MariaBarbu Blog – IDEAL şi CREAŢIE

August 29, 2007

MODELE FEMININE IN VIRTUAL

Filed under: Lumea de azi — Maria Barbu @ 2:10 pm

Îi spuneam ieri lui Buddha că nu pot face eu o clasificare a femeilor din virtual, pentru că, în ciuda faptului că sunt femeie, sunt cam misogină (sic!). Dar, în acelaşi timp, din loialitate faţă de sexul căruia îi aparţin, nu mă îndur să fiu foarte dură vorbind despre femei. Totuşi, voi încerca să fac o clasificare, pentru că cea făcută de Buddha mi s-a părut atât de subiectivă, încât părea legată doar de relaţia cu el însuşi, ceea ce nu m-a mirat foarte tare, dat fiind că un bărbat e firesc să gândească aşa, mai ales dacă îşi doreşte să fie genul dominant sau Don Juan!

După părerea mea, cele mai multe prezenţe feminine din virtual se subscriu unui model pe care l-am putea numi Superficiala, adică genul acela comun, de fătucă draguţă, vorbind despre modă, muzică, love şi… cam atât. Urmează Sensibila, genul bloggeriţei care îşi face un jurnal personal, cu notaţii destul de subtile şi delicate, ieşind astfel din rezerva timidă care o caracterizează şi îndrăznind să arate lumii trăirile ei cele mai secrete! Sigur că putem întâlni şi genul Parazita, cea care de obicei se alimentează ca informaţii şi chiar ca umor de la unul sau mai multe alte bloguri, de obicei masculine.

Foarte nou, dar demn de remarcat, este modelul Jurnalistei, fată cu morgă, fiţoasă şi cu aere de vedetă, care de cele mai multe ori nu au nimic a face cu personalitatea reală a respectivei domnişoare sau doamne. Mi se pare interesant şi modelul persoanei cu pretenţii şi cu o severitate de cele mai multe ori mimată, Politiciana, care “secretă” bloguri plictisitoare, din păcate, cu idei puţine şi fixe.

Dar şi mai rar este, aşa cum spunea şi prietenul Buddha, modelul reprezentat de Inteligentă, pentru că oricum inteligenţa reală, creativă şi substanţială se găseşte foarte rar, la ambele sexe, iar în blogosferă, o asemenea apariţie presupune ca persoana respectivă să aibă deja o activitate ori o operă anterioară acestei exhibări în virtual.

Şi, ca să fiu puţin rea, dar realistă totuşi, aş menţiona şi modelul, extrem de răspândit de altfel, pe care l-aş numi, un pic golăneşte, Paraşuta, genul de tipă care produce un blog plin de impudoare, şi ca text şi ca imagine, impudoare care poate merge până la vulgaritate, dezvăluind esenţa persoanei respective, şi care are probabil alt scop al exprimării decât cel care vizează înţelegerea intelectivă.

Cam astea sunt modelele care mi s-au impus mie, ele reprezentând cumva tipare ideale, pe care realitatea le mixează adeseori, într-un fel cu totul şi cu totul surprinzător!

35 Comments »

  1. Da Maria, probabil clasificarea ta e mult mai buna decat a mea… dar ar trebui mai multe detalii pentru fiecare categorie 😛

    Comment by Buddha — August 29, 2007 @ 2:20 pm

  2. Se poate spune ca aceasta clasificare e ceva mai reusita. O clasificare facuta de cineva suficient de obiectiv si care poarta suficient de des discutii cu fel si fel de genuri de femei, incepand de la acele copile oarecum fanatice curentului hi5 si pana la femeile responsabile, cu familie sau femeile de afaceri. O sa ma gandesc si eu la o astfel de clasificare, dar nu promit nimic concret.

    Comment by Aurel Dragut — August 29, 2007 @ 2:31 pm

  3. O mica…completare: mai reusita in comparatie cu cea a lui Buddha, nu cu cea referitoare la barbati. Poate si din cauza stilului in care sunt expuse informatiile.

    Comment by Aurel Dragut — August 29, 2007 @ 2:32 pm

  4. @Buddha

    mai amanuntit voi analiza cu alta ocazie, iti promit!

    Comment by mariabarbu — August 29, 2007 @ 2:40 pm

  5. @Aurel

    eu incerc sa fiu cat mai obiectiva, pentru ca raportarea la un anume model, ideal sa ii spunem, imi impune o astfel de atitudine!

    Comment by mariabarbu — August 29, 2007 @ 2:45 pm

  6. hi5…hi5.. ce aveti mai toti impotriva siteului? nu toate tipele care au profil pe hi5 sunt curve. :-w
    imi plac ambele clasificari si asa cum a spus si buddha si a si facut pe blogul lui ar fi fost si mai buna o detaliere a fiecarui gen de tipa. 😉

    Comment by Dana — August 29, 2007 @ 3:11 pm

  7. …dar ramane pe data viitoare 😀

    Comment by Dana — August 29, 2007 @ 3:11 pm

  8. @Dana

    eu nu am pomenit de hi5, desi este unul dintre elementele definitorii, pentru un anume model. Adevarul este ca am scris asfel incat cel care citeste tipologia facuta de mine o poate corobora cu cea facuta de Buddha, si cred ca se lamureste. Cat despre detaliere, asa cum am raspuns si anterior, o voi face cu alta ocazie!

    Comment by mariabarbu — August 29, 2007 @ 3:28 pm

  9. Am si eu cont pe hi5 :> ca sa va oftic >:P

    Comment by c|neva — August 29, 2007 @ 4:05 pm

  10. @cIneva

    Florin, nu ma refeream la barbati, si oricum tu iti permiti sa fi si superficial, cu aceeasi nonsalanta cu care poti fi si destept, asa ca nu e nici o problema! In schimb, tipele, cele mai multe de pe acolo, sunt asa cum spunea si Buddha!

    Comment by mariabarbu — August 29, 2007 @ 4:23 pm

  11. Sincer nu prea sunt superficial in discutii ca sa zic asa. Cu o persoana mai low brain mai cobor si eu ritmul si dau in retragere dar nu astfel incat sa o pun intr-o situatie proasta sau sa creada ca-s eu nu stiu ce…cat despre cealalat extrema…imi plac provocarile.

    Comment by c|neva — August 29, 2007 @ 4:50 pm

  12. Ai uitat de CINICA. Mai sunt si cinice. Eu sunt cinica.

    Comment by oanastoicamujea — August 29, 2007 @ 5:12 pm

  13. @cIneva

    mi se pare ca procedezi corect!

    Comment by mariabarbu — August 29, 2007 @ 5:14 pm

  14. @Oana

    tu esti cinica pentru ca esti inteligenta, deci te inscrii in modelul, foarte rar, Inteligenta! Cinismul este nuanta acestui model, si atunci cand ma voi incumeta la o analiza detaliata, voi tine cont de asta!

    Comment by mariabarbu — August 29, 2007 @ 5:16 pm

  15. hihihi, imi place. desi simt ca ar mai lipsi ceva.. doar ca nu imi dau seama ce. e adevarat ca ar fi fost mai misto sa dezvolti fiecare categorie, sa satirizezi un picut ce e de satirizat (da.. mi s-a mai spus ca sunt rautacioasa.. i can’t help it).
    cat despre hi5.. e o porcarie. am si eu cont si mi se pare misto pentru ca asa i-am regasit pe fostii colegi, insa atat. mai misto e myspace pt ca mai gasesti si formatii :D.

    Comment by lifeanthem — August 29, 2007 @ 6:19 pm

  16. Sigur ca mai lipsesc multe dintre straturile inferioare, dar ma feresc sa intru in…. ce nu-mi place. Prefer sa le inscriu pe toate in modelele deja enuntate ca fiind mai low brain, cum zicea cIneva.

    Comment by mariabarbu — August 29, 2007 @ 6:43 pm

  17. @ Maria: Multumesc, dar nu sunt chiar asa de inteligenta, doar ma prefac cu stil 🙂

    Comment by oanastoicamujea — August 29, 2007 @ 9:49 pm

  18. @Oana

    nu exista nici un creator adevarat care sa nu intre in aceasta categorie, lasa modestia fara rost! Stii ce spunea Schopenhauer: “numai mediocrii sunt modesti!”

    Comment by mariabarbu — August 29, 2007 @ 9:54 pm

  19. Mai este ceva, Oana. Cred ca o scriitoare, si ma refer aici la mine sau la tine, are mai mult decat inteligenta, deci oricum modelul Inteligenta este prea “stramt” pentru noi, nu crezi?

    Comment by mariabarbu — August 29, 2007 @ 9:57 pm

  20. Imi place mult ideea de a clasifica sufletele ce hoinaresc pe net. Sincer sa fiu nu m-am gandit la asa ceva si ma bucur ca sunt incercari in acest sens. Sigur, parerile sunt sau pot fi impartite, pot fi aduse obiectii, completari, argumentari pro si contra. Ce conteaza? Ideea e ca s-a creat un precedent! Poate ca – ma gandesc eu – pana la urma putem vorbi de un mixtum compositum al modelelor prezentate. Adica, contextual, o superficiala intr-un moment de dispozitie speciala poate deveni sensibila, sau inteligenta (desi ai spus ca e mai rar pattern-ul, eu nu cred) desi structura ei a plasat-o intr-un prim moment in categoria descrisa. Pana la urma poate ca prezenta pe net indiferent de categoria careia ii apartinem (te astept si cu o clasificare pe partea masculina!) se impune ca o nevoie (de comunicare, de expunere, de evitare a contactelor directe, de epatare, etc) iar aceasta nevoie ne orienteaza vectorial spre un tipar sau altul in functie de esenta sa… Ca efect posibil al tuturor clasificarilor – si deci si a ta – e ca nu pot surprinde decat aproximativ personaliatea individului si pot aparea dispute si competitii, argumente si contraargumente… Ceea ce – intr-un fel -e perfect ok ca ne mai antreneaza creierul :)… Oricum felicitari pentru idee!

    Comment by gmmail — August 29, 2007 @ 10:07 pm

  21. Dragul meu, dar in articolul de ieri, “Comunicarea in virtual” este facuta deja o creionare a unei tipologii masculine, dar din perspectiva comunicarii in virtual si nu a demersului de blogging. O sa ma gandesc si la asta, in orice caz. Iti multumesc pt sugestie si pt aprecieri. Ai dreptate cu tipa inteligenta, fara indoiala, de altfel nici nu exista modele complet pure. Si mie imi place la nebunie sa ma prosticesc, desi stiu ce putere a inteligentei am si stiu ca nu am nevoie sa fiu modesta aiurea. Dar ma joc si ma prosticesc doar in particular, pt ca asa vreau, nu pe blog, unde am responsabiitati! Cel putin eu asa vad actiunea mea de blogging, ca pe o actiune constructiva, ca pe o posibilitate de a lansa idei care sa coaguleze apoi realitati.

    Comment by mariabarbu — August 29, 2007 @ 10:51 pm

  22. @ Maria: Ok, m-ai convis 🙂

    Comment by oanastoicamujea — August 29, 2007 @ 11:02 pm

  23. Ce bine, Oana! Ma bucur.

    Comment by mariabarbu — August 29, 2007 @ 11:14 pm

  24. Maria, Superficiala … nu sunt; Sensibila, nu; Parazita, nu; Jurnalista, nu; Politiciana, nu; Parasuta, nu… Ce-a mai ramas? 😀 … A, da! – Inteligenta… te pomenesti c-oi fi?!… Deci, ori ai omis tu vreo categorie ori eu ma declar, modesta 🙂 , Inteligenta…
    Acum serios vorbind, ai facut o clasificare super! Nici nu stii cat ma bucur ca datorita lui DeMaio, te-am descoperit! Am multe de invatat de la tine…

    Comment by ellaida — August 30, 2007 @ 1:49 am

  25. Wow, ce-mi place sa fiu laudata! Thanks. Cat despre model, sigur ca ma gandeam ca faci parte din categoria elitista a Inteligentei! Ma bucur mult ca ti-a placut.

    Comment by mariabarbu — August 30, 2007 @ 2:03 am

  26. Iti dai seama ca celelalte sunt atat de … nefavorabile… incat nu cred sa vrea cineva sa se considere altfel… 😀

    Comment by ellaida — August 30, 2007 @ 9:46 am

  27. Asta daca ramanem ipocrite, pentru ca si cea mai inteligenta dintre noi are momente cand e superficiala, ori sensibila, ori…. altfel. Puterea unei personalitati consta adesea si in asumarea propriilor devieri de la un ideal asumat. Suntem oameni, nu ingeri, iar minunea noastra cea mai mare consta in capacitatea de a ne apropia de ideal, cu efort si, adeseori, cu mulde caderi.

    Comment by mariabarbu — August 30, 2007 @ 12:12 pm

  28. Desi, acum imi dau seama, Ellaida, ca ai dreptate. Nu ne prea place sa ne includem in categorii care nu ne favorizeaza clar, cel putin nu fata de ceilalti. Dar in adancul sufletului, fiecare dintre noi isi cunoaste atat de bine defectele si e atat de sever/a cu sine, incat e mai bine sa nu spuna si altora!

    Comment by mariabarbu — August 30, 2007 @ 10:37 pm

  29. Da. Ma faci sa zambesc. Nu ca m-ar amuza ceva. Asa fac oridecateori citesc ceva ce-mi place…
    (asta ca sa-mi “vezi” si fatza…) 🙂

    Comment by ellaida — August 31, 2007 @ 12:10 am

  30. Ai un ton care imi da idei. Pregatesc postul urmator si cincidenta dintre ceea ce scriu si cuvantul folosit de tine, “fatza” e tulburatoare. O sa vezi maine de ce.

    Comment by mariabarbu — August 31, 2007 @ 1:09 am

  31. Sper ca nu te-a deranjat “tz”-ul… 😀 n-as fi vrut sa intelegi ca-i vorba de fiica-mea! 🙂
    Abia astept..

    Comment by ellaida — August 31, 2007 @ 1:21 am

  32. Multa admiratie Maria pentru ceea ce faci!
    Nu numai ca-ti expui ideile cu naturalete si intelepciune, dar ai si un rol de formator si toate datele necesare unui lider de CLUB al INTELIGENTELOR.
    Cu umilintza, asced spre un loc…in club! 🙂
    Mi-a placut mult faza cu prosticeala(hihi…prietenii stiu de ce) 😀

    Dincolo de toate, respect si admir valoarea!

    Comment by gabitzubitzu — August 31, 2007 @ 12:04 pm

  33. @Ellaida
    ma luase valul de duiosie, ceea ce mi se intampla rar, dar eu am fost fetita a doua mame, adica, vezi Doamne, copilul genial utrarasfatat si adulat… dar mi-a placut si sper ca mi-a priit.

    Comment by mariabarbu — August 31, 2007 @ 1:11 pm

  34. @gabitzubitzu

    iti dai seama ce placere mi-a facut ce ai spus? Nesfarsita! Cu atat mai mult cu cat ai surpris exact demersul meu fundamental! Nici n-am cuvinte sa iti spun ce ma bucur! Bine ai venit in acest Club, cum ii spui tu! Cu tot dragul te intampin.

    Comment by mariabarbu — August 31, 2007 @ 1:13 pm

  35. Multumesc cu plecaciune Maria! Si crede-ma, e un dulce fior cand zic asta!

    Comment by gabitzubitzu — August 31, 2007 @ 2:06 pm


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

Create a free website or blog at WordPress.com.

%d bloggers like this: