MariaBarbu Blog – IDEAL şi CREAŢIE

September 4, 2007

DIN NOU LA RASCRUCE

Filed under: Sinele ascuns — Maria Barbu @ 12:01 am

Sunt din nou la răscruce. Simt că iar trebuie să aleg drumul cel bun, din mai multe posibile. Şi care este cel mai bun, sau, mai bine zis, în ce fel trebuie să fie cel mai bun? Mai bun doar pentru mine, adică să merg pe acel drum care să mă pună pe mine în valoare, la modul singular şi egoist, aşa cum am făcut ca poetă? Sau să aleg drumul greu şi plin de obstacole care mă va duce nu ştiu cât de sus dar ştiu că foarte departe, însă nu singură, ci aducând cu mine o mulţime de visători şi de vizionari, de oameni credincioşi şi cu principii, de curajoşi dar şi de veleitari? Care este drumul cel bun?

La această răscruce a vieţii mele sunt mai bogată lăuntric, cu mintea mai mobilată şi cu sufletul mai treaz, dar sunt, ca întotdeauna, singură împotriva tuturor. De când eram doar o fetiţă am simţit că sunt altfel, că mă detaşez de ceilalţi, într-un mod aproape dureros, şi, în ciuda faptului că eram mereu cea mai bună, prima, în sufletul meu simţeam adesea acest fapt ca pe-o pedeapsă.

Acum, m-am împăcat cu această singularitate, pentru că mi-am asumat condiţia Artistului, care se sacrifică pe sine, de bunăvoie, pentru operă. Dar, dacă vreau să fac un demers politic, simt că am de urcat un fel de Golgotă, pentru că de această dată trebuie să mă sacrific pe mine complet pentru un ţel comun, pentru un ideal împărtăşit cu o mulţime de oameni. Înseamnă să nu mai fiu singură, dedicându-mă doar operei mele, ci voi fi împreună cu mulţi alţii, dedicându-mă unei opere comune.

Doamne, ce natură duală pot să am! Pe de o parte cu destin artistic solitar, pe de altă parte cu propensiune puternic naţională! Ce faţetă secretă a fiinţei mele mi se revelează în acest moment de răscruce? Este, cred, faţeta mea altruistă.

As vrea să pot reuni în mine cele două căi fără să trădez nici una, ca şi cum acest drum al destinului meu ar fi unul dublu, ca o cale ferată, numai că eu mi-aş dori să fie o cale înstelată. Îngerul mă va ajuta oare la această răscruce sau oamenii de lângă mine? Aştept cu emoţie un răspuns. Un răspuns divin. Un răspuns uman. Oricum, o revelaţie!

Advertisements

27 Comments »

  1. Este o dilema destul de dificila, cel putin asa o vad din unghiul meu. Si cum cat dilema e mai dificila sau consecintele mai grave cu atat e mai bine sa te gandesti mai mult inainte de a lua o hotarare. Dupa parerea mea, nu poti lua o decizie imediata. Poate doar daca inclini sa mergi pe drumul ce te presupune a fi egoista. Pentru a alege celalalt drum cred ca ai avea nevoie de timp suplimentar pentru a gasi acel “echipaj de nava” cu care sa pornesti pe mare in lupta cu “iceberg”-uri si “corabii de pirati”, in traducere posibilele pericole/obstacole ce vor aparea in viitorul apropriat momentului in care vei lua o hotarare in sensul asta. Intr-o asemenea “misiune” nu poti fi si cel care “carmuieste barca” si “bucatarul” si cel care “alimenteaza focul cu carbuni”(sper sa nu fac confuzie aici), drept pentru care e nevoie de “echipaj” in care sa te poti baza.

    Comment by Aurel Dragut — September 4, 2007 @ 12:30 am

  2. @Aurel, esti un consilier foarte talentat. Ai perfecta dreptate. Demersul altruist este atat de plin de pericole si de obstacole, incat trebuie mai intai de toate alcatuit echipajul care sa fie nucleul de suflet, si strategic in acelasi timp. Cred ca va trebui sa ma obisnuiesc sa fac totul temeinic, fara graba si fara sa astept rezultate imediate, ceea ce este aproape contrariul demersului poetic, ale carui rezultate le ai f repede! Dar, asta e, daca destinul vrea, o sa fie bine!

    Comment by mariabarbu — September 4, 2007 @ 12:37 am

  3. Nu stiu daca o sa gasesti acea revelatie, dar iti doresc din tot sufletul. Este o dilema ce se naste in inima oricarui artist care mai tinde si spre altceva. Cum si artistii sunt oameni, e normal sa mai tinda si spre lucruri care tin de o altfel de arta. Cert este ca daca te gandesti la o astfel de cariera – politica – nu vei mai avea timp si de latura pur artistica, poate doar din cand in cand. Acum depinde ce crezi ca te-ar face fericita cu adevarat. Sa conduci penelul sau o armata de oameni? Pana la urma raspunsul tot in sufletul tau se afla. Si daca crezi cu adevarat ca realizezi ceva, atunci asa va fi cu siguranta.
    Gandind si din cealalta perspectiva: esti tanara, timp ai destul pentru a te alatura unei cauze, pentru a o initia, a o forma, iar apoi, cand simti ca nu mai poti, sa te intorci la latura ta poetica. La penel. Daca le pui in balanta sufletului, sunt sigura ca vei gasi raspunsul potrivit.

    Comment by oanastoicamujea — September 4, 2007 @ 12:44 am

  4. EU as alege varianta 1… dar aici depinde de multe lucruri de care deja am discutat… nu stiu ce sfat sa-ti dau pentru ca nu cunosc toate datele problemei…

    Comment by Buddha — September 4, 2007 @ 12:51 am

  5. @Oana
    tu stii ce inseamna sa fi artist, ce sacrificiu inseamna. Iubesc asta mai mult decat pot spune. Cealalta fateta a mea, cea implicata, o simt ca se zbate in mine, dar stiu bine ca depinde in mare masura si de altii, nu doar de performanta mea, si tousi ma tenteaza enorm!

    Comment by mariabarbu — September 4, 2007 @ 1:09 am

  6. @Buddha
    multumesc de sfat. Inteleg ca tu ma indemni sa prefer ce stapanesc cu adevarat si nu “miscatoarele carari” ale implicarii politice. Voi medita la asta.

    Comment by mariabarbu — September 4, 2007 @ 1:10 am

  7. Ai o inclinatie spre introspectie… fantastica.
    Opreste-te!
    Nu trebuie sa crezi ca vei putea schimba lumea… Nu vezi ca ea te schimba pe tine?
    Revino-ti… Iti trebuie liniste pentru a crea, nu nebunia din politica. Ideea de a intra in politica pentru cineva atat de sufletist ca tine echivaleaza cu un gest sinucigas…

    Comment by ellaida — September 4, 2007 @ 1:24 am

  8. @ Ellaida
    esti tu oare vocea Ingerului?
    Pentru ca mie asa mi se pare. Asa te simt!
    iti multumesc din suflet.

    Comment by mariabarbu — September 4, 2007 @ 1:35 am

  9. La ora asta.. tot ce se poate 🙂

    Comment by ellaida — September 4, 2007 @ 2:43 am

  10. @mariabarbu
    🙂
    Golgota nu este pentru a vedea ceilalţi sacrificiul ci pentru sine, pentru vindecarea propriilor răni interioare. Ea aduce la capătul drumului izbăvirea. Suferinţa este plata curăţeniei. Suferinţa artistului? COndiţia artisului este suferinţă, nimic nu se naşte din bucuria şi bunăstarea veşnică. Păi nu spune clar Noul Testament:
    Fericiţi cei săraci în duh, caci a lor este împărăţia cerurilor.
    Căutarea nu aduce cu sine fericire ci durere. Lupta nu e în cel care nu ştie calea ci în cel care ştie calea dar nu vrea să o urmeze pentru că îi este greu. Gest sinucigaş? Desigur, pentru că privind îndeaproape şi Iisus se putea salva cu un singur cuvânt, dar a acceptat suferinţa ca pe o sinucidere. Suntem noi asemeni Lui, este El modelul nostru? Răspunsul, alegerea este legată de modelul ales pentru a deveni om.

    Comment by Bibliotecaru — September 4, 2007 @ 11:21 am

  11. maria fa pasul….cateodata nu trebuie sa stai sa-l analizezi…trebuie sa asculti si instinctul….fa pasul..si orice ai alege…nu regreta…rascruci vor mai fi in viata….
    cat despre faptul ca vrei sa le unesti…hm…nu prea exista cai de mijloc…iar daca, inseaman substragerea de la raspunderi…asumati drumul, calea, pe care ai ales-o….dupa multa gandire sau nu…si mergi…orice ar fi..mergi..

    Comment by monoloage — September 4, 2007 @ 11:48 am

  12. @Bibliotecaru

    sigur ca tot ce spui este adevarat, dar ceea ce cauta un artist nu este mantuirea lui ci a operei, iar golgota launtrica e in fiecare dintre noi, fie ca vrem sau nu, fie ca stim sau nu. Eu tin la modele, si modelul meu cred ca devine cel al artistului implicat, cel putin asa cred in acest moment al vietii mele, numai ca implicarea asta se produce in existenta, nu in opera.

    Comment by mariabarbu — September 4, 2007 @ 12:15 pm

  13. @monoloage

    Dragul meu, tu ma sustii f frumos, staruind sa pornesc pe adevarurile mle, cu acel sprint al sufletului, care este de fapt elanul suprem! Asa o sa si fac, fara sa caut cale de mijloc, pt ca inteleg ca natura artistica imi este de fapt intrinseca, nu este doar o cale exterioara, in timp ce implicarea publica este o cale, mai ales ca ii implica si pe altii. Simt ca va am aproape, pe tine si pe alti oameni minunati si asta imi da si mai mult curaj. Pana la urma, cele mai extraordinare lucruri s-au facut din entuziasm si daruire!

    Comment by mariabarbu — September 4, 2007 @ 12:27 pm

  14. @mariabarbu
    Şi eu mă consider în esenţa mea artist dar nu am nici cea mai mică dorinţă să-mi mântuiesc opera. Opera mea fără mine este un obiect, un abstract. Aş putea spune chiar că prin creaţia operei urmărec una din căile de mântuire personală. Nu hârtia, nu cuvântul, nu simţurile păcătuiesc, ci omul. Eu nu mai insist, nu vreau să impun căi. Alegerea o ai numai tu.
    Fără nici o legătură cu cele de mai sus, revin însă cu o obsesie a mea, recunoaşterea căii Divine. Nici măcar cei sfinţi nu-l recunosc pe Dumnezeu. Apostoli nu l-au recunoscut pe Iisus atunci când a reînviat. Mă întreb de ce oare se mai încăpăţânează omul să ceară ajutor de la Divinitate dacă nu sunt pregătiţi să-i recunoască existenţa.

    Comment by Bibliotecaru — September 4, 2007 @ 12:35 pm

  15. Mai, ma bag si eu cu o sugestie. Nu stiu cat o sa te ajute sfatul meu dar incearca sa nu mai gandesti in termeni de bine/rau. Orice cale ai alege, aceeasi tinta vei atinge. Nu calea e importanta, ci determinarea de-a o urma, starea interioara cu care te bucuri de drum. E greu sa cuantifici chiar si altruismul de care vorbesti. Ce te face sa crezi ca poeziile tale, opera ta nu ar schimba lumea poate chiar ma profund decat o activitate politica la vedere? Prin tot ce facem ne punem amprenta asupra lumii in care traim. Nu calea e importanta, Maria…nu calea…sunt mii de cai care duc acolo… iar pe a ta, pe a sufletului tau n-o poti identifica decat prin bucurie, prin pasiune… Acolo unde-i pasiunea ta, acolo ti-e si drumul!

    Comment by doareucumine — September 4, 2007 @ 2:07 pm

  16. @Bibliotecaru

    tu nu vrei sa vezi ca Divinitatea e in tine, in mine, in fiecare dintre noi? Dumnezeu se manifesta prin noi, nu in afara noastra. Noi suntem facuti “dupa chipul si asemanarea Lui” , drept pentru care suntem teofori, purtatori de Dumnezeu! Unii simt asta si constientizeaza, altii, nu! Eu nu am vanitatea desarta de a crede ca eu ma pot mantui, decat poate prin opera, prin sacrificiul pe care il presupune aceasta, si prin iubire,de aceea spuneam ca doar opera mea se mantuieste, nu eu! Ma intelegi acum! Sunt o natura mandra si orgolioasa, dar, atunci cand ma raportez la Dumnezeu, ma copleseste un sentiment de umilitatea profunda, imi vine sa ma lipesc de pamant si sa ma innec in propriile mele lacrimi! De aceea simt nevoia sa fac din existenta mea cat mai mult, sa construiesc in numele Lui,chiar daca il spun doar in soapta!

    Comment by mariabarbu — September 4, 2007 @ 2:21 pm

  17. @doareucumine

    draga mea, cata dreptate ai! Acolo unde este inima mea, acolo este si drumul meu, locul meu, implinirea mea. E minunat sa mi se aminteasca asta atat de frumos si atat de cald cum ai facut-o tu!

    Comment by mariabarbu — September 4, 2007 @ 2:23 pm

  18. Vrei să mori, Maria?
    Şi, dacă da, spune-mi pentru ce?
    Pentru nişte indivizi ce vor râgâi a prostie pe lângă tine?
    Asta este tot ce am de spus. Sper că am fost tare precis şi clar.

    Comment by DeMaio — September 4, 2007 @ 2:35 pm

  19. @DeMaio

    nu, dragul meu, nu vreau sa mor. Vreau sa traiesc frumos si cu bucurie, raportandu-ma la ideal, iar din aia care “ragaie mereu”, cum spui tu, vor exista intotdeauna si nu vor intelege nimic din ceea ce pot sa gandesc sau sa fac eu sau altii ca mine. Dar pentru ceilalti? Pentru cei frumosi sufleteste, pentru cei care gandesc dar nu au curaj sa se exprime, pentru cei plini de amaraciune si de pesimism, pentru cei care vor mai mult? Nu merita oare facut nimic?

    P.S. Asta nu inseamna ca nu ai dreptate, din pacate! Realitatea este atat de urata!!!

    Comment by mariabarbu — September 4, 2007 @ 2:52 pm

  20. Discutia este de mii de ani.
    Nu numai ca sunt de acord ca Dumnezeu este in noi, dar sunt de acord cu mult mai mult… nu este cazul insa sa o spun inca, nu acum, nu aici… exista totusi o… să zicem avantpremiera pe :
    http://bisericadincoloniatomestitimis.weblog.ro/2007-09-03/186484/_.html#comments

    Comment by Bibliotecaru — September 4, 2007 @ 8:19 pm

  21. scuza-ma ca vin direct cu o critica, citesc de niste zile blogu tau, insa acum nu am putut sa trec de un fragment din postul de fata: “în ciuda faptului că eram mereu cea mai bună, prima”
    mie mi se pare ca e vanitate acel “mereu”; tu poate o sa imi zici ca asta e adevarul; io pot sa cred ca adevarul ar putea sa fie cel mult “aproape mereu”, insa in nici un caz “mereu”. oricat de buni, eficienti etc, am fi in ceva sau in mai multe lucruri si pe mai multe planuri, nimeni nu poate sa fie pe toate planurile si mai ales tot timpul.

    la intrebarea ta, ingerul ajuta prin oameni, insa trebuie sa ne inconjuram si noi de oamenii potriviti sau sa-i convigem ca e de bine sa ajute

    Comment by aprozarnet — September 4, 2007 @ 8:27 pm

  22. @Bibliotecaru

    am citit ce ai scris acolo. In unele parti sunt cu totul de acord cu tine, in alele, nu. Dar asta suporta o discutie separata.

    Comment by mariabarbu — September 4, 2007 @ 8:46 pm

  23. @aprozarnet

    chiar am fost mereu prima, cel putin cat timp am fost eleva, si asta nu e neaparat de bine, dar asa a fost.
    Cat priveste partea cu ingerul, da, ajuta prin oameni, dar te poate ajuta si direct, pe tine, pe mine, pe oricare dintre noi. Eu il percep inlauntrul meu, in vocea launtrica ori intr-o viziune anume!

    Comment by mariabarbu — September 4, 2007 @ 9:06 pm

  24. “în ciuda faptului că eram mereu cea mai bună, prima,”
    in txt, nu continui sa spui ca doar la note, pe timpul scolii. “cea mai buna, prima”, fara sa particularizezi, e vorba mare

    Comment by aprozarnet — September 4, 2007 @ 11:12 pm

  25. @aprozarnet

    chiar eram un copil genial, scriam si citeam de la 4 ani, la 6 ani scriam poezie, la 9-10 ani citeam mari clasici, la 12-13 ani citeam filosofie, eram intr-adevar prima in toate, nu te mai speria asa… asta e! Nici nu poti sa intelegi ce fel de fetita eram, si cum ma identificam cu supraomul lui Nietzsche desi eu eram doar o fetita la pubertate. E greu de priceput… a avut insa grija societatea asta nenorocita sa imi maculeze cele mai multe vise…. asa ca, lasa-ma-n tristetea mea! Nu-mi place sa vorbesc despre cat de minunata eram si cum, in primul an de facultate, la primul examen, am fost data afara din oral pt ca faceam parada de cultura… de un dobitoc de profesor. Lasa-ma, te rog, lasa-ma cu aceste observatii rautacioase. Sunt atat de satula de ele!
    Mai bine spune-mi ceva despre ingeri, ca e mai bine! Si mira-te ca mai pot inca sa iubesc acest neam!

    Comment by mariabarbu — September 4, 2007 @ 11:26 pm

  26. “eram intr-adevar prima in toate” spui, insa aduci in discutie numai lucruri legate de scoala, cultura. pt tine asta inseamna “toate”?
    se poate ca tocmai exceland in aceaste privinte si sa-ti formezi univesul numai in jurul lor, sa nu mai crezi ca exista si altceva; iar atunci, afirmatia “toate”, ar fi corecta, din punctul tau de vedere.

    Comment by aprozarnet — September 5, 2007 @ 12:28 am

  27. @aprozarnet

    da, cred ca simt nevoia sa fiu obiectiva, sa spun ca eram/sunt prima bazandu-ma pe niste elemente decelabile de toata lumea, in timp ce orice alta situatie in care as spune ca sunt prima ar fi o situatie subiectiva sau intima, pe care nu o pot aduce aici in discutie.

    Comment by mariabarbu — September 5, 2007 @ 12:43 am


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Create a free website or blog at WordPress.com.

%d bloggers like this: