MariaBarbu Blog – IDEAL şi CREAŢIE

March 14, 2008

NOUA GENEZA

Filed under: Ideal,Poezie — Maria Barbu @ 6:31 pm

de ce in pleoapa mea

nu mai incape vara?

de ce privesc in tine,

razvratitul,

sa vad cum soarele enorm

ascunde seara?

peste campia mea de maci

se-aseaza stol salbatic,

sa imi manance roua.

si tu taci!

ma lasi sa fiu pradata,

sa ma doara, sa fie carne vie

in care rana noua

se-ntinde-n viata toata.

de unde stii ca eu ascund

acele grele vorbe-ncolacite,

in timp ce tu

aprinzi tot alte focuri?

atunci cand fumul gros

inneaca porumbeii

ascunzand o scanteie,

vreau sa ma tii in brate

si, ca intr-o geneza,

sa ma desfaci

din tine

si sa ma faci femeie.

2125962621_8021b24c171.jpg

Advertisements

12 Comments »

  1. “si tu taci!/ ma lasi sa fiu pradata,/ sa ma doara, sa fie carne vie” Auuu!! Doare!
    Ti-am spus cat de mult imi place ritmul alert al poemelor tale? 😀
    Mai, Maria, mai.. Ce mai faci tu? 🙂

    Comment by Dana — March 14, 2008 @ 9:29 pm

  2. @Dana,

    as vrea sa spun ca fac bine, ca sunt fericita, dar cred ca traiesc f intens starea de asteptare a fericirii, ceea ce oricum e foarte frumos.

    P.S. Multumesc de comentariu. E realmente f interesant ce spui in legatura cu ritmul poemelor mele!

    Comment by Maria Barbu — March 14, 2008 @ 9:42 pm

  3. @Maria
    Suflete invizibile ca si aripi de ingeri se hranesc cu roua versurilor tale .

    Comment by PELERINUL — March 14, 2008 @ 10:16 pm

  4. @Pelerinule serafic,

    poate ca ai dreptate. Dar si oameni vii cu trupuri hraparete beau din ea!

    Comment by Maria Barbu — March 14, 2008 @ 10:20 pm

  5. @Maria
    Si ce e rau ? Daca nu i-ar chinui setea , oare ar bea ?

    Comment by PELERINUL — March 14, 2008 @ 10:24 pm

  6. @Pelerin, Pelerin,

    asta asa este. Si roua insasi abia asteapta sa fie bauta, pt ca asta este rostul ei, sau unuk dintre rosturile ei in lume.

    Comment by Maria Barbu — March 14, 2008 @ 10:53 pm

  7. Căutarea Genezei duce până la urmă la însingurare. Pe vremea când muzica avea şi cuvinte, era un HIT cântat pe Gabi Cotabiţă, pe vremea aceea la Holograf.

    Privesc lumina stelelor din jurul meu,
    sunt vesnic tanar, vesnic singur
    si mi-e greu!
    O stea apare,
    alta stea dispare,
    asta-i tot!
    Sute de ani trecut-au de cand am plecat
    si ridurile chipul nu mi l-au bazdat.
    Sunt astronautul YX-579
    Mainile mele uitat-au sa-mi dea mangaierea iubirii!
    Spune-mi de ce, ochii-mi sunt palizi?
    Spune-mi, iubito, de ce nu mai stiu
    parul tau cum arata?
    Spune-mi, de ce?
    De ce sub pleoape-mi creste iarba cand ochii mi-i inchid
    si valurile marii in brate tandru ma cuprind?
    Florile de camp in parul meu sunt prinse
    Ma trezesc
    In suflet cai albastri se-ndeparteaza lin
    Iubito, prea departe e cerul meu senin
    Sunt astronautul YX-579
    Mainile mele uitat-au sa dea
    Spune-mi de ce, ochii-mi sunt palizi?
    Spune-mi, iubito, de ce nu mai stiu
    parul tau cum arata?
    Spune-mi, de ce?
    Priviti-ma sunt doar un punct ciudat pe cer,
    mi-e dor de oameni si tot pentru oameni
    pier
    Sunt astronautul YX-579
    Multă lume a înţeles în aceste cuvinte o misiune a cântării ştiinţei, teoria relativităţii, înstrăinarea, poate chiar şi mitul demiurgului. O fi aşa, nu ştiu. Mie mi-a povestit acest cântec gândul din care s-a născut cuvântul genezei.

    “sa imi manance roua.
    in care rana noua”… Mi-am adus aminte de nişte versuri pe care le citisem odată. Îmi aduc deseori aminte de lucruri pe care deja le uitasem, apoi le uit iar. Nu-mi pot sili memoria… Le-am căuta foarte mult pentru că nu mai ştiam cine şi ce a spus. O strofă dintr-o poezie pierdută într-o lume de miliarde de miliarde de miliarde de bits…

    Constantin Rusu – Lumea florilor
    Stropii de ploaie, fraţii celor de rouă,
    odihniţi pe clopotele bisericii
    şi pe florile de trandafir
    nu-mi lasă zilele să ruginească,
    dar serile îmi apun pe ape fără valuri,
    iar movilele le folosesc drept faruri
    şi nu-mi vând dimineţile niciodată.

    Comment by Bibliotecaru — March 14, 2008 @ 10:54 pm

  8. @Bibliotecaru,

    in viata mea, ca si in poemele mele, nu exista singuratate! Viata este un fel de muzica in doi, un dans al trupului si un cantec al sufletului, iar solitudinea artistului care sunt este o forma de comunicare aparte, cu lumile supra-sensibile.

    Comment by Maria Barbu — March 14, 2008 @ 10:58 pm

  9. 🙂
    Nici nu spuneam altfel. Ceea ce spuneam era un fel de “tutunul dăunează grav sănătăţii”, adică căutarea spirituală “duce, până la urmă, la însingurare”.

    Comment by Bibliotecaru — March 15, 2008 @ 2:03 pm

  10. @Bibliotecaru,

    im sensul ca te detaseaza de ceilalti, te “rupe” de gloata!

    Comment by Maria Barbu — March 15, 2008 @ 8:16 pm

  11. Foarte frumos poem.Intr-un fel sau altul ma regasesc in jocul tau frumos de cuvinte.

    Comment by lex — March 16, 2008 @ 2:21 am

  12. @lex,

    ma bucur mult de tot. Regasirea ta in poem face ca universul lui sa palpite si sa prinda viata. De cate ori se regaseste cineva in oricare dintre poemele mele il face sa se deschida, ca o floare, ca o inima!

    Comment by Maria Barbu — March 16, 2008 @ 2:36 am


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Create a free website or blog at WordPress.com.

%d bloggers like this: