MariaBarbu Blog – IDEAL şi CREAŢIE

September 17, 2007

SUNTEM CARPATICI, NU BALCANICI

Filed under: Cultura — Maria Barbu @ 1:16 am

Dacă ne-am asuma curajul de a contempla cu atenţie şi cu bunăcredinţă istoria românească, ca şi geografia, şi, dacă am ţine cont şi de argumentele sociologilor şi etnologilor, am vedea că România nu este “un loc unde nu se întâmplă nimic” ci, dimpotrivă, un spaţiu monumental, la propriu, deoarece munţii noştri sunt presăraţi de sculpturi megalitice provenind de la o străveche civilizaţie, antediluviana. În acest spaţiu, Carpato-Danubiano-Pontic, poporul ăsta român s-a plămădit din fibra străbunilor şi a primit un destin în care dramatismul istoric a fost suportat cu stoicism. Suntem unul dintre cele mai coagulate popoare. Arcul Carpaţilor este, din punct de vedere geografic, coloana noastră vertebrală. Carpaţii sunt prelungirea estică a Alpilor. Cultura românească străveche are elemente comune cu cea a altor popoare europene a căror existenţă fizică şi istorică a ţinut de proximitatea montană. Pirineii, Alpii şi Carpaţii au dat ceva din monumentalitatea si rigoarea lor popoarelor care vieţuiesc în proximitate.

Nu avem de ce să ne raportăm la Balcani, care sunt în Sudul Dunării, în timp ce noi, românii, suntem conturaţi de o istorie de aproape douazeci de secole, ca aparţinând de Nordul Dunării. Dunărea a fost hotarul natural pe care românii l-au pus mereu între ei şi numeroşii agresori care au atentat la viaţa lor, la ţara lor, la bogăţiile lor. Cronicile noastre istorice sunt presărate ca un lait-motiv de formularea: “şi i-au alungat pe duşmani peste Dunăre”. Cronicarii au înţeles cel mai bine rolul celor două repere naturale pe care le-au folosit mereu românii: Dunărea, pentru a-i alunga pe duşmani dincolo de ea, si Carpaţii, care au fost şi sunt adevarata matrice românească, locul unde românii s-au format şi unde s-au retras mereu pentru a-şi apăra fiinţa.

Existenţa însăşi a neamului nostru este strâns legată de Carpaţi. Acesta este un adevăr evident şi accesibil oricui. Suntem carpatici, ori carpatini, aşa cum alţi europeni sunt alpini. Suntem un neam de oameni pentru care arcul majestuos al Carpaţilor a funcţionat ca element organic, unificator. Întreaga noastră istorie se leagă de Carpaţi, întreaga noastră cultură, întreaga noastră spiritualitate, întreaga noastră fiinţare. Cultura româneasca este profund marcată de această rigoare, care este o trăsătură specifică oamenilor de munte. Folclorul românesc este unul pastoral, iar literatura cultă a preluat sintagme, cândva esenţiale, transformându-le în metafore. Carpaţii i-au făcut pe români să fie unitari, să aibă aceeaşi limbă şi aceleaşi obiceiuri. Arcul carpatic nu a despărţit provinciile româneşti, ci le-a unificat, le-a dat coerenţă. A fost nucleul magnetic al fiinţei noastre naţionale. Carpaţii sunt munţii ce susţin centrul Europei, cu forma lor robustă, aproape circulară. La fel sunt si românii. Robuşti şi neclintiţi, românii au apărat Europa.

Este de neînţeles de ce, după atâtea secole de istorie dramatică, când românii s-au luptat să-i alunge pe agresori peste Dunăre, poate afirma cineva acum că aparţinem unui spaţiu geografic şi cultural de care ne-am delimitat. Aceasta nu înseamnă că nu recunoaştem valoarea zonei balcanice. O recunoaştem cu aceeaşi generozitate cu care suntem gata să recunoaştem valoarea tuturor, o recunoaştem dar nu-i aparţinem. Am înfruntat agresiunile venite din acest Sud, stăpânit cândva de Imperiul otoman, şi le-am făcut faţă cu eroism si sacrificii. Carpaţii au fost magnetul natural, coagulant pentru geografia, istoria, cultura şi spiritualitatea românească. Tot în Carpaţi, şi azi încă, sălăşluiesc acei miraculoşi pustnici, acei mari rugători, care prin credinţă şi asceză ne fac să ne raportăm mai direct la Înalt. În acest spaţiu sacru, în zona Carpato-Danubiano-Pontică, românii sălăşluiesc din vremuri antice. Nu există nici o raţiune de a ne abandona locul de origine, loc pentru care fidelitatea noastră este absolută. Nu există nici un motiv de a-i dizloca pe români din locul unde i-a pus Dumnezeu, Natura, Istoria.

Într-o cuvântare a lui Carol I, rostită la 3 ianuarie 1885, marele rege spunea: “Istoria poporului român, din cele mai vechi timpuri şi pâna in zilele noastre, este numai o lungă serie de lupte uriaşe războinice, ce a trebuit să susţină cu multă vitejie şi devotament poporul român pentru apărarea ţărilor române, a naţionalităţii, limbii, religiunii şi libertăţilor sale. În tot cursul evului de mijloc, invaziunile la Carpaţi şi la Dunărea de Jos s-au continuat, s-au reînnoit şi s-au preschimbat cu aceeaşi rapiditate şi vehemenţă ca şi în epoca Imperiului Roman. Şi dacă poporul român a ieşit victorios din aceste războaie gigantice, dacă ţările n-au fost subjugate de popoare străine, dacă naţionalitatea română n-a fost distrusă, daca şi azi ţările acestea sunt latine, precum au fost latine înainte aproape cu 1800 de ani, aceasta are s-o mulţumească geniului său naţional, virtuţilor sale militare, moştenite de la strămoşi, încrederii ce au avut-o întotdeauna Românii în drepturile şi în forţele iubirii de ţară şi de naţionalitate, unirii şi înţelepciunii lor politice.” Am preluat acest fragment din prefaţa la o lucrare monumentală şi de o importanţă de excepţie pentru istoria României, ca şi pentru cultura noastră, o contribuţie de maximă importanţă la studiul neoliticului european, “Dacia preistorică” de Nicolae Densuşianu, aparută în anul 1913, cu o prefaţă de dr. C.I. Istrati.

Să nu ne uităm adevărurile! Să nu ajungem să negăm ceea ce este evident şi obiectiv în geografia, istoria şi cultura noastră. Românii de azi nu trebuie sa fie hienele strămoşilor lor, ci să păstreze alura puternică şi demnă a lupilor din Carpaţi, lupi din care dacii făcuseră o imagine emblematică şi drapel de luptă. Locul nostru, din preistoria neolitică şi până astăzi, a fost şi este “leagănul” Carpaţilor. Aceşti munti ne-au dat şi ne dau “osatura” lor şi vom rămâne închegati şi demni numai raportându-ne la ei. Suntem carpatici şi putem fi mândri de asta. Carpaţii ne leagă de inima Europei în mod natural şi organic. În “cuibul” Carpaţilor palpită “sângele” geologic al Europei, tot astfel cum străvechiul sânge european palpită în fiinţa noastră naţionala. Este o realitate pe care nimeni nu are dreptul să o ignore.

(publicat în cartea “România în pragul mileniului III. Renaşterea optimismului”, în anul 2000)

Advertisements

15 Comments »

  1. Viziunea nu este rea, indiferent cine a avut-o şi cu ce a susţinut-o. Doar că o bănuiesc puţintel de naţionalism, deşi nu este nimic rău nici în asta.

    Comment by DeMaio — September 17, 2007 @ 10:28 am

  2. Bogdan, cine spune ca nationalismul este rau? Daca ne aducem aminte, cu oroare!, comunistii au fost cei care au inventat internationalismul proletar, tocmai ca arma impotriva unui nationalism sanatos, care nu le permitea sa faca ce vor. Nationalismul ca demnitate nationala si ca sustinere identitara este o forma de sanatate a natiunii. Numai exacerbarile, de orice fel, sunt bolnavicioase si daunatoare.
    De fapt, si tu spui cam acelasi lucru!

    Comment by mariabarbu — September 17, 2007 @ 10:34 am

  3. Păi, da…
    Bine…normal, există unele limite. Adică, nu aş vrea să văd vreodată că mergem spre naţionalismul francez, acela depăşeşte orice măsură şi nu este susţinut mai de nimic, de mulţi ani de zile. Şi nici pe cel pe care-l trâmbiţează partidele noastre de extremă, dar dat fiind că ştim cine le conduce, se poate spune că există o scuză, în sensul în care paturile de spital sunt uneori neîndestulătoare.
    Dar, în mod cert, ar trebui să mai creştem puţin la capitolul acesta. În sens pozitiv.

    Comment by DeMaio — September 17, 2007 @ 12:04 pm

  4. Ce bine ca mai exista oameni care gandesc asa cum gandesti tu…
    Exista speranta.
    Frumos scris!

    Comment by ellaida — September 17, 2007 @ 2:55 pm

  5. Eu inca imi sustin punctul de vedere: esti o idealista. Dar incet, incet incepi sa ma convingi, nu pe de-antregul, dar in unele cazuri parca tind sa cred ca se mai poate face ceva. Cu toate ca nu se poate 🙂

    Comment by oanastoicamujea — September 17, 2007 @ 5:17 pm

  6. @DeMaio

    Bogdan, asa cum ai vazut, sunt impotriva nationalismului extremist, dar in lumea actuala, in care globalizarea vine cu tavalugul ei nivelator peste noi, si in conditiile in care constructia europeana permite totusi, prin respectarea principiului de subsidiariate sa ne afirmam particularitatile, devine o datorie de onoare sa ne afirmam identitatea nationala, cu tarie, demn, coerent, pozitiv si constructiv.

    Comment by mariabarbu — September 17, 2007 @ 6:22 pm

  7. @Ellaida, iti multumesc pentru aprecieri.
    Convingerea mea este ca exista mai multi romani care gandesc intr-o maniera similara, dar poate ca nu au taria sau capacitatea sa exprime. Si atunci, noi, cei care putem formula adevarurile noastre, ale tuturor, trebuie sa o facem cat mai pregnant cu putinta.

    Comment by mariabarbu — September 17, 2007 @ 6:25 pm

  8. @Oana, imi faci o mare bucurie declarand ca incepi sa crezi, chiar daca partial si cu multe temeri, justificate de altfel. Dar e foarte important ca noi sa credem, pentru ca putem exprima, coagula convingeri si focaliza energii.

    Comment by mariabarbu — September 17, 2007 @ 6:28 pm

  9. Îmi creşte tensiunea când aud “de bine” despre români. Este un obicei pe care l-am căpătat de când eram copil şi auzeam strigăte patriotarde pierdute în urma ultimelor acordori ale imnurilor patriotice. Adevărul este însă un pic diferit, aşa cum văd eu adevărul. Din ce am citit, am corelat şi am dedus logic, nu este vorba atât despre poporul român ca răspuns al fluturării de pasăre măiastră. Se pare că pe undeva prin Carpaţii Româneşti există o zonă de comunicare cu… cum să zic ca să nu sperii pe nimeni… cu o altă realitate, cu un altfel de realitate. De aceea România este sursa multor poveşti fantastice, al multor oameni care văd, simt, această altfel de realitate. Se pare că, vorbesc din nou de această aparenţă, acest fantastic îşi are înfipte rădăcinile în ceva “scăpat” rândurilor istoriei sau eliminat prin neobişnuitul extraordinar, dar rămas în atestările obiceiurilor milenare. Printre alte trimiteri fantastice, Românii au referiri în miturile lor elemente relative la facerea pământului, poveşti care sunt un pic diferite faţă de înţelegerea pe care o dăm bibliei deşi în perfectă concordanţă cu cuvintele povestite de aceasta. Din prezenţa clară a ancestralului aici, din faptul că România se află undeva la mijlocul continentelor reunite… sunt îndreptăţit să cred că undeva prin Carpaţi se află vatra civilizaţiei umane. Nu mă refer la ceea ce vedem acum că ar fi civilizaţia umană, ci la acea civilizaţie cu mult mai veche decât localizarea actuală a speciei, o civilizaţie pierdută ca atestare isorică.

    Comment by Bibliotecaru — September 17, 2007 @ 6:59 pm

  10. @Bibliotecaru

    dragul meu prieten, si eu cred la fel, si am fost absolut siderata sa vad ca la Oxford exista specialisti care vorbesc despre acest lucru ca despre un adevar incontestabil. Numai noi, stam ca vitele aici, si nu vedem nimic din ceea ce e sub nasul nostru! Parca ar fi un blestem aceasta obnubilare!

    Comment by mariabarbu — September 17, 2007 @ 7:19 pm

  11. Dumnezeule, ce de clisee in textul asta! Ce poetici suntem! Si Carpatii sunt nu stiu ce coloana vertebrala…
    Am citit multe bloguri, dar asa de fals ca asta nu era nici unul. Nici macar Oana Despa care scrie tot soiul de aberatii pretentioase nu are asa ceva.
    Eu nu numai ca te suspectez de nationalism, o spun de-a dreptul: doamna, esti nationalista! Poporul asta roman cu bune si cu rele nu este nici mai presus, nici mai inteligent, nici mai frumos decat altii! Nu a spus nimeni ca nu trebuie sa ne pastram traditiile, dar pentru a pastra traditiile ar trebui sa facem ceva concret, nu sa scriem asemenea povesti bombastice si patriotarde!

    Comment by radubu — September 17, 2007 @ 11:15 pm

  12. @radubu
    si ce daca? era in 2000 nene, si eram si eu mai mica? ce treaba are cineva cu asta? geme geniul critic in mata si nu poate iesi afara?

    Comment by mariabarbu — September 18, 2007 @ 1:05 am

  13. @radubu
    Mă gândeam să-ţi explic că dacă te uiţi într-un pahar de apă şi nu vezi nimic nu înseamnă că nu vei bea botulism sau cine ştie ce virus ucigaş. Lucrurile care nu se văd nu înseamnă că nu există. Dar mi-am dat seama că mă chinuiesc degeaba, şi aşa nu mai ajungi tu pe aceste meleaguri.

    Comment by Bibliotecaru — September 18, 2007 @ 2:21 pm

  14. dar despre cumani ce spui ?

    Comment by ingi — September 18, 2007 @ 6:41 pm

  15. Este o modă a cumanilor? Au intrat brusc în viaţa mea şi văd că sunt din ce în ce mai prezenţi.

    Comment by Bibliotecaru — September 18, 2007 @ 7:29 pm


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Blog at WordPress.com.

%d bloggers like this: