MariaBarbu Blog – IDEAL şi CREAŢIE

November 28, 2007

PARABOLA – "Puterea imaginatiei"

Filed under: Leadership,Literatura,Naratiune — Maria Barbu @ 6:08 pm

Cine se înscrie la vot? Vă rog să votaţi cu grijă, pentru că această lege priveşte viaţa noastră a tuturor şi , mai ales, pe cea a copiilor noştri!

Votăm cu mâna sau electronic? Toată legea sau pe capitole?

Aceste replici erau schimbate sub cupola Parlamentului în legătură cu noua Lege a educaţiei. O lege pe care parlamentarii o “copseseră” parcă mai mult decât pe altele, tocmai pentru că această lege urma să refacă în întregime sistemul educaţional, astfel încât generaţii întregi urmau să se supună unui proces de educaţie intensivă, pentru a trimite în viaţa socială oameni capabili şi susţinuţi de un conţinut intelectual, profesional şi uman dintre cele mai competitive. Câţi dintre parlamentari înţeleseseră cu adevărat care era miza adevărată a acestei legi, nu se ştie. Cert este însă că se gândiseră cu toţii că ţara va avea mai mulţi oameni valoroşi, ceea ce în noua formulă de competiţie continentală era din ce în ce mai important.

Dumnezeule mare! – strigă aproape înspăimântat preşedintele Senatului. Voi aţi făcut aici un efort de imaginaţie de care nici nu vă credeam în stare. Aţi creionat prin legea asta un fel de potenţială Castalie, ca în cartea lui Hesse. Vă doriţi aşa de mult să preluăm conducerea plutonului continental de intelectuali?

Bineînţeles că ne dorim! – spuseră aproape în cor parlamentarii.

Bravo, domnilor, bravo! Să ştiţi că asta chiar îmi place! O să reformulăm elita intelectuală a continentului după “chipul şi asemănarea noastră”!

Dezbaterile asupra noii Legi a educaţiei fuseseră furtunoase. Au existat voci care cereau mai multă severitate în procesul educaţional şi mai multă exigenţă în ceea ce priveşte cantitatea şi calitatea informaţiilor înmagazinate. Au revenit în forţă însă şi acele elemente care pretindeau că inteligenţa naţională va trebui susţinută “cu arme şi bagaje”, alimentând chiar naţionalisme uitate şi oarecum inadecvate în contextul în care întregul continent se străduia să formuleze un model de inteligenţă şi de elită intelectuală continentală, în care naţionalismele erau, sau ar fi trebuit să fie, complet topite, subsumate, absorbite. Întreaga Lege însă părea un produs al unei imaginaţii bogate, care creionează viitorul utilizând “materialul” cel mai inefabil, dar cel mai spectaculos totodată, şi anume inteligenţa. Vizionarismul dezlănţuit al acestei legi părea aproape şocant, pregătind parcă, aşa cum spusese şi preşedintele Senatului, un fel de “patrie ideală”, o “cetate educaţională perfectă”, o Castalie a desăvârşirii, destinată unei formule de inteligenţă şi de cultură pentru generaţiile ce vor veni.

Diana Alberti era şi ea parlamentar al unui partid democratic şi participase cu un entuziasm extraordinar la dezbaterile asupra acestei legi. Femeie încă tânără, plină de vitalitate, la 38-39 de ani, Diana se gândea la cei doi copii ai săi ca la nişte genii, a căror descoperire depindea enorm de sistemul educaţional, care, până acum, părea să favorizeze mediocrităţile, în timp ce noua Lege le oferea condiţii de afirmare şi de certificare, la care generaţii întregi doar visaseră. Diana se luptase şi ea cu sistemul la vremea la care, studentă fiind, se simţea demoralizată de mediocritatea crasă a profesorilor, de tematica limitată a cursurilor, de suficienţa măruntă a personalităţii universitarilor. Simţea atunci că, în ciuda faptului că era studentă la Litere, nu avea dreptul să îşi folosească imaginaţia, creativitatea, inteligenţa, superbia, personalitatea în toată complexitatea ei, ci era obligată să repete papagaliceşte ceea ce un profesor mediocru exprimase într-un curs simpluţ şi inexpresiv. Acum avea speranţe în ceea ce priveşte stimularea calităţilor intelectuale de excepţie. După ce Legea educaţiei a fost votată, Diana merse acasă, unde îşi luă fericită în braţe copiii.

Nici nu ştiţi, pui, ce bine va fi pentru voi, de acum înainte! Veţi putea să vă arătaţi fără teamă mintea de excepţie, veţi putea fi culţi fără să fiţi acuzaţi că faceţi “paradă de cultură”.

Ce înseamnă asta, mami? – întrebă mezina, care nici nu era încă la şcoală.

Înseamnă că o să fii extraordinar de deşteaptă şi de grozavă!

Mai grozavă ca acum? – întrebă micuţa.

Mai grozavă, pui, mult mai grozavă, şi toată lumea va recunoaşte asta, iar tu vei fi fericită!

Ce bine, mami, ce bine! – spuse şi băiatul.

Băieţaşul Dianei se chinuia deja de vreo cinci ani să îşi ascundă marile lui aptitudini, marea forţă şi bogăţie a imaginaţiei, de teamă că profesorii îl vor pedepsi cu note mici sau îl vor cataloga drept aiurit ori superficial. Diana simţea nevoia să se învârtă ca un titirez, fericită de viziunea unei umanităţi viitoare, plină de genii şi de indivizi cu imaginaţie debordantă. “O, Doamne, ce mare este puterea imaginaţiei!” îşi spunea în sine Diana, cu sentimentul că participă la un moment istoric în care omul, redevenit creator, poate ajunge şi demiurg. “O, Doamne, mare este puterea imaginaţiei, şi ne face pe oamenii asemenea Ţie, Doamne!” şoptea fericită Diana Alberti. Susurând astfel adormi ca un copil sărutat de zânele nevăzute ale somnului. Poate aceleaşi zâne care acopereau cu vise dulci pleoapele copiilor ei, şi ale altor copii, în care genialitatea se pregătea să înflorească şi să se arate în lumină.

( Parabola ce face parte din cartea “Parabole despre Putere”)

 

6 Comments »

  1. Atat de frumos scris… Atat de mult adevar in parabola asta ca nici nu-mi vine sa cred. Ce bine ar fi sa fie asa si in viata reala, sa nu ne mai temem de aptitudinile noastre care atat de bine ascunse sa fie in pericol de disparitie atunci cand am putea avea cea mai mare nevoie de ele. Minunat, Maria, ca intotdeauna! Esti minunata!

    Comment by Dana — November 29, 2007 @ 12:41 am

  2. Dana, iti multumesc mult. Nici nu stii ce important este pentru mine ca tu si cei de varsta ta sa primeasca mesajul continut in textele mele!

    Comment by Maria Barbu — November 29, 2007 @ 12:45 am

  3. ma cherie,
    ieri am primit ultima ta carte de la un student care a fost la targ.
    maine “te citesc”.

    Comment by ingi — November 29, 2007 @ 6:14 pm

  4. @ingi

    ce bine!

    (Cartile pentru tine cred ca au ajuns in alta parte! )

    Comment by Maria Barbu — November 29, 2007 @ 6:46 pm

  5. Hermann Hesse în gura lui Nicolae Văcăroiu? M-am cutremurat de ceva aflat între râs şi seism.
    “Vă rog să votaţi cu grijă, pentru că această lege priveşte viaţa noastră a tuturor şi , mai ales, pe cea a copiilor noştri!”
    Poate din această grijă se schimbă de la zi la zi învăţământul românesc. Nu prea am înţeles cum stă treaba dar… auzeam astăzi pe la ştiri că dau examen de admitere în liceu clasele 7 şi 8. Asta e tare, şi clasele 7 şi clasele 8. La noi ca la nimeni.
    Marea problemă e că votul este de da sau nu în timp ce ei simt aşa o greaţă în ceea ce priveşte viitorul României că le e perfect indiferent.
    Cred că mâine am să scriu despre:
    “Tăriceanu transmite Senatului că nu acceptă majorarea pensiilor de la 1 noiembrie”
    Mă întreb ce lege nu se aplică de la 1 noiembrie, cea a PNL sau cea a PSD? Când era înainte de vot şi se spunea că se va aplica… era a tuturor.

    Comment by Bibliotecaru — November 29, 2007 @ 10:45 pm

  6. @Bibliotecaru

    trista, trista realitatea romaneasca!

    Comment by Maria Barbu — November 29, 2007 @ 11:05 pm


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

Blog at WordPress.com.

%d bloggers like this: