MariaBarbu Blog – IDEAL şi CREAŢIE

July 18, 2007

INTOARCEREA IN PARADIS

Filed under: Literatura — Maria Barbu @ 12:24 am

 

La sfârşitul iernii trecute, când mai erau încă pline trotuarele de zăpadă, Elena îşi scrântise glezna, alunecând pe unul din tocurile înalte la care nu renunţa nici măcar iarna. De altfel, Elenei îi plăcea iarna numai pentru că putea să îşi poarte hainele de blană, ea fiind una dintre acele femei pentru care bijuteriile şi blănurile constituie investiţii “serioase”. Îi plăcea grozav să se răsfeţe.

Da, îşi scrântise glezna dansând pe zapadă cu Mike, de bucurie că acesta organizase în Irlanda un eveniment prin care Elena fusese pusă într-o lumină extraordinară, în fine, nu voia să spună mai mult pentru că strica misterul….. şi nu voia asta. Dansaseră amândoi în zapadă şi Elena, într-o piruetă mai îndrăzneaţă, îşi pierduse echilibrul iar tocul prea înalt nu reuşise să îi susţină glezna.

Mike o dusese la el acasă, o descălţase, îi masase glezna cu whisky şi i-o bandajase cu o cravată de-a lui, ce mai, fusese un adevărat ritual care o făcuse pe Elena să râdă amuzată, în ciuda faptului că o durea foarte tare. Ea avea o problemă specială cu gleznele. Se născuse cu picioarele înainte şi doctorul, – cel puţin aşa îi spusese mama ei -, de disperare că s-ar fi putut sufoca, i-a tras cu putere gleznuţele, care s-au rupt, aşa încât a venit pe lume întreagă şi sănătoasă, dar cu gleznele frânte de doctorul brutal.

Avea şi acum urmele unor cicatrici mititele, care proveneau cică de la inciziile pe care i le făcuse doctorul ca să îi pună la loc oscioarele. Cam asta era cu gleznele Elenei, şi faptul că îşi scrântea gleznele imediat cum făcea o mişcare greşită o făcea mereu să îşi aducă aminte de felul în care intrase ea în viaţă, adică, aşa cum îi plăcea mereu să glumească, “şi-a băgat picioarele” în lumea asta!

Atunci, în ziua aceea, când era cu glezna deja bandajată caraghios cu cravata lui Mike, atunci i-a spus el cât de mult o iubeşte şi cum nu poate să îşi conceapă viitorul fără ea. Elena ştiuse că Mike o iubeşte, dar luase totul mai uşor, gândindu-se că nu e ceva “grav”, că îi va trece, dar felul în care i-a spus atunci, cu vocea aceea în care parcă se simţeau lacrimile, a făcut-o să înţeleagă că viaţa acelui bărbat este legată strâns de viaţa ei şi că ar trebui să se decidă cumva, pentru că simţea că îşi bate joc de fiinţa lui, şi era un păcat prea mare….

Mike, dragule, nu fii aşa dramatic, că mă faci să plâng! – îi spusese Elena, înlăcrimată deja.

Nu plânge, frumoasa mea, numai gândeşte-te cum să vii mai repede lângă mine, de tot, pentru că mi-e foarte greu să trăiesc aşa, într-o incertitudine permanentă! – îi răspunsese Mike blând, cu vocea lui caldă şi vibrantă.

Mike, Mike, iubitul meu drag!- îi şoptise la ureche Elena, încercuindu-l cu braţele, incapabilă totuşi să îi facă vreo promisiune, fie ea şi una mincinoasă.   [ Elena îl cunoscuse deja pe Sorin, şi omul acesta, pe care îl simţise ca fiind desăvârşit, o impresionase atât de mult, încât o făcuse să renunţe la minciunile ei obişnuite, şi acum îi era greu să îi răspundă lui Mike aşa cum făcuse până acum, cu o promisiune fără acoperire.]

…. Înlănţuiţi şi înlăcrimaţi stătură multă vreme, sărutându-se ca doi copii, cu o iubire inocentă şi plină de emoţie, până când afară se înnoptă…. După aceea, Mike o duse pe Elena acasă, dar amândoi simţeau că se petrecuse ceva între ei, ceva special, care avea să le marcheze iubirea într-un fel pe care nu îl înţelegeau încă….

(va urma)

13 Comments »

  1. Mi se pare mie sau actiunea din fragmentul asta e dinaintea ultimelor? Prea mult calm, pace fata de ultimele, de parca s-ar simti nevoia de o echilibrare.
    Ce sa spun? Prea frumos .. Chiar se poate trata ceva cu whisky? 😡 😡 + cravata 😀 (obsesia mea cu cravatele nu se poate opri nici macar aici, mda)
    Pai, ma bucur ca ai reusit sa faci un capitol/fragment mai echilibrat, mai linistit, caci devenea un pic cam tensionata treaba. Intre Mike si Sorin … ar fi si “greu” sa alegi.

    Comment by dreamcatcher — July 18, 2007 @ 12:38 am

  2. Damn. Emoticoanele astea sunt oribile .. in loc de cele doua “ingretosate” voiam sa pun doua inimioare .. like “: x” pe mess. Sorry de confuzie.

    Comment by dreamcatcher — July 18, 2007 @ 12:40 am

  3. Da, ceea ce povestesc aici se plaseaza inaintea ultimelor fragmente. Era totul calm si senin, dar era calmul dinaintea furtunii ce-i drept. Ai intuit totul f bine. Nici nu ma mir la cat de sensibila si intuitiva esti tu!

    Comment by poeta1 — July 18, 2007 @ 12:53 am

  4. A, si sa-ti raspund si la intrebarea cu tratamentul. Da, se poate trata cu whisky o glezna atata timp cat acest ritual este unul al iubirii!

    Comment by poeta1 — July 18, 2007 @ 12:57 am

  5. Pasajul mi se pare superb in ciuda tristetii ce exista in interiorul Elenei din cauza sentimentelor pentru Sorin care nu pot fi la fel pentru Mike. Imi place de Mike ca are perseverenta pe care o aveam si eu o data si asta ma facea sa ma simt puternic, special. Iar Elena parca regreta din ce in ce mai mult situatia in care este fata de Mike, o cuprinde parca un sentiment de vina, de neputiinta cauzate probabil de “incorectitudinea” situatiei.

    Comment by Aurel Dragut — July 18, 2007 @ 1:08 am

  6. Elena il place enorm pe Mike, dar abia dupa ce l-a cunoscut pe Sorin a putut intelege cat de mult se deosebeste o iubire pasionata de o iubire cuminte, calduta. Asta a speriat-o dar a facut-o sa se si distanteze putin de Mike, si se va simti intr-adevar vinovata. Uffff, prea le ghicesti tu pe toate, Aurel!

    Comment by poeta1 — July 18, 2007 @ 1:22 am

  7. Am trecut poate prin prea multe si cred ca asta ma si face sa sesizez anumite aspecte sau sa premeditez anumite schimbari de situatie. Sunt sanse suficiente sa putem crede ca Elena are parte de o lectie de viata care o va ajuta (sau speram sa o ajute) ca de acum incolo sa ia deciziile mai bine, adica sa isi schimbe intr-un mod propice mentalitatea in ceea ce priveste dragostea si alte aspecte relative ei.

    Comment by Aurel Dragut — July 18, 2007 @ 1:31 am

  8. Mi-as dori sa se intample asa si in carte si in viata, in sensul insusirii lectiilor de viata si al inteleptirii. Numai ca exista in fiecare dintre noi niste energii atat de puternice care ne trag spre un model uman anume, incat ma tem ca fiecare poate avea parte de mai multe dezamagiri fara a se intelepti deloc. Poate ca tu esti exceptia, Aurel, dar in ceea ce o priveste pe Elena….. nu stiu ce sa spun!

    Comment by poeta1 — July 18, 2007 @ 1:35 am

  9. Pentru Elena s-ar putea ca Relu sa reprezinte un ajutor considerabil in aceasta privinta. Un fel de echilibru in lupta cu posibilele dileme care le are sau ceea ce o impiedica sa fructifice experienta.

    Comment by Aurel Dragut — July 18, 2007 @ 1:42 am

  10. Da, bineinteles. De altfel, personajul Relu va fi un fel de paratraznet pentru toata tensiunea sufleteasca din carte, fara de care nici nu stiu ce s-ar putea intampla, mai ales cu o natura pasionala ca a Elenei, gata oricand sa faca o gramada de …. prostii!

    Comment by poeta1 — July 18, 2007 @ 1:46 am

  11. mi-a plăcut ideea cu “şi-a băgat picioarele în lumea asta” ba chiar m-a făcut să zâmbesc.
    vânătoarea se îndrăgosteşte de prada … ha 🙂

    Comment by dante — July 18, 2007 @ 7:34 pm

  12. Ma bucur ca ti-a placut! Cat despre relatia dintre vanator/esa si vanat, mi-am amintit ca insasi zeita vanatorii, Artemis, s-a indragostit, nu-i asa? Si s-a si razbunat cumplit, ca doar si ea era femeie!
    Iar Elena a fost tentata sa se razbune pe Sorin inscenandu-i moartea, pentru ca mai apoi, razgandindu-se, sa o transforme intr-o scena onirica.

    Comment by poeta1 — July 18, 2007 @ 8:07 pm

  13. […] 14. am. “Nu ştiu ce să fac. Înnebunesc numărând norii”, îşi spunea în gând Mike, în timp ce avionul cu care se întorcea în ţară pierdea din altitudine, apropiindu-se încet […]

    Pingback by INTOARCEREA ACASA « MariaBarbu Weblog - idee şi expresie — December 11, 2007 @ 11:20 am


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

Blog at WordPress.com.

%d bloggers like this: