MariaBarbu Blog – IDEAL şi CREAŢIE

August 1, 2007

INTAI AUGUST

Filed under: Literatura — Maria Barbu @ 11:49 am

 

În zorii zilei, Elena încă nu dormea. Avea o stare de emoţie intense, de nelinişte, de teamă. Urma să se întâlnească din nou cu Sorin, după mai mult timp, după o despărţire absurdă, după o moarte dintr-un coşmar, de parcă se întâlneau în altă viaţa.

Analizându-se cu răceală, Elena simţea că în sufletul ei nu mai rămăsese practic nimic pentru bărbatul acesta închis ca o nucă, nu mai avea sentimente, nici speranţe, nici iluzii, nici vise. Avea însă o intensă emoţie. O durea inima, şi braţul stâng îi amorţise, făcea parcă o criză de angor doar anticipând întalnirea cu omul acela pe care era sigură că nu-l mai dorea în nici un fel, asta în cazul în care îl dorise vreodată cu adevărat!

Sorin însuşi era convins că din partea ei a fost dorinţă reală, dar ţinând doar de capriciu, o dorinţă la care el a refuzat să răspundă tocmai pentru că şi-a dat seama că nu ţine de un sentiment real ci de o minciună. Elena însă ştia că multe din trăirile sale fuseseră simulate într-atât încât deveniseră reale. Sau era oare posibil ca totul să fi fost doar o minciună, o iluzie, un vis?

Dar ce simţea acum? Ce mai putea să aibă pentru cel mai dezamăgitor bărbat pe care îl cunoscuse vreodată? Ştia însă că începutul relaţiei se produsese într-un moment când ea însăşi se reconstruia pe sine, îşi aducea aminte că l-a simţit pe Sorin ca pe un miracol, dar a fost oare aşa, sau era doar oglindirea propriilor ei trăiri în care insul acela nu avea nici un rol?

Urâţel şi destul de neinteresant, în fond un individ aproape nul pentru o femeie ca ea, Elena făcuse din acest bărbat insignifiant un personaj de vis, o întruchipare aproape supra-umană, ce i-a stârnit dorinţe pe care, în realitatea lui, acel bărbat nici nu era capabil să le împlinească. Elena îşi crease ea însăşi propria capcană, capcana visului. Cu vreo doi ani în urmă, fusese la o clarvăzătoare, o anume Jana, excepţional de dotată, care îi spusese, uitându-se în ochii ei:

Renunţă să mai visezi atât de mult şi fă ceva pentru tine în realitate!

Femeia aceea văzuse că asta este boala ei fundamentală, visarea, visul ca substitut al trăirii sau ca stimulent al ei. Tot Jana “văzuse” că Elena stătea la acel moment între doi bărbaţi foarte asemănători, blonzi, înalţi, frumoşi. I-a spus că trebuie să renunţe neapărat la unul dintre ei, altfel, în cel mult doi ani, va păţi ceva urât, rău, dureros, va primi o lecţie de la soartă. Se pare că acum se împlinea sorocul, şi Elena plătea pentru că nu făcuse acea reorganizare morală în viaţa ei. Şi plătea destul de dur.

Ce-i mai putea oferi Sorin? Filozofia lui de doi bani, care era un fel de teorie a haosului reinterpretată aproape grotesc de un individ ce nu stăpânea bine nici cele mai elementare scheme filozofice dar care avea pretenţia că ar putea concura cu cei mai mari în domeniu?

Elenei îi era de fapt silă de acest om, silă de el şi de ea în acelaşi timp, ca şi de momentul de prostie profundă în care ea se complăcuse. Şi totuşi…. În adâncul sufletului ei mai stăruia încă o bucurie şi o emoţie neînţeleasă. O melodie delicată a unei posibile iubiri, o inefabilă şi graţioasă împerechere de ideale trasee existenţiale….

Cine ar putea înţelege oare sufletul acestei femei? Toate aceste complicate trăiri ce nu aveau nici o motivaţie reală, dar care puteau să umple alveolele inimii şi ale sufletului. Rămânea un mister tot ceea ce se petrecuse şi încă se petrecea în sufletul ei, şi Elena, resemnată să nu mai doarmă deloc în acea noapte, privea răsăritul ca şi când ar fi urmat să fie arsă pe rug…

(va urma)

7 Comments »

  1. E extrem de ciudata acea perioada pe care o relatezi aici. Acea schimbare de viziune asupra sentimentelor care cauzeaza o stare de incertitudine si in acelasi timp o oarecare doza de teama. Nu stiu in ce masura se poate discuta despre realitatea sentimentelor pentru ca ele sunt in sinea lor ceva abstract, bazate pe idei, informatii si alte aspecte ce tin de concret. Nu imi gasesc cuvintele acum sa exprim exact ceea ce vreau sa spun. O sa reincerc sa relatez mai tarziu eventual. Oricum e un fel de trezire in urma careia percepi ce a fost ca pe ceva placut sau ca pe ceva regretabil si in functie de asta te doare ca s-a terminat sau te bucuri ca ai scapat.

    P.S. Ti-a scapat o greseala la “moment între doi b[rbaţi foarte asemănători,”.

    Comment by Aurel Dragut — August 1, 2007 @ 1:58 pm

  2. Tu esti un foarte fin observator al sentimentelor si al trairilor sufletesti delicate. Sigur ca atunci cand esti prins/a in valtoarea acestor trairi poti sa faci sau sa gandesti lucruri care nu iti sunt familiare in general, si apoi sa le regreti sau nu. Dar eu cred ca ceea ce iti apare ca iubire este ceva minunat chiar daca dupa aceea ai impresia ca a fost un simulacru. Iubirea este reala atunci cand tu crezi ca e reala, tocmai pentru ca este inefabila si nu ceva concret. Adevarul unei iubiri sta in ea insasi, si nimeni nu are puterea de a judeca acest adevar, nici macar persoana care a trait asta!

    Comment by poeta1 — August 1, 2007 @ 3:28 pm

  3. A inceput sa ma enerveze un pic marimea fragmentelor. Foarte scurte. Ramai pe un singur plan, aici de exemplu numai descrierea sentimentelor, trairilor si emotiei intense pe care o simte Elena.
    Cam ceea ce a spus Aurel, voiam sa zic si eu, deci nu repet. Oricum, inca un episod interesant. 😀

    Comment by dreamcatcher — August 1, 2007 @ 4:04 pm

  4. Acestea sunt franturi, fragmente de fragmente, cioburi ce alcatuiesc o imagine. As vrea sa fie si dinamica aceasta carte, si simt ca lungimea unor fragmente ar dauna acestei dinamici interioare. Eu interpretez nemultumirea ta in sensul bun, adica esti atat de curioasa incat ti se pare ca primesti prea putin. Am dreptate?

    Comment by poeta1 — August 1, 2007 @ 4:09 pm

  5. Exact. 😉

    Comment by dreamcatcher — August 1, 2007 @ 4:11 pm

  6. Atunci este f bine si f incurajator pt mine!

    Comment by poeta1 — August 1, 2007 @ 4:13 pm

  7. Nu am intentionat sa judec dragostea. Cand cineva da peste tine si te raneste nu judeci masina ci pe cel care a gresit. Ori tu in cazul in care erai persoana nepotrivita la locul nepotrivit ori soferul daca era in aceeasi situatie. In cazul dragostei se fac vinovati cel care iubeste si nu si-a facut temele in privinta celuilalt, sau celalalt daca a jucat cumva “murdar”.

    Comment by Aurel Dragut — August 1, 2007 @ 6:24 pm


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

Blog at WordPress.com.

%d bloggers like this: