MariaBarbu Blog – IDEAL şi CREAŢIE

September 27, 2007

PARABOLA – "Lectia de viata"

Filed under: Literatura — Maria Barbu @ 12:26 am

Marie Lacroix este o femeie de aproape 40 de ani, cu riduri de expresie adânci, care îi dau o frumuseţe aparte. Într-o epocă în care practic toate femeile înstărite se transformă, chirurgical, într-un fel de păpuşi de o vârstă incertă, Marie îşi poartă cu mândrie semnele trecerii printr-o viaţă care nu a fost uşoară, dar pe care femeia aceasta vrea să o facă exemplară. De aceea a intrat în politică. De aceea candidează acum la preşedinţia Republicii, după ce a fost deputat în mai multe legislaturi şi ministru apreciat în guvernele de stânga.

Marie are convingerea că fiecare năpăstuit al sorţii merită o şansă, pentru a-şi construi destinul propriu şi pentru a–i înţelege mai bine pe ceilalţi. De mai multe ori, în diversele campanii la care a participat, dar şi acum, în campania prezidenţială, Marie Lacroix le-a povestit oamenilor propria ei viaţă, dar nu pentru a cuceri acel capital de simpatie populară de care se bucură oricum, ci pentru a-i încuraja pe cei ce par puşi la colţ de greutăţile vieţii.

Marie s–a născut şi a crescut la Bordeaux, într-o familie de viticultori din tată-n fiu. Era o fată fragilă şi nu foarte agreată de familia tatălui ei, care credea că numai băieţii sunt buni la ceva, în timp ce fetele nu fac decât să fie o povară în casă! Fire visătoare, fetei îi plăcea să se plimbe pe uliţe pustii, pe dealuri, pe lângă aliniamentele de viţă de vie. Până într-o zi, când, nici ea nu ştie cum, un băiat a urmărit-o şi……peste nouă luni Marie a născut un băieţel.

Familia ei s-a simţit stigmatizată şi, după ce i-a administrat o corecţie de o cumplită duritate, capul familiei şi-a scos fata în stradă, punându-i alături o mică valijoară cu câteva haine şi un coşuleţ în care plângea, disperat, un nou-născut.

Marie s-a urcat în trenul spre Paris, fără să ştie aproape ce face. A coborât acolo şi, după îndelungată căutare, a ajuns la casa unei mătuşi de gradul trei, care, femeie cumsecade, a primit-o pe Marie să stea cu pruncul la ea. Aproape întotdeauna, când ajunge la acest pasaj din povestea vieţii ei, Marie Lacroix îşi şterge cu discreţie câte o lacrimă. După un timp, în care s-a angajat ca îngrijitoare la o grădiniţă, unde îşi putea duce şi copilaşul, Marie a reînceput să spere. Şi-a terminat şcoala la fără frecvenţă, a făcut după aceea un curs special de institutoare şi a fost angajată la aceeaşi grădiniţă, dar pe un post de pedagog, care îi plăcea foarte mult.

Într-o după-amiază, când plecase obosită spre casă, pe jos prin vântul de primăvară ce transformase Parisul într-un loc de poveste, Marie, care mergea cu ochii aproape închişi, îmbătată de miresmele oraşului, se izbi cu putere de un bărbat care venea din sensul opus, dar care, la rândul lui, se lăsase sedus de vraja primăverii şi nu fusese nici el atent pe unde calcă. După scuzele de rigoare, amândoi izbucniră în râs. Se ştiau de la Bordeaux.

Marie! – exclamă tânărul. Ce faci aici?

Michel! – spuse uimită şi fata. Dar tu?

Marie îi spuse povestea ei, care oricum nu era prea grozavă. Michel îi povesti la rândul lui ceea ce mai ştia despre cei din Bordeaux. Astfel, Marie află despre moartea celui care era tatăl băieţaşului ei, o moarte tragică într-un teribil accident de motocicletă. Povestiră vrute şi nevrute, pe o terasă, lângă o ceaşcă de cafea şi un croissant care rămase nemâncat. Michel nu putea accepta ca Marie să pledeze cu atâta convingere pentru familia uniparentală, deşi ea se lăuda că reprezintă multe femei aflate în aceeaşi situaţie, care o aleseseră delegata lor la nivelul arondismentului unde locuia. Michel credea cu tărie în valorile familiei tradiţionale, cu mamă şi tată, care să le ofere copiilor un model complex pe care aceştia să îl folosească în propria lor existenţă.

Dar, Michel, ce spui tu nu mai este de actualitate. Bărbaţii de azi nu mai sunt în stare să îşi asume responsabilitatea unei familii, ci preferă să zboare din cuib în cuib, din job în job, lăsând în urmă copii de care se îngrijesc doar mamele, ele neputând abdica de la ceea ce le-a încredinţat natura.

Marie, nu sunt de acord să transformi acidentalul în regulă. Tu nu faci decât să încurajezi familia monoparentală!

Poate că eu o încurajez, dar nu eu o creez, ci acei bărbaţi iresponsabili ce nu pot fi în nici un caz numiţi taţi!

Nu e adevărat! Femeile pot desigur să îşi crească şi singure copiii, dar nu trebuie încurajate să transforme această situaţie nefericită într-o regulă, pentru că cei care pierd sunt chiar copiii, nu se poate să nu îţi dai seama de asta! Frumuseţea familiei, ca şi valoarea ei morală, constă în completitudinea ei.

În fine…. S-au certat mult pe această temă, şi în ziua aceea şi în următoarele. După vreo trei luni de discuţii, Michel, bărbat serios, director la o firmă renumită, a cerut-o de soţie şi a devenit şi tatăl oficial al fiului ei. Marie a descoperit ce înseamnă familia completă, iar fiul ei a învăţat ce înseamnă să ai un tată, un bărbat responsabil care îşi asumă povara familiei ca pe o parte firească a existenţei sale.

Marie Lacroix mai spune însă că regretă chiar şi acum faptul că a abandonat acea reprezentare a femeilor aflate în situaţia de mame singure. Simte că le-a trădat. După ce a intrat în politică şi a avut succes, a îndeplinit pentru o vreme funcţia de Ministru al Familiei, şi a încercat să facă pentru familiile monoparentale cât a putut de mult. Încă o mai doare când îşi aduce aminte de băieţaşul ei, care-i bătea pe copiii de la grădiniţă când îl strigau „monstru fără tată”!

12 Comments »

  1. Oare cu cine o semana acea Marie? Ma refer la idealismul ei, la incapatanare, la felul in care face si pe dracu’n patru pentru a obtine ce vrea sau ce trebuie 🙂 . Oricum, mi-a placut faptul ca s-au certat trei luni si apoi s-au casatorit. Lectia am priceput-o, dar nu stiu daca in societatea noastra mai este o regula. Ca asa ar fi ideal, da. Dar nu o realitate.

    Comment by oanastoicamujea — September 27, 2007 @ 12:42 am

  2. Ei, si tu, Oana! Stii cum ni se intampla noua, ca artisti ai cuvintelor? Foarte asemanator cu ceea ce se intampla pictorilor, care isi fac nenumarate autoportrete. Sigur ca realitatea dintr-o parabola este o realitate exemplara, pt ca cea de langa noi…. stii f bine cum e!

    Comment by Maria Barbu — September 27, 2007 @ 12:51 am

  3. Da, ai dreptate, e o parabola, numai ca nu stiu ce am in ultimul timp de nu imi vine sa iau lucrurile ca atare, o fi din cauza ca cineva a incercat sa imi sparga serverul si a reusit sa imi dea jos blogul? 🙂 Nu-i nimic, revine el. Sunt cu pluta azi, o fi si de la prea mult scris, gandit, etc.

    Comment by Oana — September 27, 2007 @ 1:00 am

  4. Ce? Cine ti-a facut asta? E oare ceva intentionat, asa crezi? Dumnezeule, asta ar insemna ca ne asteapta zile grele!!!

    Comment by Maria Barbu — September 27, 2007 @ 1:12 am

  5. nu asteapta zile grele pe nimeni. 🙂

    intrebati pe:
    Stoica Sorin
    Tudor Vladimirescu
    nr 66
    Pitesti, RO
    +407411992525
    +40248223540

    ;))
    dansul trebuie sa stie de ce a picat domnul server 😛 . sau de ce a disparut blogul de pe serverul cu pricina 🙂

    Comment by blur — September 27, 2007 @ 4:19 pm

  6. Marie Lacroix
    :))
    Este destul de simplu, cred.
    Marie vine de la Fecioara Maria.
    Lacroix este de fapt La Croix, adică crucea. Se spune, de exemplu, “Jésus est mort sur la croix”
    Michel, sau Mihai în română sau Micha’el ori Mîkhā’ēl în idiş sau Mikhaíl în greacă sau Michael ori Míchaël în latină sau Mikha’il în arabă… desigur vorbim de Arhanghelul Mihail. Înţelesul Talmudic al acestui nume este “cel ce este ca EL”. Dacă alăturăm pe “cel care este ca Dumnezeu” şi Fecioara Maria, ar fi interesant de ştiut cum se numea copilul? Din păcate nu am observat să fie un nume şi pentru copil în textul de mai sus 😦

    Comment by Bibliotecaru — September 27, 2007 @ 7:21 pm

  7. @Blur

    poate ca am devenit eu putin paranoica si vad tot felul de primejdii si chestii obscure chiar si acolo unde nu este cazul!

    Comment by Maria Barbu — September 27, 2007 @ 7:34 pm

  8. @Bibliotecaru

    mai, mai, ce ma fac eu cu tine? Imi place la nebunie cum scotocesti pe sub aparenta si cum incerci sa ajungi la nucleul ascuns al cuvintelor!
    O fi copilul un Emanuel, sau nu? Gandeste-te!

    (Oare ce ai fi spus atunci cand am publicat un volum de poezie cu titlul “Exercitiu spiritual” ?)

    Comment by Maria Barbu — September 27, 2007 @ 7:39 pm

  9. @Blur: dansul nu stie pentru ca problema a fost de la RDS, dar de unde ai tu datele, asta ma intreb eu. Pana la urma am picat de tot, cu bloc si cartier impreuna.

    Comment by Oana — September 27, 2007 @ 10:07 pm

  10. oana: domeniul e inregistrat pe numele domnului. datele sunt publice pe http://www.rotld.ro. bagi acolo numele domeniului si iti arata al cui e si cine il administreaza…
    maria: 🙂 .. gandeste roz. e o lume rea, dar nu trebuie sa ne consumam prea mult pe tema asta…

    Comment by blur — September 28, 2007 @ 2:30 pm

  11. @Blur: da, ma lamurisem si eu in cele din urma 🙂 .

    Comment by Oana — September 28, 2007 @ 2:34 pm

  12. @blur

    ce ma irita tipul tau de cinism, desi imi esti atat de simpatic!
    Dar reactiile psihologice sunt volatile si nu tin cont de ele, prefer sa imi folosesc totusi inteligenta si intuitia. Deci, esti invitatul meu permanent aici si vei ramane mereu binevenit, oricate critici, mai mult sau mai putin ironice, ai formula!

    Comment by Maria Barbu — September 28, 2007 @ 2:39 pm


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

Create a free website or blog at WordPress.com.

%d bloggers like this: