MariaBarbu Blog – IDEAL şi CREAŢIE

July 5, 2007

ROMANIA-IRLANDA

Filed under: Literatura — Maria Barbu @ 8:32 pm

 

Mike ieşi din aeroport destul de descumpănit. Îi fusese rău în avion, deşi el făcea această navetă între Bucureşti şi Dublin deja de vreo cinci ani. Acum însă, venise de urgenţă acasă, deşi ar mai fi avut ceva treabă în Irlanda. Îl sunase tatăl lui să îi spună că maică-sa făcuse infarct…. Era copleşit. Mama lui, draga lui mamă murise, pentru că făcuse nu ştiu ce complicaţii!

În inima lui Mike se făcuse frig. Avea sentimentul unui abandon oribil, deşi era bărbat deja matur, de aproape 29 de ani, dar mama lui era un reper pentru viaţa lui, pentru tot ce ştia el că înseamnă acasă. Şi ce era mai rău, era faptul că Mike se simţea oarecum vinovat de infarctul acesta. Îi făcuse multe necazuri în aceşti ultimi ani, şi cu boala lui de ficat, şi cu plecare asta permanentă în Irlanda, şi cu însurătoarea nereuşită din Grecia, şi cu relaţia cu Elena…

Pe Elena în mod special, mama lui Mike o detestase, simţise în ea o concurentă redutabilă la inima fiului ei preaiubit, şi n-o putea ierta nici pentru că simţea că nu îl preţuieşte destul pe Mike al ei, pe frumosul ei băiat!

Ieşind din aeroport şi îndreptându-se cu taxiul spre casă, Mike nu-şi mai putu reţine lacrimile. Când îi plăti şoferului, pe faţa lui erau deja şiroaie de lacrimi. Nici nu-i venea să se ducă de fapt acolo, nici nu voia să-şi vadă mama, nu voia să ştie cu adevărat ce se întâmplase, nu mai voia nimic.

Ar fi vrut să fugă departe, să fie cu Elena, să stea lângă ea, simţindu-i mirosul de parfum fin, în care aproape întotdeauna predominau trandafirii, acel miros care pătrunsese în pielea ei, acel miros pe care-l regăsea pe pernă după ce ea plecase deja….

Dar… între timp Mike ajunsese acasă la părinţii lui, şi, intrând în casă, îşi găsi tatăl singur.

Unde e mama? – întrebă Mike, aproape holbându-se la tatăl lui.

Am incinerat-o, Mike, nu am vrut s-o vezi moartă, nu am putut să fac faţă acestei situaţii! – răspunse bietul om, copleşit de o durere fără margini.

Cum adică? Ai înnebunit? Nu trebuia să ştiu şi eu, să mă întrebi şi pe mine?

Nu ştiu, aşa am crezut că e cel mai bine! Asta e!

Şi…. unde e? Unde ai pus-o?

În urnă. E în sufragerie! Oala aia verde de pe masă e urna. Uită-te dacă vrei!

Mama este într-o oală verde? Doamne, Dumnezeule, Doamne! – începu Mike să plângă în hohote nestăpânite şi ieşi în fugă din casă.

Deşi era deja în stradă, Mike tot mai fugea, ca un nebun, spre o direcţie necunoscută, şi trecătorii se uitau uimiţi la acest bărbat bine îmbrăcat care alerga cu o figură răvăşită şi cu un aer disperat şi dezaxat. Mike era desfigurat de disperare, de oroare, de umilinţa de a o şti pe mama lui, pe scumpa lui mamă, transformată în cenuşă şi băgată nedemn într-o oală verde!!!!

„Doamne, fă ceva cu noi toţi!” „Mama, o vreau pe mama mea!” – bâiguia Mike în neştire, spre uluiala trecătorilor.

După ce traversă strada printre maşini, Mike se opri, fără să-şi dea seama, în faţa unui restaurant de cartier. Încă plângând, intră şi ceru o sticlă de whisky. Barmanul, deşi îngrozit de expresia lui Mike, îi dădu fără să comenteze.

Mike luă sticla şi, aşezându-se la o masă destul de slinoasă, desfăcu încet capacul, îşi turnă în paharul de o curăţenie îndoielnică, şi începu să bea, cu îndăratnicie, cu durere, din licoarea aceea tare, sughiţând din când în când, de plânsul care-i sfâşia pieptul.

(va urma)

Advertisements

5 Comments »

  1. Fragmentul in care tatal lui Mike ii spune sa se uite in urna, sa o vada, mi se pare dea dreptul infricosator, diabolic, Doamne! Ce scena oribila! Aproape m-ai facut sa plang. Este teribil pentru Mike … Inca nu reusesc sa imi dau seama cum se vor lega toate fragmentele, acum ca ai pus ceva si din perspectiva lui Mike si din cea a lui Sorin … Doamne! Povestea a luat-o pe alt drum. De abia astept sa vad ce face Elena cand il vede. 🙂

    Comment by dreamcatcher — July 5, 2007 @ 8:46 pm

  2. Elena este cea care strange “ghemul” tuturor acestor fire narative. Acest fragment este cumplit, e adevarat, dar asta e viata, placere si durere deopotriva. Nu-i asa?

    Comment by poeta1 — July 5, 2007 @ 9:05 pm

  3. Inca nu ma numar printre cei care au ramas fara unul dintre parinti sau amandoi, dar pot banui faptul ca sa ramai fara un parinte e devastator, ca si cum ar pica cerul pe tine, indiferent de varsta care o ai caci parintele e parinte. Iar faptu ca lui Mike ii cam zboara gandul la Elena in ciuda faptului ca mama lui o detesta mi se pare normal. Elena pentru el este o fiinta foarte importanta, este una dintre persoanele pe care le iubeste cel mai mult (nu pot spune daca la parinti tine mai mult sau mai putin decat la ea). Comparand cu situatia mea pot spune ca in privinta Elenei Mike poate fi considerat ceva mai norocos pentru ca nu stie de Sorin si asta l-ar putea ajuta sa suporte altfel tragedia in prezenta Elenei. Eu la momentul respectiv stiam si stiu si acum lucruri pe care as fi vrut sa nu le stiu desi sunt constient ca mi-ar fi putut face rau cum ii vor face si lui Mike daca va afla de Sorin.

    Comment by Aurel Dragut — July 5, 2007 @ 9:16 pm

  4. “Eu la momentul respectiv stiam si stiu si acum lucruri pe care as fi vrut sa nu le stiu desi sunt constient ca mi-ar fi putut face rau cum ii vor face si lui Mike daca va afla de Sorin.” … adica in momentele in care eram vraiste la psihic si cautam alinare. Cautam alinarea in “Elena” mea desi pe de o parte stiam ca e de prisos, nu ma putea ajuta din moment ce stiam ceea ce stiam iar ceea ce stiam nu era ceva deloc placut.

    Comment by Aurel Dragut — July 5, 2007 @ 9:19 pm

  5. Of, ce greu este sa stii adevarul! Asta ma uluieste si in realitate, si cred ca imi va fi foarte greu sa rezolv si in carte aceasta teribila povara a adevarului. Nici eu nu suport intotdeauna adevarul, daca doare, si de aceea chir si spun uneori: “minte-ma, te rog, dar minte-ma frumos”. Ori exact asta nu suporta un om ca Sorin si este f greu sa vezi ce tare se complica aceste relatii si cum se zbate adevarul sa iasa la iveala, in ciuda faptului ca nu va produce decat suferinta. Uffff.

    Comment by poeta1 — July 5, 2007 @ 9:27 pm


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Create a free website or blog at WordPress.com.

%d bloggers like this: