MariaBarbu Blog – IDEAL şi CREAŢIE

November 14, 2007

PARABOLA – "Lacrimile"

Filed under: Ideal,Literatura — Maria Barbu @ 12:57 pm

Se spune că undeva, dincolo de zare, trăia odată un mare împărat, pentru care imaginea personală devenise deosebit de preţioasă. El dorea cu ardoare să i se facă portretul, drept pentru care a pus să fie chemat la curte cel mai celebru pictor al epocii.

Împăratul nu făcuse nici un fel de fapte de vitejie, nu i se cunoştea nici o pasiune, nu participa la jocuri publice, nu avea vicii care să îl definească, nu se ştia despre el aproape nimic. Nu făcea decât să vorbească, adică să poruncească, şi, desigur, să pedepsească. Se ştia că era foarte sever cu supuşii şi că îşi dorea să domnească veşnic. Dar această dorinţă nu era totuşi susţinută de nimic, în afara unei plăceri egoiste de a fi stăpân, chiar şi fără a avea vreun merit. Tocmai această lipsă de merite făcea ca pictorul care fusese chemat la Curte să nu aibă practic nici un fel de imagine de care să lege figura împăratului.

Astfel încât pictorul s-a înfăţişat la Curte oarecum stingherit şi părând că îi displace teribil să fie trezit la o oră cu mult prea matinală. Deşi era un artist deja vestit, pictorului nu-i plăceau vanităţile mărunte, el însuşi cultivând o morală personală extrem de aparte, fiind exigent atât cu sine cât şi cu ceilalţi. Oricum, el a venit la palat şi aştepta liniştit ca împăratul să apară şi să îşi formuleze el însuşi dorinţele în legătură cu portretul.

Orele treceau, şi pictorul, trezit încă din zori de oamenii de la curte, mai aştepta încă în camera de audienţe să fie chemat în faţa înaltului, dar impardonabil de insensibilului – cel puţin din perspectiva pictorului, – împărat. Târziu, spre seară abia, uşile mari s-au deschis, şi pictorul a fost poftit în magnifica sală a tronului.

Destul de iritat de această întreagă zi pierdută zadarnic, ca şi de toată situaţia, care i se părea în acelaşi timp umilitoare, ridicolă, dar mai ales grosolană, pictorul intră şi înaintă încet, aproape greoi, spre tron. Ajuns în faţa împăratului, pictorul aşteptă ca acesta să îşi formuleze cerinţa.

Dar împăratul nu spuse nimic. Atunci, cu mare greutate, parcă ieşind dintr-o îndelungată muţenie, când de fapt ieşea dintr-o adâncă meditaţie asupra micimii fiinţei umane în raport cu puterea dominatoare, pictorul îl întrebă pe împărat ce vrea acesta de la un biet artist. Ochii duri ai împăratului se opriră o clipă pe figura impenetrabilă a pictorului, apoi răspunse repezit:

Să-mi faci portretul!

Ce fel de portret? – întreabă pictorul.

Cum ce fel de portret, al meu! – răspunse împăratul.

– Bun, asta am înţeles! – spune pictorul. Dar, necunoscându-vă vreo virtute specială, nu am înţeles dacă măria-ta doreşte un portret în care să fie înfăţişat tăcând, râzând sau plângând.

– Eşti nebun? – întreabă împăratul. Cum ai putea să mă înfăţişezi plângând?

– Pentru că numai plânsul, măria-ta, numai lacrimile spun adevărul despre un om. Felul în care acesta plânge îi dezvăluie adevărata faţă, mai mult decât orice altă ispravă. Plânsul acela prea larg şi behăit arată un om rău şi ascuns, în timp ce plânsul ţinut între pleoape, cu o anume sfiiciune, poate dezvălui poporului un conducător drept şi dârz şi nu un farseor netrebnic.

– Ieşi afară, trădătorule! – urlă împăratul. Am să pun să ţi se taie capul.

– Mărite împărate, dacă mie mi se va tăia capul, voi lua cu mine toată măreţia pe care măria-ta ai pierdut-o! răspunse pictorul.

Atunci împăratul înţelese că în faţa sa stătea un artist adevărat şi nu un slugoi oarecare. Însuşi faptul că a putut înţelege acest lucru, îl făcea deodată mai merituos şi mai plin de calităţi decât fusese înainte de această întâlnire cu pictorul, întâlnire ce s-a dovedit a fi cu adevărat semnificativă. L-a lăsat pe pictor să îl portretizeze aşa cum credea acesta că este mai bine, şi l-a umplut apoi de onoruri.

Din ziua aceea, împăratul n-a mai plâns niciodată în public cu acel behăit despre care pictorul îi spusese că dezvăluie doar prefăcătorie şi răutate, ci şi-a reţinut lacrimile, cu bărbăţie şi înţelepciune.

(Parabola din cartea “Parabole despre Putere”)

10 Comments »

  1. La început am crezut că pictorul e Goya, şi el a trecut parcă printr-o întâmplare asemănătoare. La sfârşit am suspinat, în lumea reală niciodată fiinţa dictatorială, cu putere şi drept de moarte şi de viaţă pentru un amărât de pictor, nu va trece de egoism pentru a ajunge la înţelepciune.

    Comment by Bibliotecaru — November 14, 2007 @ 6:33 pm

  2. Hehe, toate parabolele astea au ceva special. 😀 Si asta e poate una din cele mai importante si frumoase. In general, detest parabolele.

    Comment by Dana — November 14, 2007 @ 9:52 pm

  3. @Bibliotecaru

    niciodata…. decat in poveste!

    Comment by Maria Barbu — November 14, 2007 @ 11:13 pm

  4. @Dana

    poate ca ar merita sa nu le mai detesti parabolele, si ma refer aici mai ales la cele care au intelesuri majore pt sufletele noastre, adic la cele evanghelice!

    Comment by Maria Barbu — November 14, 2007 @ 11:14 pm

  5. […] tocmai timiditatea sa, el este minunat în sinceritatea sa, faţă de golanul de băsescu. “Sfiiciunea“  (folosesc un cuvânt pe care are copyright Divina Poetă) sa este dureros de elocventă […]

    Pingback by Democraţia la Mizil « Mihnea Georgescu — September 24, 2008 @ 8:43 am

  6. @Draga Mihnea,

    foarte interesanta recomandarea pe care ai facut-o cititorilor tai, trimitandu-i la aceasta parabola! Te joci, frate!

    Comment by Maria Barbu — September 24, 2008 @ 6:48 pm

  7. Frate? 😉

    Comment by Mihnea Georgescu — September 24, 2008 @ 7:20 pm

  8. @Mihnea,

    nu iti place? Fratia noastra e aproape consangvina!!!

    Comment by Maria Barbu — September 24, 2008 @ 7:50 pm

  9. Dragă Maria,

    Aici nu ne aude nimeni, e mai intim… ştiam / speram că vei spune asta…

    Comment by Mihnea Georgescu — September 24, 2008 @ 7:54 pm

  10. @Mihnea,

    ai grija ce iti doresti, pentru ca e f posibil sa se implineasca!

    Comment by Maria Barbu — September 24, 2008 @ 8:23 pm


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

Blog at WordPress.com.

%d bloggers like this: