MariaBarbu Blog – IDEAL şi CREAŢIE

December 28, 2007

MATRIX

Filed under: Literatura,Naratiune — Maria Barbu @ 12:31 am

Îi zvâcnea puternic o venă la tâmpla stângă. Ar fi vrut să o oprească, dar nu ştia cum. Îşi simţea inima acolo, parcă micşorată forţat şi înfiptă ca o ţepuşă în vena care-i marca tâmpla. Ştia că va veni Elena la el acasă şi că urma o discuţie despre el, despre ea, despre ei.

Nu se simţea în stare de nimic. Se blocase într-o imagine interioară aproape absurdă, un câmp imens pe care stăteau ei doi, întinşi pe spate şi ţinându-se de mână. Era atâta cer deasupra lor, încât ar fi putut să se mire cum de pot suporta greutatea aceea pe piepturile lor. Dar ei se ţineau de mână şi stăteau cu ochii închişi, într-o stare de fericire totală, uriaşă, cosmică.

Îşi turnă un pahar de vin roşu, de fapt doar jumătate de pahar, pentru că nu îi plăceau paharele prea pline, i se păreau aşa, ca de neam prost, cum îi spusese mai demult tatăl lui. Prefera să bea vin roşu pentru că îi mai strângea din saliva acumulată în gură de prea multă emoţie şi îi dădea impresia că ar putea stăpâni situaţia, deşi raţiunea îi spunea că a pierdut demult controlul asupra liniei acestui destin, afectiv vorbind.

Frica lui de trădare, neîncrederea în femeia pe care o iubea, ca şi neîncrederea în sine însuşi, păreau să îl predestineze eşecului perpetuu în dragoste. Deşi Elena îi spunea altceva, mintea lui parcă refuza să accepte posibilitatea unei împliniri, pentru că frica aceea îi întorcea aproape de tot viscerele pe dos, şi inima odată cu ele.

Ştia că ea avea să vină şi vor trebui să lămurească o anume neînţelegere dintre ei, cea mai recentă, despre un dar pe care el ar fi trebuit să i-l dea după o formulă a ei şi nu aşa cum o făcuse, şi ea suferise, şi el suferise la rândul lui pentru că ea suferise, şi toată această situaţie, – tipică de altfel cuplurilor în care există iubire şi sensibilitate, – îi făcuse să se întoarcă iar unul spre celălalt, cu o privire nouă şi duioasă.

Ce urmau să îşi spună, aproape că nu mai conta. Ceea ce conta cu adevărat era faptul că vor fi împreună, că vor respira acelaşi aer, că îşi vor vedea zâmbetul, privirea, totul. Apropierea avea sa ţeasă din nou între ei pânza delicată a dorinţei pe care se prefăcuseră că nu o mai simt, făcând să se reaprindă focul acela care mocnea de atâta timp, acoperit de tristeţe.

Soneria se auzi prelung. Sorin se duse la uşă şi o deschise. Elena, îmbujorată de efortul de a fi urcat şase etaje pe scări, pentru că nu mergea liftul, îşi apropie gura de urechea lui, ca şi când ar fi vrut să îi spună un secret, şi îi sărută uşor lobul urechii.

Senzaţia aceea neaşteptată îl făcu pe Sorin să roşească intens şi stânjenit, încât era gata să închidă uşa peste o bucată din pardesiul de culoarea ciocolatei cu care era îmbrăcată Elena. Îi tremurau mâinile, îi transpirase ceafa şi îşi simţea stomacul strâns ca un ghem.

Elenă intră în livingul destul de mic pe care Sorin îl mobilase cu tot felul de aparatură ultra-super-tip-top, cu scule de sunet cum le spunea el, pentru că îi plăcea la nebunie să asculte muzică, să se inunde de ea, să spargă realitatea cu sonorităţi aproape apocaliptice, spre disperarea vecinilor, care îi cereau imperios să se mute naibii de acolo.

Sorin însă nu trăia neapărat în realitatea concretă, aceea pe care o simţeau şi o trăiau oamenii din jurul lui, ci trăia mai mult într-o realitea a lui, făcută din sunete, sentimente şi idei ciudate, ideile filosofice ale gânditorilor lumii, care păreau să alcătuiască un univers paralel cu cel material.

Cărţile de filosofie, şi multe alte cărţi, zăceau împrăştiate în dormitorul lui Sorin, mai mult pe sub pat ori pe multele noptiere din cameră, cu laptopul pus peste ele, ca pe un suport perfect pentru aşa ceva. În singura lor noapte de dragoste petrecută în acel apartament, Sorin şi Elena au călcat peste cărţi în drumul spre baie, iar Elena descoperise abia a doua zi rana pe care i-o făcuse la gleznă cotorul prea dur al unuia dintre tomuri.

Acum însă, Sorin o duse pe Elena în living, dar ea refuză să se aşeze pe canapea, dintr-un impuls feminin, dintr-o nevoie de nestăpânit, şi rămase în picioare. Când Sorin, ameţit încă de emoţie, trecu pe lângă ea ca să ajungă la nu ştiu ce formidabile boxe recent achiziţionate, Elena îl apucă pur şi simplu de cămaşă şi îl trase spre ea. Totul dispăru într-o îmbrăţişare pasionată, menită să şteargă timpul şi spaţiul, pentru a-i readuce pe amândoi la matca iubirii .

(va urma)

20 Comments »

  1. Savurez fiecare cuvant si la final ajung la acelasi dezgust al sfarsitului fragmentului in punctul cel mai fierbinte. 😀 Iar tu continui sa te hranesti cu frustrarea cititorilor pasionati si nerabdatori, reao.

    Comment by Dana — December 28, 2007 @ 1:08 am

  2. Vai, vai, Dana. Chiar asa, dezgust? Frustrare adica, nu-i asa? Parca e mai suportabil, si ma stimuleaza mai mult. Bine, uite, promit sa ma grabesc cu tot romanul, e bine?

    Comment by Maria Barbu — December 28, 2007 @ 1:14 am

  3. Daaaap 😀 Am spus-o la modul pozitiv.

    Comment by Dana — December 28, 2007 @ 1:20 am

  4. Stiu, era dezamagirea in punctul ei culminant. Am inteles, stai linistita. O sa ma straduiesc sa scriu mai mult si mai repede, zau, ca si eu abia astept sa vad ce se intampla, pe cuvant!

    Comment by Maria Barbu — December 28, 2007 @ 1:23 am

  5. cam emotiv sorin … noroc de elena.

    Comment by mda — December 28, 2007 @ 9:58 am

  6. Parc-as fi eu, cu toate cartile acelea si laptopul pe ele. 😆 In viitor, desigur, ca acum nu prea se poate. 🙂

    Comment by eXstatic — December 28, 2007 @ 2:29 pm

  7. Ori de câte ori citesc fragmentele astea, mă bate gândul să-mi deschid sufletul şi să mai aştern un post în stilul ce mă caracterizează uneori. Mulţumesc, Maria, prin rândurile tale mai reuşesc să respir şi eu, celălalt.

    Comment by DeMaio — December 28, 2007 @ 7:31 pm

  8. @mda

    stii ce frica imi este de emotivi?
    Pot fi atat de pasionali de fapt, incat nici nu ai timp sa te salvezi!

    Comment by Maria Barbu — December 28, 2007 @ 7:32 pm

  9. @eXstatic

    inca nu ai laptopul, Andrei? Daca ai cartile, vine si laptopul.

    Comment by Maria Barbu — December 28, 2007 @ 7:34 pm

  10. @DeMaio

    imi face mare placere ca te inspir, intr-un anume fel.
    Si mie mi se intampla, cand citesc un mare poet, de exemplu, sa simt nevoia imperioasa de a scrie poezie!

    Comment by Maria Barbu — December 28, 2007 @ 7:35 pm

  11. Frumos. Trebuie să iau aminte.

    Comment by DeMaio — December 28, 2007 @ 8:48 pm

  12. @DeMaio

    ma bucur, Bogdan, sa pot fi macar putin alaturi de tine atunci cand scrii texte din acelea superbe, care ma fac sa simt o intensa emotie cand le citesc, dar nu o emotie sentimentala ci o emotie literara!

    Comment by Maria Barbu — December 28, 2007 @ 9:02 pm

  13. Maria, 🙂 … nu am inteles de ce titlul “Matrix “.

    Comment by mda — December 28, 2007 @ 10:32 pm

  14. Dana are dreptate. Pasajul e din ce in ce mai plin de suspans care se tot accentueaza si la un moment dat intra pauza (non-publicitara 🙂 ) pana la urmatorul pasaj. O mica observatie, poate gresesc dar nu exista nici un dialog intre cei doi?

    Comment by adragut — December 28, 2007 @ 10:38 pm

  15. @mda
    matrix=matrice, adica exact ce spun in finalul textului, matricea iubirii lor, cea la care se intorc pentru a lasa focul adevarat al iubirii sa se inalte cat mai mult. Din aceasta matrice isi vor lua puterea si energia pentru a implini iubirea si a fi fericiti.

    Comment by Maria Barbu — December 28, 2007 @ 10:49 pm

  16. @Aurel,
    va urma si dialogul, promit o continuare directa a scenei. Aveti si voi rabdare, aici e doar atmosfera, pentru ca se vor petrece… miracole!

    Comment by Maria Barbu — December 28, 2007 @ 10:53 pm

  17. Acum înţeleg eu de ce se tot strică liftul la mine pe scară. Pe lângă apartamentele invariabil umplute de pensionari liniştiţi, sunt două apartamente de tinerei neastâmpăraţi. 🙂
    Logica liftului ar fi fost dimpotrivă, abandonarea oboselei pe canapea, ceea ce ar fi permis şi ajungerea la aparatură, eventual un lounge music cât mai exotic, Frank Sinatra, Dean Martin sau Sammy Davis Jr., sau şi mai romanticii Jackie Gleason, Wayne Newton, Louis Prima sau Sam Butera… apoi era observat abandonul pe canapea, ţinuta sauvage care să rimeze apoi cu un farouche d’amour. Nu aş folosi în context cuvintele “teribila sculă” sună urât. Se potriveşte “aparatură Stereo” fără nici un risc. “menită să şteargă timpul şi spaţiul”, foarte bine asociat aici.

    Comment by Bibliotecaru — December 29, 2007 @ 12:19 am

  18. @Bibliotecaru

    sar’na de observatia cu “teribila”! Ai dreptate

    Comment by Maria Barbu — December 29, 2007 @ 12:56 am

  19. Sper ca nu te superi pe mine.

    Comment by Bibliotecaru — December 29, 2007 @ 9:29 am

  20. @Bibliotecaru,

    de ce sa ma supar? Imi face placere ca vii aici si citesti si comentezi cu intelegere si chiar cu tandrete! Multumesc.

    Comment by Maria Barbu — December 29, 2007 @ 2:13 pm


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

Blog at WordPress.com.

%d bloggers like this: