MariaBarbu Blog – IDEAL şi CREAŢIE

October 11, 2007

PARABOLA – "Balul"

Filed under: Leadership,Literatura — Maria Barbu @ 7:48 pm

Se adunase deja o mare de oameni în faţa palatului în care locuia Guvernatorul pentru perioada cât era în funcţie. Acesta, guvernatorul adică, câştigase cursa electorală la foarte mică diferenţă faţă de oponentul său din campanie, dar se simţea atât de legitim pe funcţie, de parcă i-ar fi dat-o natura însăşi, ori ar fi primit-o cu vreun drept dinastic.

Guvernatorul era un om rău, cu trăsături urâte, aproape hidoase, dar emanând totuşi o anume forţă lăuntrică, un magnetism aparte, căruia îi cădeau pradă mai ales femeile. Nu exista niciun bal de la care să nu plece cu un ciorchine de femei după el, atârnate de gâtul lui ca nişte ghirlande vii, care exultau de eflorescenţe stimulate de mirosul lui bărbătesc, un amestec de whisky şi de tutun fin, cu care parcă se impregnase întreaga lui fiinţă.

Bărbaţii erau ceva mai reticenţi, dar Guvernatorul ştiuse să îi găsească fiecăruia dintre liderii momentului locurile vulnerabile, pe care le exploata abil şi cu o anume voluptate. Oricum, cu toţii erau de acord că acest guvernator era un om periculos, nu ca cel dinainte, care era un mălai mare, un ins uşor de manipulat, chiar fără să faci prea mari eforturi, o victimă sigură, pe care îl striviseră cu satisfacţie, ca pe un gândac mare şi kafkian, căţărat pe movila ierarhică într-un fel nepermis şi de netolerat.

Acum aşteptau să intre la marele bal, pe care îl organizau în fiecare sezon guvernatorul şi soţia sa, cel puţin oficial, deşi doar guvernatorul era centrul atenţiei, biata femeie fiind doar obligată să îi stea alături şi să vadă cum, una după alta, ca nişte insecte însetate, se lipeau de bărbatul ei diverse muieruşti, atrase de puterea lui şi nu în cele din urmă de farmecul straniu, dar indiscutabil, pe care îl emana bărbatul, care se făcea din ce în ce mai puternic şi mai dominator.

Sala de bal din palatul guvernatorului era uriaşă, strălucitoare şi parcă mai luminoasă ca niciodată. Plutea în aer un fel de tensiune cosmică şi intens asimilată psihologic de potentaţii zilei, veniţi acolo în maşini fastuoase şi însoţiţi de neveste ori de amante ornamentate baroc, etalând opulenţă, fast, şi o anume deşănţată exhibare de lux. În fundal, se auzea o muzică plăcută, aşa cum îi plăcea guvernatorului, adică o muzică nu prea intelectuală, cum spunea el, şi nici prea tare, ca să i se poată auzi vocea atunci când desigur binevoia să apară şi să şi spună ceva

Marele boss încă nu sosise, ci doar invitaţii defilau ţanţoşi şi, admirându-se reciproc şi desigur comentând şi bârfindu-se unii pe alţii, cu convingerea că întreg universul se rezumă la lumea lor mică dar strălucitoare. Asta era moda, ca puternicii locului să se fălească în primul rând celor din lumea lor, să trăiască şi să se hrănească din această mică faimă de parcă ar fi fost un renume universal. Dar ăsta este păcatul potentaţilor de pretutindeni!

Deodată, se deschid larg uşile “magice” ce dădeau spre apartamentele familiei marelui Om, şi intră Guvernatorul, zeul local, pe care nici nu mai îndrăzneau să îl considere unul de-al lor, după ce acesta reuşise să pună mâna pe toate secretele şi murdăriile lor, bine ascunse în seifuri, dosite cu grijă decenii de-a rândul, şi pe care guvernatorul le depăna acum luîndu-i pe rând şi făcându-i să simtă că întreaga lor existenţă depinde de bunăvoinţa sa. Şi, Doamne, cât era de priceput la asta!

Guvernatorul îşi făcu apariţia, cu o mină încruntată, cu ochii fulgerând de o furie pe care niciodată nu o mai arătase în public. Toţi îngheţară de groază. Muzica amuţi. În marea sală de bal se materializase parcă frica, stând în aer ca o ceaţă, deasupra capetelor celor cărora li se părea că se apropie clipa din urmă. Femeile nu păreau să înţeleagă mare lucru, stând cu paharele în mână ca nişte statui vii, cărora nu le mai vine odată schimbul. Doar grimasele soţilor le făceau să stea înţepenite, cu o presimţire de groază, că ceva cumplit s–ar putea întâmpla, făcând să se surpe lumea lor aurită.

– Cine dracu’ mi-a scris biletu’ ăsta? – tună vocea Guvernatorului.

Eu! răspunse un glas neverosimil de calm. Eu v-am scris discursul pentru această seară, şi v-am pus biletul alături, ca să ştiţi cum trebuie citit discursul.

Bă, tu ori eşti nebun ori vrei să te sinucizi! N-ai
înţeles că pot să trec peste tine ca trenul?

Ba da, dar nu văd care este problema. V-am scris discursul aşa cum fac mereu şi v-am lăsat şi biletul pentru că discursul ăsta are alt stil.

Ai să vezi tu ce stil mortal o să am eu cu tine, broscoiule! Dispari de-aici înainte să pun câinii pe tine!

Da, să trăiţi!

Dialogul părea neverosimil, de parcă cei doi ar fi fost două personaje de film ori de teatru, jucând o scenă într-o sală de bal, plină de oameni pietrificaţi de oroare şi de o spaimă ancestrală. Guvernatorul urla de fapt la unul dintre consilierii săi, un tip destul de dezgheţat altfel, care îi scrisese întotdeauna discursurile, acele discursuri cu mare priză la public, scrise cu măiestrie şi desigur şi citite cu mare talent de către guvernator. De data asta insul îi scrisese guvernatorului un discurs în alt stil, mai plin de adevăruri, pe care marele Om însă nu era nici pregătit să le spună şi, mai ales, nu avea nici un interes să o facă

Talentatul creator de discursuri îndrăznise chiar să îi lase Guvernatorului şi un bilet cu instrucţiuni regizorale, pentru că citirea acestui tip de discurs nu cerea duritate, ci genul acela de voce sinceră şi caldă pe care guvernatorul o avusese în campanie, şi mai ales, îi cerea să îşi dezvăluie o parte dintre resorturile sale reale, intime, scoţând la iveală un mecanism de manipulare de o complexitate cu totul şi cu totul înfricoşătoare. Uitându-se fioros spre întreaga sală de bal şi făcându-i pe toţi să îngheţe de spaimă, Guvernatorul se simţea trădat de acest alai de adulatori nemernic. Furia lui crescu şi mai mult la gândul că cei mai mulţi dintre invitaţi ar fi trebuit să umple puşcăriile de multă vreme, iar el îi salvase folosindu-i pentru treburi mai “delicate”.

Sângele i se urca cu zgomot surd spre fruntea bombată şi Guvernatorul se înroşi de o furie devastatoare, schimonosindu-se urât. Îşi simţea capul din ce în ce mai greu şi palpitând, de parcă un şarpe mare s-ar fi încolăcit din ce în ce mai strâns pe ţeasta lui.

Vru să spună ceva, dar nu reuşi să articuleze decât un sunet greu, gutural. O durere cumplită îi sfâşie pieptul. Braţele şi le simţea zdrobite, iar în locul inimii părea că se cască un hău imens care îl absoarbe cu totul. O putere uriaşă, cu mult mai mare decât avusese el vreodată, se năpusti asupra lui dintr-un văzduh pe care nu-l cunoştea. Clătinându-se, căzu peste soţia lui, cu un horcăit oribil şi cu bale însângerate în colţurile gurii. Bodyguarzii se repeziră să îl susţină, şi unii dintre ei ieşiră să cheme o ambulanţă.

Ce se întâmplase cu Guvernatorul? Se înfuriase într-atât încât făcuse un masiv atac cerebral? Sau bodyguarzii oficiali, care îi serviseră paharul mare de whisky înainte de a intra în sala de bal, ştiau ceva ce nu trebuia aflat, drept pentru care au şi spălat foarte repede acel pahar, înainte de sosirea ambulanţei?

Oricum, toţi ceilalţi invitaţi din marea sală de bal presimţeau că piesa se terminase, că actorul principal nu îşi mai poate face rolul, şi, în mod paradoxal, o mare uşurare se instală cu repeziciune. Statuile vii se reanimară şi şoaptele se făceau din ce în ce mai tari.

Ambulanţa sosi, medicii intrară şi ridicară de jos trupul neînsufleţit al celui ce fusese spaima marilor zilei, al celui pe care în marea lor frică îl crezuseră chiar nemuritor. Peste magnifica sală de bal căzu cortina.

 

(parabola ce face parte din cartea “Parabole despre Putere”)

18 Comments »

  1. Dragut, dragut…
    Si-mi vine in minte o singura nedumerire:
    “de ce intra calul in Mare dincolo de gat, daca nu stie sa faca pluta pe spate?”

    Comment by gabitzubitzu — October 11, 2007 @ 9:11 pm

  2. Gabitzule, de ce esti asa de ermetica? Ador cand faci comentariile acelea complicate, care ma pun pe ganduri, dar asta e atat de greu de dezlegat pt mine, incat…. Hai, vino cu detaliile tale minunate, ca altfel mor de tot!

    Comment by Maria Barbu — October 11, 2007 @ 9:26 pm

  3. Fiindca noi, caluti neobositi si splendizi nu trebuie sa murim.
    Fiindca noi consunam din directii opuse.
    Fiindca guvernatorul a avut limite neacceptate.
    De aceea, cred…

    Comment by gabitzubitzu — October 11, 2007 @ 9:43 pm

  4. @gabitzubitzu

    Doamne, Doamne, ce dispozitie poetica ai! Desi, o asemenea dispozitie o declanseaza fie o intensa bucurie, fie o adanca tristete.

    Comment by Maria Barbu — October 11, 2007 @ 9:53 pm

  5. Ca de obicei, plina de intelepciune. Nu stiu acum sa disec problema, m-a disecat decanul pana mi-a stors toate cuvintele. O sa revin eu…

    Comment by Oana — October 11, 2007 @ 10:11 pm

  6. Ok, Oana. Te astept.
    Aceasta parabola are legatura cu lectiile pe care ni le serveste realitatea politica tot timpul.

    Comment by Maria Barbu — October 11, 2007 @ 10:32 pm

  7. Când aveam un “pic de ani”, am văzut un peştişor în acvariu care murise. Şi uitându-se la peştişor m-am gândit că probabil s-a înecat din nebăgare de seamă.

    Comment by Bibliotecaru — October 11, 2007 @ 11:16 pm

  8. @Bibliotecaru

    ????????????????????????????

    Induiosatoare amintire.

    Comment by Maria Barbu — October 12, 2007 @ 12:00 am

  9. ma cherie,
    in textul tau i-am revazut mai ales pe carol al II- lea si stalin in final.
    dar si o trimitere in prezent nu poate fi eliminata.

    Comment by ingi — October 12, 2007 @ 6:03 pm

  10. @ingi

    esti deosebit de abil, Radu, intr-adevar! Niciodata nu putem eluda actualitatea, si oricum acestea sunt modele de lideri pe care istoria le reia mereu, intr-un mod aproape obsesiv.

    Comment by Maria Barbu — October 12, 2007 @ 6:16 pm

  11. Încercam să spun cu peştişorul mort, că uneori modul nostru de a vedea lucrurile este un piculeţ eronat, memoria conservă şi ea o realitate constrânsă. Gândirea se clădeşte pe o realitate spusă şi nu implicită. Putere… mizerie… relativizăm conceptele cu aceiaşi uşurinţă cu care bem un pahar de apă fără să-i simţim gustul.

    Comment by Bibliotecaru — October 12, 2007 @ 6:19 pm

  12. @Bibliotecaru

    ok, am inteles. Totusi e pacat ca ne obisnuim atat de repede cu realitatea mizera, fie ca este vorba de istoria personala ori de cea nationala!

    Comment by Maria Barbu — October 12, 2007 @ 7:36 pm

  13. Ideea era ca e bine sa fii constient mereu de faptul ca poti fi “aranjat” cu toata puterea ta, indiferent cat de mare este ea, daca nu esti suficient de prudent(a). Puterea nu este totul, nu asigura nemurirea. Iar acest guvernator a platit pentru aceasta neglijenta. Inca o dovada ca ce e mult strica. Prea multa incredere in siguranta sa, incredere care l-a facut sa ignore ipoteza unor astfel de manevre precum cea care i-a adus moartea.

    Comment by Aurel Dragut — October 12, 2007 @ 10:37 pm

  14. Aurel, puterea prea mare determina aceasta exacerbare a increderii in sine, pana la paranoia, pana la a se crede demiurg. Asta au facut si fac dictaorii, exact aceasta “boala” ii macina, si, de cele mai multe ori, ii si ucide!

    Comment by Maria Barbu — October 12, 2007 @ 10:45 pm

  15. NOI Pelerinul incearca sa-si amintesca coordonatele latino-americane.
    Intarzierea guvernatorului gaseste haita saturata de nelinisti si spaime; biletul ,,curajosului” exista fara a putea fi transmis.Imi sta in putinta, am curajul s-o fac si pot s-o fac …consilierul in sinea lui, incheiat cu acel ,,Da, sa traiti!
    Cata usurinta ai POETO in a schimba ceva viu in ceva mort,prin monologulinterior,…incet, incet ,,golul”se umple de soapte si sperante de supravietuire.

    Comment by pelerinul — October 13, 2007 @ 10:38 pm

  16. @Pelerinul

    nu stiu de ce, dar felul in care ai formulat fraza despre usurinta cu care pot schimba ceva viu in ceva mort ma si infioara si, desi ai spus-o poate cu un continut pozitiv, ma face sa intuiesc ceva rau. Revino, te rog, cu niste precizari mai incurajatoare, pt ca ma apuca vertijul. Sincer.

    Comment by Maria Barbu — October 13, 2007 @ 10:48 pm

  17. Maria…ia uite ce frumos spune Florin Chilian in Porunca 6 :
    “………
    Ai dreptul sa stii
    Ca un cuvant
    Poate sa deschida un mormant
    N-ai drept sa te ierti
    Prea usor
    N-ai drept sa omori
    Visele din zori
    Ce alt om zidesc
    Ce-n alt om traiesc
    N-ai drept sa ucizi
    N-ai drept sa decizi
    Ce-i bun pentru el
    Chiar daca el vrea
    Chiar daca-i asa
    Nu e viata ta.

    Exista bine, exista rau
    Sunt amandoua in drumul tau
    Exista viata in viata ta
    Exista ura si dragoste numai alegerea-i a ta!”

    Superb!!!!

    Comment by gabitzubitzu — October 17, 2007 @ 8:43 pm

  18. @gabitzubitzu

    foarte frumos, superb, intr-adevar!

    Comment by Maria Barbu — October 17, 2007 @ 10:22 pm


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

Create a free website or blog at WordPress.com.

%d bloggers like this: