MariaBarbu Blog – IDEAL şi CREAŢIE

November 21, 2007

REFERENDUM PE PROSTIE

Filed under: Lumea de azi — Maria Barbu @ 11:20 pm

Cele mai stupide momente din viaţa mea de adult implicat în viaţa cetăţii le-am trăit la referendumul pentru demiterea preşedintelui Băsescu şi mă tem că se va repeta figura cu acest referendum pentru votul uninominal. La referendumul pentru demiterea preşedintelui, o bătrânică mi-a pus întrebarea-cheie:

– “Fata mamii, dacă scriu DA îl dă afară ori NU?”

Avea dreptate bătrâna, mai ales că era ceva de hazul lumii, dacă votai da, era nu, şi dacă votai nu, era da! Ce mai, o prostie totală.

Deci, mă aştept la un nou referendum pe prostie şi mă aştept să mă oprească unii pe acolo – că mă văd mai luminată! -şi să mă întrebe:

– “Cum e, dragă, dacă pun da înseamnă că se aleg câte unul sau cu cârdul?”

Doamne sfinte, multă prostie oficializată mai e în ţara asta, şi apoi ne mai mirăm că nu s-a gândit nici un guvern postdecembrist să facă din profesori o elită intelectuală recunoscută şi salarizată corespunzător!

Uraaaaaaaaa! Hai la referendumul din care nimeni nu va pricepe nimic, pentru că cei care vor pricepe vor şti sigur că nu asta e metoda cea mai potrivită să afli un răspuns corect. Sau iar se va spune că a votat majoritatea, în ciuda faptului că această majoritate va fi de fapt ceva mai mult de un sfert din populaţia votantă?

Doamne, ce minunată este prostia asta care îi conduce pe “deştepţi” la concluziile care le convin, ce mană crească în acest deşert de prostie în care, după vreo 40 de ani de comunism şi dictatură parcă-parcă “poporul” ar mai vrea din nou!

November 20, 2007

EXTAZ – poem

Filed under: Ideal,Poezie — Maria Barbu @ 12:56 pm

lumina cade peste noi

şi fluturii trupului se sfâşie în prigoană.

îţi stau alături

cu flautul sânului aburit şi mirat

şi-mi curg de pe crengi poveţe uitate.

cu buzele adormite tu mă aştepţi.

din lacrimă în lacrimă căzând,

ochiul tău s-a făcut fruct,

ce mă strigă şi îmi plânge pe creştet.

tu stai lângă mine,

închis sub respiraţia mea

şi, cum stăm întinşi,

toţi sorii pot cădea

pe pajiştile pleoapelor noastre.

şi, de ne-am desface degetele,

ar izbucni pe cer

un fulger de păsări.

ecstasy-maria.jpg

November 19, 2007

Uninominalul va naste monstri?

Filed under: Lumea de azi,Politica — Maria Barbu @ 6:08 pm

Eeei, nu-i asa ca o multime de baieti smecheri asteapta cu nerabdare votul uninominal? Puteti fi siguri de asta. Toata lista celor 3oo de bogatasi ai Romaniei post-decembriste, cei mai multi dintre ei fiind insi a caror avere are mai multe aspecte penale decat putem noi intelege dar pe care puterea politica ii tine in brate si ii va tine si mai mult in viitor pentru ca va depinde de banii acestora pentru viitoarele campanii electorale, ei bine, toti acestia si acolitii lor ne vor ranji din Parlament, dispretuindu-ne fatis pentru ca “au si bani au si valoare”, cum spun manelele. Acum ei reprezinta averea, dar, dupa uninominal, vor reprezenta Puterea!

Mi-e groaza sa ma gandesc ce figuri “fantastice” vom gasi in viitorul Parlament, acolo unde nimeni altcineva in afara de cei bine burdusiti cu lovele nu va mai putea intra. Ce tineri, ce valori, ce personalitati? Hai sa fim seriosi, ni se spune, dandu-ni-se o palma peste bot, mai lasati aberatiile astea!

Pana una-alta cei alesi pe liste mai aveau legatura cu activitatea politica de partid, in timp ce aia care vor triumfa la uninominal vor fi ditamai baronii, marii rechini care vor putea sfasia Romania dupa bunul lor plac. Ce va fi dupa asta, Dumnezeu cu mila! “Se sparie gandul”, vorba cronicarului. Si tare mi-e teama ca ne vom speria cu totii, caci dupa toate semnele uninominalul asta excesiv nu poate naste decat monstri!

November 18, 2007

ASCENSIUNE – poem

Filed under: Ideal,Poezie — Maria Barbu @ 5:25 pm

urcând, mereu în urma ta,

muntele s-a sfârşit deodată,

a zvâcnit puternic,

şi-n sus nu mai eram decât noi,

speriaţi de fericirea de-a fi ajuns în cer.

ne-a cuprins un ger

subţire şi dureros

şi nu ne mai simţeam

pamânteştile părţi de la brâu în jos.

“poate că ne-am făcut îngeri” –

ţi-am strigat atunci –

şi glasu-mi părea făcut

să dea porunci.

“când eşti atât de sus” –

mi-ai răspuns –

“nu mai încapi în vechiul eu”

şi-atunci am văzut cu mirare

că începuseşi să semeni cu Dumnezeu.

nu am mai vrut să coborâm

şi stelele noastre s-au lipit

de cea mai înaltă stâncă.

nu ştim nici acum

dacă îngeri am devenit

sau oameni suntem încă.

355152000_0130a6166dmaria.jpg


November 17, 2007

POLITICIENII SI BLOGOSFERA

Filed under: Lumea de azi,Politica,Sa facem lumea mai frumoasa si mai buna — Maria Barbu @ 3:38 pm

Trebuie sa marturisesc sincer ca ma bucur de aparitia in blogosfera a unor lideri politici de top, cum ar fi presedintele Ion Iliescu ori fostul premier Adrian Nastase, pentru ca in acest fel realitatea politica si realitatea virtuala pot cunoaste un proces de fuziune aproape miraculoasa. Se poate vorbi cu acesti lideri, le poti urmari firul ideilor, le poti raspunde cu propriile tale opinii, iar comunicarea, desi in virtual, devine reala si , intr-un anume fel, captivanta. Inevitabilele poticneli sunt rezultatul unor rezerve ale omului politic respectiv, sau, poate chiar si a unei puternice presiuni din partea comunitatii comentatorilor, ceea ce arata ca si in virtual, ca si in realitate, tensiunea persista, chiar daca ia forme specifice.

Sigur ca are si Traian Basescu un blog, un fel de foetus virtual, mort inainte de a incepe sa traiasca, un blog care isi dezvaluie, – din pacate! – intentiile de manipulare si chiar o anume sfidare. E un blog pe care apar diverse texte in mod evident interesate de suscitarea unei atitudini a celorlalti si asta numai in acele momente in care liderul are nevoie de un anume tip de reactie, in restul timpului neexistand nici un fel de dorinta de a comunica, semn ca ceilalti oameni sunt practic o fictiune pentru acel lider. Ceea ce este chiar trist, dar asta poate sa fie si vina unor administratori inabili?!

Are si Mircea Geoana blogul lui, Cristi Diaconescu, ori Cozmin Gusa. Dar sunt un fel de spatii semi-abandonate, din care locatarul a plecat de mult sau poposeste uneori, dintr-o obligatie care nu ii face deloc placere. In timp ce Adrian Nastase de exemplu este absolut fenomenal ca blogger: pasionat, activ, deschis, chiar spectaculos. Iar presedintele Iliescu, desi abia sosit in blogosfera, e deja un campion al comunicarii in virtual. Ma fascineaza acest specatacol al personalitatii politice care isi dezvaluie virtuti aparte de comunicare, care emana in virtual un magnetism, neasteptat poate dar extrem de stimulativ pentru ceilalti. Nu mai apare nici linguseala penibila din presa traditionala, nu se mai exhiba nici o retorica greoaie, ci se poate surprinde viata liderului ori ideile acestuia intr-un fel mai spontan si mai proaspat. Imi place.

Iar satisfactia mea personala merge mai departe, pentru ca cei doi lideri ai politicii romanesti si ai blogosferei, Ion Iliescu si Adrian Nastase imi sunt, as putea spune, intr-un fel special, apropiati. Am scris despre ei si mi-am asumat, inca din anul 2000, creionarea unor portrete politice pe care cei doi le-au implinit si in realitatea politica, dar reusesc sa le intregeasca si in realitata virtuala! Oricum, aparitia politicienilor in blogosfera este un eveniment important. Un semn de evolutie, un semn ca se poate face mai mult pentru comunicarea complexa dar, mai ales, un semnal clar ca se poate scapa de chingile vreunei posibile dictaturi prin intrarea curajoasa intr-o sfera in care virtualul poate schimba realul, iar realul poate salva virtualul. Sper din tot sufletul ca blogosfera va ramane libera mereu, atat pentru liderii politici cat si pentru noi toti.

poem-descantec

Filed under: Ideal,Poezie — Maria Barbu @ 2:30 am

nu-ţi lua de pe mine cântecul.

noaptea asta e mai lungă decât celelalte

şi se măsoară în şoapte,

ori în vorbe de ocară.

nu mă lăsa singură să mă lupt,

cu luna dedesubt,

ca un cui intrat în talpă.

ce urât îmi pare oraşul,

tolănit greoi peste copaci.

de ce taci?

nu-ţi ridica de pe grumazul meu surâsul.

pune-mi şaua cu gura

şi mânzul meu va linge, cuminte,

din palma ta,

cuvinte.

în noaptea asta grea,

ţine-mă – belciug – în nara ta!

November 15, 2007

COLIND

Filed under: Ideal,Poezie — Maria Barbu @ 1:14 am

ca pe o trombă de fluturi

îmi arunc în noapte teama.

mă clădesc şi mă nărui

şi mă reclădesc din clipă în clipă,

cu stele şi cu nelinişti,

cu pietre arse de maree.

am îngenunchiat fără credinţă

şi din genunchi mi-au ţâşnit şopârle

şi plânsul mi-era stacojiu.

mi-e greu fără rugă.

mi-e greu fără Tine, Doamne,

şi mă mistuie iarba din mine,

neagră de îndoială.

închide-mi ochii, Doamne,

să nu văd cum Te-apleci spre mine

ca spre o iubită.

Am primit o invitatie la un spectacol de exceptie

Filed under: Arta,Cultura,Sa facem lumea mai frumoasa si mai buna — Maria Barbu @ 12:50 am

Vă invităm la o nouă producţie ARFA

Luni, 19 noiembrie 2007 ora 19.30
Teatrul Naţional de Operetă “Ion Dacian” :

“ROMÂNIA POVEŞTILOR ALBASTRE”

– spectacol cross – media – teatru/muzicĂ/dans/video

Scenariu de Sebastian-Vlad Popa şi Anca Bradu, după texte de Iulia şi B.P. Haşdeu

Muzica: Mihaela Vosganian şi Irinel Anghel
Coregrafia: Liliana Iorgulescu
Scenografie & Video: Wonderboy (Mihai Pacurar şi Mihai Sibianu)
Interpreţi: – Şerban Pavlu
– Antoaneta Cojocaru
– Liliana Iorgulescu
– Relu Poalelungi
– Andreea Duţă
– Alin Olteanu
Muzicieni: – Mihaela Vosganian
– Irinel Anghel
– Andrei Kivu
– Sorin Romanescu
– Andrei Marcovici

Două figuri simbolice ale culturii române, Iulia şi B.P Haşdeu, sunt reinvocate într-un spectacol de o modernitate manifestă, ce reuneşte muzicieni, artişti de teatru, dansatori, coregrafi, scenografi şi artişti video de prestigiu.
Scenariul spectacolului se construieşte la intersecţia dintre poezie si notaţia ştiinţifică, basme şi teorii climatologice ori lingvistice,
aforisme şi procese verbale ale unor experienţe vizând orizontul supranormal, reunind texte ale Iuliei şi B.P. Haşdeu. Contrastele literare
corespund complexităţii unui spectacol Cross-Media:
– muzică originală de ultimă oră interpretată live,
– coregrafie, teatru şi proiecţii video.

Astfel, imaginarul literar românesc al secolului al XIX-lea este revizitat la puterea expresivă a modalităţilor artistice contemporane, într-o mixtură de genuri literare şi spectaculare. Tema centrală a spectacolului – proiecţia unei Românii idealizate în expresia individualităţii şi libertăţii umane – parcurge itinerariul stilistic de la clasicismul pastoral la romantism, până la tehnologiile de avangardă. Într-o epocă a spectacolului, obsedată de demistificări, de parodie, de cinism şi de gagul populist, un dram de idealitate nu strică la un nou început românesc de drum european.

Mihaela Vosganian

Composer
Professor National University of Bucharest
President of ARFA
Artistic Coordinator of Inter-Art and Forum-Art
Director of MultiSonic Fest

La următorul link se poate vizualiza pagina spectacolului “România poveştilor albastre” :
http://www.opereta.ro/languages/ro/shows/22-Romania-povestilor-albastre


November 14, 2007

PARABOLA – "Lacrimile"

Filed under: Ideal,Literatura — Maria Barbu @ 12:57 pm

Se spune că undeva, dincolo de zare, trăia odată un mare împărat, pentru care imaginea personală devenise deosebit de preţioasă. El dorea cu ardoare să i se facă portretul, drept pentru care a pus să fie chemat la curte cel mai celebru pictor al epocii.

Împăratul nu făcuse nici un fel de fapte de vitejie, nu i se cunoştea nici o pasiune, nu participa la jocuri publice, nu avea vicii care să îl definească, nu se ştia despre el aproape nimic. Nu făcea decât să vorbească, adică să poruncească, şi, desigur, să pedepsească. Se ştia că era foarte sever cu supuşii şi că îşi dorea să domnească veşnic. Dar această dorinţă nu era totuşi susţinută de nimic, în afara unei plăceri egoiste de a fi stăpân, chiar şi fără a avea vreun merit. Tocmai această lipsă de merite făcea ca pictorul care fusese chemat la Curte să nu aibă practic nici un fel de imagine de care să lege figura împăratului.

Astfel încât pictorul s-a înfăţişat la Curte oarecum stingherit şi părând că îi displace teribil să fie trezit la o oră cu mult prea matinală. Deşi era un artist deja vestit, pictorului nu-i plăceau vanităţile mărunte, el însuşi cultivând o morală personală extrem de aparte, fiind exigent atât cu sine cât şi cu ceilalţi. Oricum, el a venit la palat şi aştepta liniştit ca împăratul să apară şi să îşi formuleze el însuşi dorinţele în legătură cu portretul.

Orele treceau, şi pictorul, trezit încă din zori de oamenii de la curte, mai aştepta încă în camera de audienţe să fie chemat în faţa înaltului, dar impardonabil de insensibilului – cel puţin din perspectiva pictorului, – împărat. Târziu, spre seară abia, uşile mari s-au deschis, şi pictorul a fost poftit în magnifica sală a tronului.

Destul de iritat de această întreagă zi pierdută zadarnic, ca şi de toată situaţia, care i se părea în acelaşi timp umilitoare, ridicolă, dar mai ales grosolană, pictorul intră şi înaintă încet, aproape greoi, spre tron. Ajuns în faţa împăratului, pictorul aşteptă ca acesta să îşi formuleze cerinţa.

Dar împăratul nu spuse nimic. Atunci, cu mare greutate, parcă ieşind dintr-o îndelungată muţenie, când de fapt ieşea dintr-o adâncă meditaţie asupra micimii fiinţei umane în raport cu puterea dominatoare, pictorul îl întrebă pe împărat ce vrea acesta de la un biet artist. Ochii duri ai împăratului se opriră o clipă pe figura impenetrabilă a pictorului, apoi răspunse repezit:

Să-mi faci portretul!

Ce fel de portret? – întreabă pictorul.

Cum ce fel de portret, al meu! – răspunse împăratul.

– Bun, asta am înţeles! – spune pictorul. Dar, necunoscându-vă vreo virtute specială, nu am înţeles dacă măria-ta doreşte un portret în care să fie înfăţişat tăcând, râzând sau plângând.

– Eşti nebun? – întreabă împăratul. Cum ai putea să mă înfăţişezi plângând?

– Pentru că numai plânsul, măria-ta, numai lacrimile spun adevărul despre un om. Felul în care acesta plânge îi dezvăluie adevărata faţă, mai mult decât orice altă ispravă. Plânsul acela prea larg şi behăit arată un om rău şi ascuns, în timp ce plânsul ţinut între pleoape, cu o anume sfiiciune, poate dezvălui poporului un conducător drept şi dârz şi nu un farseor netrebnic.

– Ieşi afară, trădătorule! – urlă împăratul. Am să pun să ţi se taie capul.

– Mărite împărate, dacă mie mi se va tăia capul, voi lua cu mine toată măreţia pe care măria-ta ai pierdut-o! răspunse pictorul.

Atunci împăratul înţelese că în faţa sa stătea un artist adevărat şi nu un slugoi oarecare. Însuşi faptul că a putut înţelege acest lucru, îl făcea deodată mai merituos şi mai plin de calităţi decât fusese înainte de această întâlnire cu pictorul, întâlnire ce s-a dovedit a fi cu adevărat semnificativă. L-a lăsat pe pictor să îl portretizeze aşa cum credea acesta că este mai bine, şi l-a umplut apoi de onoruri.

Din ziua aceea, împăratul n-a mai plâns niciodată în public cu acel behăit despre care pictorul îi spusese că dezvăluie doar prefăcătorie şi răutate, ci şi-a reţinut lacrimile, cu bărbăţie şi înţelepciune.

(Parabola din cartea “Parabole despre Putere”)

November 12, 2007

Despre dezagregarea artei

Filed under: Arta,Cultura,Literatura,Lumea de azi — Maria Barbu @ 9:27 pm

Acesta a fost subiectul unei aprinse dezbateri între mai mulţi artişti europeni reuniţi la sfârşitul săptămânii trecute în Milanul nostru iubit! De ce “dezagregarea artei”? Pentru că oamenii de cultură, artiştii, şi printre ei şi scriitorii, văd cu stupoare cum creaţia artistică devine din ce în ce mai puţin preţuită de societatea actuală, mult prea dispusă spre consumism şi speedy satisfaction, adică spre satisfacţia rapidă pe care o oferă esteticul temporar, cum ar fi forma “supremă” a unei îngheţate pudrată cu praf de aur comestibil!

Problema pe care am emfazat-o în această dezbatere a fost aceea a găsirii unei soluţii pentru a salva arta de la mumificarea muzeistică şi de la realul pericol al îndepărtării ei de public, dar şi pentru a educa publicul în a face acei paşi care să îl apropie de fenomenul artistic, de creaţia adevărată, permiţându-i acesteia să fie perenă. Artiştii se tem că fenomenul artistic va fi condamnat la un happening care îl va face să fie trecător, perisabil, fără să mai aibă dreptul de a-şi face loc în memoria umanităţii.

Nu vedeţi cum se străduiesc tot felul de neaveniţi să reducă arta doar la mesteşugul conţinut în execuţia obiectului artistic, fără a mai ţine seama de conţinutul esenţial, de nucleul creativ, de ideea originală, care îi dă unicitate şi frumuseţe? Cum va putea merge mai departe omenirea fără memoria ei artistică, fără zestrea de creaţie care ne face acum să ne înfiorăm şi să vibrăm cu toată fiinţa la frumuseţea sublimă conţinută în atâtea capodopere?

Lăsaţi-mă să cred că noi, artiştii de azi, vom avea puterea de a face arta să supravieţuiască acestei presiuni a imbecilităţii vulgare şi a transientului formal care îi dezagregă de fapt pe oamenii din jurul nostru. Lăsaţi-mă să creez cu sentimentul că ceea ce scriu se va imprima în memoria de aur a umanităţii! Lăsaţi-mă să cred că mai avem dreptul să visăm la nemurire, la acea eternitate fără de care fiinţarea umană ar fi atât de tristă şi de săracă!

« Previous PageNext Page »

Create a free website or blog at WordPress.com.