MariaBarbu Blog – IDEAL şi CREAŢIE

December 2, 2007

DOGMATISM SI INTOLERANTA

Deşi suntem în existenţa zilnică dezordonaţi şi aleatorii, când e vorba de principii, cădem deîndată într-un dogmatism irepresibil. Avem o irezistibilă tentaţie a severităţii excesive şi-n fiecare dintre noi stă ascuns un Savonarola. Ne place să ne auzim judecându-i pe ceilalţi fără drept de apel, şi în momentele în care dogma creştină adevărată cere să ne fie milă, noi, mai dogmatici decât sfinţii, cerem jertfă. Cerem desfiinţarea celorlalţi, excomunicarea lor, jertfirea lor în numele unui dogmatism a cărui rigiditate ni se pare că poate compensa lipsa noastră de morală în viaţa personală reală, ori în viaţa comunitară.

Din cauza acestui dogmatism înnăscut, la noi au prins atât de repede legionarismul şi comunismul. Poate că toate neamurile au propriul lor apetit pentru dogmatism, dar pe noi, românii, dogmatismul ne ajută să ne scuzăm micimea personală şi abaterile proprii de la morală, practicând însă, rigid şi adesea nedrept, dogmatismul când e vorba de alţii. Avem o tentaţie mefistofelică de a face Răul în numele Binelui, iar sufletul nostru pare că freamătă de satisfacţie şi ne simţim cu atât mai bine cu cât suntem mai severi cu ceilalţi. Practicând această tăiere a capului celor ce greşesc, uităm să ne aplicăm nouă înşine aceeaşi severitate.

După decembrie 1989, dogmatismul ne-a făcut să ne împărţim în tabere adverse, fiecare excomunicând-o pe cealaltă. Declaraţiile dure, în termeni excesivi şi insuportabili au făcut carieră, deşi abia în ultimii trei ani au reuşit să ajungă la apogeul lor! Dogmatismul cel mai rigid cu putinţă a transformat foşti aliaţi în cei mai încrâncenaţi adversari, tot astfel cum i-a împins pe unii dintre liderii politici să sară exact la jugulara celui care a fost cu puţin timp în urmă cel mai solid susţinător. Nu numai că s-au desprins noi nuclee politice din trunchiul unui partid căruia îi doreşte acum extincţia, dar însăşi retorica politică a liderilor a împrumutat sintagme extremiste, violentând şi lexicul şi morala.

Această falsă rigoare, acest dogmatism extrem ne împiedică să fim solidari şi îi împiedică pe cei ce reprezintă România să acţioneze în mod constructiv şi convingător. Istoria însă nu ne scuză, ci ne acuză. Nimeni nu ne va ierta dacă, în numele acestui dogmatism dus la extrem şi transformat în anti-politică, vom pune în pericol chiar idealurile adevărate, în spatele cărora noi ascundem multe dintre demersurile aberante. Nimeni nu îi va ierta pe cei care vor pune în pericol vieţile oamenilor şi însăşi existenţa Statului. Singurul ideal pe care istoria îl validează este acela al salvării personale de sub obsesia egoistă şi al salvării naţionale de sub acţiunea politicii oarbe şi autoritariste.

Advertisements

10 Comments »

  1. Singurul ideal… Inseamna un mare curaj. Cat de multa dreptate ai! :-< Putini sunt dispusi sa admita aceasta greseala si sa o indrepte.

    Comment by Dana — December 2, 2007 @ 1:37 am

  2. Da, Dana, asa este. E f greu sa gasesti justa masura in judecarea oamenilor, si de aceea cea mai buna metoda, mai ales in relatiile individuale, este sa te pui in locul celuilalt.

    Comment by Maria Barbu — December 2, 2007 @ 1:43 am

  3. Personal cred că tocmai de aceea este în România o mişcare de tip Brounian, pentru că nu există nici un fel de constrângere dogmatică, nici un ideal, nici un principiu… Totul este lăsat la voia întâmplării şi nu poţi să deosebeşti sub nici un chip albul de negru, lumina de întuneric, stânga de dreapta. Tocmai de aceea s-a mutat totul spre om şi nu spre principiu. Sunt absolut “dat pe spate” că Voiculescu se retrage din funcţia sa de preşedinte al PC, că Guşe riscă şi el să fie invalidat la congresul PIN, chiar şi Vadim Tudor, într-un acces de furie, s-a declarat 5 minute demisionat din parlament. Dar până la urmă nu principiul hotărăşte în viaţa politică din România ci tot persoana, personalitatea.

    Comment by Bibliotecaru — December 2, 2007 @ 1:27 pm

  4. @Bibliotecaru

    ai dreptate in ceea ce spui, dar ceea ce eu am vrut sa subliniez aici este exacerbarea dogmatismului, dus pana la propensiunea criminala ori cel putin distructiva, ceea ce este blamabil si vicios.
    Societatea romaneasca este bolnava de intoleranta facuta in numele unor prncipii pe care in realitate nu le respecta nimeni. Din pacate!

    Comment by Maria Barbu — December 2, 2007 @ 2:43 pm

  5. nu stiu de ce, postul asta mi-a adus aminte de cazul “tanacu”. brr.. da, sunt de acord cu ce ai scris. din pacate romanii sunt un popor extrem de critic si de dispus la a judeca tot ce este in jur. ce este mai grav este ca nu aplicam aceleasi reguli cand vine vorba de noi insine. cum bine spune proverbul: “vezi paiul din ochiul altuia dar nu vezi barna din ochiul tau”. nu stiu daca nu cumva ar trebui sa o iau ca pe o usoara doza de prostie.. dar nu orice fel de prostie! ci chiar una proverbiala. hai sa ne uitam mai cu atentie si cu un simt critic alert la toata istoria romaniei!
    cat despre politicieni.. tot noi i-am ales. asta este alta trasatura a poporului roman: fac o idiotenie si pe urma se plang ca de ce a iesit asa. daca nu mai vrem politicieni sistemul asta, haideti sa-l schimbam! numai noi putem sa facem asta. ma uitam ieri la o emisiune pe tvr, unde erau invitati cativa politicieni si prezentatoarea le-a cerut sa descrie poporul roman. adrian severin a spus ca defectul major al romanilor (ca si cea mai mare calitate) este umorul.. insa umorul dus la extrem. acel “lasa ca merge si asa”. asta este paradoxal in tara asta. suntem inversunati in a-i critica pe altii, judecam fara mila tot, aplicam orbeste ‘dogma’, insa atunci cand vine vorba de propria noastra persoana, ii dam cu “lasa ca merge si asa”.

    Comment by cupcake — December 2, 2007 @ 4:30 pm

  6. @cupcake
    analiza ta este f riguroasa si f corecta. Te atentionez ca nu e vorba de un proverb expresia cu paiul si barna din ochi, ci sunt chiar cuvintele lui Isus, in legatura cu exact acelasi tip de problematica. Aplicam dogma ultra-sever, dar numai altora, in timp ce noi insine suntem feriti in permanenta de propria severitate, ceea ce ne face si mai monstruosi parca!

    P.S. Perfect de acord cu ceea ce spui in legatura cu politicienii pe care ii alegem!

    Comment by Maria Barbu — December 2, 2007 @ 4:39 pm

  7. Mare lucru şi greu de atins toleranţa!
    Eu sunt tolerant din fire, dar dacă mă calcă cineva pe nervi, devin intolerant. E uşor să fii tolerant cu cei care te lasă în pace. Românii sunt un neam chinuit, au fost prea multă vreme slugi la toţi imperialiştii, intoleranţa lor este o răbufnire a frustrărilor.
    Daţi-mi un castel pe Valea Loarei şi bani să îmi întreţin familie şi voi fi un model de toleranţă! Promit!

    Comment by mihneageorgescu — December 2, 2007 @ 8:19 pm

  8. Mihnea, problema este sa gasesti justa judecata chiar si cu cei care nu te lasa in pace, dar…. nici eu nu sunt precum sfintii, asta e adevarul. Mai ales ca leoaica din mine e gata sa sara la beregata! Uffff!
    Dar, in acelasi fel ma tratez si pe mine, chiar daca fac asta numai in instanta launtrica.

    Comment by Maria Barbu — December 2, 2007 @ 8:34 pm

  9. @Maria Barbu
    Incerc sa fiu prudent . Este ceva ce ma pune pe ganduri si anume ,, in fiecare din noi sta ascuns un Savonarola ” .

    Comment by PELERINUL — December 3, 2007 @ 12:09 am

  10. Pelerinule drag,
    nu simti si tu ca vrei din cand in cand sa fi mai aspru decat un inchizitor? Iti dai seama ce dreptate avea Isus din scena cu marele inchizitor imaginata de Dostoievski? Daca ar veni acum printre noi, nu L-ar mai vrea nimeni!

    Comment by Maria Barbu — December 3, 2007 @ 1:26 am


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Blog at WordPress.com.

%d bloggers like this: