MariaBarbu Blog – IDEAL şi CREAŢIE

October 14, 2007

PARABOLA – Intre trup si suflet

Filed under: Leadership,Literatura — Maria Barbu @ 7:05 pm

De unde îi venea acest sentiment de profundă tristeţe şi melancolie, nu ştia nici el tocmai sigur! Tot ce ştia era că lumea lui se prăbuşise într-o singură noapte, cu lacrimi şi cu o suferinţă cumplită. Şi nu era nici suferinţa iubirii, nici suferinţa cunoaşterii. Era sentimentul teribil al neputinţei, al pierderii unei puteri în care crezuse toată viaţa, şi care acum dispăruse, lăsând loc unei derute care-l desfiinţa.

Se ştiuse prinţ, şi s-a trezit cerşetor. Se ştiuse puternic şi s-a trezit mai slab şi mai neputincios decât un muritor de rând. I se întâmplase şi lui ceea ce se întâmplase cândva cu Romanovii, în Rusia. Micul principat în care se născuse şi pe care abia îl moştenise era tot ce ştia şi ajunsese să se identifice într-atât cu principatul încât acum părea că îşi pieduse chiar identitatea.

Prinţul Eric era sfârşit. O revoluţie pe care nu o anticipase îi desfiinţase tronul şi transformase micul principat într-o republică măruntă, pe care marile puteri aveau să o joace probabil la zarurile politice şi istorice. El era acum un fel de Ioan fără ţară, un prinţ pribeag, care nici nu avea măcar habar cum se poate exista în formula unui om obişnuit. Nu se pricepea la nimic, pentru că nu fusese niciodată bun la şcoală, pe care practic o părăsise după ce împlinise vârsta de 14 ani, deşi rapoartele oficiale ale palatului princiar evitau să menţioneze acest adevăr.

Îi plăcuse mai mult să joace şah, cu o dăruire şi cu o pasiune care l-ar fi transformat într-un mare campion dacă nu ar fi fost prinţ. Dar răposatul său tată nu acceptase niciodată ca fiul său să se dedice şahului şi nici nu a permis să fie făcută publică pasiunea acestuia pentru nobilul joc. Pentru a i se acoperi deficienţele şcolare, prinţului Eric i se acordaseră grade militare, ceea ce părea să se potrivească foarte bine cu educaţia tradiţională a prinţilor.

Eric era însă un auto-didact. Nu avea o calificare ori o diplomă universitară care să îl specializeze într-un domeniu anume, dar avea o cultură de invidiat, constituită din lecturi pe care le făcuse într-un efort de edificare interioară la care nu-l obligase nici o licenţă ci propria lui conştiinţă. Astfel încât, Eric era neverosimil de inteligent, de sensibil şi de profund, pentru un prinţ.

Disperarea lui de acum venea din aceea că nu se dumirea ce o să facă de acum înainte cu toată pregătirea lui pentru dominaţie, pentru putere, pentru că, odată dispărută postura lui princiară, nu ştia asupra cui s-ar mai putea exercita puterea sa, în cazul în care aceasta ar mai reprezenta vreo realitate sau dacă nu era cumva doar o iluzie! Prinţul Eric plecase din palat cu maşina personală, la volanul căreia se simţea extraordinar, dar fără să-şi fi luat cu el nici una dintre valori. Nici o operă de artă, nici un manuscris faimos, nimic. Doar hainele de pe el şi actele. Atât. Sigur că avea acces la nişte conturi secrete în marile bănci din lume, dar asta nu îl făcea să se simtă mai puternic.

Îşi dădu seama că puterea există, ca şi iubirea, doar în condiţiile prezenţei a doi termeni: dominator şi dominat. Odată dispărut unul dintre termeni, puterea dispare, cel puţin asta simţea Eric în acest moment… Peste vreo două luni, după ce îşi făcuse deja nişte aranjamente convenabile, adică se instalase la Geneva într-o reşedinţă destul de somptuoasă a familiei sale, accesase fără probleme conturile consistente aflate pe numele său, prinţul Eric reîncepu să se simtă puternic, fiind convins că nu prezenţa obligatorie a celor doi termeni dădea realitate puterii, ci doar conţinutul financiar şi libertatea de mişcare.

Chemase la el pe câţiva dintre cei mai fideli susţinători şi se pregătea de o reîntoarcere în forţă în ţara sa. Bunul său prieten Armando, prinţ moştenitor al uneia dintre cele mai renumite case regale, venise să îi facă o vizită de încurajare.

Pentru Dumnezeu, Eric, trebuie să te gândeşti serios la reîntoarcerea ţării tale la statutul de principat, trebuie să tragi nişte sfori în politica regiunii şi să faci nişte promisiuni, sau să dai mână liberă marilor bănci să îţi transforme principatul într-un paradis financiar. Trebuie să te întorci pe tron!

Da, Armando! Dar ceea ce mă preocupă mai mult acum este un campionat de şah la care visez de ani de zile.

Termină cu prostiile! Nu ai timp de pasiuni minore, Eric, ci trebuie să te dedici menirii tale majore, aceea de a conduce un stat, chiar dacă acesta este un mic principat! Este o misiune înaltă şi care cere sacrificii, nu se poate să nu fii conştient de acest lucru!

Ba sunt foarte conştient, Armando! Ştiu că nimic din ceea ce face un om politic nu se poate împlini fără acceptarea unor sacrificii de viaţă personală, de pasiune. Sau, dacă este vorba despre mari succese în domeniul pasiunii artistice sau de altă natură, atunci ceea ce se sacrifică este puterea sau confortul financiar. Am dreptate?

Bineînţeles că ai dreptate. Tocmai de aceea lasă şahul, care este pasiunea ta, pentru cei ce îşi pot permite să aibă pasiuni, pentru că nu au putere. Între acestea două nu există posibilitatea unei fuziuni, a unui compromis de tipul celui pe care l-a făcut Dumnezeu sau Natura atunci când a combinat trupul cu sufletul. Noi nu avem dreptul la astfel de compromisuri!

Asta înseamnă că niciodată nu suntem întregi, pentru că trupul şi sufletul alcătuiesc întregul, unitatea fiinţei, în timp ce noi suntem condamnaţi să rămânem perpetuu schizoizi!

Ei bine, da! Asta este! Ăsta este adevărul despre putere, adevăr pe care oamenii obişnuiţi îl ignoră, pentru că ei nu înţeleg natura sacrificiilor pe care le fac cei ce deţin puterea!

Bine, Armando, m-ai convins! Voi opta exclusiv pentru putere, lăsând pasiunea pentru cei ce şi-o pot permite!

Bravo, Eric, Bravo!

Cei doi tineri prinţi au devenit, în următorii ani, cei mai semnificativi suverani, pentru că au reuşit în ţările lor să se dedice cu devotament şi atitudine constructivă exercitării puterii politice. Prinţul Eric îşi regăsise motivaţia unei vieţi utile principatului său, reuşind să şteargă efectele negative ale acelei revoluţii inutile şi demonstrânsd supuşilor săi că libertăţile promise de aceasta erau doar iluzorii, în timp ce Armando a urcat pe tron în momentul în care ţara sa era chiar în fruntea celor mai dezvoltate naţiuni continentale.

Dincolo de trecătoarele dezastre personale, prinţul Eric a folosit lecţia pierderii puterii astfel încât, după ce a recăpătat-o, a ştiut să folosească puterea politică exclusiv în slujba supuşilor săi şi nu a sa personal, considerând că sacrificiile sale sunt pe deplin meritate.

 

„Puterea discreţionară nu este o putere adevărată”, spunea mereu prinţul Eric. „Ea este exercitată de oameni slabi de caracter sau ajunşi cu totul întâmplător şi nemeritat în acea poziţie.”

Din păcate pentru alte locuri din lume, mai există încă aşa-zişi lideri, pentru care puterea este doar o ocazie pentru   a-şi etala pasiunile minore sau micimile de caracter.  Sau mai există pur şi simplu oameni care nu au înţeles că puterea nu acceptă compromisuri, pentru că ea este doar o latură a realităţii. Cealaltă este pasiunea.

 

 

 

(parabola ce face parte din cartea “Parabole despre Putere”).

17 Comments »

  1. ma cherie,
    ne-ai dat de 4 ori o cheie :shah-name(persia) ,dar care duce pe un drum infundat. am fost mai departe pe firul vietii lui pu y, in perioada sun ya tsen,apoi manciuko.
    am ajuns la versailles-trianon in 1919-1920 si chiar in 1946,facand o escala chiar langa geneva,la versoix-villa serena.
    dar parca si machiavelli si savonarola sunt pe aproape.

    Comment by ingi — October 14, 2007 @ 7:46 pm

  2. @ingi

    Radu, ma topesti, stiai? Imi face o placere nebuna ca tu cauti cheile misterioaselor carari ale parabolelor. Asta da natura pasionata de intelesuri!

    Comment by Maria Barbu — October 14, 2007 @ 8:03 pm

  3. ma cherie, este un joc care a inceput sa ma pasioneze. astept cu placere noi parabole pe care sa le asez in echivalentul realitatii

    Comment by ingi — October 14, 2007 @ 8:24 pm

  4. Radu, esti minunat. O sa imi faca si mai multa placere sa postez parabole, stiind ca tu le astepti.

    Comment by Maria Barbu — October 14, 2007 @ 8:37 pm

  5. te astept sa vii,oo oo
    te astept sa vii,oo oo
    p.s.
    rimeaza cu ma cherie,oo oo!

    Comment by ingi — October 15, 2007 @ 3:56 pm

  6. pt.cunoscatori:
    i-am cunoscut in copilarie pe zina brincu si pe barbu de la conducerea academiei”stefan gheorghiu-fost a.jdanov”. de ce eu nu am putut oare sa-l studiez pe heidegger, la heidelberg iar altii care au fost disidenti cu certificat au reusit? stiu ca nu pot astepta multe raspunsuri(motivele fiind diverse)

    Comment by ingi — October 15, 2007 @ 6:30 pm

  7. @ingi

    nu stiu cine sunt personajele pe care le mentionezi, dar stiu ca in ultimii ani ai lui Ceausescu, Gogu-Radulescu chema la masa acasa la el un grup de intelectuali care trebuiau sa apara, in perioada post-Ceausescu, ca fiind disidenti. Printre acestia se numarau: Ana Blandiana, Mircea Dinescu, GDS-istii de azi, si alti cativa. Asta mi s-a povestit de catre un tip care a facut parte din acest cerc!

    Comment by Maria Barbu — October 15, 2007 @ 8:06 pm

  8. Maria, imi aduci aminte de maiestria bunicii cand imi facea placinte. Intr-o covata punea faina ,sare,apa , ulei si altele intr-un fel numai de ea stiut si incepea sa framante dar cand framanta paraca se detasa de cei din jur, parca datea un pic din sufletul ei bun ,vorbea aluatului ca unui copil si dupa un timp numai de ea stiut il lasa din framantat si acesta incepea sa creasca si sa creasca pana cand dadea afara din covata.Apoi pregatea umplutura din branza dulce de vaca si oua si …si cum miroseau placintele cand erau scoase din cuptor!
    Nimeni nu a mai facut placinte asa bune ca bunica!

    Comment by omul — October 15, 2007 @ 10:12 pm

  9. @Omul

    mama Doamne ce pofta mi-ai facut de placinte, chiar asa era si bunica mea, un fel de vrajitoare, ori de zana a placintelor! Hmmm, vai ce de bunatati facea!

    Dar aici inteleg ca vrei sa imi faci un compliment, pt maiestria cu care plamadesc aluatul cuvintelor? Sau mi se pare?

    Comment by Maria Barbu — October 15, 2007 @ 10:53 pm

  10. Intr-adevar foarte frumos. Am citit-o acum doua zile, dar nu prea mai am cuvinte inteligente la mine din cazua oboselii. Sa stii ca Omul are dreptate. Framanti cuvinte cu o maiestrie nemaivazuta.

    Comment by Oana — October 15, 2007 @ 11:33 pm

  11. Ce s-a intamplat cu ultimul tau post?

    Comment by Oana — October 15, 2007 @ 11:35 pm

  12. @Oana

    venind de la tine, asta e un compliment extraordinar. Multumesc mult de tot.

    P.S. Postul despre carti l-am transformat in pagina “Cartile mele”

    Comment by Maria Barbu — October 15, 2007 @ 11:48 pm

  13. ma cherie,
    da,ai avantajul tineretii astazi.
    in dec 89 aveam 30 de primaveri si imi aduc aminte si de intalnirile de la comana,si de poeziile sotiei dlui rusan sau ale dlui dinescu,care circulau in formatul samizdat.
    pot sa particip si eu la agapa cu placinte?

    Comment by ingi — October 16, 2007 @ 3:32 pm

  14. Radu, esti binevenit! Un oaspete ca tine, e mereu o placere pentru mine.

    Comment by Maria Barbu — October 16, 2007 @ 3:36 pm

  15. merci ma cherie
    dar cu votul cum ramane?

    Comment by ingi — October 16, 2007 @ 4:03 pm

  16. p.s.
    ma refeream la ultimatumul adresat Parlamentului.

    Comment by ingi — October 16, 2007 @ 4:05 pm

  17. @ingi

    mi s-a povestit ca asa proceda si Ceausescu: facea un gest agresiv dpdv decizional, dupa aceea se retragea putin si apoi ataca si mai tare. Este o tehnica de leadership pe care au folosit-o si fascistii si comunistii, si, in mod ciudat?!… Traian Basescu.

    Comment by Maria Barbu — October 16, 2007 @ 5:50 pm


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

Blog at WordPress.com.

%d bloggers like this: