MariaBarbu Blog – IDEAL şi CREAŢIE

July 30, 2007

CUMPLITA FATA A DEZNADEJDII

Filed under: Literatura — Maria Barbu @ 10:39 pm

Abia reuşea să se mişte. Îi înţepeniseră umerii, braţele, coastele parcă. Îl durea ceva profund şi nu ştia ce. Îl durea viaţa. Nu se mai simţea în stare să se recompună, să adune laolaltă fragmentele sinelui, să le dea coerenţă şi personalitate, să redevină cineva. Părea că se complace în acestă stare de nimeni, de om fără însuşiri. I se atrofiase şi sufletul şi parcă şi trupul. Părea chiar mai scund decât fusese.

Întinse mâna după ţigări, îşi aprinse una şi, fumând cu sete, îşi dădu seama că ceea ce îi lipseşte este scopul. Nu mai avea nici un scop, nici un ţel care să îl atragă, să îi focalizeze energiile. Sorin clătină din cap, trase fumul adânc în piept, ultimul fum din ţigara aceea, apoi o stinse strivind-o cu ciudă aproape. Aşa ar fi vrut să strivească în el şi monstrul lăuntric, bestia aceea care nu îl lăsa să trăiască şi să se bucure de viaţă.

Strângea în mâna stângă noul lui telefon mobil, mic, negru, “ca un microb”, îşi spuse în gând. Formă numărul Elenei şi aşteptă să sune mult, de vreo zece ori, dar nu răspunse nimeni. Inima îi bătea să îi spargă toracele şi tensiunea cerebrală îl făcea să îl doară tâmplele. “Doamne, ce tâmpit pot să fiu. Nu mai sunt în stare să fiu eu însumi, mă pierd ca prostul. De ce naiba mă emoţionez aşa?”, se întrebă Sorin, fumând din nou, ţigară după ţigară. Mai formă încă o dată numărul ei, şi, de data asta, Elena răspunse.

Alo! Sorin?

Da, eu sunt! Bine te-am găsit! Ce faci?

Acum nu mai ştiu ce făceam, prostii, îţi dai seama. Unde eşti?

Acasă. Încerc să metabolizez această revenire în “patrie” şi mi-e greu.

De ce? S-a întâmplat ceva?

Nu. Dar parcă nu pot să mă recompun, m-am spart în milioane de bucăţi.

Ştii că am visat că ai murit într-un accident de maşină?

Serios? Şi… te-ai bucurat că ai scăpat de mine?

Doamne, ce tâmpenii poţi să spui! Am suferit. A fost groaznic.

Eu credeam că te-ai bucura dacă m-ai şti dispărut definitiv, dar eu o să mor ascuns în pădure, ca urşii, să nu ştie nimeni când o să mor!

Eşti nebun! Parcă mai nebun decât erai înainte. Tu vrei să mă sperii?

Crezi că ştiu ce vreau? Nici nu ştiu dacă mai vreau ceva, tocmai asta e, că parcă nu mai ştiu să vreau nimic, să formulez nici o dorinţă, nici un scop. Mă simt pierdut….

Vrei să ne vedem?

Nu ştiu, poate mai încolo, peste câteva zile. Mă tem că o să te sperii.

De ce? Arăţi aşa de rău?

Nu ştiu cum arăt, ştiu însă cum mă simt. Pierdut. Descompus şi îndurerat.

Ce Dumnezeu te doare?

Mă doare viaţa, asta e!

Doamne, asta sună cumplit, nu crezi?

Nu ştiu. Dacă zici tu, aşa o fi.

Hai, adună-te şi ne întâlnim, stăm de vorbă, ne bucurăm.

Să ne bucurăm, să stăm de vorbă… Eu nu mai ştiu nici să vorbesc, nici să mă bucur.

Hai, Sorin, lasă prostiile, doar nu suntem copii!

Ce bine ar fi să fim!

Gata, aştept să te refaci în două-trei zile şi ne întâlnim. Abia aştept să te văd.

Şi eu, cred. Poate îmi spui tu ceva noutăţi.

Eu? Nu prea am. Încerc doar să fiu fericită, ştii că am vocaţia fericirii.

Foarte bine. Tu meriţi să fii fericită tot timpul, aşa îţi şi stă ţie bine, ţi-am mai spus asta, nu?

Da. Mi-ai spus. Ca şi când m-ai fi trimis la plimbare, să îmi găsesc fericirea pe undeva prin alte locuri decât acela unde eşti şi tu.

Aşa ai simţit tu?

Da, dar nu mai contează. Hai să ne vedem şi vorbim despre toate astea direct, dacă vrei.

Bine.

Ce înseamnă acest bine, da sau nu?

Cred că înseamnă da.

Ok. Să ne vedem poimâine, vrei?

Bine.

Ma înnebuneşti cu acest bine al tău.

Bine.

Ufff. Ne vedem la ora trei, la locul nostru?

Da.

Rămâne stabilit deci.

Da.

Te sărut şi ne vedem atunci.

Şi eu te sărut. Sărut-mâna.

Pa.

Pa.

Cât timp durase convorbirea, Sorin fumase toate ţigările din pachet. Era transpirat şi îi tremurau mâinile. Îşi puse un pahar de whisky, îl încălzi puţin cu mâinile, şi îl bău cu poftă. Se întinse pe pat şi închise ochii. Nu mai avea curaj să se gândească la nimic, lăsă întunericul să îi apese pleoapele. Voia să adoarmă, să doarmă mult, până poimâine….

(va urma)

Advertisements

6 Comments »

  1. Nu stiu daca am dreptate, dar am simtit o atitudine diferita a lui Sorin de aceasta data. Desi se simte descompus, pierdut, parca e mai echilibrat decat il descriai inainte ca fiind. Poate pentru ca ai pus toata convorbirea am impresia asta? Nu stiu. A disparut un pic resentimentul pe care il am de fiecare data cand ii vad numele in fragmentele tale de fiecare data cand imi mai arunc cate un ochi peste ele. Dar acum e altfel. Fragmentul pare sa fie din prezent, nu spun asta numai pentru ca am citit si despre referirea Elenei la cosmarul ei (era un cosmar doar? ..) ci si din seninatatea intreg textului. Mda, nu-mi explic. Imi place, imi place mult aparenta schimbare a lui Sorin. 😀 Sper doar sa nu ma dezamageasca din nou. Urasc persoanele de genul asta. Grrr!

    Comment by dreamcatcher — July 30, 2007 @ 10:59 pm

  2. Da, cred ca este o situatie diferita, pentru ca Sorin a lispist o vreme, Elena a avut intre timp niste intalnri interesante care au scos-o din preocuparea obsesiva pentru o iubire neimplinita, Mike a facut si el niste pasi spre ea, asa ca e un echilibru foarte delicat, dar totusi echilibru.
    Ma bucur de faptul ca ti-a mai disparut din resentimentul fata de Sorin!

    Comment by poeta1 — July 30, 2007 @ 11:06 pm

  3. M-ai ametit! E din ce in ce mai socant modul in care ma pierd in identificarea cu personajele. Iar Sorin are nevoie de Relu sau poate o varianta feminina a lui Relu, ar avea poate mai mult succes. Ma intreb cum ar fi daca Elena ar trece la manipularea lui Sorin :).

    Comment by Aurel Dragut — July 30, 2007 @ 11:18 pm

  4. Aurel draga, stii ca asta este o idee geniala? Wow! E super tare chestia, o sa ma gandesc f serios la ea. Multumesc din tot sufletul meu!

    Comment by poeta1 — July 30, 2007 @ 11:23 pm

  5. Ma refer la ideea ca Elena sa il manipuleze pe Sorin! Minunat!

    Comment by poeta1 — July 30, 2007 @ 11:24 pm

  6. […] INTRE VIATA SI MOARTE – inca un fragment de roman Filed under: Literatura, Naratiune — Maria Barbu @ 12: 05. am. Sirena ambulanţei suna îndrăcit, si prin traficul demenţial din oraşul supraîncins reuşea cu greu să îşi facă loc. În ambulanţă, întins pe o targă, cu faţa tumefiată şi plină de sânge, cu braţele rupte de se vedeau oasele, şi cu ceva sfâşiat foarte probabil prin abdomen, zăcea Sorin. […]

    Pingback by INTRE VIATA SI MOARTE - inca un fragment de roman « MariaBarbu Weblog - idee şi expresie — December 9, 2007 @ 2:43 pm


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Create a free website or blog at WordPress.com.

%d bloggers like this: