MariaBarbu Blog – IDEAL şi CREAŢIE

August 25, 2007

Specia Artistului

Filed under: Arta — Maria Barbu @ 10:42 pm

De cele mai multe ori artistul rămâne în umbra artei sale. De parcă opera însăşi ar avea puterea magică să îl devoreze şi să îl transforme în ceva subsidiar. Dar ce înseamnă creatorul pentru oamenii obişnuiţi, pentru cei pe care nu-i interesează în nici un fel dacă au atins ritmul cosmic, cadenţa perfectă, cuvântul care se apropie de absolut?

Pentru cei mai mulţi dintre oameni, artistul, creatorul, este o invenţie. De parcă toate operele s-ar auto-crea, printr-o miraculoasă putere de auto-generare. Fiinţa artistului de cele mai multe ori deranjează. În societate este considerat prea excentric, în faţa puterii politice este prea plin de sine şi mult prea greu de manipulat, deci trebuie înlăturat, îndepărtat, exterminat. Ceea ce s-a şi întâmplat, de atâtea ori, în istorie!

Omului simplu, însă, artistul îi produce o stare de stupoare, pentru că acestui  om i se pare că cel care creează opere de artă ar trebui să aibă însemne speciale, ca si cum ar aparţine unei alte specii. Şi, ceea ce este într-adevăr extraordinar, este faptul că tocmai oamenii obişnuiţi, oamenii simpli, au dreptate. Da, artiştii chiar aparţin unei specii aparte. Numai că nu se vede direct, fizic, ci sunt nişte mutanţi în spirit, în meta-fizic am putea spune!

De aceea opera de artă are nevoie de straduinţă pentru a fi receptată. Pentru că vine dintr-o sursă neobişnuită, vine dintr-o formă de har, iar harul artistic este chiar graţie divină. Avea dreptate Socrate când spunea că prin gura Poetului vorbeşte Zeul, şi de multe ori, în timp ce eu însămi scriu poezie, simt că acele cuvinte nu îmi aparţin mie, eului meu lumesc, ci unui supra-eu, unei forme divine care se exprimă prin mine.

De aici derivă contradicţia profundă dintre fiinţa noastră reală, ca artişti, şi opera noastră, care este cu mult mai mult decât suntem noi înşine. Pentru că fiecare artist este purtător de har şi revelaţie, iar asta îl scoate în afara umanităţii şi, într-un fel superior, spectaculos, dar atât de dramatic adeseori, chiar îl “stigmatizează”! Iar asta ne face pe noi, artiştii, să fim, într-un fel cu totul special, martirii artei noastre!

Advertisements

5 Comments »

  1. Bine spus, dar eu m-am saturat sa tot fiu martir. Cred ca si tu…

    Comment by oanastoicamujea — August 26, 2007 @ 12:06 pm

  2. Cred ca drama noastra continua, inclusiv cu imposibilitatea de a recuza acest tip de formulare a destinului artistic.

    Comment by mariabarbu — August 26, 2007 @ 12:31 pm

  3. Si ca orice om, artistul de formeaza de mic, atunci cand incepe sa-si descopere cu adevarat menirea. Fiind insa inlaturat de ceilalti se simte prostut si tinde sa nu-si mai vada puterea. Numai aia puternici rezista presiunilor celor din jur, care simtindu-se inferiori vor sa faca in asa fel incat sa-l innece si pe viitorul artist. Ce cacat!

    Comment by Dana — August 28, 2007 @ 3:46 pm

  4. Sa stii ca am probat ceea ce ai spus tu… De cate ori recitesc ceea ce am scris in timpul liceului, ma mir de ceea ce am creat… Ma intreb: eu sunt cel care a scris lucrurile acelea? Mirarea nu ma paraseste decat cand nu mai citesc ceea ce am scris. 🙂 Probabil sunt narcisist.

    Comment by eXstatic — September 1, 2007 @ 1:05 am

  5. @eXstatic

    orice astist este narcisist, pt ca altfel nu ar exista expresie artistica. Aceasta expresie este marca unica, amprenta creatorului, a narcisismului sau sublim, si poate ca numai astfel artistul poate cuprinde lumea in el.

    Comment by mariabarbu — September 1, 2007 @ 1:14 am


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Blog at WordPress.com.

%d bloggers like this: