, cu care iesea sa manance ceva, sa asculte muzica si sa danseze, sau mergea la spectacole de opera, amicii stiindu-i Elenei pasiunea pentru asemenea tip de arta.

In timp ce deschidea usa cu greutate, pentru ca avea si poseta in mana, dar si o punga mare de cumparaturi de la o bacanie apropiata, Elena auzi telefonul fix sunand strident. Se mira teribil ca cineva o suna pe telefonul fix , dar in secunda urmatoare, un val de neliniste o cuprinse, parca sugrumand-o. Ce s-o fi intamplat acasa, la Bucuresti?

Intra repede, puse punga cea mare pe masa din bucatarie si arunca poseta pe un fotoliu in forma de ou, intinzand mana eliberata spre telefon.

– Alo, Alo! Elena? – se auzi in telefon vocea mamei ei.

– Da, eu sunt.

– Asculta, fata draga, a murit matusa Cecilia, a facut infarct, saraca!

– Cand, cum? Doamne!

– Ei, azi dimineata s-a prapadit, biata de ea, da’ nu te necaji tu asa de tare, ca era batrana! Sa traiesti si tu tot atata, cel putin, si sa ai mai multa grija de tine! – nu pierdu mama Elenei ocazia sa ii faca un repros de mama exagerata.

– Mama, ai nevoie de ceva, te pot ajuta?

– Nu, puiule, dar voiam sa stii ca nu mai e si, daca poti sa vii la inmormantare…

– Cand o sa fie?

– Pai… raspoimaine, asa trebuie!

– Bine, mama, o sa vin! Imi pare asa de rau dupa ea! – spuse Elena, suspinand.

– Fii cuminte, fata, nu boci acuma fara rost, ca n-o mai poti intoarce inapoi! Te pupa mama si te astept sa vii!

– Bine, mama! Si eu te pup! Condoleante! – mai spuse Elena, in timp ce lacrimi mari ii siroiau pe obraji.

Elena inchise telefonul si se sterse pe fata cu amandoua palmele, udandu-le de plans. Matusa Cecilia fusese pentru copilaria ei cea mai importanta fiinta din lume. Lasata la bunici, Elena fusese adusa pe la vreo trei ani la matusa Cecilia, pentru ca mama ei lucra si mai era si petrecareata cand era tanara! Matusa Cecilia era casnica dar era severitatea in persoana! Ea se purta conform unui cod de legi pe care si le impusese ea insasi dar pe care le respecta cu o strictete greu de egalat ori de intalnit.

….. Inca plangand, Elena intra in baie, de unde iesi, dupa vreo jumatate de ora, proaspata si parfumata. Vazu ca mai avea doar putin timp pentru imbracat si machiat, asa ca isi alunga orice gand din minte, orice lacrima din ochi si se apuca de ritualul care ii placea cel mai mult: pregatirea pesonajului Elena pentru o intalnire de mare importanta pentru ea. Ii placea sa aiba succes, sa seduca, sa isi atinga scopurile, asa ca se astepta ca dupa cina din aceasta seara sa i se deschida niste porti importante. Si era sigura ca asa va fi.

Atenta, meticuloasa, Elena se uita in oglida… si, spre uimirea ei aproape, ochii i se umplura de lacrimi, pentru ca dincolo de imaginea ei, i se parea ca din oglinda o priveste matusa Cecilia, asa cum era ea cand Elena era micuta si mergea la gradinita inca… Doamne, Dumnezeule! Pe fata Elenei trecu pentru o clipa o expresie de spaima, dar apoi se relaxa si isi desfasura tot ritualul de frumusete cu un zambet cald si dulce, care se adresa matusii sale, pe care o iubise atat de mult!

(va urma)

10 Comments »

  1. “…se apuca de ritualul care ii placea cel mai mult: pregatirea pesonajului Elena pentru o intalnire de mare importanta pentru ea. Ii placea sa aiba succes, sa seduca, sa isi atinga scopurile, asa ca se astepta ca dupa cina din aceasta seara sa i se deschida niste porti importante. Si era sigura ca asa va fi.”

    Remarcabil contrastul psihologic al eroinei dintre rapacitate şi ambiţie, pe de o parte, şi delicateţe, chiar sentimentalism, bazat pe nişte traume emoţionale suferite în copilărie!

    Comment by Mihnea Georgescu — March 28, 2008 @ 12:17 pm

  2. @Mihnea,

    in fiecare dintre noi exista o dualitate, de o natura sau alta. Elena este un personaj interesant, cred eu, si poate oferi cititorului multe surprize!

    Comment by Maria Barbu — March 28, 2008 @ 12:21 pm

  3. Sincera sa fiu, de aceasta data am fost fascinata de acelasi pasaj ca si Mihnea, de aceea nu il voi mai copia. Imi place cum Elena reuseste sa isi mascheze suferinta, fiind o femeie pregatita pentru toate portile care i se deschid in fata, toate extrem de importante in viitorul ei. 🙂 Insa toate mastile ei cad odata ce are in fata o persoana care o cunoaste extrem de bine. Sau cel putin asa mi se pare mie.
    Imi place ca am citit atat de concentrata ca nici nu stiu cum sa iau lucrurile. :)) E ceva din trecut, nu? Adica dinaintea evenimentelor din fragmentele anterioare …
    P.S. Enervanta mama Elenei :)) Sper ca nu te superi ca spun asta. 😛

    Comment by Dana — March 28, 2008 @ 9:12 pm

  4. @Dana,

    asa cum am mai spus si alta data, romanul acesta se construieste cinematografic, interferenta momentelor temporale devenind o regula, asa incat cititorul va trebui sa fie mereu atent la felul in care se completeaza acest puzzle narativ, din momente care sunt din trecut, cu unele din prezent sau viitor!

    Comment by Maria Barbu — March 28, 2008 @ 9:23 pm

  5. Esti smechera! 😛

    Comment by Dana — March 28, 2008 @ 9:55 pm

  6. @Dana,

    cred ca la roman se potriveste mai bine o contructie din asta mozaic si o anume shmekerie, cum spui tu, in timp ce poezia este pura si total sincera!

    Comment by Maria Barbu — March 28, 2008 @ 9:58 pm

  7. Elena… De ce tocmai Elena?! Şi care Elena?

    …din Troia, Wolf, Lupescu, Ceauşescu, Băsescu, Udrea?

    Comment by Mihnea Georgescu — March 28, 2008 @ 10:15 pm

  8. @Mihnea,

    te rog sa nu le mai mentionezi niciodata pe ultimele “inse” nici pe blog si nici fata de mine, ca fac alergie!

    Elena este un nume de imparateasa, dar si un nume foarte des intalnit in realitate. Asa se numeste personajul acestui roman, fara nici o legatura cu nimeni altcineva cu acelasi nume! Ce, tu ai vreo legatura cu nu stiu ce domnitor care facea tot felul de prostii politice la acea vreme? Nu!

    Comment by Maria Barbu — March 28, 2008 @ 10:38 pm

  9. In ciuda vestii grele primite, Elena isi doreste intalnirea cu poetul, seniorul, si poate mai mult decat o intalnire …

    Comment by omu' — March 29, 2008 @ 8:39 am

  10. @omu’,

    Elena se intalneste cu cei doi “grei” pentru ca are si interese in aceasta lume, nu numai sentimente. Moartea matusii ei si tristetea sunt sentimente atat de intime, incat nu le poate comunica celor doi straini, cu care se intalneste pe alt palier al realitatii. Cat despre iubirea ei adevarata, Sorin, el ramane permanent in sufletul Elenei, orice ar face ea.

    Comment by Maria Barbu — March 29, 2008 @ 3:36 pm


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

Blog at WordPress.com.

%d bloggers like this: