MariaBarbu Blog – IDEAL şi CREAŢIE

February 4, 2008

POEM – Linistea culmilor

Filed under: Ideal,Poezie — Maria Barbu @ 6:24 pm

(lui Petre Ţuţea)

cerul îţi soarbe ultima suflare.

desăvârşită, piramida lăuntrică.

_______________________________

(din cartea “Exerciţiu spiritual”, apărută în 1997)

pyramid3.jpg

Advertisements

14 Comments »

  1. Ţuţea a fost un om de stânga în tinereţe…
    Acum o să spui faimosul citat: cine nu e de stânga până la 30 de ani…
    Eu ce să mă fac, ca am 29!?

    Comment by Mihnea Georgescu — February 4, 2008 @ 7:00 pm

  2. @Mihnea,

    din cate stiu eu, Tutea a fost un economist remarcabil, cu optiuni de stanga foarte clare, dar, ajungand in puscarie pentru ca era de nuanta socialista, ceea ce nu le placea deloc bolsevicilor, a preferat sa se dea drept legionar, ca sa gaseasca o alinare pentru nenorocirea de a fi fost incarcerat chiar de ai sai!
    Filosof a ajuns la batranete.

    Comment by Maria Barbu — February 4, 2008 @ 7:23 pm

  3. Deci, dacă am început ca filosof, am toate şansele să sfârşesc ca om de afaceri. C’est la vie, cum ar fi zis amicul nostru Sarkozy!

    Comment by Mihnea Georgescu — February 4, 2008 @ 8:10 pm

  4. @Mihnea,

    c’est la chance!

    Comment by Maria Barbu — February 4, 2008 @ 8:34 pm

  5. Dacă citezi din Ţuţea, nu mă pot abţine să nu vin şi eu cu prietenul său Cioran:

    “De‑as vrea så våd ce m‑a îmbogåtit mai mult în cursul vietuirii, din ce am iesit mai tare si mai singur — nici dragostea, nici chinul imediat al trupului sau temerea în preajma neîntelesului si nici cåinta necurmatå a gîndului n‑ar fi izvorul cresterii låuntrice, ci toate laolaltå, învåluite si purificate în sentimentul mortii. Fårå el, te înalti anapoda, îndepårtînd din sfîrsit gråuntele de nimb sau de apoteozå. Cînd înså moartea încolteste în fiece suflare, rodul suferintelor noastre îsi påstreazå o maturitate neatinså si viata este mai putin pierzanie, acordatå ultimelor ei rosturi. Nu cresti decît la unison cu o agonie‑n floare. Prin sentimentul mortii, facem viata complice cu absolutul, chiar dacå‑i råpim din frågezime. Inchisi în marginile individuale, ce‑am face fårå ispita de dezmårginire a mortii? Doar murind am fost mai mult decît mine, murind rodnic, germinînd în vis si fortå o agonie ondulatå. De ce sfîrsit m‑as înfrica, atunci cînd l‑am anticipat voios în måduvå si‑n gînduri? Sau fi‑va vreo celulå care så nu fi dospit moartea?”
    “Cînd stii ce‑i gustul mortii, nu mai poti crede c‑ai tråit vreodatå fårå så‑l cunosti… sau c‑ai trecut cîndva cu ochii închisi prin dulceata peisajelor de agonie. Ce înviorare ciudatå îti descoperå verdeturile stingerii si înflorirea suspinelor fårå de capåt! Pururi tînår în amurguri, întremat în sfîrsituri, cåutînd întinderile mortii fiindcå viata nu‑i destul de‑ncåpåtoare si încetinindu‑ti råsuflarea ca zgomotul vietuirii så nu acopere depånårile visului final!”
    “De ce‑ti mai întorci ochii spre soare, cînd rådåcinile tale hrånesc pulsul mortii? Cu cîtå furie si‑ndurerare o så te azvîrli în abisul divin! Nici o margine de cuget si nici o zare a lumii nu vor mai opri tåvålirea deznådejdii pe pustiul lui Dumnezeu si nici un rai nu va mai înflori pe nåpåstuirea lor comunå. Creatorul îsi va da ultima suflare în creaturå, în creatura fårå de suflare.”
    “Eu n‑am tåria ca så‑ndur splendorile lumii; în mijlocul lor mi‑am pierdut suflarea si nu mi‑a råmas glas decît pentru disperarea frumusetii.”
    “Ceea ce nu apartine timpului ne retine respiratia. Umbrele eternitåtii, ce se apleacå de cîte ori singuråtatea este inspiratå de un spectacol de frumusete, ne taie suflarea. Ca si cum am pîngåri nemårmurirea prin aburii respiratiei noastre!”
    Emil Cioran – Amurgul Gândurilor

    Comment by Bibliotecaru — February 4, 2008 @ 11:30 pm

  6. @Bibliotecaru,

    iti multumesc pentru citat. Este splendid. Desi oarecum de neinteles pentru mine, care sunt, asa cum spune si Eugen Simion despre poezia mea erotica, o “trairista”, pentru ca iubesc viata cu un entuziasm nestavilit.
    Acest poem i l-am dedicat lui Tutea, pentru ca l-am cunoscut cand eu eram o pustoaica iar el un batran inainte de moarte. Dar m-a impresionat profund.

    Comment by Maria Barbu — February 4, 2008 @ 11:46 pm

  7. Momentul etern trait in Logos!

    Comment by Mihai Mehedintu — February 5, 2008 @ 12:36 am

  8. @Mihai,

    frumos spus.
    Intr-adevar atunci cand spun cerul, ma gandesc la Divin!

    Comment by Maria Barbu — February 5, 2008 @ 12:48 am

  9. @Maria
    Prietenul Fiodor l-a definit atat de bine pe Pelerin : Creatura cu doua picioare si INGRATA . Si oare nu a avut dreptate ? Ba inca cata dreptate ! Aflati blogeri buni , in miez de noapte Ingratul smulge o promisiune de la Poeta , amagind-o ca arde de nerabdare sa-i citeasca poemul si…o face dupa o noapte si o zi !?!

    Si ce poem frumos ne face cadou Poeta ! O spirala logaritmica , un epitaf pentru TUTEA , o sepentina de speranta si iubire pentru pelerinul si alti ingrati ca si mine .

    Fiecare cuvant este plin , ne-nbarbateaza si ne face sa gandim si sa-ntelegem ca lucrarea piramidei launtrice nu este o povara ci o opera de arta placuta Domnului . Este placuta Lui pentru ca respecta porunca PERIT UT VIVAT sau cum am mai sus eu HAI-HUI intr-un HAIKU : Viem ca sa-nviem !

    Ma opresc aici , sunt prea emotionat .

    Comment by PELERINUL — February 5, 2008 @ 1:18 am

  10. “A fi crestin inseamna a cobori “Absolutul” la nivel cotidian. Numai sfintii sunt crestini absoluti. Altminteri, crestinismul, gandit real, e inaplicabil tocmai pentru ca e absolut.” – acelasi P.T.

    Comment by Sky — February 5, 2008 @ 10:42 am

  11. @Pelerinul,

    emotia ta m-a emotionat si pe mine, cu atat mai intens cu cat acest poem a fost postat chiar de dragul tau. Si mai e ceva. Este poemul meu preferat!

    Comment by Maria Barbu — February 5, 2008 @ 5:31 pm

  12. @Sky,

    ma bucur mult ca ai revenit.

    Ceea ce spui tu seamana mult cu Transcendenta coborata, din conceptia lui Blaga. In conceptia blagiana aceasta este perspectiva sofianica, sau expresia ortodoxiei.

    Eu cred ca de fapt crestinismul este o religie a omenirii viitoare!

    Comment by Maria Barbu — February 5, 2008 @ 5:34 pm

  13. Habar n-am cine a fost ala cui ii e dedicat poemul, spre rusinea mea probabil … insa nici nu conteaza, din moment ce poemul este maretia si nu ala cui ii e dedicat. 🙂 Imi place. Si-mi place pentu ca simt cuvintele alea. E ceva interesant, sa stii, pentru un pui ca mine. :”> 😀 Bravo, Maria! Frumoase poeme! Esti o poeta adevarata!

    Comment by Dana — February 6, 2008 @ 8:52 am

  14. @Dana,

    nici nu iti imaginezi ce mult inseamna pentru mine ca tu, cu o anume inocenta culturala, sa simti cuvintele din poemele mele cu atata forta.

    Comment by Maria Barbu — February 6, 2008 @ 4:20 pm


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Create a free website or blog at WordPress.com.

%d bloggers like this: