MariaBarbu Blog – IDEAL şi CREAŢIE

December 11, 2007

DIN NOU ACASA

Filed under: Literatura,Naratiune — Maria Barbu @ 11:14 am

“Nu ştiu ce să fac. Înnebunesc numărând norii”, îşi spunea în gând Mike, în timp ce avionul cu care se întorcea în ţară pierdea din altitudine, apropiindu-se încet dar sigur de solul pe care părea că abia aşteaptă să îl atingă. Mike fusese destul de mult timp plecat, poate prea mult, după cum credea el, şi acum aştepta cu emoţie să se întoarcă acasă, adică în apartamentul său de burlac, pe care numai venirea Elenei îl încălzea cu adevărat.

Pe Elena nu o văzuse de vreo două luni şi asta îl făcea să se simtă neliniştit şi oarecum nesigur de el, pentru că ştia de ce e în stare femeia asta, care putea să îl schimbe de pe o zi pe alta cu un inel, cu o colecţie de haine ori cu cine ştie ce nou şi interesant individ , cunoscut în împrejurări mai artistice decât îl cunoscuse pe el.

Mike îşi dorise mereu şi îşi mai dorea încă să o ia pe Elena de tot lângă el, numai că statutul de soţie îi repugna Elenei mai mult decât orice şi asta îl intriga la culme. El ştia foarte bine că practic toate fetele, care deja sunt femei, abia aşteaptă să se mărite, aruncând-se cu înverşunare aproape pe bărbaţii mai bine plasaţi social ori financiar. Numai Elena, nu. Ea se măritase de când era încă o puştoaică, când abia împlinise 18 ani, şi era sătulă de jocul ăsta chinuitor de-a căsnicia.

Dar Mike o voia doar pentru el, lângă el, numai cu el, ceea ce era atât de departe de ceea ce îşi dorea Elena, încât nici nu mai avea curaj să îi mai spună asta decât ca un fel de apropouri timide. Dar acum se hotărâse: o să îi pună problema foarte tranşant şi…. Şi dacă tot nu vrea, ce va face? Va continua acest joc pe care îl prelungeau de vreo şase ani deja, şi care îl exaspera pur şi simplu pe Mike. El voia să o ia pe Elena la Dublin cu el, de câte ori mergea acolo, dar aceasta îl întreba râzând: “Dar ce sunt eu, valiză?”

Gata! Avionul aterizase deja şi pasagerii se ridicaseră, bărbaţii îşi aranjau cureaua, iar femeile, mai discret, sutienul, iar Mike se amuza să vadă cum fiecare părea să se considere ferit de privirile celorlalţi, de parcă ar fi fost după vreun paravan sau după vreun colţ. Încet, încet, avionul se golea, şi Mike însuşi reuşi să coboare şi inspiră cu nesaţ aerul de-acasă. Pentru că Bucureştiul era, pentru el, acasă. Iar apartamentul lui însemna acasă la el, adică locul personal, intim.

Ieşind din aeroport, Mike a căutat un taxi, şi urcându-se în el, îşi deblocă rapid telefonul şi o sună pe Elena. După ce telefonul sună prelung, Elena răspunse dulce şi alintată, pentru că îi citise deja numele pe telefon. Mike îşi simţi inima mai aproape de piele, de cămaşă, de parcă ar fi vrut, prin voinţă proprie, să îi iasă din piept. Cu o voce răguşită la început, apoi ceva mai relaxată, Mike vorbea cu femeia pe care o iubea probabil prea mult şi simţea cum distanţa, care se micşora oricum prin apropierea taxiului de adresă, era ritmată de zvâcnirile propriilor tâmple.

Odată ajuns, Mike îi plăti taximetristului şi reuşi destul de greu să se extragă din maşina parcă prea mică, desfăşurând-şi înălţimea şi… lăţimea, dar abia ajuns pe trotuar, simţi deja apropierea Elenei şi buzele ei pe gura lui rece şi încă nedumerită.

– Elena…. ai şi ajuns…. ce bine!

– Da, iubitul meu drag, puiule… ce mult ai lipsit… mi-a fost aşa de dor….of, Doamne! – şoptea, bolborosind emoţionată Elena, cu un ton aproape dureros.

Îmbrăţişaţi, clătinându-se pentru că se tot opreau să se sărute şi să îşi spună o mulţime de nimicuri, Elena şi Mike se îndreptau spre micul apartament, pe unde Elena trecuse deja şi umpluse camerele cu flori şi cu parfumul ei inconfundabil… De fapt Elena crease un cadru plăcut pentru mărturisiri mai puţin plăcute… Iar Mike nici nu ştia ce îl aşteaptă.

(va urma)

15 Comments »

  1. Bwahaha!
    …Si ne lasi cu… dorinta de a stii ce se intampla mai departe, bine sau rau, ca de fiecare data? Urasc cand se intampla chestia asta la filmele pe care le urmaresc cu atata interes seara de seara, episodul terminandu-se exact in momentul cel mai important si mai interesant… Fir-ar! Exact asta faci si tu! Dar o sa fiu satisfacuta numai cand o sa citesc romanul de la un cap la altul, o data si de mai multe ori [fragmentele care mi-au placut mai mult (asa cum fac de obicei)] si… o sa fie bine. 😀 Nu?
    O mica observatie: am o oarecare senzatie ca ai fost atat de prinsa de text cand l-ai scris incat nici nu ti-ai dat seama de cate ori ai repetat numele lui ;)) (sunt rea, nu? nu-i bine!). Dar tot imi place! 😀

    Comment by Dana — December 11, 2007 @ 11:29 pm

  2. Dana,

    nu esti rea si probabil am repetat de prea multe ori numele lui Mike pentru ca mi-e foarte drag si ma gandesc plina de duiosie cate ii sunt date sa pateasca din cauza Elenei!
    Mori de curiozitate, nu-i asa? Ce bine-mi pare!

    Comment by Maria Barbu — December 11, 2007 @ 11:46 pm

  3. Da, da, da, deci pune-te pe treaba serios, altfel am sa-ti stau pe cap !! 😛

    Comment by Dana — December 12, 2007 @ 1:00 am

  4. Ok, ok, stiu ca nu mai am nici o scapare. Din fericire pentru mine!

    Comment by Maria Barbu — December 12, 2007 @ 1:40 am

  5. Presupun ca scrii un roman, nu sunt la curent cu demersurile tale, fiind novice intr-ale blogaritului. Am citit aceasta ebosha si mi-a placut; stilul, felul in care alaturi cuvintele, atmosfera pe care o creezi, tensiunea… esti un fin psiholog.
    Eu nu sunt in stare sa scriu un roman, am incercat de mai multe ori, dar stiu sa scriu niste scrisori emotionante. O parte dintre ele le postez pe blog. Proiectul meu se numeste “Romania personala” si orice sugestie, mai ales de la cineva avizat, e binevenita.
    PS. Mi-am permis sa te inscriu in blogroll.

    Comment by Gabriela Savitsky — December 12, 2007 @ 9:28 am

  6. @Gabriela,

    in primul rand vreau sa iti spun bun venit pe blogul meu. Esti un oaspete drag, sensibil si complex, asa cum imi plac mie formulele umane.
    Da, incerc sa scriu un roman, dupa mai multe carti de poezie, eseuri si dupa ce am lucrat la teza de doctorat din care a rezultat ultima carte. Simt nevoia de naratiune acum, si impreuna cu parabolele, sper ca acest roman sa isi faca drum spre sufletul cititorilor.

    Multumesc pentru blogroll. Iti intorc gestul, cu deosebita placere!

    Comment by Maria Barbu — December 12, 2007 @ 11:48 am

  7. un ambasador ar spune: “e my guest. Michael Guest. Mike.”. Glumesc.
    Mi-a venit inima la loc, dupa ce a fost agatata de niste aparate care mi-au dat fiori. Este extraordinar cati oameni speciali, simpli, bine construiti traiesc in Romania. Este minunat sa si poti vorbi cu ei, chiar de dupa “sticla”.
    Nu ma asteptam, recunosc. Este meritul lui A. N., in primul rand ca a facilitat cunostinta.
    Pe langa altele…btw

    Comment by Gabriela Savitsky — December 12, 2007 @ 1:23 pm

  8. am gresit: ” be my…” in fine, scuze.

    Comment by Gabriela Savitsky — December 12, 2007 @ 1:24 pm

  9. Sunt captivata cu totul de naratiunea ta.
    ………
    Pai, nu stiu daca surprizele neplacute lui Mike ar putea consta in marturisirile sincere ale Elenei despre o alta iubire.
    De ce ar face Elena asta riscand sa-i piarda pe amandoi?
    …Sorin…poate fi…dar nu este…Ea si-l doreste pt. ca nu-l poate inca avea.
    Idolul Elenei “traieste” prin absenta.
    Vom vedea pana la urma ce vor alege sa traisca si sa iubeasca aceste personaje.

    Comment by gabitzubitzu — December 12, 2007 @ 6:19 pm

  10. @Gabriela

    ma bucur din tot sufletul ca te-am gasit, iar AN este un nucleu minunat, magnetic pentru oamenii de calitate, mai ales acum dupa ce a trecut prin purgatoriul impus.
    Apropierea noastra nu trebuie sa ramana exclusiv in virtual, ci poate sa se imbogateasca si mai mult cu realitatea. Te astept oricand, aici sau in lumea reala, cu tot dragul.

    Comment by Maria Barbu — December 12, 2007 @ 7:20 pm

  11. @gabitzubitzu

    imi face o enorma placere sa constat ca te captiveaza povestea personajelor mele si ma simt si mai impulsionata sa duc pana la capat acest prim roman al meu. Iti multumesc mult pentru interes si solidaritate.

    Comment by Maria Barbu — December 12, 2007 @ 7:22 pm

  12. Extraordinară atmosferă la lansarea cărţii România după Malta. Discursul lui Iliescu a fost o lecţie de politică. Am postat şi eu o cronică la mine pe blog… 🙂

    Comment by mihneageorgescu — December 12, 2007 @ 8:13 pm

  13. @Mihnea,

    imi pare rau ca nu ne-am intersectat la eveniment, dar mai avem si alte ocazii, tot acolo. Am vorbit cu Adrian Nastase pentru lansarea cartii mele despre lideri acolo, dar dupa sarbatori. Sper sa vii si atunci, da?

    Comment by Maria Barbu — December 12, 2007 @ 8:33 pm

  14. @Maria Barbu
    Cu mare plăcere voi fi prezent la lansarea cărţii tale, mai ales că subiectul este de stringentă actualitate. Locaţia este una excelentă pentru genul acesta de evenimente culturale.

    Comment by mihneageorgescu — December 12, 2007 @ 8:36 pm

  15. Ai dreptate, Mihnea. Si eu astept aceasta lansare pe care am amanat-o tocmai din nevoia de a declansa mai mult o dezbatere pe tema liderilor si, desigur, a crizelor provocate sau nu de acestia.

    Comment by Maria Barbu — December 12, 2007 @ 8:47 pm


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

Create a free website or blog at WordPress.com.

%d bloggers like this: