MariaBarbu Blog – IDEAL şi CREAŢIE

September 23, 2007

OPTIUNILE NE DEFINESC

Filed under: Sinele ascuns — Maria Barbu @ 12:14 am

Aş putea alege drumul cel mai uşor şi mai drept, dar aş mai avea oare bucuria de a urca şi de mă bucura de izbândă, după atâta efort?

Aş putea alege oamenii obişnuiţi, simpli şi comozi pentru a-i păstra lângă mine, dar cum aş putea să-i iubesc oare? Unde ar fi acea satisfacţie a seducţiei dificile, a dorinţei îndelungi şi a aşteptării la capătul căreia stă bucuria supremă?

Aş putea să mă mulţumesc cu puţin, cu ceea ce-mi scoate în cale viaţa, fără să mai provoc în fiecare clipă destinul. Dar ar mai avea oare existenţa mea această savoare a neprevăzutului, această confruntare cu stihiile, din afara mea şi din mine?

Când te gândeşti că viaţa noastră întreagă este suma alegerilor noastre, a opţiunilor noastre mai mici sau mai mari, te-apucă ameţeala!

E ca şi când ai privi în cosmos, pentru că există o infinitate de alternative la fiecare opţiune a noastră şi practic fiecare dintre alegerile noastre ne defineşte, tot aşa cum ne defineşte totalitatea lor.

Există în artă conceptul de catharsis, care definea, la vremea când îl folosea Aristotel, reacţia spectatorilor ce asistau la tragediile greceşti, adică plânsul lor, lacrimile acelea care le spălau sufletul de păcate şi îi purificau. Tot un astfel de efect de catharsis au pentru mine alegerile dificile. Simt că mă obligă la un efort de auto-depăşire şi la un proces de purificare, ce poate constitui în sine răsplata cea mai mare.

De aceea nici nu mă tem de eşecuri ori de dezamăgiri, pentru că mi le-am asumat, ele pot fi consecinţele alegerilor mele, şi, dincolo de suferinţa pe care mi-o pot provoca, rămâne marele miracol al purificării, al catharsisului.

Asta mă face să cred că am de fapt vocaţia fericirii. Fericirea opţiunilor asumate. Oricât de ciudate ar părea celorlalţi, opţiunile mele îmi construiesc existenţa într-un sens ascendent, şi asta îmi provoacă o bucurie fără margini!

15 Comments »

  1. Important e sa-ti fie tie bine, nu conteaza ce cred ceilalti.

    Comment by Oana — September 23, 2007 @ 12:19 am

  2. Oana, pentru mine este si mai important sa inteleg ca acele optiuni pe care le fac sunt in acord cu ceea ce sunt eu cu adevarat. Asta mi se pare mai presus de orice altceva.

    Comment by Maria Barbu — September 23, 2007 @ 1:15 am

  3. Asa si ar trebui sa fie. 🙂

    Comment by luckydreamer — September 23, 2007 @ 1:39 am

  4. @Dana, asta este valabil cred eu pt toti oamenii adevarati,care se respecta pe ei insisi si care vor ca existenta lor sa aiba semnificatie si sa nu treaca aiurea pe langa ei.

    Comment by Maria Barbu — September 23, 2007 @ 1:57 am

  5. Depinde foarte mult ce intelege fiecare prin om simplu. Cum definim aceasta simplitate? Daca tragem concluzia ca omul este simplu sau nu in functie de aspecte care tin de educatia sa atunci ar trebui sa analizam mai mult situatia. De cele mai multe ori personalitatea unui om isi are radacinile in anii de inceput petrecuti langa parinti. Nu putem sti cu siguranta cati oameni au sau au avut vise la care au renuntat pentru simplul fapt ca nu aveau nici o sansa sa le indeplineasca, sau poate mediul in care au trait nu le a putut deschide nici o portita.

    Comment by Aurel Dragut — September 23, 2007 @ 11:58 am

  6. @Aurel, eu folosesc termenul de simplu in sensul in care francezii spun “simple d’esprit”, adica prost, fara capacitate de intelegere. Oamenii despre care vorbesti tu pot fi oameni deosebit de complecsi care nu au avut inca oportunitatile cele mai potrivite, dar asta este cu totul altceva.

    Comment by Maria Barbu — September 23, 2007 @ 12:53 pm

  7. Stiu unde esti,

    dar n-am sa te caut acolo,

    Nu in pamant roditor – in piatra

    am sa seman,

    pentru ca dragostea sa prinda radacini

    in imposibil

    Dintre toate caile ce te ajung

    o aleg pe cea ocolita,

    pentru ca sa te simt rasarind langa mine

    de unde esti cu neputinta,

    pentru ca,

    atunci cand ochii nostri se vor intalni,

    sa explodeze in ei departea.

    Comment by gabitzubitzu2006 — September 23, 2007 @ 3:48 pm

  8. @gabitzubitzu

    poemul tau este superb si spune mai mult decat o mie de cuvinte. Multumesc mult.

    Comment by Maria Barbu — September 23, 2007 @ 3:55 pm

  9. Era şi prin Războinicul Luminii ceva cu nu alege drumul bătătorit. Mai era şi prin Călăuza, exact acelaşi lucru. Părerile sunt unanime în a spune: Fă aşa cum simţi! Şi totuşi societatea te sileşte să faci cum îi este ei, societăţii, mai bine.

    Comment by Bibliotecaru — September 24, 2007 @ 2:37 pm

  10. @Bibliotecaru

    da, dar destinul personal se construieste prin optiunile tale, indiferent daca ele sunt mai mult sau mai putin in contradictie cu societatea.

    Comment by Maria Barbu — September 24, 2007 @ 2:46 pm

  11. Nu am pretenţii să cred la nesfârşit în libertatea individuală. Dar dacă nu eu sunt liberul arbitru? Poate că nu ar mai trebui să-mi pun şi problema credinţei, nici cea a cunoaşterii, nici cea a deciziilor importante. Eu nu am un destin, nu vreau să am un destin. Alţii hotărăsc că ai trăit în van sau nu. Mie nu-mi pasă ce zic alţii după ce nu voi mai fi. Cât trăiesc, mă interesează şi mai puţin rezoluţia pe care o pun pe mine, e eticheta lor, nu a mea. Pe mine mă interesează să trag la sfârşit linie şi să ies pe plus. Dar dacă ies pe minus… ce pot face la sfârşit? Nu pot revizui pe ultima sută de metri. Să fiu ca alţiii care aleg calea ultimei spovedanii “just in case”? Atunci trag şi eu tare de acum în speranţa că voi avea notă de trecere, nu la purgatoriu ca sfânt, ci aici ca produs uman. De abia aici începe problema, pentru că nu ştiu cum anume pot creşte nota. Sunt deci la mâna socială, nu mai sunt eu liberul arbitru, nu mai sunt eu cel care hotăreşte destinul personal, nu mai sunt eu cel care construieşte structura deciziei optative.

    Comment by Bibliotecaru — September 25, 2007 @ 1:12 am

  12. Dragul meu, eu ma conduc, de cand eram f pustica, dupa ceea ce spunea Isus in pilda talantului. Vreau sa imnultesc talantul car mi-a fost dat, cat mai mult psibil, de aceea nu imi vine sa aleg calea usoara, ci pe cea dificila, pt ca asa m-am formulat interior. Daca ma straduiesc sa fac fata tuturor piedicilor, daca reusesc sa creez, atunci inseamna ca optiunile mele au fost cele bune. Daca as alege calea prea usoara si nu ar avea nici un ecou in mine, degeaba ar fi totul. Cine ma judeca si nu ma intelege, nu e problema mea. Cine ma iubeste, e altceva. Dar ceea ce implinesc este destinul, care taie uneori in mine optiunile cele mai ciudate si aparent chiar nefolositoare!

    Comment by Maria Barbu — September 25, 2007 @ 1:25 am

  13. “Eu nu am un destin, nu vreau să am un destin.” – Bibliotecaru
    Corect. Asa inteleg si eu. Un destin poate fi definit ca atare de la punctul t-zero pana in prezent. Orice presetare a unor evenimente, orice acceptare mentala ca exista evenimente situatii, ipostaze, prin care trebuie sa treci, carora trebuie sa le faci fata, care sunt acolo indiferent de vointa ta, indiferent de posibilitatea de a alege – ced eu ca e o limita serioasa. Starea prezentului, optiunile si deciziile prezente prefigureaza viitorul. De aceea nu exista anticipari, ghicitori, etc. Pentru ca in orice moment poti reveni asupra unei decizii care construieste alt viitor, alta cale. In asta cred eu ca rezida libertatea. Si daca si asumarea consecintelor e inteleasa atunci nimic nu-ti poate rezista. Est fragmant din creator asa cum te-a dorit…

    Comment by gmmail — October 21, 2007 @ 10:37 am

  14. Marin, pentru mine destin inseamna sa reusesti sa iti construiesti o existenta semnificativa, iar optiunile pe care le faci sa fie la nivelul cel mai inalt al posibilitatilor tale, nu la nivelul a ceea ce se spune/crede ca e bine.
    Destinul nostru se contureaza prin tot ceea ce facem ori exprimam, dar si prin trairile si sentimentele noastre. Nu e dn alta parte, ci este din noi insine.
    Deci sunt convinsa ca ai dreptate, dar Bibliotecaru formuleaza absurd. Nici nu are importanta daca vrei sau nu vrei destin, el se contureaza prin insasi povestea existentei tale. Acceptiunea pe care o da el destinului este limitata si desueta.

    Comment by Maria Barbu — October 21, 2007 @ 1:26 pm

  15. Comentariul tau m-a ajutat sa-mi fac tema la dirigentie. MULTUMESC.

    Comment by Anca Baciu — May 28, 2009 @ 2:09 pm


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

Create a free website or blog at WordPress.com.

%d bloggers like this: