MariaBarbu Blog – IDEAL şi CREAŢIE

March 26, 2008

INTRE CER SI PAMANT

Filed under: Dileme,Sinele ascuns — Maria Barbu @ 7:21 pm

Exista in fiecare dintre noi o aspiratie nobila spre perfectiune, care, pe cei cu adevarat alesi, ii face sa creeze opere de arta sau opere spirituale, iar pe cei mai multi ii determina sa simta inlauntrul lor un fel de dor, de nesat al unei desavarsiri pe care nu o pot numi.

Pe de alta parte, fiecare poarta in sine tentatia pacatului, posedand, parca impotriva firii, un fel de schema launtrica a caderii luciferice! Chiar si cei mai buni, mai puri, ori mai truditori pe calea desavarsirii tot cad prada acestei tentatii a caderii in haurile propriului sine, si oricat am regreta dupa aceea, dupa cainta si straduinta, cadem din nou, iar si iar, pana la capatul drumului nostru prin existenta.

Cele doua forte launtrice, cea ascendenta (sau ascensionala) si cea descendenta (sau viciala) ne definesc pe fiecare in parte, dar in proportii individualizate si cu trairi unice. Suntem cu totii suspendati perpetuu intre cer si pamant, intre sfant si ne-sfant, intre spiritual si carnal.

Din aceasta sfasiere launtrica permanenta se alcatuieste istoria noastra personala, povestea succeselor si esecurilor noastre, povestea urcusului si a caderilor personale, numai ca doar foarte putini sunt cei constienti de aceasta permanenta lupta si chiar si cei constienti si atenti raman sa nevoiasca intr-una, cum se spune in limbaj religios, spre a reusi in drumul spre lumina.

Din mine, Poeta, zboara iar si iar aripile mari ale sufletului, ducandu-ma inspre Lumina Divina, si tot in mine se rostogoleste roata carnii, pravalindu-ma in neantul simturilor. E o permanenta pedeapsa, o permanenta lupta intre mine-lumina si mine-intuneric, si uneori invinge partea de lumina si alteori cea de intuneric.

Intre cer si pamant ma simt suspendata ca o pasare minunata, pe care nimeni niciodata nu o poate prinde si nici intelege pe deplin. Poate doar Creatorul Divin, Cel din care vin, cu cantecul meu cu tot!

16 Comments »

  1. Eh, Maria. Tu reusesi de fiecare data sa invingi lupta asta a fortelor binelui si ale raului, nu? 🙂
    Nu stiu cat de mult tinde fiecare spre perfectiune, eu trebuie sa mai meditez asupra textului tau. M-a cam bagat intr-o ceata greu de descris. :))

    Comment by Dana — March 26, 2008 @ 7:35 pm

  2. @Dana,

    pentru tine drumul asta abia incepe! E un drum greu si frumos, iar lupta mea nu e intotdeauna dreapta, pentru ca si eu cad prada tentatiilor de toate felurile.

    Comment by Maria Barbu — March 26, 2008 @ 7:40 pm

  3. Asta e! La mine, biruie de regulă partea luminoasă. Dar, când dau de blinii cu somon şi icre negre, cu butoiul adiacent de vin vechi, părăsesc de urgenţă sferele înalte şi mă dedau îmbuibării…
    (A nu se citi în vremea Postului!).

    Comment by Vania — March 26, 2008 @ 8:05 pm

  4. @Vania,

    dar stiu ca ai talent sa faci pofta omului de asemenea bunatati! Offff, imi ploua in gura!

    Comment by Maria Barbu — March 26, 2008 @ 8:11 pm

  5. Nici nu iti dai seama cat de bine ma regasesc in cuvintele tale.

    Comment by Oana — March 26, 2008 @ 9:04 pm

  6. @Oana draga,

    te cred, te inteleg, te stiu, macar un pic!

    Comment by Maria Barbu — March 26, 2008 @ 9:06 pm

  7. Foarte frumos! Si foarte adevarat. Asa e… niciun om nu poate fi numai lumina sau numai intuneric. Fiecare dintre noi este un amestec unic intre cele doua. Si cred ca tocmai in asta consta frumusetea.
    Cat despre aspiratia catre perfectiune.. Cred ca ai dreptate. Ca nu avem toti acelasi ideal este altceva, insa fiecare dintre noi tinteste catre mai bine, indiferent ce inseamna acel ‘mai bine’. Asta mi-a adus aminte de reportajul despre maturatorii de la summit 😆 (grr.. dupa un asemenea articol, de ce nu puteam sa dau si eu alt exemplu? 😳 )

    Comment by cupcake — March 26, 2008 @ 9:43 pm

  8. @cupcake,

    chiar si exemplul ala arata ca exista un mai sus pt fiecare!

    Comment by Maria Barbu — March 26, 2008 @ 9:49 pm

  9. Prea te victimizezi!

    Comment by Mihnea Georgescu — March 27, 2008 @ 12:11 am

  10. @Mihnea,

    ce vrei sa spui cu asta? Explica, te rog!

    Comment by Maria Barbu — March 27, 2008 @ 12:17 am

  11. O fiinţă atât de minunată ca tine nu are ce să-şi reproşeze!

    Comment by Mihnea Georgescu — March 27, 2008 @ 12:52 am

  12. @Mihnea,

    nu pot sa fiu atat de ipocrita incat sa nu recunosc cat de flatata sunt de ceea ce spui! Dar e f departe de adevar si e firesc sa fie asa, pt ca sunt o fiinta care evolueaza dinamic, care isi traieste intens existenta si asta e o sursa de bucurie si de frumusete!

    Comment by Maria Barbu — March 27, 2008 @ 12:57 am

  13. And modest, too!

    Comment by Mihnea Georgescu — March 27, 2008 @ 7:44 am

  14. Am primit pe mess, de la o prietena, urmatorul comentariu, care mi-a placut atat de mult incat il voi posta aici:

    Cristiana Iosef: Este cel mai frumos text filozofic pe care l-am citit in ultima vreme. Bravo!
    Totusi “carnea” (trupul) ne-a fost data ca instrument ca sa putem percepe creatia lui Dumnezeu in ansamblu. Desigur ca ne poate arunca in pacat prin exces de senzatii, dar, in principal, ramane un instrument de perceptie, care functioneaza dupa mecanisme superinteligente.Intelegand aceste mecanisme nu poti decat sa-l slavesti si mai mult pe Creator.

    Comment by Maria Barbu — March 27, 2008 @ 7:38 pm

  15. Un nou mesaj din Canada:

    Draga Maria,

    ma bucur ca ai gasit ceva bun in gandurile mele. Iata ce cred eu despre trup, integrare in Divin, pacat.
    Perfectiunea structurilor viului este de neimaginat pentru omul de rand. Mecanismele care propaga viata sunt fascinant de complexe ; pe cat de complexe pe atat de fragile si de reactive la mediul exterior. Viul este alcatut si condus matematic, complet programat. Fiecare eveniment are consecinte imediate, manifestate in lant, avand rolul de a relaxa, concentra, or desintegra viata. Amplitudinea si viteza reactiilor depinde de uzura sistemelor sau de marimea impactului produs de evenimentele generatoare de fluctuatii.
    Cea mai perfecta creatie Dumnezeiasca este viata, asa acum se desfasoara ea in corpurile vii. Noi ca fiinte vii avem senzori pentru orice modificare a mediului in care traim dar si pentru orice schimbarea ce apare inlauntrul nostru la nivel macroscopic, microscopic, celular, molecular. Ca tot unitar, organismul viu este o forma de perpetuare a vietii. Poate ca, Dumnezeu nu este o entitate care ne monitorizeaza, ci mai degraba, traieste prin noi. Prin cei mai buni dintre noi. Probabil, atunci simtim fericirea suprema, parasindu-ne grijile si teama.
    Organismele superioare au si capacitatea de a integra in mod centralizat contactul cu exteriorul insumand senzatiile ca informatii. Integrarea informatiilor asupra mediului inconjurator genereaza fluctuatii interioare controlate si grupate pe diverse categorii de tip cauza-efect. Efectele mediului sunt in general memorate si transmise genetic prin ceea ce stiintific numim: ‘epigenetic’. Cu cat capacitatea de integrare a informatiilor este mai mare cu atat creste si nivelul perceptiei si controlului. Notiunea de “nisha” sau de mediu insumeaza contactul direct intre fiintele vii, factorii de crestere, de specializare sau de distrugere a capacitatii de perceptie.
    Omului ii este cu putinta sa constientizeze viul fiind capabil de a-l contempla, de a-l cunoaste si de a aleage ce-i este favorabil. Suntem purtatorii unui corp care joaca rol de instrument specializat in perceptia interiorului si exteriorului nostru. Suma de perceptii si senzatii alcatuieste universul nostru interior. Ne e dat sa simtim, si prin asta sa intelegem Creatia si puterea Creatorului. Pe de alta parte si noi putem crea si propaga viata. De aceea, cred ca, Pacatul deriva din ceea ce distrugem si din refuzul de a crea. Nu din ceea ce percepem , nu din ceea ce comitem spre a ne intelege, nu din ceea ce ni se intampla fara voia noastra. In mod clar venim cu un bagaj si trasmitem altul in functie de calitatea perceptiior si de gradul de cunoastere la care am ajuns. De fapt, suntem nemuritori prin ceea ce emitem in timpul vietii si prin ceea ce transmitem in mod direct offspring-ului. Ceea ce numim pacat apare in momentul in care nu constientizam excesul senzorial. De multe ori este pur fiziologic, necontrolabil. De aceea, in mare parte pacatele trebuie iertate. Omul care reactioneaza anormal, nu cred sa fie pe deplin constient. Asa se explica faptul ca, Jesus a iertat toti pacatosii care in final si-au dat seama de greseala.
    Ce se intampla cu noi dupa ce inceteaza ceasul biologic? Stiintific vorbind NIMIC; ne intoarcem in tarana. Teoria despre energia superioara care guverneaza fiinta noastra si care se elibereaza la sfasitul timpului biologic sub forma de memorie, nu are suport stiintific in ziua de azi. Fizic, suntem nemuritori numai prin offspring. Mental, cei mai placuti si mai memorabili indivizi sunt cei care iubesc viata, libertatea de a trai, si creatia divina in general, fiind capabili sa ierte si sa fie generosi. In rest totul este o taina de care ne folosim in scopul de a ne desparti de viata cat mai lin.

    Maria, te rog sa scuzi redundanta ideilor; tu stii ca eu raportez cand scriu; nu fac arta; nu gasesc usor cuvinte potrivite.

    best, C

    Comment by Maria Barbu — March 29, 2008 @ 3:43 pm

  16. @Draga mea C,

    nu numai ca filozofia ta este exceptional de pretioasa pt mine ca prietena, dar este si exceptional de interesanta din perspectiva omului de stiinta care esti tu.
    Extrem de stimulativa pentru mine este aceasta confruntare dintre artistul care sunt eu si omul de stiinta care esti tu, eu vazand in tot ce e in lume o suma de mistere pe care simt nevoia sa le aureolez si mai intens, in timp ce tu desfaci perdelele de ceata de pe fiecare taina, excluzand miracolul. Si totusi, eu cred ca miracolul Divin este prezent si in fizic si in spirit in aceeasi masura, tot astfel cum noi oamenii fiintam in cele doua sfere fara nici un fel de hiatus, si poate tocmai in asta consta marea taina a fiintarii umane.
    Cat priveste pacatul, eu nu il pot scuza atat de simplu ca tine, punandu-l pe seama fiziologiei. Eu cred ca pacatul este o problema de constiinta, omul fiind singura fiinta care are constiinta, fiind deci facut dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu”. Ori, exact in constiinta se produce aceasta maculare pe care o numesc pacat si este inevitabil ca omul sa isi primeasca pedeapsa pentru asta, totul derivand tot din perfectiunea divina a lumii!

    Iti multumesc pt mesajele tale si te astept cu drag,
    Maria

    Comment by Maria Barbu — March 29, 2008 @ 3:48 pm


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

Create a free website or blog at WordPress.com.

%d bloggers like this: