MariaBarbu Blog – IDEAL şi CREAŢIE

October 9, 2007

PARABOLA – "Caravana"

Filed under: Leadership,Literatura — Maria Barbu @ 10:00 pm

Era o minunată seară de vară şi tânărul conducător beduin şedea gânditor. Cerul de deasupra lui se umplea încet de stele şi el se gândea, zâmbind, că peste vreun ceas cerul va fi atât de greu de stele că ar putea să se prăvălească peste deşert. De fapt, tânărul beduin fugea de gândurile sale. Faptul că moştenise de la tatăl său răspunderea pentru tribul lor nomad, cu oameni, corturi şi animale, îl apăsa într-atât încât nici nu se mai putea ocupa de propria lui persoană, de propria lui viaţă. Îşi luase o soţie bună, pe care dăduse patru cămile, dar, într-unul din drumurile sale prin frumoasa aşezare ismaelită lângă care îşi puseseră corturile, văzuse o mândreţe de femeie, cu mers de felină şi cu ochii de jar.

Ceva absolut surprinzător se întâmplă în sufletul lui, o tresărire, o zbatere neştiută, ca o fâlfâire de aripi. Tînărul “prinţ al deşertului” nu era pregătit pentru acest fenomen, aşa că a încercat să-l traducă în ceva ce ştia. A încercat să dea acestui simţământ o dimensiune mercantilă. Şi-a spus că a ar fi gata să dea pentru ea o turmă întreagă de cămile dacă i s-ar fi cerut, numai să fie a lui acea minunăţie. De aceea în această seară îşi ocolea gândurile, de teamă că va da în sufletul lui peste frumoasa cu chipul strălucitor, care îi frânsese orice fel de rezistenţă lăuntrică. Problema tânărului beduin era destul de complicată. Pe de o parte, faptul că fusese lăsat să conducă străvechiul lor trib nomad îl făcea să fie mai serios şi mai atent la vieţile celorlalţi. Pe de altă parte, deşi putea să îşi ia câte neveste voia, femeia la care visa făcea parte dintr-o altă lume, care nu accepta nomadismul şi nici viaţa de beduin.

Această minunată făptură era fiica unui mare dregător, trăia într-un târg cu tradiţie şi nu ar fi acceptat în ruptul capului să îşi ducă viaţă pe cărările mişcătoare ale dunelor, îndurând nesiguranţa unei existenţe nomade. Tatăl tânărului beduin condusese timp de câteva decenii tribul lor. Fusese un om înţelept, dar teribil de dur. Preferase de cele mai multe ori să taie cu cuţitul rănile morale ale micii lor comunităţi, fiind convins că numai astfel salva tribul în întregul lui. Avusese şapte neveste, iar tânărul beduin, care era acum căpetenia tribului, era întâiul născut al celei de-a doua, deoarece prima îi dăruise doar fiice.

Tânărul învăţase de la tatăl său că, pentru a fi un bun conducător, trebuie să fie în stare de sacrificii. Să poată sacrifica pe oricare dintre membrii tribului pentru a salva întregul trib, dar şi să fie în stare să sacrifice plăceri personale pentru a-şi păstra influenţa şi autoritatea asupra întregii comunităţi. Ceea ce se întâmpla acum cu el putea să îl facă să apară slab şi nevrednic în ochii celorlalţi beduini, care erau forţa tribului şi care nu erau dispuşi să accepte asemenea sentimentalisme “muiereşti”, cum le spuneau ei.

În tribul lor, iubirea nu lua niciodată formă sentimentală. Femeia nu era iubită. Ea nu trebuia neapărat să placă ori să fie frumoasă, ci sănătoasă, ca să poată munci în condiţii foarte vitrege, să aibă şoldurile largi ca să poată face copii voinici, capabili să reziste în deşert, şi să îi poată naşte repede, pe paiele pe care şedeau cămilele, fără să păţească nimic. Bărbaţii îşi cumpărau femeile, dând pe ele una, două, trei, sau chiar patru cămile, dacă femeile erau aşa cum trebuie.

Ceea ce i se întâmpla acum tânărului conducător era aproape de neînţeles, şi, desigur, de neacceptat. De ce se îndrăgostise, când iubirea trebuia să îi rămână necunoscută? De ce era atât de disperat la gândul că femeia aceea minunată nu avea să fie niciodată a lui, nu-i va dormi in braţe, nu-i va încălzi pieptul cu respiraţia ei uşoară, nu-i va şopti în ureche cuvinte pe care nici nu îndrăznea să le imagineze? Ştia că nici măcar nu are dreptul să se gândească la asta, şi fugea de gândurile lui, cu teamă şi cu o sfâşietoare durere.

Tânărul conducător trebuia să fie dur şi de neclintit, o stâncă printre dune. Asta era imaginea pe care ceilalţi bărbaţi ai tribului o aşteptau de la el. În această seară, chiar şi stelele îl apăsau, şi tânărul conducător, cu o voce aspră, îl strigă pe fratele lui. Acesta era un bărbat la vreo 24 de ani, înalt, uscat, cu o figură severă. Tânăr la trup dar bătrân la minte. Avea patru neveste şi o duzină de copii, pe care îi creştea cu mână forte. Era cel mai apropiat sfătuitor al noului conducător, care, şi de această dată, i se destăinui, fără teama că se va compromite. Ştia că fratele lui avea gura cusută şi nu l-ar fi trădat nici cu preţul vieţii.

Frate, asta mi-e durerea! – spuse, la sfârşitul spovedaniei, stăpânul tribului.

Stăpâne! Frate! Nu ai nevoie să îţi spun eu ceea ce deja ştii, că ceea ce trăieşti acum în inima ta nu poate şi nu trebuie să afle nimeni. Problema ta este că nu poţi scoate cu cuţitul această rană din tine, pentru că ar însemna să îţi scoţi inima cea adevărată. Trebuie să înduri această povară, această boală, în tăcere.

Tu ştii că nu se poate ascunde. Că iubirea, ca orice boală, se vede în privire.

Ştiu, şi mai ştiu şi altceva. Dacă vei lăsa chiar şi o clipă să se vadă în ochii tăi vreo slăbiciune, bărbaţii tribului te vor ucide fără milă şi-ţi vor arunca leşul printre dune. Hotărăşte în această noapte ce trebuie făcut!

Fratele tânărului conducător dispăru apoi, ca o umbră. Noaptea se făcea tot mai deasă. Nori mari acoperiseră stelele. Dar tânărul conducător al tribului de beduini se hotărâse. Ştia ce are de făcut. A doua zi, încă din zori, porunci să fie strânse corturile, să fie încărcate cămilele, şi tot tribul să se mute la altă oază, care era la vreo 200 de kilometri depărtare. Pe chipul lui nu se citea nimic, nici oboseală, nici îngândurare. Avea o faţă hotărâtă şi severă. Urmări cu atenţie toate pregătirile de plecare şi, după ce porniră, ochii lui de vultur scrutau cu atenţie neclintită caravana.

Cămilele înaintau încet pe dunele mişcătoare, femeile îşi ţineau copiii pe lângă fustele lungi de pânză groasă, iar bărbaţii îşi îmbrobodiseră bine capetele, pentru că mergeau înaintea cămilelor şi vântul puternic de deşert le arunca în faţă nisipul. Oamenii din această caravană erau oameni simpli dar tari. Erau pregătiţi pentru o viaţă aspră, şi sufletele lor stăteau încuiate cu grijă, pentru că miezul lor era moale şi fără apărare. Aşa fuseseră învăţaţi, de generaţii întregi. Asta era legea supravieţuirii lor şi aşa avea să fie întotdeauna.

Bărbaţii tribului crescuseră cu respectul acestor principii. Să fie inflexibili dar loiali. Şi puteau să fie astfel pentru că ştiau că cel care le porunceşte este un conductor dârz, pe care nu-l poate încovoia nici o greutate şi nici o durere. Ştiau că tribul lor era pe mâini bune şi că îşi încredinţaseră vieţile unui conducător puternic şi de neclintit.

 

(parabola ce face parte din cartea “Parabole despre Putere”) 

28 Comments »

  1. Nu trebuia sa aleaga ce trebuie, ci ce simte. Dar e o realitate si asta. Stiu, e o parabola, dar mi-a lasat asa un gust amar. Imi pare rau pentru el.

    Comment by Oana — October 9, 2007 @ 10:12 pm

  2. Si mie, Oana, crede-ma, dar el a ales puterea, nu iubirea. Chiar am cunoscut un asemenea pesonaj in nordul Israelului, un barbat de un sex-appeal ametitor. El ne-a fost ghid pentru muzeul beduinilor si chiar imi spunea ca ar da pe mine patru camile, ceea ce mi-a facut o placere nebuna, pt ca era un compliment coplesitor. El m-a inspirat ca fiinta fizica, dar povestea este imaginata in totalitate de mine.

    Comment by Maria Barbu — October 9, 2007 @ 10:18 pm

  3. Puterea cu atat e mai multa cu atat presupune o responsabilitate mai mare. Responsabilitate care poate duce si la sacrificii ca si in cazul acesta. El in calitate de conducator trebuie sa ramana un exemplu. Daca ar fi cedat dorintei legate de acea femeie s-ar fi dovedit a fi moale, ceea ce nu ar fi fost pozitiv pentru trib. Un om cu slabiciuni e un om vulnerabil, iar un om vulnerabil nu e potrivit pentru conducere.

    Comment by Aurel Dragut — October 9, 2007 @ 11:29 pm

  4. Foarte adevarat, Aurel. De fapt nici nu putem obtine nimic in viata fara anumite sacrificii, asta e o lege a echilibrului, asa incat omul asta a facut o optiune pentru putere sacarificand ceea ce avea sa ramana doar un vis:iubirea.
    Tu ai facut in comentariu un fel de portret al liderului, ceea ce ma incanta!

    Comment by Maria Barbu — October 9, 2007 @ 11:34 pm

  5. ai incredere in Dumnezeu,dar leaga-ti camila.

    Comment by ingi — October 10, 2007 @ 8:07 am

  6. Maria ai descris frumos framantarile interioare a unui lider fata de o femie frumoasa nu numai la suflet si pe care o dorea ,dar a pus mai presus interesele tribului.Ar fi interesant sa continui cu trairile unei femei careia i-a placut pana la ar dori sa faca dragoste cu un lider dar acesta nu o “vede”.
    Avem si alti fel de lideri:Carol al II -lea si marea lui iubire pentru Elena Lupescu;aici este mult de scris , este complicat acest caz,initial el a “renuntat” la tron si au plecat in lume apoi au venit sa ne conduca spre dezastru …mai multe>>
    Un alt “model” sau “caz ” interesant
    Printul Charles …

    Comment by omul — October 10, 2007 @ 8:18 am

  7. scuze pentru eroare link …mai multe>>

    Comment by omul — October 10, 2007 @ 8:48 am

  8. @Omul

    Nicu, ceea ce vreau eu sa subliniez prin aceste parabole este mai ales optiunea majora pe care trebuie sa o faca personajele intre putere (sau avere) si pasiune (arta, iubire), optiune pe care fiecare o face in felul lui. Este interesanta si perspectiva pe care o propui tu, dar mie mi se pare ca in general femeile sunt fascinate de barbatii aflati in pozitii de putere nu pentru ceea ce reprezinta ei insisi, ci pentru interes. De aceea putine personaje feminine apar in aceasta carte de parabole, dar apar totusi cateva.
    Multumesc pentru link.

    Comment by Maria Barbu — October 10, 2007 @ 1:08 pm

  9. @ingi

    Radu, esti un pic rautacios, dar exprimi de fapt un mare adevar. Toti semitii, si arabii si evreii, au o relatie foarte pragmatica, concreta, exacta, cu Dumnezeu, fie ca el se numeste Elohim ori Allah.

    Comment by Maria Barbu — October 10, 2007 @ 1:11 pm

  10. ma cherie,
    cu siguranta nu am vrut sa fiu rautacios.
    maine,sper sa ajung in zona.
    p.s.
    -cine va avea grija de fiul vaduvei?

    Comment by ingi — October 10, 2007 @ 2:57 pm

  11. Radu, te gandesti la fiul lui Iorgovan? E deja barbat, nu cred ca e cazul sa ne facem probleme.
    PS-ul tau m-a facut insa sa tresar, trimitand-ma instantaneu spre simbolistica masonica!
    Astept un semn de la tine maine, desi voi avea o zi oribil de ocupata, dar poate reusim sa ne vedem!

    Comment by Maria Barbu — October 10, 2007 @ 3:07 pm

  12. Frumoasa parabola, educativa, ce sa zic…?
    Nu inteleg de ce eu am renuntat sa fiu lider? sau poate am inteles ca acea lumina nu va reusi niciodata sa ma fericeasca, dimpotriva, alimentand sentimentul de datorie nedesavarsita si stiind cat de greu poti face ca “marele bine” sa incapa unilateral lumii pastorite.

    Comment by gabitzubitzu — October 10, 2007 @ 6:19 pm

  13. ca cica deci vrei parere de la mine cu referire la multiudinea de litere ce-ai scris dumneata aici? ;))
    pai: ce dracu sa zic? SUNT FAN MARIA BARBU..

    beduinul a ales bine. el era lider inainte sa fie barbat .. deci..

    Comment by blur — October 10, 2007 @ 6:31 pm

  14. @gabitzubitzu

    nu am inteles f bine care este pozitia ta. Ti se pare ca datoria nu este un comandament suficient? Te rog sa revii cu niste explicatii suplimentare, ma intereseaza parerea ta, despre care banuiesc doar ca merge in favoarea iubirii.

    Comment by Maria Barbu — October 10, 2007 @ 8:43 pm

  15. @blur

    ma coplesesti, pur si simplu!

    Si eu cred ca beduinul s-a considerat in primul rand lider si apoi barbat, mai ales ca raspundea unei educatii si unei traditii pe care nu avea dreptul sa le rupa.

    Comment by Maria Barbu — October 10, 2007 @ 8:45 pm

  16. Beduinul s-a considerat intai lider si apoi barbat. Alegerea lui, constienta. Dar cat de trist mi se pare sa alegi sa fii un rol decat sa fii ceea ce esti deja. Sa-ti negi natura pentru putere, pentru social, pentru pozitie. Prea mare pierderea de sine, zic eu…prea mare compromisul cu interiorul… Nu merita. Iar beduinul o sa-si dea seama de asta doar prea tarziu…

    Comment by Liana — October 11, 2007 @ 8:38 am

  17. Liana draga, cred ca in subconstientul nostru exista temerea ca iubirea, oricat de intensa ar parea si oricat de mult ne-am dori noi sa fie eterna, tine totusi de evanescenta, in timp ce puterea pare sa tina de stabilitate. Nu este neaparat adevarat iar suferinta noastra si rana launtrica dovedesc cu prisosinta ca ceea ce ne da ratiunea drept valabil este in contradictie profunda cu nevoile sufletului. Dar tocmai de aici deriva drama optiunilor noastre, pendularea intre rational si emotional, intre concret si sentiment. Stiu ca doare si poate ca nici nu merita sa renunti la iubire, dar… fiecare are motivatiile lui pentru optiunile pe care le face. Si, asa cum spuneam intr-un alt text al meu, “optiunile ne definesc”.

    Comment by Maria Barbu — October 11, 2007 @ 11:24 am

  18. Ce-i pasa sufletului de putere, Maria? E atat de efemera! Ofera satisfactii atat de simpliste! Implineste un ego degradabil, da iluzia eternitatii.. dar e un simplu balon de sapun, in ultima instanta… Precum spuneam, pacat ca realizam asta mult prea tarziu.

    Comment by Liana — October 11, 2007 @ 1:15 pm

  19. Da, Liana, puterea este poate un balon de sapun dar ii tenteaza atat de mult pe oameni. Chiar si iubirea este vazuta de majoritatea insilor ca o expresie a dominatiei, cu atat mai mult puterea. Exista in noi un program al competitiei perpetue, care, din pacate, functioneaza si atunci cand ar trebui sa aiba preeminenta sentimentul!

    Comment by Maria Barbu — October 11, 2007 @ 1:47 pm

  20. Dacă vrei să ajungi într-un punct de forţă pentru a face bine… poate greşeşti. Mă gândesc că cei declaraţi sfinţi, adică exemple de urmat, se cam retrag de sub privirea lumii si insuflă înţelepciune prin scrieri nu prin porunci.

    Acum câţiva ani Biserica Ortodoxă Română l-a canonizat pe Ştefan cel Mare. Mi-aduc aminte cum a răbufnit un bard intrat în politică fiind întrebat “ce părere are”. Nu-mi amintesc exact-exact, dar a spus cam aşa “Ce nevoie aveam să-mi spună cineva că Ştefan cel Mare şi Sfânt este sfânt.

    Conducătorul nu trebuie să fie sfânt ci, vorba lui Kogălniceanu, soluţia universului determinat de legile gândite pentru a dura. “Fă ca legea să înlocuiască arbitrariul; fă ca legea să fie tare, iară tu, […] fii blând, fii bun mai ales pentru acei pentru care mai toţi domnii trecuţi au fost nepăsători sau răi.”.

    Comment by Bibliotecaru — October 11, 2007 @ 2:14 pm

  21. Maria, s-au spus multe aici, toate cu valoare de adevar.
    Accepta ca nu putem gandi la fel, determinati fiind de acumulari si experiente, fara sa avem pretentii de adevar absolut. Traim, simtim, ne exprimam si ne bucuram sau ne intristam.
    Parerea mea nu poate constitui un sfat bun nici macar alegoric.
    Te imbratisez.

    Comment by gabitzubitzu — October 11, 2007 @ 2:59 pm

  22. Bibliotecaru

    intr-una din cartile mele, am scris despre cum vad eu piramida lumii. In varful acesteia, [scriam eu acum 7 ani, cand eram inca destul de pustoaica si poate mai naiva decat sunt acum,] sta Sfantul, care vorbeste cu Dumnezeu in momentele lui de har, dar nu are nevoie sa ne comunice noua ce a inteles din aceste intalniri spirituale. Apoi, urmeaza Artistul, care se intalneste cu Divinitatea in viziunile sale, si apoi, in opera, se straduieste sa exprime ce traire a avut. Abia dupa aceea il putem plasa pe Lider, undeva mai jos, pentru ca are o morala destul de labila, puterea insasi fiind generatoare de viciu si pacat.

    Asa ca te cred si pe tine, si, mai ales, acum stiu ca ai dreptate! Liderul nu este sfant, nu poate si nici nu are nevoie. Dar noi, in mod paradoxal, chiar ne-am dori sa fie!

    Comment by Maria Barbu — October 11, 2007 @ 6:24 pm

  23. @gabitzubitzu

    Bineinteles, draga prietena, ca nu gandim la fel, nu simtim la fel si nu exprimam la fel. Stiu asta si adeseori ma bucur de aceasta diversitate.
    Si eu, ca personaj ideal as alege iubirea, iar in existenta ma raportez mereu la Iubire, la acea iubire ideala pe care nu o traieste poate nimeni dar care continua sa persiste in sufletul fiecaruia dintre noi.

    Comment by Maria Barbu — October 11, 2007 @ 6:29 pm

  24. @ Maria Barbu
    Dar dacă… artistul este şi sfânt?

    Comment by Bibliotecaru — October 11, 2007 @ 11:18 pm

  25. @Bibliotecaru

    da, exista si in aceasta versiune, dar erau sfinti ale caror poezii de exemplu s-au descoperit abia dupa moartea lor si oricum erau imnuri de slava a lui Dumnezeu. Si asta se intampla in alte timpuri. In aceasta epoca insa, artistul pare mai degraba depozitarul celor mai complexe vicii, ceea ce nu e corect, pt ca, fara o anume puritate si inocenta a sufletului, orice opera e maculata de mizeria vietii obisnuite.

    Comment by Maria Barbu — October 11, 2007 @ 11:58 pm

  26. inca odata imi pare rau.am ajuns la 03 a.m. si in intervalul 10-14 a trebuit sa ma lupt cu birocratia.
    cu siguranta ai inteles la care fiu m-am referit. s-a vrut o continuare la invatatura lui mahomed despre legatul camilei.

    Comment by ingi — October 12, 2007 @ 9:05 am

  27. Nu ştiu dacă sunt chiar atât de rari artiştii preoţi. Cred că artistul are implicit o relaţie anume cu Dumnezeirea care l-a înzestrat cu har, cu talent…
    Am dar pe google “preot poet” si am găsit zeci de nume. Poate că omul este format din toate iar noi, cu puterea noastră omenească, debalansăm lucrurile aşezate şi unite de Dumnezeu. Şi ce poate fi o definiţie mai frumoasă pentru sfinţire decât echilibrul divin.

    Comment by Bibliotecaru — October 12, 2007 @ 6:25 pm

  28. @Bibliotecaru

    Dar nu m-am referit la poeti-preoti, ci la poetii care au fost nisti sfinti adevarati. Nu te supara, dar a fi preot este departe de a fi sinonim cu a fi sfant!

    Comment by Maria Barbu — October 12, 2007 @ 7:39 pm


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

Create a free website or blog at WordPress.com.

%d bloggers like this: