MariaBarbu Blog – IDEAL şi CREAŢIE

September 22, 2007

VANITAS VANITATIS

Filed under: Lumea de azi,Sinele ascuns — Maria Barbu @ 12:33 am

De ce trebuie să ne îndepărtam de cei pe care îi iubim, de ce oare trebuie să “ne luăm jucariile” şi să plecăm? Aşa, numai ca să avem de unde să ne întoarcem sau, dacă cel pe care îl iubeşti chiar te lasă să pleci, te duci naibii, cât mai departe cu putinţă. Şi ce rezolvi cu asta?

O nouă sfâşiere a sufletului, o rană proaspătă, o altă suferinţă adaugată lungului şir de decepţii, şi….cam atât. Dar, sigur, orgoliul ( = VANITATEA !) este satisfăcut, iar sufletul distrus. Ce forţă diabolică dinlăuntrul nostru ne împinge să distrugem tot ce poate fi frumos doar pentru a ne satisface vanitatea? Oare câte sacrificii ne poate cere acest demon interior, care nu se mai satură să se hrăneasca din iubirile noastre, din trăirile noastre cele mai delicate şi mai fragede?

Vine însă un moment când îţi vine să-i spui vanităţii: “gata, opreşte-te!” Şi vanitatea ar trebui să se retragă în peşterile psihologiei noastre abisale şi să ne lase să fim fericiţi. Dar oare ne lasă vreodată? Mie nu prea îmi vine să cred!

Cred chiar că, în funcţie de nivelul de cultivare a minţii, rezultatul este unul paradoxal, deoarece cu cât ai mintea mai cultivată, cu atât cazi mai repede victimă acestui monstru lăuntric care este vanitatea. Oamenii mai simpli au o psihologie mai generoasă cred şi mai aerisită. Îngâmfarea noastră de intelectuali stupizi ne face să nu mai vedem ce e bine şi ce e rău, ce e frumos şi ce e urât, ce e iubire şi ce nu.

Nu vreau să condamn intelectualitatea în sine, ci doar să constat vulnerabilitatea specială a intelectualilor la vanitate, la îngâmfare şi orgoliu exacerbat. Chiar şi atunci, sau mai ales atunci, când nu este cazul!

Nu ne lasă mândria asta idioată (şi nu spun idioată în sens dostoievskian!) să ne trăim fericirea deplin, adevărat şi profund. Vrem mereu să dominăm, să îi supunem pe cei pe care îi iubim unei presiuni adesea mult prea mari, să îi facem să….nici noi nu ştim ce vrem să facă, dar mereu şi mereu, vanitatea ne împinge spre cele mai stupide gesturi şi cuvinte.

Tot vanitatea îi impinge pe artişti să se creadă mari dar să rămână în fapt pitici, şi tot vanitatea îi face pe liderii politici să fie dictatoriali şi descreieraţi. Aş putea spune că vanitatea e nu numai unul dintre cele mai mari păcate, ci poate cel mai mare, cel care ne face de fapt să ne pierdem fericirea şi bucuria, care ne transformă existenţa într-un infern al singurătăţii şi al non-comunicării. Păcat, mare păcat! Şi la propriu, şi la figurat.

 (Am simţit nevoia să re-editez acest text, pentru că simt că abia acum va fi cu adevărat înţeles, aşa cum nu a putut fi acum trei luni, când erau parcă altfel aliniate stelele!)

 

Advertisements

23 Comments »

  1. In cazul asta, recunosc, sunt o pacatoasa 🙂 Si, ce e mai rau, e ca imi place sa fiu vanitoasa. Imi place sa arunc vorbe grele, sa dau un sut atunci cand cineva mi se pune in contra, ba chiar si sa injur ca un birjar. Imi place sa cred ca sunt cea mai buna, ca pot sa fac multe, ca nu am nevoie de nimeni pentru a ma ridica. Nu e asa, categoric, dar sunt vanitoasa. Deci pacatauiesc. Dar eu si recunosc. Sunt inganfata, vanitoasa, insensibila uneori si prea sensibila alteori. Pana la urma vanitatea nu mi se pare atat de rea. Poate ca sunt un fel de Basescu in devenire :)).
    Oricat ne-am educa mintea, nu scapam de vanitate. Da, ai drepatate tu, mai ales cei care au o anumita cultura sunt vanitosi, asta pentru ca ei nu se coboara la nivelul prostilor. Ei bine, aici eu mai gresesc, ma mai cobor si la nivelul ala. Pana la urma prostii sunt si ei oameni, dar asta nu inseamna ca o fac prea des. Si nu cred ca tu vei reusi sa scapi de vanitate. E parte din fiinta noastra. Dar bucura-te si de asta. Face parte din viata. Nu cred ca vanitatea distruge sufletul. Sau nu esti tu la fel de vanitoasa ca mine?

    Comment by oanastoicamujea — September 22, 2007 @ 12:46 am

  2. Oana draga, sunt un monstru de vanitate si orgoliu. Prefer sa pierd dar sa raman “deasupra”, sa ma dau mare si grozava. Sunte Leoaica, deci deviza mea este : Eu sunt cea mai buna, cea mai… in toate. Dar, teoretic, stiu ca e ingrozitor si sufar ca sunt atat de pacatoasa. In concret insa reiau la nesfarsit acest monstruos ciclu al destramarii.
    Textul asta ar vrea sa fie un fel de auto-dresaj, o innobilare a propriului sine, intr-un sens spiritual, mistic. Ce mult imi doresc asta, dar la modul ideal poate. Caci in realitate, daca nu as avea aceasta vanitate, parca mi-as pierde alura, inaltimea, demnitatea. Desi, macar in mod exceptional, adica in iubire, nu e adevarat.

    Comment by mariabarbu — September 22, 2007 @ 1:00 am

  3. Hai s-o fac din pura contradictie… Hai sa nu fiu pe aceiasi lungime de unda… Vrei? Si – multumindu-ti pentru zambet – ma bag in seama… Daimonul socratian, care ne sopteste ce si cum se poate defini (in context)ca fiind ghidul sau cel putin cel care determina o atitudine prin care se defineste! Se simte mandru – si determina comportamente specifice mandriei. Se simte orgolios raportat la diversi no-name contextuali? Va dezvolta comportamente specifice orgoliilor… Simte cum vanitatea din el insusi se revarsa? Logic – si comportamentele exterior-observabile vor avea aceiasi amprenta! Pana aici nimic complex: un gen de cauza-efect. Dar cine e tipul asta interior? Cine e entitatea asta sofisticata, pretentioasa, insensibila la morala, la reguli sociale, la imperative comuitare? Tu il numesti demon. Eu il numesc suflet. Si ca psiholog – gaseam alt concept – dar il prefer pe asta!Ei bine, cum vad eu… Tipul asta numit de mine – suflet – ARE dreptul sa ceara, sa se manifeste si pt singurul motiv ca este a-propri corpului. El e ceea ce este! Si din aceasta perspectiva concepte precum mandria, orgoliul, pacatul, vanitatea, etc, etc sunt invalide… Sau sunt invalide doar pentru mine… Cel puitin, nu le prmit sa ma limiteze…

    Comment by gmmail — September 22, 2007 @ 3:07 am

  4. ma cherie,
    cu indemanare,ai dus firul de la individ pana la ultima foita de ceapa!
    din pacate pt mine m-am recunoscut si eu in cele scrise,cu pierderile de rigoare.

    Comment by ingi — September 22, 2007 @ 6:39 am

  5. gmmail

    Marin, ce monstru de orgoliu si vanitate tebuie sa fi si tu, dragul eu! Dar nu ma mira. Asta e crucea noastra, iertata fie-mi erezia, crucea oamenilor de idei. Vanitatea ii copleseste dar lupta lor cu sinele ii face poate sa se mantuiasca, in timp ce liderii de exemplu cedeaza vanitatii intr-atat incat nu mai respira altceva!

    Comment by mariabarbu — September 22, 2007 @ 12:10 pm

  6. @ingi

    Radu, multumesc. Esti f dragut si , probabil, f vanitos, dar nu te lauzi cu asta, nu-i asa?

    Comment by mariabarbu — September 22, 2007 @ 12:12 pm

  7. ma cherie,
    dragut(fizic),probabil am fos cand eram tanar.
    ref.vanitate,o trec si la defecte.arg.:vanitatea in exces? duce la o diminuare drastica a comunicarii.greu ma regasesc intr-un dialog cu altii,iar principal vinovat cred ca sunt eu.(in ciuda faptului ca uneori predau despre subiect)

    Comment by ingi — September 22, 2007 @ 1:14 pm

  8. Orgoliul…vanitatea…sunt doua “arme” din categoria celor cu 2 taisuri (cel pozitiv si cel negativ). Vanitatea sau orgoliul pot fi folosite ca un fel de scut, o masca pentru cei carora nu ne permitem sa le aratam adevarata noastra fata. E foarte important aici sa sti sa faci selectia cat mai bine, adica sa alegi cat se poate de bine persoanele la care sa activezi aceste arme si persoanele la care sa mentii armele in teci sau in ce vreti voi. Sau cum spunea fostul meu profesor de biologie, Dn-ul Turnea, sa fim “buni cu cei buni si rai cu cei rai” … in adaptare reiese “vanitos/orgolios cu cei vanitosi/orgoliosi (si cazul opus). Desi cel mai bine e sa fii tu insuti, in masura in care “te tine”.

    Comment by Aurel Dragut — September 22, 2007 @ 1:16 pm

  9. Cultura si vanitatea sunt invers proportionale. chiar una exclude pe alta. cu cat cunosti mai mult iti dai seama ca ai mai mult de invatat. prostii e cu adevarat prosti cand cred ca e destepti. cei cultivati sunt cu adevarat culti ..cand spun ca mai au mult de invatat.

    Comment by Liviu Anastase — September 22, 2007 @ 5:03 pm

  10. A fi simplu inseamna sa te bucuri de existenta in orice clipa, sa fii lipsit de ego. Egoul este falsa personalitate. Unde exista ego nu exista nici un mister caci orgoliul prin prostia sa tinde sa se scoata repede in evidenta. Un proverb indian spune: “Paiele vin repede la suprafata in timp ce pietrele pretioase se lasa imediat la fund.”
    O fiinta care iubeste intelege, se sacrifica…este deja mangaiere pentru cel oropsit, lumina pentru cel ratacit, popas pentru cel ostenit. Fiinta umila este simpla si de aceea cunoasterea sa este directa, mintea nu-i joaca farse.
    Slavici, in nuvela Moara cu noroc, surpinde fenomenul in mod exceptional;
    Acesta isi pune personajele in situatii limita cand trebuie sa aleaga intre solicitari simultane, dar care se exclud reciproc. Asupra personajului se exercita constrangeri deformatoare ale partenerului, ale familiei si satului. Din aceste situatii rezulta drame ale demnitatii si ale vanitatii .Slavici este un maestru al analizei psihologice; stie sa urmareasca gradat instalarea crizei sufletesti si evolutia ei de la primele semne pana la punctul culminant.
    Eu sunt vanitoasa, dar nu in exces.
    Te pup Maria.

    Comment by gabitzubitzu — September 22, 2007 @ 5:15 pm

  11. Postul tau e o alarma…
    Sa vezi de ce:
    De indata ce tendinta de a se pune in valoare devine predominanta, aceasta determina o tensiune crescuta in viata psihica, ceea ce face ca omul sa-si contureze mai limpede scopul de a obtine putere si superioritate, intensificandu-si totodata actiunile in acest sens. Viata sa devine un fel de speranta a marelui triumf. Un asemenea om devine in mod necesar neobiectiv, deoarece isi pierde legatura cu viata, fiind in permanenta preocupat de impresia produsa altora, de ceea ce gandesc ceilalti despre dansul. Libertatea sa de actiune este astfel inhibata la maximum si in caracterul sau isi face loc cea mai raspandita trasatura, vanitatea.

    Comment by gabitzubitzu — September 22, 2007 @ 5:20 pm

  12. Se poate afirma ca nu exista om la care vanitatea sa nu fie prezenta, fie si doar sub o forma putin pronuntata. Si dat fiind faptul ca nu te poti impune daca iti afisezi ostentativ vanitatea, de cele mai multe ori aceasta se camufleaza, luand diferite infatisari. Poti fi vanitos si sub masca unei anumite modestii. Un om poate fi atat de vanitos incat sa nu-i pese de felul in care il judeca ceilalti, sau, tocmai in virtutea atitudinii sale, sa-i captiveze si sa caute sa-i foloseasca avid in profitul sau.

    Comment by gabitzubitzu — September 22, 2007 @ 5:23 pm

  13. Vanitatea face din oameni nu niste parteneri corecti, ci mai degraba niste oameni care pun bete-n roate. Cand ei isi vad nesatisfacuta vanitatea, cauta cel putin sa faca in asa fel incat ceilalti sa sufere. La copiii la care vanitatea este in plina dezvoltare, adesea se observa, atunci cand ei isi vad serios amenintata situatia, o puternica etalare a propriei valori si o demonstratie de forta pe spinarea celor slabi (cazurile de cruzime fata de animale). Unii, ceva mai demoralizati incerca sa-si satisfaca vanitatea cu flecustete lipsite de noima si vor cauta sa-si multumeasca tendinta de a se impune alaturi de marile arene, pe cate un teatru de operatii secundar, creat dupa capriciul lor. Sunt de gasit aici cei care se plang mereu de povara vietii, sustinand ca ceilalti le sunt indatorati. Daca nu ar fi fost atat de prost educati sau daca nu ar fi intervenit nu stiu ce impasuri, atunci ei s-ar afla — pe cat o afirma ei — la loc de vaza. Cam acestea sunt, intre altele, tanguirile lor. Ei gasesc intotdeauna pretexte pentru a nu se situa in linia intai a vietii. in visurile lor insa isi fauresc pururea imagini care sa le multumeasca vanitatea.
    Vanitosul are totdeauna dreptate, iar ceilalti nu.
    Se spune ca Socrate, vazand o data pe un orator pasind la tribuna in haine roase, i-a strigat: „Tinere atenian, vanitatea da afara prin toate gaurile toalelor tale!” 🙂

    Comment by gabitzubitzu — September 22, 2007 @ 5:31 pm

  14. Am dezbatut acest subiect acum cativa ani cu o buna prietena si mi-am permis sa sintetizez. Este putin teoretizat, dar mesajul e corect.

    Comment by gabitzubitzu — September 22, 2007 @ 5:42 pm

  15. @Aurel
    ar fi minunat daca ne-am putea domina exprimarea vanitatii intr-atat incat sa o punem in opera, in actiune adica, numai in cazurile apropriate acestei manifestari. In situata iubirii insa, vanitatea te indeparteaza de fiinta iubita si nu te apropie, pt ca iubirea de sine prevaleaza asupra iubirii fata de celalalt.

    Comment by mariabarbu — September 22, 2007 @ 5:46 pm

  16. @Liviu Anastase,
    ai dreptate, in sensul ca prin cultura se deschid ochii launtrici, si vezi marile dimensiuni si intelegi micimea egoismului si a vanitatii.

    Comment by mariabarbu — September 22, 2007 @ 5:48 pm

  17. @gabitzubitzu

    imi face o placere enorma sa constat ca esti socratica, ca admiti faptul ca vanitatea este cea care ne onubileaza, mai mult decat orice alta manifestare, pana intr-atat incat ajungem sa facem rau celorlalti doar pentru satisfactia proprie, fie aceasta de natura intelectuala, psihologica sau pur instinctuala.

    Comment by mariabarbu — September 22, 2007 @ 5:51 pm

  18. Maria, depinde de noi cum vom aprecia gustul celor doua si in ce masura il vom lasa se ne influenteze. Cat timp nu pui mare pret pe cele doua e posibil sa te poti controla in a le folosi sau nu de la caz la caz.

    Comment by Aurel Dragut — September 22, 2007 @ 9:02 pm

  19. @Aurel, numai daca suntem cu adevarat exceptionali putem intelege sacrificiul vanitatii in favoarea iubirii, pt ca oamenii marunti, mediocri, simt nevoia sa se dea mari tocmai in fata celor pe care ii iubesc!

    Comment by mariabarbu — September 22, 2007 @ 9:10 pm

  20. Vanitatea este o reacţie nevinovată. Păcatul universal este egoismul. Ne naştem egoişti şi murim egoişti.
    De la prima clipă începem să strângem şi să ne cultivăm sentimentul de proprietate.
    Ne încheiem viaţa cu act de succesiune.
    Renuţarea la egoism este calea spre mântuire.

    Comment by Bibliotecaru — September 24, 2007 @ 2:44 pm

  21. @Bibliotecaru

    Da, si renuntarea la vanitate este calea spre iubire.

    Comment by Maria Barbu — September 24, 2007 @ 2:51 pm

  22. Nu aş merge până acolo. Îmi este greu să definesc iubirea. Am citit pe undeva, nu mai ştiu unde, că iubirea înseamnă renunţare de sine. Deci nu că iubirea implică sau permite renuţarea de sine ci că există un egal între renunţare şi iubire. Egoism, vanitate… renunţare de sine, cam pe acolo. Eu nu cred însă că iubirea nu este egoistă, că nu conţine în ea vanitate. Dimpotrivă. De aici şi gelozia, dorinţa de a fi iubit înapoi, dorinţa de confirmare, de reconfirmare, dovezile…
    Costele, tu mă mai iubeşti măi! Sigur că da Tanţo, ce întrebare este aceasta?
    Aici sunt multe discuţii. Eu văd prin iubire dorinţa de a acapara. Poate de aceea se şi zice că doi iubiţi devin unul singur. Iubirea fiecăruia doreşte acapararea celuilalt. Este o autoincluziune consimţită. Dar acesta e un mic început, discuţia este atât de lungă că mii de ani i-ar trebui luminii să ne-ajungă. 🙂

    Comment by Bibliotecaru — September 25, 2007 @ 1:20 am

  23. Offfff. Ma faci sa te urmaresc greu, pt ca vorbesti pe jumatate in serios pe jumatate in gluma. Da, iubirea ca erotism e posesie, pt ca ea implica actul sexual care este posedare, dominare. Dar iubirea spirituala ori sufleteasca este inefabila, desprinsa de egoismele animalului din noi. Iubirea ca sentiment le cuprinde pe amandoua, in proportii diferite. Eu aici pledez pt renuntarea la vanitate, care este cea care viruseaza inclusiv iubirea sufleteasca.
    Dar, Dumnezeule mare, este doar un vis, pt ca si in mine urla vanitatea monstruoasa. Vreau sa primesc mai mult decat dau …. Stiu asta dar imi doresc sa ating, macar in vis, Idealul!

    Comment by Maria Barbu — September 25, 2007 @ 1:33 am


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Blog at WordPress.com.

%d bloggers like this: