MariaBarbu Blog – IDEAL şi CREAŢIE

December 6, 2007

SARBATOAREA SUFLETULUI – fragment de roman

Filed under: Literatura,Naratiune — Maria Barbu @ 1:20 am

Nu mai îndrăznise să viseze aproape deloc în ultima vreme. În ce se transformase oare sufletul ei? Nici nu se mai gândea la ea în felul în care o făcuse până de curând, ca la o pradă, ci se vedea în postura unei zeităţi păgâne, care putea decide soarta şi care putea opri timpul vieţii ori timpul iubirii după voie. Elena simţea cum se apropie de starea ei de femeie adultă, simţea cum se coace în ea o anume desăvârşire şi asta o făcea să nu îşi mai dorească orice fel de masculi în intimitatea feminităţii ei preţioase, mai ales acum, după ce îl pierduse pe Sorin, poate pentru totdeauna.

Nu mai găsea în inima ei nici un cotlon în care putea să se fi ascuns vreun artificiu pe care ea l-ar fi putut folosi pentru a-l întoarce pe Sorin la ea. De altfel, nici nu mai voia asta. Considera că soarta a ştiut că situaţia perfectă este aceasta în care nu are ce căuta iubirea, pentru că nu avea cum să se dezvolte. Ar fi fost ca un arbore gigantic obligat să crească într-un spaţiu mic. Dumnezeule, ar fi ieşit ceva complet monstruos!

În seara asta de decembrie ploios şi rece, printre maşinile care claxonau isteric, Elena îşi purta zâmbind paşii, care zvâcneau cu o încăpăţânare ciudat de copilărească. I se părea că darul lui Moş Nicolae pentru ea era chiar eliberarea de o iubire nepotrivită, de grădina aceea prea mică pentru copacul uriaş al iubirii ei. Dar iubirea însăşi era sortită să rămână perpetuu în stadiul de sămânţă. Aşa trebuia şi aşa era cel mai bine.

Cu pungile fluturând şi licărind uşor fundele migălos aranjate de vanzătoare deasupra cadourilor pe care le cumpărase, Elena îsi zâmbea sieşi şi sorţii cu o mulţumire deplină. Gata! Acum era loc pentru o nouă iubire, mai mare şi mai frumoasă.

Advertisements

17 Comments »

  1. yeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeee 😀 😀 te-ai hotarat sa reincepi sa postezi fragmente din roman
    me is happy !!!

    Comment by Dana — December 6, 2007 @ 8:44 am

  2. gata ! il vreau pe tot 😀 Elena, cu tot cu Sorin, cu Mike si pe toata lumea ! cand reusim ?

    Comment by Dana — December 6, 2007 @ 8:45 am

  3. Doamne, bine ai revenit!
    Credeam cî nu mai apuc ziua asta!

    Comment by DeMaio — December 6, 2007 @ 1:09 pm

  4. “de grădina aceea prea mică pentru copacul uriaş al iubirii ei”
    Deşi parcă am mai citat o dată poezia asta, dar nu mă pot abţine, prea e grădina prea mică… 🙂

    A fost odata ca niciodata
    Un urias cu ochi albastri
    Indragostit de o femeie maruntica,
    Ea visa sa aiba o casuta foarte mica
    Cu o gradina sub fereastra
    Si in gradina mult caprifoi cu florile-n lumina
    Dar uriasul, cu mainile lui de urias
    Menite sa inalte un intreg oras
    Nu putea construi visul femeii
    Adica, o casuta foarte mica
    Cu o gradina sub fereastra
    Si in gradina mult caprifoi cu florile-n lumina
    Iar intr-o zi cand soarele-a apus
    Ea ochilor albastri le-a spus
    “Ramaneti cu bine!”
    Caci a venit unul cu avere si stare
    Si a dus-o pe femeia maruntica
    La visul ei, adica
    La o casuta foarte mica,
    Cu o gradina sub fereastra
    Si in gradina mult caprifoi cu florile-n lumina
    De atunci uriasul e singur pe lume
    Singur de tot
    Dar si-a dat seama
    Ca dragostea lui de urias
    Menita sa inalte un intreg oras,
    Nu ar fi putut incapea
    Intr-o casuta foarte mica
    Cu o gradina sub fereastra,
    Si in gradina mult caprifoi cu florile-n lumina

    Deci a fost odata ca niciodata
    Un urias cu ochi albastri
    Indragostit de o femeie maruntica,
    Femeia….visa.

    Comment by Bibliotecaru — December 6, 2007 @ 5:28 pm

  5. @Dana

    gata, I’m back. Toate personajele mele tipa dupa existenta! Romanul se va scrie singur, sau il vor scrie personajele. Sau eu, cu un nou entuziasm.

    Comment by Maria Barbu — December 6, 2007 @ 7:00 pm

  6. @DeMaio

    ma bucur ca te bucuri. Multumesc.

    Comment by Maria Barbu — December 6, 2007 @ 7:00 pm

  7. @Bibliotecaru

    in naratiune nu mi-e teama de o anume simplitate a figurilor de stil, pt ca ceea ce consider important este existenta personajelor si credibilitatea relatiilor dintre ele. In poezie insa, nu mi-as ierta un asemenea truism, poti sa fii sigur.

    Comment by Maria Barbu — December 6, 2007 @ 7:02 pm

  8. @Maria
    Podul de piatra…Vom face altul un fel de bridge ,mult mai trainic si mai frumos !

    Comment by PELERINUL — December 7, 2007 @ 9:55 am

  9. @Pelerinul

    da, da, da. Ador sa fac mereu un alt pod, pe care mi-l doresc mai trainic si mai frumos!

    Comment by Maria Barbu — December 7, 2007 @ 4:45 pm

  10. @Maria
    Daca ai ceva piatra , as putea sa vorbesc cu peregrinul sa-ti dea un proiect de-al lui , pana inca nu pleaca .

    Comment by PELERINUL — December 7, 2007 @ 6:31 pm

  11. Pelerinul face un pic haz de mine, sau mi se pare? Ei bine, sa vina cu proiectul si vedem daca se aproba…..

    Comment by Maria Barbu — December 7, 2007 @ 6:52 pm

  12. Am scris acea poezie pentru că nu găsisem încă:
    http://www.trilulilu.ro/mireys/bf8d1b9ed91fc8

    Comment by Bibliotecaru — December 8, 2007 @ 6:37 pm

  13. @Pelerinul

    e foarte frumoasa povestea. Multumesc.

    Comment by Maria Barbu — December 8, 2007 @ 7:48 pm

  14. O FEMEIE SINGURA SI-UN PELEGRIN IN COLT DE STRADA ?

    Comment by PELERINUL — December 8, 2007 @ 8:50 pm

  15. @Bibliotecaru

    ascultand “Uriasul” m-am simtit din nou fetita.

    Comment by Maria Barbu — December 8, 2007 @ 8:55 pm

  16. @Pelerinul

    e o intrebare oare sau o invitatie la fantazare?

    Comment by Maria Barbu — December 8, 2007 @ 8:56 pm

  17. Am pus aiurea semnul ? , titlul postului meu in Pelerinul era o afirmatie si nu o intrbare.

    Comment by PELERINUL — December 8, 2007 @ 9:01 pm


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Create a free website or blog at WordPress.com.

%d bloggers like this: