MariaBarbu Blog – IDEAL şi CREAŢIE

February 8, 2008

Leadership-ul autoritarist si crizele

Filed under: Leadership,Politica — Maria Barbu @ 7:01 pm

Un model de care am ajuns să ne temem cu toţii, indiferent de tipul de putere politică, este modelul de leadership autoritarist, care, augmentat de aşa-zisele motivaţii ale unei crize, poate deveni devastator pentru orice tip de societate. Trebuie să acordăm o atenţie specială acestui model de leadership periculos, a cărui combinaţie cu criza însăşi, poate determina o situaţie pe care, fără teama de a exagera, o putem considera letală.

Un leadership poate deveni autoritarist fiind favorizat de criză în următoarele situaţii favorizante:

– prin inerţia autoritarismului practicat în mod curent şi în situaţii de normalitate;

– prin glisarea autorităţii de la instituţiile abilitate către un anume lider, fără nici o motivaţie reală ori funcţională, pe parcursul crizei;

– prin preluarea forţată şi nepermis de abuzivă a puterii de către un lider, care profită de criză, desfigurând moral şi politic demersul de leadership sau, în sfârşit,

– prin preluarea puterii totale de către un lider care a provocat respectiva criză tocmai pentru acest scop.

Prima situaţie este aceea în care, pentru a soluţiona o criză, indiferent de ce natură este aceasta, se optează pentru un leadership de tip autoritarist, din cauză că acesta este stilul pe care îl utilizează liderul sau liderii respectivi şi în situaţii de normalitate, chiar dacă în mod curent este mai disimulat. Astfel de lideri sunt “cei mai interesaţi în a-şi creşte autoritatea şi impactul asupra celorlalte instituţii ale statului ca şi asupra cetăţenilor prin menţinerea crizei.” “Crizele reprezintă de fapt, pentru astfel de lideri politici, cele mai fructuoase oportunităţi de a se afirma”, de a-şi consolida puterea şi de a-şi afirma fără echivoc dominaţia pe care o exercită asupra tuturor instituţiilor statului, observă Huntington.

Şi tot el afirmă: “Pentru acei lideri cărora le lipseşte judecata, viziunea şi nervul, problemele obişnuite pot uşor vira spre crize, şi a proclama o situaţie dată ca fiind o criză poate fi deseori profitabil pentru respectivii lideri.” Astfel de lideri se prevalează de poziţia pe care o ocupă pentru a controla criza însăşi, impunând opiniei publice propria concepţie asupra crizei şi propriul desfăşurător.

A doua situaţie este cea în care se produce o glisare a autorităţii dinspre anumite instituţii ale statului către liderul “suprem”. Sub pretextul că liderul cel mai mare reprezintă şi autoritatea cea mai mare, leadership-ul de criză se transformă într-unul autoritarist. Liderul are comanda centrală. El este cel care se consideră singurul îndreptăţit să ştie cauzele crizei, el este singurul care decide dacă respectiva criză va avea consecinţe pe termen scurt sau pe termen lung.

Desigur, liderul se va considera singurul capabil să găsească soluţii pentru ieşirea din criză şi va “da comandă” celorlalte instituţii ce trebuie să facă şi tot el va accelera sau temporiza aplicarea anumitor metode de soluţionare prin decizii unilaterale, pe care doar le va comunica instituţiilor. Liderul va fi singurul care va hotărî care este momentul final al crizei şi îl va decreta ca atare şi, fără îndoială, tot el va fi autorul unic al strategiei post-criză, celelalte instituţii având doar rolul de executant, fiind complet subordonate liderului.

A treia situaţie, în care avem a face cu un leadership autoritarist, este aceea în care liderul preia forţat puterea prevalându-se de urgenţele şi pericolele crizei. Conducându-se după principiile comenzii centrale şi autoritare, liderul va face din criză rampa de lansare a puterii şi autorităţii sale. El poate proceda în felul următor: mai întâi de toate, liderul va forţa mass-media să se conformeze exclusiv autorităţii sale, acuzându-i pe cei care formulează vreo îndoială că periclitează securitatea naţională, deci atât securitatea cetăţenilor cât şi a statului, fiind acuzaţi că sunt manipulaţi de forţe ostile.

Desigur că toate celelalte forţe politice ori sociale care nu dau dovadă de totală obedienţă se transformă imediat în adversari şi sunt taxaţi drept “duşmani ai poporului”. Liderul care preia forţat comanda îşi aserveşte serviciile de informaţii şi pe cele poliţieneşti, pentru a-şi pedepsi opozanţii şi pentru a-şi şantaja camarazii. Una dintre marile obsesii ale liderilor autoritarişti o reprezintă conducerea armatei, ai căror conducători “supremi” se autointitulează. Tot în sfera acestei obsesii se înscrie şi justiţia, ce trebuie neapărat aservită liderului, dându-i acestuia posibilitatea să îşi anihileze adversarii politici, folosindu-se de paravanul justiţiarităţii.

Prin suspendarea funcţionării instituţiilor democratice în numele stării de urgenţă determinată de criză, liderul respectiv devine un dictator pe care nu numai propria paranoia îl alimenteaza ci, deja, toată opinia publică, aservită prin manevre de tipul celor enunţate de noi anterior, alimentare la care participă şi “noile” instituţii numite de faţadă “democratice”, dar care sunt în fapt instrumente ale unui regim de dictatură şi teroare.

A patra situaţie este aceea în care liderul însuşi declanşează o criză internă, sau chiar internaţională, pe care o soluţionează în mod autoritarist şi de care se serveşte fie pentru a prelua imediat puterea completă, fie pentru a-şi augmenta într-atât puterea pe care o deţine deja, încât îşi arogă titlul de erou mai presus de lege, ceea ce înseamnă în fapt absolutism.

În acest din urmă caz, liderul poate face declaraţii publice prin care să acrediteze ideea excepţionalei importanţe pe care o au informaţiile secrete în formularea deciziilor sale, iar opinia publică naţională va fi forţată să facă opţiuni, cel mai adesea dezonorante, aşa cum s-a întâmplat în epoca nazistă sau în cea bolşevică, epoci care au stimulat delaţiunea şi trădarea.

Aspectele economice şi financiare care privesc criza vor fi extrem de ocultate, în ciuda faptului că ele ar trebui aduse la cunoştinţa opiniei publice iar legea şi justiţia vor fi obligate să devină obediente faţă de liderul politic respectiv, el fiind de altfel singura autoritate cu prerogative de comandă. În acest fel, jocul democratic devine superfluu, iar criza va fi salutată ca fiind salutară. Desigur, numai pentru lider, nu şi pentru restul societăţii, care în acest scenariu nici nu mai contează.

Ceea ce am putut constata prin analiza celor patru situaţii a fost evidenţa faptului că o criză nu este doar o nenorocire în sine, o tragedie limitată, ci poate deveni o dramă perpetuă, prin “contribuţia” nelegitimă şi iresponsabilă a factorului politic. Importanţa pe care trebuie să o acordăm personalităţii liderilor în timpul unei crize este esenţială nu numai pentru modul în care se va ieşi din criză, ci mai ales pentru modul în care va continua să funcţioneze societatea în perioadele de post-criză.

Ascensiunea liderilor autoritarişti ca rezultat al crizelor, pe care în marea lor majoritate chiar aceşti lideri le declanşează, este un fenomen prin care se încearcă o resuscitare forţată a modelului de leadership tiranic şi discreţionar. Este un abuz la adresa cursului firesc al istoriei contemporane, utilizându-se prerogativele puterii şi oarecum naivitatea şi idealismul popular, al acelor mase de oameni însetaţi de a găsi în actualitate modelele eroice ce populează fantasmele naţionale.

Trebuie să ne păstrăm spiritul critic şi să veghem permanent pentru ca acest model de leadership autoritarist, clasificat pe bună dreptate ca făcând parte dintre cele mai cumplite orori ale trecutului, să nu se mai întoarcă niciodată.

Advertisements

3 Comments »

  1. Organizarea Statului trebue să fie astfel concepută încît să nu lase liberă forţa leaderului (leadership). Independenţa şi dependenţa Preşedenţiei, Parlamentului (cameral, bi-cameral), Juridicului trebue prevăzute în Constituţie şi Legislaţie de aşa manieră ca fiecare organism să aibă independenţă de decizie dar să poată fi controlată şi contracarată de celelalte organisme. Acestea sunt Atuurile Democraţiei. În final în caz extrem există Referendumul.

    Comment by George Gross — February 8, 2008 @ 10:19 pm

  2. @George,

    asa cum ne demonstreaza si realitatea, ca si studiile de leadership, liderii cu propensiuni autoritariste eludeaza Constitutia si regulile democratice, sub pretexte justitiare ori de alta natura.

    Comment by Maria Barbu — February 8, 2008 @ 10:45 pm

  3. Ştiu că ai perfectă dreptate. Problema este cum să faci amendamente la legislaţie ca să împiedici fenomenul. Sigur că propunerea este pur teoretică, căci fiecare caută din răsputeri de-aşi afişa forţa politică conducătoare.

    Comment by George Gross — February 9, 2008 @ 10:28 am


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Create a free website or blog at WordPress.com.

%d bloggers like this: