MariaBarbu Blog – IDEAL şi CREAŢIE

June 18, 2007

CE VIITOR ARE ROMANIA?

Filed under: Politica — Maria Barbu @ 8:52 pm

Am stat astă-seară de vorbă cu un mai vechi prieten, care îmi spunea, exasperat, că nu înţelege de ce, în România, tocmai cei cu idei, tocmai oamenii care vor să facă ceva pentru binele public sunt trataţi ca nişte indivizi care nu merită atenţia ori sprijinul autorităţilor.

Ba, mai mult decât atât, mi se plângea amicul meu, aceşti oameni cu idei devin chiar vulnerabili în faţa autorităţilor, pentru că pot fi uşor loviţi în ceea ce îi doare cel mai tare, şi anume interesul lor pentru binele general.

Mi-am dat seama cu durere că România asta a noastră e o ţară în care totul merge încet, prost sau deloc nu pentru că nu ar exista oameni cu idei şi iniţiative, ci pentru că instituţiile statului şi funcţiile lor de decizie sunt ocupate practic exclusiv de inşi retardati politic, intelectual şi moral, ceea ce este o adevărată ruşine!

Şi chiar şi eu, în ciuda optimismului pe care îl afişez mereu ca pe o etichetă de firmă pe întreaga mea figură şi în toate demersurile mele, văd cât de puţine sunt şansele reale ale apariţiei unei alte categorii de lideri în imediat, cât de greu sunt lăsaţi cei valoroşi şi bine intenţionaţi să ocupe posturile de lideri recunoscuţi de societate.

Întreaga societate românească este bolnavă de sindromul slugărniciei faţă de falşii lideri, faţă de rebuturile stupide ale comunismului, de care se pare că nu mai putem scăpa, de parcă ar fi un sifilis ajuns din sânge în celula cerebrală!

Mă cuprinde un soi de oroare la gândul că toata munca mea de creare a domeniului de leadership şi transformarea acestuia într-un proces activ academic şi politic de formare de lideri pare să fie, pentru multă vreme de acum încolo, doar o utopie. Iar în România, utopiile sunt fără relevanţă!

Ce propensiune imbecilă îi impinge pe români spre susţinerea celor mai sceleraţi dintre supravieţuitorii şcolilor comuniste de partid, care poate că nici în comunism nu-şi mai găseau locul, tocmai datorită lipsei lor de valoare reală?

Mi-e groază să mă gândesc la ce viitor mai pot spera generaţiile active care sunt în Romania de azi, din care şi eu fac parte, şi care se simt strivite de roata primitivă, grosolană şi iraţională a acestor mecanisme instituţionale românesti, conduse de lideri ieşiti din uz şi fizic, şi politic, şi, mai ales, moral!

Advertisements

16 Comments »

  1. Am incercat si eu cu un coleg sa facem ceva pentru binele public, bineinteles aveam si un profit, insa asta cerea o investitie de 50.000euro(bani pe care ii scoteam inapoi in primul an) si am ajuns si pe la institutiile statului unde daca nu pui banii pe masa, sa zicem o mica atentie, e degeaba. Mica asta atentie e doar sa se intereseze pentru proiectul tau nu sa ti-l accepte. Romania de mult e o tara in care totul merge incet si prost si mai ales acum cu intrarea in uniune cei bogati devin si mai bogati iar cei care isi castiga painea cat de cat vand totul bogatasilor obligati de standarde. Uneori ma gandesc, si zic eu ca e chiar asa, daca as incerca totusi sa fac ceva sigur nu as fi lasat chiar daca as avea posibilitati, pentru ca trebuie sa faci pe placul lor si nu cum vrei tu.

    In alta ordine de idei, trec mai des pe aici si citesc doar ca rar sau chiar deloc las comentarii nu pentru ca posturile ar fi rele ci pentru ca uneori simti ceva dar nu stii cum sa asterni in cuvinte si de alte ori zici:”Mai bine lasa! Oricum nu-i pasa nimanui parerea mea”

    Comment by c|neva — June 19, 2007 @ 1:12 am

  2. Iti multumesc pentru comentariul tau ca si pentru exemplul concret pe care il dai si care vine in sprijinul ideilor exprimate de mine si, desigur, stiute si de tine si resimtite chiar “pe pielea ta”.
    Daca te preocupa realitatea romaneasca poate mi te alaturi intr-o actiune mai larga de refacere a sferei politice romanesti printr-un demers educativ de formare de noi lideri.
    Vino de cate ori vrei aici si spune-ti neaparat parerea. Ma intereseaza cu adevarat!

    Comment by poeta1 — June 19, 2007 @ 1:29 am

  3. Ma preocupa realitatea romaneasca, cel putin asa cred. Sunt student la stiinte politice si nu prea imi place ceea ce se face, si asta m-a facut sa inteleg oarecum ce se intampla in politica.

    Comment by c|neva — June 19, 2007 @ 3:12 am

  4. Florin, tocmai cei care inteleg realitatea politica mai bine decat altii, asa cum sunt si eu si esti si tu, cred ca trebuie sa faca eforturi de re-constructie a acestei realitati intr-un sens pozitiv, pentru a o curata de reziduuri si de elemente nocive de comportament decizional.
    Si tu, ca si mine, poti decodifica mai corect politica si nu trebuie sa ne lasam coplesiti de disperare ori infranti de pesimism. Hai sa facem mai mult. Hai sa declansam actiuni, sa facem forumuri de discutii si apoi sa incercam sa formam alt mediu politic.
    Poate reusim sa ii convingem si pe altii sa ni se alature si sa “urnim” ceva in aceasta directie, ce zici?

    Comment by poeta1 — June 19, 2007 @ 10:08 am

  5. Eu am ramas cu un gust extrem de neplacut de cand am vazut emisiunea “Prima Editie” realizata de Dana Grecu si Radu Tudor pe postul Antena 3, cu privire la propunerea conservatorilor privind programul de solidaritate cu pensionarii care au venituri mici, din care am inteles mai mult ca aceasta propunere nu a fost acceptata (cauza: multe abtineri) pentru ca a fost ideea lui Voiculescu fapt ce nu a putut fi acceptat de liberali (daca imi aduc aminte bine) sau ceva de genu. Sa ne bage noua astia mai vai de noi fel si fel de taxe au fost de acord dar cu acel 1% in nici un caz. Politica la noi e condusa in mare din spate de oameni “grei” de afaceri. Totul se invarte in jurul intereselor lor.

    Comment by Aurel Dragut — June 19, 2007 @ 5:14 pm

  6. Dragul meu Aurel, in politica romaneasca au intrat din pacate oameni de o valoare indoielnica, atunci cand nu sunt chiar fara valoare. La asta se adauga o lipsa de criterii de calitate , lipsa care devine din ce in ce mai sinistra. Trebuie sa facem ceva, pt ca de fapt nu ne reprezinta nimeni cu adevarat, nici pe cei tineri, nici pe cei valorosi, si cu atat mai putin pe cei aflati in nevoie. Hai sa incercam sa urnim ceva in tara asta care se indeparteaza de noi!

    Comment by poeta1 — June 19, 2007 @ 5:25 pm

  7. Aurel are dreptate. Defapt nu numai la noi ci peste tot cred ca e asa. Ma refer la politica si la faptul ca e condusa din spate de oameni grei de afaceri. Problema e ca la noi se fura cat mai mult pe cand afara se mai arunca si la amarati. Si cand te gandesti ca omu de rand face economia tarii si nu cei ce se lauda ca anul asta AU crescut economia cu n milioane.

    Comment by c|neva — June 19, 2007 @ 8:24 pm

  8. Florin, peste tot in lume oamenii de afaceri au interese promovate prin politicieni, numai ca la noi afacerile nu sunt facute prin metode economice proprii ci prin aceasta nenorocita de coruptie, care permite ca banii statului sa curga in punga unor indivizi care sunt in gasca sau in cumetrie/nasie cu politicienii, cu care de altfel impart si banii. La noi modelul este mafiot iar demagogia e democratica, adica cea mai gretoasa combinatie posibila!

    Comment by poeta1 — June 19, 2007 @ 8:47 pm

  9. Poate (nu putem afirma cu siguranta) ca se procedeaza la fel si afara, dar in acea afara lucrurile stau mai bine…sunt alte salarii alte economii…si totul e facut pana in limite pentru ca altfel s-ar intampla ceea ce se intampla la noi. Noi nu stim sa ne dezvoltam ca apoi sa avem de unde lua…noi luam din start care cum putem. Adica aia smecheri pana se satura si aia mai fraieri resturile. Stam prost in multe privinte, dar nu ne intereseaza decat sa vina banul. Noi nu ne bagam sa fim in pas cu tehnologia, ca asa e romanu in loc sa faca investitii in calitate prefera sa scoata bani din produse de toata jena. Ar fi bine sa ma insel si ca informatiile astea sa fie “outdated”, dar ramane de vazut.

    Comment by Aurel Dragut — June 19, 2007 @ 9:00 pm

  10. Noi nu suntem in pas ca tehnologia nu pentru ca am vrea ci pentru ca ne este interzis si ni se da putin cate putin pentru a avea tendinta ca suntem liberi, cand nu e asa. Cand se intampla ceva rau in tara apar fel si fel de stiri cum ca Romania s-a modernizat cu…si cu…tocmai ca sa ne distraga oarecum atentia de la problema si noi, majoritatea, tacem si ne bucuram ca:”vai suntem c|neva acum” ca s-a intamplat asta, avem acces la asta acum. Sper ca ma intelegeti. Oricum e prea mult de spus intr-un singur coment ca sa ma fac inteles. In fine…tind sa cred ca inca nu suntem liberi…suntem cenzurati…o ducem mult mai rau de cat ar trebui…am putea avea mai multe dar nu ne este permis…INCA

    Comment by c|neva — June 19, 2007 @ 9:09 pm

  11. Pai, Aurel, daca am vrea cu adevarat sa facem ceva pt tara asta, atunci banii astia grosi de tot s-ar duce pe dezvoltare serioasa, substantiala asa cum spui si tu, ori ei se duc la “baietii destepti” care sunt in fapt comunisto-securistii dinainte, adica baietii destepti ai comunismului. Tot ei sunt, deghizati si fara scrupule. Comunismul asta , care pe vremea lui Ceausescu avea tenta nationalista, a produs acesti “lideri” de azi, care sunt sigur anti-natiune!

    Comment by poeta1 — June 19, 2007 @ 9:10 pm

  12. Florin, tu crezi , ca si mine si altii, ca exista o suma de strategii de dezvoltare a lumii si noi nu intram INCA, asa cum spui tu, sub incidenta nici uneia benefice, care sa ne permita o dezvoltare accelerata?
    Eu cred si asta, dar mai cred ca depinde f mult si de felul in care noi ii convingem pe cei care fac strategiile lumii ca suntem atat de buni si de competitivi incat meritam sa se investeasca masiv in noi, ca incredere, sprijin, etc

    Comment by poeta1 — June 19, 2007 @ 9:23 pm

  13. Foarte putini investesc pentru binele lumii si acei putini sunt foarte mici si fara putere financiara prea mare sau chiar deloc, ci doar cu idei. Pe cand cei mari, conducatorii, care ar trebui sa investeasca pentru binele lumii o fac pentru binele lor sau mai bine spus pentru binele celor care l-au pus in scaun.

    Comment by c|neva — June 19, 2007 @ 9:38 pm

  14. Da, asa e, dar asta nu ne scuteste pe noi, romanii, sa facem curatenie pe-aici, iar in afara sa ne batem mai tare cu pumnii in piept sustinandu-ne valorile. Ori, noi facem ca dracu, ori ne sfasiem valorile si promovam hotii si criminalii, ori tacem ca prostii. Ufff!
    Cat despre investitiile in binele general, la asta chiar ca suntem repetenti!

    Comment by poeta1 — June 19, 2007 @ 9:50 pm

  15. Nu de investitori e problema. Banii vin mai ales acum cand suntem membrii UE. Problema e cum sunt folositi banii astia.

    Comment by aureldragut — June 20, 2007 @ 11:56 am

  16. Sigur ca nu e vorba numai de bani, Aurel! Toata problema este vointa politica. Aici e buba! Felul in care acesti bani sunt pusi in opera, folositi. Ori ei nu ajung la proiectele de interes public ci doar in cele de interes sectar ori direct personal, ceea ce este rusinos si contraproductiv pentru Romania.

    Comment by poeta1 — June 20, 2007 @ 12:31 pm


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Create a free website or blog at WordPress.com.

%d bloggers like this: