MariaBarbu Blog – IDEAL şi CREAŢIE

November 24, 2007

"EU CU CINE VOTEZ?" – leapsa

Preiau aceasta leapsa de la Horia, un om pe care il pretuiesc si imi place sa il consider prieten. In primul rand, vreau sa spun ca, daca este vorba despre Referendum, nu pot sa votez o initiativa a unui presedinte care nu are voie, prin Constitutie, sa aiba initiative legislative, aceasta fiind prerogativa Parlamentului. A dori “curatarea”, adica, intr-o traducere mai drastica, exterminarea parlamentarilor, care sunt numiti in bataie de joc listacii, inseamna a face un pas clar spre autoritarism, model politic de care Romania nu mai are nevoie sub nici o forma.

La alegerile pentru Parlamentul european marturisesc cu sinceritate ca imi este greu sa aleg. Pe cei de pe lista PSD ii cunosc si ii apreciez. Dar este interesanta si lista PNL si, nu ma feresc sa spun, chiar si lista propusa de PC.

La Bruxelles este nevoie de oameni inteligenti, cultivati si, mai ales, responsabili, care sa aiba constiinta importantei fiecarui cuvant pe care il rostesc acolo, a fiecarei fraze , deoarece exprimarea si adoptarea unei pozitii anume poate favoriza, sau dimpotriva defavoriza, tara pe care o reprezinta. Acesti parlamentari europeni vor fi cei mai importanti ambasadori ai Romaniei la Uniunea Europeana si meritul trebuie sa fie criteriul dupa care trebuie sa ii alegem.

Deci, eu votez competenta, inteligenta, responsabilitatea. De asa ceva are nevoie Romania pentru a fi reprezentata si pentru a-i fi promovate interesele, nu de insi care sunt gata sa se ralieze la grupuri ce nu au nimic a face cu interesele noastre specifice. Tot asa cum Romania nu mai trebuie tradata, in interesele ei fundamentale, de farseuri care sunt purtatori de interese complet straine, daca nu chiar adverse, scopurilor noastre nationale!

Dau aceasta leapsa mai departe, unui bland, cum este Aurel Dragut, unui dur , cum este Sky-Hunter, si unei foarte tinere votante, Cupcake, dar si tuturor celor interesati.

Advertisements

27 Comments »

  1. multumesc pentru leapsa. de acord cu tot ce ai scris. sa speram ca sunt mai multi ca noi, poate iese ceva bun din alegerile astea!

    Comment by cupcake — November 24, 2007 @ 2:23 am

  2. Si eu sper din toata inima. Trebuie sa fie bine, pt ca e in firea lucrurilor ca dupa atata rau sa vina si o portie serioasa de bine!

    Comment by Maria Barbu — November 24, 2007 @ 2:38 am

  3. […] ma intreaba in articolul “Eu cu cine votez?” despre ce voi alege la voturi atat la referendum cat si la europarlamentare. Orice om care e […]

    Pingback by Ce aleg la referendum? dar la europarlamentari? - "Blog Personal (ganduri sau pareri)" de Aurel Drăguţ — November 24, 2007 @ 3:35 am

  4. dupa cum spunea cineva:
    ” mergem la referendum sa votam europarlamentarii “!
    ce confuzie va fi mai ales in comunitatile rurale unde interpretarile subtilitatilor procesului electoral si tema referendumului vor fi inlocuite de “recomandarile” liderilor locali,in functie de apartenenta si interesele acestora.

    Comment by ingi — November 24, 2007 @ 7:47 am

  5. „Mai bine mă întrebaţi cu ce trăiesc, nu dacă votez!“

    un titlu din presa de azi:
    „Mai bine mă întrebaţi cu ce trăiesc, nu dacă votez!“
    Deci de ce sa merg la vot?

    Comment by ecologie umana — November 24, 2007 @ 1:33 pm

  6. 1. Unde anume se înţelege în referendum că preşedintele propune spre votare la referendum o lege?
    2, Unde scrie în Constituţie că preşedintele nu are voie să facă o iniţiativă legislativă?

    Comment by Bibliotecaru — November 24, 2007 @ 2:00 pm

  7. @Aurel, ma bucur ca ai raspuns la leapsa.

    Comment by Maria Barbu — November 24, 2007 @ 2:03 pm

  8. @ingi

    Draga Radu, se si sconteaza pe aceasta confuzie, poti a fii sigur de asta.

    Comment by Maria Barbu — November 24, 2007 @ 2:04 pm

  9. @ecologie umana

    iti faci publicitate pe blogul meu? haide, treaca de la mine.

    Comment by Maria Barbu — November 24, 2007 @ 2:06 pm

  10. @Bibliotecaru

    cum se poate sa nu stii ca in Constitutie se subliniaza faptul ca presedintele este parte a puterii executive? Deci, nu poate avea initiative legislative, asa cum face acum. Ce naiba, prietene, ne tot amagim singuri? Asa au facut si parintii nostrii cu comunismul!

    Comment by Maria Barbu — November 24, 2007 @ 2:09 pm

  11. Am inteles, si tu esti PSD-ista 😀

    Comment by Oana — November 24, 2007 @ 3:32 pm

  12. Nu neaparat, dar tin cu stanga inteligenta.

    Comment by Maria Barbu — November 24, 2007 @ 3:37 pm

  13. Articolul 74: Iniţiativa legislativă

    1. Iniţiativa legislativă aparţine, după caz, Guvernului, deputaţilor, senatorilor sau unui număr de cel puţin 100.000 de cetăţeni cu drept de vot. Cetăţenii care îşi manifestă dreptul la iniţiativă legislativă trebuie să provină din cel puţin un sfert din judeţele ţării, iar în fiecare din aceste judeţe, respectiv în municipiul Bucureşti, trebuie să fie înregistrate cel puţin 5.000 de semnături în sprijinul acestei iniţiative.
    2. Nu pot face obiectul iniţiativei legislative a cetăţenilor problemele fiscale, cele cu caracter internaţional, amnistia şi graţierea.
    3. Guvernul îşi exercită iniţiativa legislativă prin transmiterea proiectului de lege către Camera competentă să îl adopte, ca primă Cameră sesizată.
    4. Deputaţii, senatorii şi cetăţenii care exercită dreptul la iniţiativă legislativă pot prezenta propuneri legislative numai în forma cerută pentru proiectele de legi.
    5. Propunerile legislative se supun dezbaterii mai întâi Camerei competente să le adopte, ca primă Cameră sesizată.

    Iată ce zice constituţia.
    Nu spune nicăieri că preşedintele nu poate depune iniţiativă legislativă. Am să-mi spui “Bine, dar unde scrie că poate?”. Exact în cadrul punctului 1 (aliniat sau paragraf, ce e el) şi anume în textul “sau unui număr de cel puţin 100.000 de cetăţeni cu drept de vot. Cetăţenii care îşi manifestă dreptul la iniţiativă legislativă trebuie să provină din cel puţin un sfert din judeţele ţării, iar în fiecare din aceste judeţe, respectiv în municipiul Bucureşti, trebuie să fie înregistrate cel puţin 5.000 de semnături în sprijinul acestei iniţiative.”. Până la urmă Preşedintele este şi el cetăţean înainte de a fi preşedinte, deci poate depune o iniţiativă legislativă alături de alţi 100.000 de semnatari judicios împărţiţi prin ţară. Şi să fim serioşi, semnături strânge Băsescu imediat dacă vrea asta.

    Eu aş propune chiar să facem o asociaţie a depunătorilor de iniţiative legislative care să aibă 150.000 de membrii şi să depunem iniţiative cât cuprinde, căte 5 pe zi. Cât de greu poate fi. Dacă ei se încăpăţânează să-şi facă treaba, poate trecem noi “tacit” legi prin parlament.
    “Nu pot face obiectul iniţiativei legislative a cetăţenilor problemele fiscale, cele cu caracter internaţional, amnistia şi graţierea.”
    Uite o idee de lege. Cine lipseşte la şedinţele parlamentului de 3 ori pe an, afară şi la alegerile viitoare. Nu cred că ar fi nici fiscală, nici internatională, nici cu amnistie şi nici cu gratiere.

    Comment by Bibliotecaru — November 24, 2007 @ 4:40 pm

  14. Uitam,
    “Sunteţi de acord ca, începând cu primele alegeri care vor fi organizate pentru Parlamentul României, toţi deputaţii şi senatorii să fie aleşi în circumscripţii uninominale, pe baza unui scrutin majoritar în două tururi?”
    Unde anume este cuvântul lege sau iniţiativă legislativă sau…
    Repet deci întrebarea pe care am adresat-o mai devreme: Unde anume se înţelege în referendum că preşedintele propune spre votare, la referendum, o lege?
    De ce spui… “In primul rand, vreau sa spun ca, daca este vorba despre Referendum, nu pot sa votez o initiativa a unui presedinte care nu are voie, prin Constitutie, sa aiba initiative legislative, aceasta fiind prerogativa Parlamentului.”?
    Despre ce iniţiativă este vorba? Poate stau şi eu acasă dacă se încalcă Constituţia prin acest referendum, nu vreau să fiu părtaş la încălcarea Constituţiei.

    Comment by Bibliotecaru — November 24, 2007 @ 5:00 pm

  15. eu nu votez :). (punct)

    Comment by blur — November 24, 2007 @ 5:49 pm

  16. @Bibliotecaru

    in afara de acest inadmisibil abuz de a se face un referendum pe o chestiune deja rezolvata, presedintele mai comite o impardonabila manipuare a opiniei publice in folosul cui? CUI prodest?

    Explica-mi te rog de ce eu si altii trebuie sa ne spunem la acest referendum optiunea pt acest vot, cand acest referendum nu va schimba in esenta absolut nimic? Aceste modificari se fac pe calea politica fireasca si nu prin referendum. Aceasta isterizare a populatiei nu poate inlocui la nesfarsit un demers serios de leadership prezidential si nici nu va putea ascunde lipsa de strategie politica ori lipsa de moralitate a unor asemenea demersuri.

    E problema ta daca vrei sa tii trena unui lider provocator de crize, dar eu nu cred in asemenea procedee si sunt convinsa ca dauneaza imaginii Romaniei in lume, ca si securitatii nationale.

    Comment by Maria Barbu — November 24, 2007 @ 7:09 pm

  17. Există o discuţie publică a clasei politice, o discuţie care ne interesează şi pe noi în mod direct. Preşedintele s-a gândit să ne ceară părerea. Guvernul s-a gândit să propună o lege după ce preşedintele a depus hârtia pentru referendum şi nu înainte. Preşedinţele a anunţat Guvernul că va face referendum dacă nu va avea lege la promulgat, ei au crezut că sunt mai deştepţi şi s-au făcut că nu au timp, dar au avut timp când s-a hotărât referendumul. Puţin îmi pasă ce vrea preşedintele, puţin îmi pasă ce vrea Guvernul, sunt însă absolut convins că o lege a votului uninominal majoritar în două tururi de scrutin nu convine politicienilor pentru că trebuie să ducă o luptă politică în alegeri, adică pentru că trebuie să se deranjeze… şi asta mă unge pe inimă. Vreau neapărat să trăiască emoţiile alegerilor, să nu stea liniştiţi cu gândul că locul lor pe listă este scutit de emoţii. Aş vrea să prindă frica celui care îl votează. Aş vrea să le dispară zâmbetul acela tâmp şi acea prezenţă gomoasă, superioară, arogantă. Dacă Băsescu se foloseşte de mine, cel care mă duc să vodez DA sau NU, este păcatul lui că îmi violeză inocenţa mea politică. Am fost şi sunt agresat, de atâţia ani, de aroganţa superioară a politicii româneşti, vorba lui Tudor Octavian, poate sunt mulţi care vor să voteze partidul dar alte cu persoane în parlament.
    Sunt convins 90% că nu vom avea o lege a uninominalului funcţională până la următoarele alegeri, indiferent de ce variantă ar fi legea. Au să tragă la nesfârşit de stabilirea circumscripţiilor electorale. Ştii care e problema mea, Maria? Eu nu ştiu dacă voi prinde alegerile de la anu, sincer m-am cam plictisit de viaţă, dar alegeri în 2013 nu mai prind sigur. Tare îmi este frică că lucrurile vor deveni de necontrolat, ei îşi vor da legi prin care nu vor mai putea fi opriţi în nici un fel, şi eu nu voi mai putea să fiu acolo să lupt împotriva lor. De aceea sunt vehement pe blocurile politicienilor, de aceea încerc să accelerez merul molcom al democraţiei… Pentru că EI luptă să nu mai fie pe viaţă oameni “obişnuiţi”.
    În ziua de azi cam asta se încearcă. Se duce o luptă legală care să-i acopere definitiv… dosarele de la DNA s-au întors înapoi cu un artificiu legal relativ la Comisia lui Peşte, strecoară şi legea cu 6 luni de cercetare, ceea ce ii face scăpati pe toti cei cu fraude mari, cu dovezi greu de administrat. Lupta între palate este odioasă dar este singurul lucru care împiedică parlamentul să legalizeze ilicitul făcut de parlamentari şi guvernanţi. Partidele parlamentare nu mai lupta real între ele. S-a făcut o coalitie a fărădelegii tocmai în sânul celor care fac legea. Cei cu bani compără nu parlamentari ci partide cu totul, astfel că jaful se generalizează. Între timp se aruncă bucăţi de sticlă colorată care să ia ochii populaţiei. Nu mai cred în absolut nimeni, toţi sunt angrenaţi cu voie sau fără voie. Pentru că sunt convins că nu mai există parlamentari care să nu ştie aceste lucruri, dar preferă să tacă pentru a păstra fotoliul moale. De ce s-a ajuns aici? Din două motive, oamenii nu mai au cum să reacţioneze, nu mai interesează pe nimeni mitingul sau orice alt sistem de protest, oamenii nu mai au cum să aleagă, orice ar vota, pe oricine ar vota, este exact acelaşi lucru, oamenii sunt anesteziaţi prin ascunderea adevărului. Presa este tributară războiului politic, practic s-a cristalizat în a apăra sau a critica pe cineva, fără a mai fi obiectivă. Nimeni nu mai ia în seamnă un articol care prezintă un caz de corupţie.
    Sunt schizofrenic, sunt paranoic (astea vin în “gaşcă”) asta este. Ce pot să fac. Am să-mi pun o etichetă pe frunte ca să nu mă mai ia lumea în seamă. La câtă durere am adunat în sufletul meu, câtă umilire, nu mai pot tăcea, trebuie să fac ceva.
    Nu încerc să te conving să votezi sau nu, suntem o ţară liberă şi lupt pentru ca România să fie o ţară liberă.

    Comment by Bibliotecaru — November 24, 2007 @ 8:08 pm

  18. @Bibliotecaru

    te rog sa ma crezi ca:
    – vreau sa fie in Romania oameni politici de calitate,
    – vreau sa fie votati individual si sa raspunda pt ceea ce fac,
    – vreau sa se schimbe in bine aceasta tara,
    dar
    – nu vreau ca un comunist care a huzurit si a pactizat cu securitatea sa imi dea lectii de anticomunism si democratie,
    – nu vreau ca o noua sleahta de hoti sa gaureasca de tot economia romaneasca,
    – nu vreau sa ma ia ia cineva de tampita doar pt ca si-a tras o moaca mai populara si un partid numit la fel.
    Tin atat de mult la tine si te respect pentru ca esti un om adevarat, cultivat, sensibil, moral. Nu merita niciunul dintre acesti falsi lideri sa ne certam, nimeni si nimic, pentru ca si eu si tu vrem binele real al Romaniei, in timp ce ei vor numai binele lor!

    Comment by Maria Barbu — November 24, 2007 @ 8:26 pm

  19. Maria, dacă despre animalele alea care se îngraşă ca porcii în Parlament şi care pot vota un singur lucru în formaţie completă, şi anume creşterea propriilor venituri, îi putem numi oameni şi feri de exterminare, atunci am ajuns din nou înainte de 1989. Asta pentru că văd că devenim din ce în ce mai mulţumiţi că ni se dă voie să respirăm.
    Nu sunt partizanul lui Băsescu, eu i-aş dori să guiţe singur în troaca în care i-a atras şi pe alţii, dar să nu exagerăm. Suntem o republică parlamentară, aşa că nu preşedintele este sursa tuturor relelor de prin zonă.

    Comment by DeMaio — November 24, 2007 @ 9:02 pm

  20. @DeMaio

    nu ii apar pe parlamentari ca indivizi, Bogdan, Doamne fereste! Doar ca Parlamentul nu trebuie compromis, dat fiind ca este o institutie indispensabila democratiei. Iar pe presedintele Basescu nu il cred deloc singura sursa de dezechilibre, dar ca este o sursa majora, asta e in afara oricarei indoieli!

    Comment by Maria Barbu — November 24, 2007 @ 9:47 pm

  21. @ Maria Barbu
    Ei, uite că şi eu vreau acelaşi lucru. Suntem doi. Mai găsim 149.998 să facem o asociaţie? Nu un partid, nu un organism care să candideze, o asociaţie care să aibă forţa de a propune legi din partea poporului.

    Comment by Bibliotecaru — November 24, 2007 @ 11:30 pm

  22. @Bibliotecaru

    gasim, dragul meu, gasim. Spune-mi ca vrei cu adevarat si iti promit ca iti aduc o armata de oameni! De-adevaratelea.

    Comment by Maria Barbu — November 24, 2007 @ 11:35 pm

  23. Ţi-am spus.
    Vreau o Organizaţie care să scurtcircuiteze şi să amendeze îngâmfarea politică. Ei se dau puternici pentru că legile sunt în mâna lor şi le pot aranja în aşa fel încât să fure legal, să iasă cu faţa nevinovată… cum a fost celebra deja încercare de modificare a codului de procedură penală astfel încât să se limiteze la 6 luni de zile cercetarea penală, când la toate dosarele mari durează câţiva ani.
    Vreau o organizaţie capabilă să fie paralelă oamenilor politici. Şi care să facă politica României. Constituţia oferă o portiţă cetăţenilor prin iniţiativă legislativă şi referendum. Constituţia vorbeşte de 100.000 de oameni. Eu spun 150.000 să fim asiguraţi. Sunt destui oameni nemulţumiţi de politică pentru a putea aduna în câţiva ani aceşti oameni. Parlamentarii sunt destul de leneşi, hai să fim noi harnici să să venim cu pachete de legi pe care să le depunem în parlament ca iniţiative. Să-i îngropăm în iniţiative necesare poporului român şi nu în prostioare cu care se ocupă dumnealor prin parlament. 150.000 care capătă putere peste internetul românesc, care fac lobby pe netul românesc, care sunt o prezenţă puternică… ar putea impulsiona clasa politică să iasă din dulcea leneveală fără griji. Când s-a anunţat că referendumul nu a trecut… parcă s-a iscat un vânticel prin Bucureşti de la oftatul de uşurare din piepturile politicienilor.
    Pasul 2, aş vrea să impun o Academie de Politică şi Administraţie, cursuri de foarte lungă durată (de 10 ani cu masterat 4 ani şi doctorat alţi 6) şi să existe obligativitatea de a te înscrie în partid numai dacă eşti absolvent diplomat al acestei Academii. De ce? Pentru că este timpul ca politica să fie o meserie şi nu un hobby făcut după ureche. Candidaţii vor trebuie să aibbă masterat sau doctorat al acestei Academii, fiecare pentru funcţia pentru care doreşte să candideze. Nu mai trebuie să avem primari care ajung în funcţie şi abia peste un an află ce se ascunde în spatele fiecărui uşi din primărie. Pentru că o astfel de Academie va avea rezulta abia după 20 sau 30 de ani, până atunci cred că trebuie introdusă şi la noi instituţia… (nu voluntar… mereu uit cum îi spune… mi-e pe limbă dar nu-l pot spune… nu practicant… rău e când îmbătrâneşti… se spun şi intern în engleză… ), să-i spunem, “uceniciei politice”, în care cei ce vor să devină candidaţi să lucreze în locul pe care îl vizează, chiar şi fără salariu, pentru a cunoaşte mai bine realităţile acelei instituţii. Adică nu poţi fi consilier comunal sau primar dacă nu ai activat o perioadă într-o primărie.
    Dacă se impun astfel de condiţii, nu va mai fi înghesuială de candidaţi în România, politica ar căpăta inteligibilitate şi eleganţă. Părerea mea. Am aruncat o propunere grosolană, pentru că este mult de rafinat aici… din păcate mi-a încă lene să termin schiţa aceea despre partidul viitorului deşi mai am doar un sfert de scris. Mă prinde însă aşa de tare dialogul în bloguri…

    Comment by Bibliotecaru — November 26, 2007 @ 1:51 pm

  24. @Bibliotecaru

    – pentru organizatia respectiva e necesara crearea unei retele nationale si asta coincide in mare masura cu ceeac ce am inceput eu deja.
    – cat despre Academie ti-am mai spus ca am reusit acreditarea unui Institut de Leadership, care poate deveni si Academie, care are cursuri post-universitare, de tip masterat, obligatorii pentru orice lider. Cusrsurile sunt de mare importanta: strategie, geopolitica/geostrategie, gestionarea crizelor, relatii internationale, securitate nationala/internationala.
    Exact ceea ce un lider autentic ar trebui sa stapaneasca perfect, nu ca amatorii astia, care nu stiu cu ce se mananca politica si se ocupa doar de furat.

    P.S. Pentru detalii, trebuie sa ne vedem si discutam pe indelete.

    Comment by Maria Barbu — November 26, 2007 @ 7:21 pm

  25. >:D<

    Comment by Bibliotecaru — November 26, 2007 @ 8:04 pm

  26. Eu am fost mut pe leapsa fiindca n-am votat. Insa am raspuns mai mult sau mai putin la invitatia ta si am scris: Nu votez la Referendum

    Comment by Sky-Hunter — December 1, 2007 @ 7:07 pm

  27. Sky, tocmai iti facusem o vizita pe blog. Esti bestial, cum spun adolescentii, dar in sensul bun, in care este folosit cuvantul de pustii francezi.

    Comment by Maria Barbu — December 1, 2007 @ 7:32 pm


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

Create a free website or blog at WordPress.com.

%d bloggers like this: